Trupul și Sângele Lui

SursA FotO: orthphoto.net

Ἐπειδὴ διπλοῖ τινές ἐσμεν καὶ σύνθετοι, δεῖ καὶ τὴν γέννησιν διπλῆν εἶναι, ὁμοίως καὶ τὴν βρῶσιν σύνθετον. Ἡ μὲν οὖν γέννησις δι' ὕδατος ἡμῖν καὶ πνεύματος δέδοται, φημὶ δὴ τοῦ ἁγίου βαπτίσματος, ἡ δὲ βρῶσις αὐτὸς ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς, ὁ κύριος ἡμῶν Ἰησοῦς Χριστὸς ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς. Μέλλων γὰρ τὸν ἑκούσιον ὑπὲρ ἡμῶν καταδέχεσθαι θάνατον ἐν τῇ νυκτί, ἐν ᾗ ἑαυτὸν παρεδίδου, διαθήκην καινὴν διέθετο τοῖς ἁγίοις αὐτοῦ μαθηταῖς καὶ ἀποστόλοις καὶ δι' αὐτῶν πᾶσι τοῖς εἰς αὐτὸν πιστεύουσιν. Ἐν τῷ ὑπερῴῳ τοίνυν τῆς ἁγίας καὶ ἐνδόξου Σιὼν τὸ παλαιὸν πάσχα μετὰ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ φαγὼν καὶ πληρώσας τὴν παλαιὰν διαθήκην νίπτει τῶν μαθητῶν τοὺς πόδας, σύμβολον τοῦ ἁγίου βαπτίσματος παρεχόμενος. Εἶτα κλάσας ἄρτον ἐπεδίδου αὐτοῖς λέγων· «Λάβετε, φάγετε, τοῦτό μού ἐστι τὸ σῶμα» τὸ ὑπὲρ ὑμῶν κλώμενον εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν. Ὁμοίως δὲ λαβὼν τὸ ποτήριον ἐξ οἴνου καὶ ὕδατος μετέδωκεν αὐτοῖς λέγων· «Πίετε ἐξ αὐτοῦ πάντες». εἰ οὐρανὸς καὶ ἡ γῆ ὕδωρ τε καὶ πῦρ καὶ ἀὴρ καὶ πᾶς ὁ κόσμος αὐτῶν τῷ λόγῳ κυρίου συνετελέσθησαν καὶ τοῦτο δὴ τὸ πολυθρύλλητον ζῷον ὁ ἄνθρωπος· εἰ θελήσας αὐτὸς ὁ θεὸς λόγος ἐγένετο ἄνθρωπος καὶ τὰ τῆς ἁγίας παρθένου καθαρὰ καὶ ἀμώμητα αἵματα ἑαυτῷ ἀσπόρως σάρκα ὑπεστήσατο, – οὐ δύναται τὸν ἄρτον ἑαυτοῦ σῶμα ποιῆσαι καὶ τὸν οἶνον καὶ τὸ ὕδωρ αἷμα; Εἶπεν ἐν ἀρχῇ· «Ἐξαγαγέτω ἡ γῆ βοτάνην χόρτου», καὶ μέχρι τοῦ νῦν τοῦ ὑετοῦ γινομένου ἐξάγει τὰ ἴδια βλαστήματα τῷ θείῳ συνελαυνομένη καὶ δυναμουμένη προστάγματι. Εἶπεν ὁ θεός· «Τοῦτό μού ἐστι τὸ σῶμα», καί· «Τοῦτό μου τὸ αἷμα», καί· «Τοῦτο ποιεῖτε» καὶ τῷ παντοδυνάμῳ αὐτοῦ προστάγματι, ἕως ἂν ἔλθῃ, γίνεται· Καὶ γίνεται ὑετὸς τῇ καινῇ ταύτῃ γεωργίᾳ διὰ τῆς ἐπικλήσεως ἡ τοῦ ἁγίου πνεύματος ἐπισκιάζουσα δύναμις·

