Ortodoxie şi Viaţă

miercuri, 23 ianuarie 2013

Archimandrite SOPHRONY: Only one thing counts - to keep the tension of prayer and of repentance

... At our birth we inherited Adam's nature. It is even possible to live the fallen state, which is a terrible deviation from the Father's love, as if it were the only reality for a human being. In the world today we are plunged into the atmosphere and the culture of the Fall. We live in comfort, and very often we are ashamed to confess our faith, to admit that we are Christians.

Do not place too much confidence in the higher education you received in this world. The civilisation we live in is a culture of fallen humanity.

After two world wars - and wars are a sin par excellence - the comtemporary world has lost the grace of the Holy Spirit. And it is impossible to understand Christ as God without the Holy Spirit. Otherwise, to believe that this man, is the Creator of the cosmos, is beyond us. To believe that God Himself was incarnate, that He calls us to be with Him eternally - that is what is missing in many of our contemporaries, especially among intellectuals.

What does salvation mean? Does our body have to die so that we can enter the kingdom of Christ? How can we develop our capacity to live according to Christ's commandments, according to the Holy Spirit? Only one thing counts: to keep the tension of prayer and of repentance. Then death will not be a rupture, but a crossing to the Kingdom, for which we will have prepared ourselves by communion in the Body and Blood of Christ, by prayer, and by the invocation of His name: "Lord Jesus Christ, our God, have mercy upon us and upon thy world."

(Archimandrite SOPHRONY Sakharov - Words of LIFE, Stravopegic Monastery of St. John the Baptist, Essex, 1998, p. 15)

marți, 8 ianuarie 2013

Pentru totdeauna vei fi în inima mea de Presbitera (Preoteasa) Eleni

Sursa: Website-ul Ministerului Sănătăţii din Slovacia

Această sculptură a fost realizată de Martin Hudáčeka din Banska Bystrica şi este dedicată pruncilor pierduţi şi născuţi înainte de vreme şi, în egală măsură, mamelor a căror viaţă se schimbă pentru totdeauna şi care vor şti să preţuiască/ vor fi conştiente de valoarea vieţii umane.

Continuarea pe PrunciPierduţiŞiNăscuţiÎnainteDeVreme.OPerspectivăOrtodoxă.wordpress.com

duminică, 30 decembrie 2012

De ce nu facem parastase între Crăciun şi Bobotează?

Dacă vom parcurge cu conştiinciozitate întregul ciclu liturgic al anului bisericesc, avem prilejul să observăm că rânduielile constitutive ale acestuia sunt alcătuite cu multă înţelepciune. Bunăoară, se poate vedea cu uşurinţă că marile praznice creştine (Sfintele Paşti, Naşterea Domnului, Boboteaza, Înălţarea Sfintei Cruci, sărbătorile consacrate Maicii Domnului ş.a.) reprezintă adevărate repere luminoase în iconomia calendarului şi, prin urmare, în viaţa duhovnicească a credincioşilor. Reverberaţiile sufleteşti ale unei sărbători creştine se regăsesc fidel şi în diferitele rânduieli de ordin liturgic sau pastoral, întocmite cu discernământ de către Biserică.
Una dintre ele se referă la pomenirea publică a celor adormiţi. Astfel, nu se săvârşesc parastase la praznicele împărăteşti (cu excepţia hramurilor şi a Înălţării Domnului), în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului (deoarece întreaga noastră compasiune şi trăire religioasă trebuie să se îndrepte către suferinţele şi Moartea mântuitoare a Domnului), în Săptămâna Luminată (când bucuria Învierii Mântuitorului nu trebuie umbrită de tristeţea specifică pomenirilor pentru cei adormiţi), dar şi în perioada liturgică dintre Crăciun şi Bobotează (din aceeaşi exclusivitate acordată bucuriei duhovniceşti, prilejuită acum de Naşterea Pruncului Iisus). În privinţa soroacelor de pomenire care se împlinesc în acest răstimp sau a parastaselor pe care unii creştini vor să le facă de ziua Sfântului Ştefan sau a Sfântului Vasile, Biserica recomandă amânarea lor până după sărbătoarea Bobotezei. Cu toate acestea, cei trecuţi în veşnicie nu sunt uitaţi, ci pot fi pomeniţi individual de către preot, în taină, la Proscomidie. De altfel, cea mai de folos pomenire pentru cei răposaţi este cea de la Sfânta Liturghie, unde sunt alături de Însuşi Hristos Domnul - întrupat, jertfit, înviat şi înălţat la cer - sub forma miridelor care însoţesc Sfântul Agneţ. În felul acesta, credincioşii vii sunt totuşi mângâiaţi în rugăciunile lor pentru cei trecuţi la Domnul, iar atmosfera de bucurie creştină publică este menţinută.
Nu trebuie, aşadar, nicidecum înţeleasă această regulă tipiconală ca o restricţie sau, mai grav, o incompatibilitate pe care Biserica o încurajează cu privire la rugăciunile pentru cei vii şi cele pentru morţi. Conotaţiile unei astfel de măsuri sunt mai mult de natură psiho-pastorală: nu dorim să ne întristăm câtuşi de puţin în această perioadă în care Darul suprem al lui Dumnezeu "S-a sălăşluit între noi" (In. 1, 14). Parafrazând cuvântul biblic sapienţial, spunem şi noi că "vreme este să ne întristăm şi vreme este să ne bucurăm". Acum este vremea bucuriei sfinte, că ni S-a născut Mântuitor, Fiul lui Dumnezeu făcut om.

(pr. prof. drd. Marius Daniel CIOBOTĂ)

SursA: Monitorul de Suceava:

sâmbătă, 29 decembrie 2012

CUM să facem faţă pierderii unui copil în timpul sărbătorilor de Matuska Anna

Aceia dintre noi care și-au pierdut copiii pot să fie îngroziţi de sărbătoare (prin care înțeleg cu adevărat Crăciun / Nașterea lui Hristos). Accentul pare pus atât de mult pe comuniune, pe familie și, totuși, în casă avem locuri goale. Tentația este de a jeli (prea mult) și de a simţi auto-compătimire.
Într-adevăr, de Crăciun poate fi un moment dificil. Chiar eu însămi mi-am îngropat un copil cu 10 zile înainte de Crăciun, anul trecut, așa încât știu despre ce vorbesc. Însă, trebuie neapărat să-L rugăm pe Dumnezeu să nu ne lase să cădem în ispită în acest timp. Ortodocșii știu că există întotdeauna ispite mai mari în timpul posturilor. Suntem, de asemenea, vulnerabili la ispite mai ales când trecem printr-o mare durere. Demonii nu au concediu nici de sărbători...