Sfinţilor Dimitrie din Tesalonic, Dimitrie din Bucureşti şi Dimitrie din Rostov, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii!

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si facatorul de minuni, din Tesalonic.

Acesta a fost pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian (284-305), tragându-se din Tesalonic, fiind din început evlavios si învatator al credintei celei în Hristos. Deci mergând Maximian la Tesalonic a fost prins sfântul si pus în temnita, pentru ca era vestit în dreapta credinta. Si laudându-se împaratul cu un om al lui ce-l chema Lie si îndemnând pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci întrecea acesta pe toti cei de vârsta lui la marimea trupului si la putere. Un oarecare tânar crestin anume Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie unde se afla în temnita, îi zise: "Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine". Iar sfântul însemnându-l la frunte cu semnul crucii, îi zise: "Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi". Deci luând Nestor îndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorându-l. De care lucru împaratul rusinându-se, s-a mâhnit si s-a mâniat.

Si fiindca s-a aflat ca Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfântul în temnita. Pentru ca a fost pricina înjunghierii lui Lie si facându-se aceasta, îndata marele Dimitrie si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, facând dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri. Apoi din porunca împaratului s-a taiat si capul Sfântului Nestor.

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel nou de la Basarabi.

Acest cuvios Parinte, a fost pe vremea evlaviosilor împarati bulgari, dintr-un sat din Bulgaria ce se chema Basarabi, de pe marginea apei Lomului; si întâi a fost pazitor de vite la numitul sat, apoi vazând ca toate ale lumii sunt trecatoare, a iesit din satul acela si s-a dus într-o pestera ce era aproape de Basarabi si s-a facut calugar la o mânastire ce era înauntrul pesterii. Si cine poate spune luptele ce a suferit? Postul, rugaciunea si privegherile ce facea! încât si de harul facerii de minuni s-a învrednicit; înca si vremea iesirii sufletului sau din trup a cunoscut-o, pentru care intrând în mijlocul a doua pietre, asa si-a dat prealuminatul sau suflet în mâna lui Dumnezeu.

Trecând multa vreme, a venit acea apa a Lomului mare de surpa lemnele si pietrele de primprejur. Atunci au cazut în apa si cele doua pietre ce erau în cuprinsul pesterii, dimpreuna cu moastele sfântului; si mult timp au fost acolo. Deci vrând Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat îngerul Domnului în vis la o copila, a unui credincios, ce patimea de duh necurat, zicându-i: "De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui"; si daca s-a sculat copila dimineata, a spus visul ce a vazut la parintii ei si asa adunându-se preoti si oameni multi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumina si cei ce vedeau socoteau a fi comoara si au gasit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg si luminat ca soarele si luându-l l-au dus în sat si mergând vestea în toate partile de aflarea sfântului, a ajuns si la urechile domnitorului de la Bucuresti, care îndata a si trimis preoti si boieri, sa aduca pe sfântul la biserica Curtii domnesti.

Mergând trimisii aceia la Basarabi, au luat pe sfântul si au purces sa mearga la Bucuresti, si sosind pâna aproape de Rusi, unde este o fântâna, n-a vrut sa mearga mai înainte. Deci vazând preotii si boierii acea minune si nestiind ce sa faca, s-au socotit cu sfat de obste de au înjugat doi junci tineri neînvatati, ca sa vada unde este voia sfântului sa mearga si asa o, minune! S-a întors îndata sfântul la Basa-rabi în mijlocul satului si acolo a stat. Iar preotii si boierii întorcându-se la Bucuresti, au spus toate cele ce au vazut. Deci domnitorul a trimis boieri cu cheltuiala de au facut o biserica în numele Cuviosului Dimitrie la Basarabi, unde a si fost asezat sfântul. Si multe minuni a lucrat acolo la cei ce cu credinta au nazuit; si macar ca fiind satul mic si simplu si lipsit de oameni de stiinta, nu s-au însemnat toate câte minuni s-au întâmplat, dar câte s-au scris de cei ce au vazut minunile sfântului, prin cucernici crestini le însemnam:

Doua femei oarecare surori, Aspra si Ecaterina, de la satul ce se numeste Cernavoda, au facut o biserica prea frumoasa, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si au gândit întru sine, doara ar putea sa ia vreo particica din moastele Sfântului Dimitrie si sa o aduca în biserica lor; ca de a le lua cu totul, socoteau ele ca nu va vrea sfântul, precum a si fost. Deci venind prea cu smerenie si cu evlavie si închinându-se la sfântul, în taina au luat o mica particica din moastele lui si vrând sa se duca, sezând în carutele lor, nicidecum n-au putut a se misca caii din locul acela, macar de-i si batea foarte vizitii. Iar ele cunoscând pricina si din carute pogorându-se, cu lacrimi au alergat si au cazut la sfântul si punând particica la locul ei, s-au rugat sa le ierte greseala, si asa s-au dus cu pace la satul lor. Altadata a venit preasfintitul mitropolitul Târnovului, anume Nichifor, cu sinodia lui, ca sa se închine sfintelor moaste ale Sf. Dimitrie. Si închinându-se mai întâi mitropolitul si sarutând sfintele moaste si departându-se a sezut pe un scaun; apoi pe rând mergând si ceilalti ai sinodiei lui toti si sarutând sfintele moaste un oarecare monah anume Lavrentie, în vremea sarutarii, ispitindu-se sa rupa cu gura o mica particica din sfintele moaste ale Sfântului, a ramas cu gura cascata si toti cautând la dânsul si vazându-l cu gura cascata, nu se pricepeau ce a patimit. Iar mitropolitul i-a poruncit sa se dea înlaturi ca sa se închine si ceilalti. Iar el mut si fara de glas fiind deabea s-a departat putin de la sicriul sfântului. Iar dupa ce au iesit toti a cazut cu lacrimi rugându-se sfântului si cerându-si iertare si asa i s-a dezlegat limba si a grait ca mai înainte. Dupa aceea a mers cu mitropolitul la gazda si i-a spus toate cele ce a patimit. Iar el i-a zis: "O, omule, cum n-ai socotit ca de ar fi fost sa se împarta moastele la toti câti vin spre închinarea lor, pâna acum n-ar fi ramas nimic. Ci de acum caieste-te, ca ai gresit lui Dumnezeu si sfântului.

Un iubitor de Dumnezeu episcop al Preslaviei, anume Ioanichie, cazând într-o boala foarte grea, încât de patru insi era purtat si neputând sa se vindece l-au adus la biserica Sfântului Dimitrie si l-au pus cu asternutul lui înauntru în biserica si slujindu-se Sfânta Liturghie, dupa trei ceasuri s-a sculat sanatos si umbla pe picioarele sale, laudând pe sfântul si multumindu-i. Acestea si alte minuni a facut Sfântul Dimitrie, care nu s-au scris dupa cum s-a zis, pentru nestiinta locuitorilor.

Iar în anii 1769 si 1774 fiind razboi între împaratia Rusiei si între Poarta Otomana si cuprinzând muscalii amândoua tarile acestea si trecând generalul Petru Salticov Dunarea, si dând razboi Rusciucului, a calcat si câteva sate de peste Dunare, orasul Cernavoda si altele; între care a calcat si satul Basarabi, unde se aflau moastele sfântului pe care luându-le mai susnumitul general, vrea sa le trimita în Rusia. Iar un evlavios crestin anume Hagi Dimitrie, întâmplându-se într-acea vreme lânga general, a cazut la dânsul cu rugaminte, ca sa nu înstraineze sfintele moaste, ci sa le daruiasca tarii ca rasplata pentru prazile si jafurile care au patimit din pricina razboiului si sa o mângâie cu acest dar al sfintelor moaste; si plecându-se generalul, le-a daruit tarii. Pe care primindu-le cu mare cinste si evlavie tot poporul, le-au asezat în biserica cea mare a sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, în zilele preasfintitului mitropolit al tarii Chir Grigorie. Si îndata a simtit tot poporul ocrotirea si patimirea sfântului; ca nu numai razboiul dintre muscali si dintre turci l-a încetat, ci si boala ciumei cea înfricosatoare a contenit-o. Si mult ajutor si mare folos câstiga, toti cei ce cu credinta nazuiesc catre sfântul, pentru ale carui rugaciuni Dumnezeule miluieste-ne si ne mântuieste pe noi pe toti, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfantului Dimitrie, mitropolitul Rostovului, facatorul de minuni

Pe această ramură de rai, pe Dimitrie sfinţitorul şi făcătorul de minuni l-a crescut Rusia cea mică. El s-a născut într-o cetate mică şi neînsemnată, care se numea Macarova, fiind departe de cetatea Kievului ca la cincizeci de stadii.