Deoarece avem o natură dublă și compusă, și nașterea noastră trebuie să fie dublă, și hrana compusă.
Nașterea ni se dă prin apă și prin Duh, adică prin Sfântul Botez, iar hrana aceasta este Pâinea Vieții, Domnul nostru Iisus Hristos care s-a pogorât din cer.
Căci urmând a primi moartea cea de bunăvoie pentru noi, în noaptea în care s-a dat pe sine, a așezat legământ nou Sfinților săi Ucenici și Apostoli și, printr-înșii, tuturor celor ce cred în el.
Așadar, în foișorul de sus din Sfântul și slăvitul Sion, mâncând Paștele cel vechi cu ucenicii săi și plinind Vechiul Legământ, le spală picioarele ucenicilor, dându-le un simbol al Sfântului Botez. Apoi, frângând pâinea, s-a dat lor, zicând: „Luați, mâncați: acesta este Trupul meu, carele se frânge pentru voi spre lăsarea păcatelor”.
Tot astfel, luând Potirul cu vin și apă, l-a dat lor zicând: „Beți dintru acesta toți”.
Dacă cerul și pământul, apa și focul și văzduhul și toată podoaba lor s-au săvârșit cu Cuvântul Domnului, precum și această nobilă făptură, omul; dacă, voind însuși Dumnezeu Cuvântul, s-a făcut om și și-a alcătuit luiși fără de sămânță trup din curatele și nevinovatele sângiuri ale Sfintei Fecioare, - oare nu poate face pâinea să devină Trupul său, iar vinul și apa, Sângele său?
A zis la început: „Să răsară pământul iarbă verde” și, până acum, când plouă, pământul aduce vlăstarele sale, ascultând și lucrând după dumnezeiasca poruncă.
A zis Dumnezeu: „Acesta este Trupul meu”, și: „Acesta este Sângele meu”, și: „Aceasta să faceți”; și, prin atotputernica sa poruncă, se face până când va veni.

Și se pogoară ploaia asupra acestui nou sad prin chemarea Sfântului Duh, umbrind puterea sa.

Traducere după Sf. Ioan Damaschinul, Despre credința ortodoxă, IV, 13 (PG 94, 1137) de Marius Ivașcu.

Despre parintii duhovnici

SursA FotO: orthphoto.net

Povățuitori către mântuire - Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoție, III, 6 (PG 48, 644)

Mείζονα τοῖς ἱερεῦσιν ἔδωκε δύναμιν τῶν φυσικῶν γονέων ὁ Θεός, καὶ τοσοῦτον ἀμφοτέρων τὸ διάφορον ὅσον τῆς παρούσης καὶ τῆς μελλούσης ζωῆς· οἱ μὲν γὰρ εἰς ταύτην, οἱ δὲ εἰς ἐκείνην γεννῶσι. Κἀκεῖνοι μὲν οὐδὲ τὸν σωματικὸν αὐτοῖς δύναιντ' ἂν ἀμύνασθαι θάνατον, οὐ νόσον ἐπενεχθεῖσαν ἀποκρούσασθαι· οὗτοι δὲ καὶ κάμνουσαν καὶ ἀπόλλυσθαι μέλλουσαν τὴν ψυχὴν πολλάκις ἔσωσαν, τοῖς μὲν πραοτέραν τὴν κόλασιν ἐργασάμενοι, τοὺς δὲ οὐδὲ παρὰ τὴν ἀρχὴν ἀφέντες ἐμπεσεῖν, οὐ τῷ διδάσκειν μόνον καὶ νουθετεῖν, ἀλλὰ καὶ τῷ δι' εὐχῶν βοηθεῖν.
Ἔπειτα οἱ μὲν φυσικοὶ γονεῖς, εἴ τισι τῶν ὑπερεχόντων καὶ μεγάλα δυναμένων προσκρούσαιεν οἱ παῖδες, οὐδὲν αὐτοὺς ἔχουσιν ὠφελεῖν, οἱ δὲ ἱερεῖς οὐκ ἄρχοντας, οὐδὲ βασιλεῖς, ἀλλ' αὐτὸν αὐτοῖς πολλάκις ὀργισθέντα κατήλλαξαν τὸν Θεόν.

Dumnezeu le-a dat preoților o putere mai mare decât părinților trupești. Atât de mare este deosebirea dintre părinții firești și cei duhovnicești pe cât se deosebește viața de acum de cea care va să fie. Unii ne nasc pentru aceasta, ceilalți pentru cealaltă. Părinții firești n-ar putea să-și apere fiii nici de moartea trupului, nici să alunge boala care vine peste ei. Cei duhovnicești, însă, adesea au scăpat sufletul chinuit și pe cel ce trăgea să moară, unora îmblânzindu-le pedeapsa, iar altora împiedicându-le dintru început căderea, nu numai cu învățătura și cu sfatul, ci și cu ajutorul rugăciunilor.

Apoi, părinții firești, de s-ar întâmpla să-i ofenseze copiii lor pe cei ce au stăpânire și putere multă, nu le pot veni în ajutor cu nimic, pe când preoții nu au împăcat pe stăpâni, nici pe împărați, ci pe însuși Dumnezeu căruia aceia i-au stârnit adeseori mânia.
Traducere din limba greaca de Marius IVASCU.

Despre Biserica

SursA FotO

1. Biserica – împăciuitoarea tuturor diferențelor
Πολλῶν γὰρ ὄντων καὶ ἀπείρων ἀριθμῷ σχεδὸν ἀνδρῶν τε καὶ γυναικῶν καὶ παίδων, γένει καὶ εἴδει, καὶ ἔθνεσι καὶ γλώσσαις, καὶ βίοις καὶ ἡλικίαις, καὶ γνώμαις καὶ τέχναις, καὶ τρόποις καὶ ἤθεσι καὶ ἐπιτηδεύμασιν, ἐπιστήμαις τε αὖ καὶ ἀξιώμασι, καὶ τύχαις καὶ χαρακτῆρσι καὶ ἕξεσιν, ἀλλήλων διῃρημένων τε καὶ πλεῖστον διαφερόντων τῶν εἰς αὐτὴν γιγνομένων καὶ ὑπ' αὐτῆς ἀναγεννωμένων τε καὶ ἀναδημιουργουμένων τῷ πνεύματι, μίαν πᾶσι κατὰ τὸ ἴσον δίδωσι καὶ χαρίζεται θείαν μορφὴν καὶ προσηγορίαν, τὸ ἀπὸ Χριστοῦ καὶ εἶναι καὶ ὀνομάζεσθαι·
καὶ μίαν τὴν κατὰ πίστιν ἁπλῆν τε καὶ ἀμερῆ καὶ ἀδιαίρετον σχέσιν, τὴν τὰς πολλὰς καὶ ἀμυθήτους περὶ ἕκαστον οὔσας διαφοράς, οὐδ' ὅτι κἂν εἰσὶ συγχωροῦσαν γνωρίζεσθαι, διὰ τὴν τῶν πάντων εἰς αὐτὴν καθολικὴν ἀναφορὰν καὶ συνέλευσιν, καθ' ἣν οὐδεὶς τὸ παράπαν οὐδὲν ἑαυτῷ τοῦ κοινοῦ διωρισμένος ἐστί, πάντων συμπεφυκότων ἀλλήλοις καὶ συνημμένων κατὰ τὴν μίαν ἁπλῆν τε καὶ ἀδιαίρετον τῆς πίστεως χάριν καὶ δύναμιν.
Ἦν γὰρ πάντων, φησίν, ἡ καρδία καὶ ἡ ψυχὴ μία· ὡς ἐκ διαφόρων μελῶν σῶμα ἓν καὶ εἶναι καὶ ὁρᾶσθαι καὶ αὐτοῦ Χριστοῦ τῆς ἀληθινῆς ἡμῶν κεφαλῆς ὄντως ἄξιον· ἐν ᾧ, φησὶν ὁ θεῖος Ἀπόστολος, οὐκ ἔστιν ἄρρην οὐδὲ θῆλυ, οὔτε Ἰουδαῖος οὔτε Ἕλλην, οὔτε περιτομὴ οὔτε ἀκροβυστία, οὔτε βάρβαρος οὔτε Σκύθης, οὔτε δοῦλος οὔτε ἐλεύθερος· ἀλλὰ πάντα καὶ ἐν πᾶσιν αὐτός, ὁ πάντα κατὰ μίαν ἁπλῆν τῆς ἀγαθότητος ἀπειρόσοφον δύναμιν ἑαυτῷ περικλείων, ὥσπερ κέντρον εὐθειῶν τινων ἐξημμένων αὐτοῦ, κατὰ μίαν ἁπλῆν καὶ ἑνιαίαν αἰτίαν καὶ δύναμιν τὰς ἀρχὰς τῶν ὄντων τοῖς πέρασιν οὐκ ἐῶν συναφίστασθαι, κύκλῳ περιγράφων αὐτῶν τὰς ἐκτάσεις καὶ πρὸς ἑαυτὸν ἄγων τοὺς τῶν ὄντων καὶ ὑπ' αὐτοῦ γενομένων διορισμούς·