El s-a născut la anul 1629, luna decembrie, din părinţi de bun neam, care erau împodobiţi cu credinţa creştinească şi umblau în poruncile lui Dumnezeu cu neabatere. Tatăl său se numea Sava şi era cu rînduiala sutaş în oastea Rusiei, iar maica sa se numea Maria. La naştere i-a pus în grabă numele Daniil, luminîndu-l după aceea şi cu Sfîntul Botez. După botez, pruncul a fost crescut de părinţi în frica şi respectul către Dumnezeu. L-a învăţat legea creştinească şi creştea împreună cu anii, cu înţelegerea şi cu fapta bună, mergînd ca pe o scară din putere în putere.

După ce se deprinsese bine cu citirea şi scrierea limbii slavoneşti, l-a dus în cetatea Kievului la şcoala mănăstirii Botezului Domnului, pentru învăţătura acestor limbi străine şi altor învăţături libere care se învăţau acolo. După ducerea la această şcoală, copilul Daniil prin isteţimea minţii sale şi prin neadormita sîrguinţă, în scurtă vreme a început a arăta bună pricepere la învăţătură, sporind mai mult decît vîrstnicii lui. După cîţiva ani, s-a arătat iscusit din destul în facerea de stihuri şi la retorică, ştiind bine toate cele ce învăţase. Daniil pe cînd trecea învăţăturile acelea, se deprindea nu mai puţin şi la viaţa îmbunătăţită; căci în toată vremea aceea în care a petrecut la învăţătură, nu avea nici cea mai mică împărtăşire cu copiii cei vorbitori de vorbe rele, care făceau rîsuri şi glume, şi cu cei ce cugetau la veselii şi la desfătări deşarte; adică nu voia să se răzvrătească cu cei răi şi să cadă în prăpastia păcatului, căci ştia că vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. El se sîrguia pe cît putea să-şi păzească întreaga înţelepciune şi curăţie.

Cînd îi prisosea vremea de la şcoală, nu se îndeletnicea cu jocuri copilăreşti, cum era obiceiul tinerilor, ci cu citirea cărţilor insuflate de Dumnezeu. El alerga cu sîrguinţă la rugăciune în biserica lui Dumnezeu, pentru că inima lui începea a se înfierbînta de văpaia dragostei dumnezeieşti şi se aprindea foc în cugetul lui; deci, cu cît şedea mai mult la citirea scripturilor dumnezeieşti şi la citirea vieţilor sfinţilor părinţi, cu atît zi de zi se aprindea cu inima spre urmarea lor, şi dorea să urmeze acelora. Daniil fiind în lume, arăta în sine începătura vieţii călugăreşti.

Ajungînd la vîrsta de 18 ani, a trecut cu vederea pentru Hristos lumea aceasta vremelnică, şi bunătăţile ce sînt într-însa şi, cerînd binecuvîntare de la părinţii săi, a început a petrece în mănăstirea Preasfintei Treimi, numită Kirilovsca, în aceeaşi cetate a Kievului. Acolo, după o vreme, s-a tuns după rînduiala călugăreasc, de Meletie - egumenul aceleiaşi mănăstiri, în anul 1638, la 9 iulie, la pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Pangratie; şi în loc de Daniil s-a numit Dimitrie.

După primirea rînduielii călugăreşti, acest bărbat temător de Dumnezeu, aruncîndu-se cu totul spre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a început a petrece viaţa cuviincioasă a călugărilor, deprinzîndu-se la smerenie, la ascultarea şi la iubirea de fraţi. El se sîrguia pe cît putea a urma în lucrurile cele bune cuvioşilor părinţi: Antonie, Teodosie şi celorlalţi făcători de minuni ai Pecerscăi. El nu se îngrijea nicidecum de cîştigarea averilor şi bogăţiilor vremelnice, ci toată sîrguinţa lui era să-i placă lui Dumnezeu, şi după chemarea sa să-i slujească la credinţă.

Trecînd puţin vreme după călugăria sfîntului, la 25 martie 1639, la praznicul Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu voia povăţuitorului, Sfîntul Dimitrie a fost hirotonisit diacon, de preasfinţitul Mitropolit al Kievului, Iosif Tunalski.

Continuarea aici.