Mulți și în număr aproape infinit sânt bărbații și femeile și copiii din Biserică, distingându-se și deosebindu-se mult unii de alții prin neam și înfățișare și noroade și limbi, prin viețuire și vârstă, prin păreri și meșteșuguri, prin apucături și năravuri și obiceiuri, prin cunoștințe și păreri, prin soartă și caractere și firi; toți s-au supus Bisericii și au fost renăscuți și rezidiți prin Duhul, iar tuturor li se dă și toți primesc deopotrivă o singură dumnezeiască formă și numire: și a fi, și a se numi ai lui Hristos.
Unul este chipul cel după credință: simplu, de neîmpărțit și de nedespărțit. Osebirile cele multe și negrăite ale fiecăruia nu numai că sânt aduse la un numitor comun prin jertfa și adunarea cea sobornicească, dar fiecare nu este nimic luat separat de obște, ci toți sânt împreună-sădiți laolaltă și uniți prin harul și puterea cea simplă și nedespărțită a credinței.

„Una”, zice,„era inima și sufletul tuturor credincioșilor” (Fap. 4, 32), așa cum Trupul alcătuit din multe mădulare este și se vede a fi unul și cu adevărat vrednic de Hristos, adevăratul nostru Cap. „Întru carele”, zice dumnezeiescul Apostol, „nu este parte bărbătească nici femeiască, nici Iudeu nici Ellin, nici tăiere împrejur nici netăiere împrejur, nici Varvar nici Schit, nici rob nici slobod; ci toate și întru toți Hristos” (Gal. 3, 28; Col. 3, 11), care printr-o singură putere a bunătății sale atotînțelepte și simple le reunește pe toate în sine, asemenea centrului din care emană razele. Sf. Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, I (PG 91, 664)

2. Hristos este ușa cea smerită și plecată
A zis Iisus: „Amin, amin grăiesc vouă: cela ce nu intră prin ușă în staulul oilor, ci sare pre aiurea, acela fur este și tâlhariu” (In. 10, 1). Au spus că nu sânt orbi: doar atunci ar putea să vadă, dacă ar deveni oi ale lui Hristos. De unde-și furau lumina cei ce tăgăduiau Ziua? Pentru aroganța deșartă, trufașă și de nevindecat a acelora a rostit Domnul Iisus aceste cuvinte, prin care, de vom fi cu luare aminte, și pe noi ne-a povățuit la mântuire.

Mulți se numesc, după obiceiul vieții acesteia, oameni buni, bărbați și femei cumsecade, nevinovați, care respectă aproape toate cele poruncite în Lege: își cinstesc părinții, nu curvesc, nu ucid, nu fură, nu aduc mărturie mincinoasă împotriva nimănui, și par să respecte celelate porunci ale Legii, fără să fie creștini. Și mulți se laudă ca și aceștia: „Oare și noi sântem orbi?” Toate aceste lucruri, pe care le fac fără să știe în ce scop, le fac degeaba. Domnul le-a pus înainte parabola aceasta despre oile sale și despre ușa prin care se intră în staul în citirea de astăzi.

Degeaba zic păgânii: „Noi trăim cinstit!” Dacă nu intră pe ușă, la ce folos le sânt cele cu care se laudă? Rostul pe care ar trebui să-l urmărească fiecare din cei ce duc o viață cinstită ar trebui să fie acela de a-i fi dat să trăiască astfel mereu: cui nu-i este dat să trăiască în veci, la ce îi folosește că trăiește bine? Dar nu se cuvine să li se facă această concesie (cum că trăiesc bine) celor ce fie nu cunosc rostul unei vieți cinstite din pricina orbirii, fie îl disprețuiesc trufindu-se. Nimeni nu are nădejde adevărată și sigură că va trăi veșnic, decât dacă recunoaște Viața, adică pe Hristos.
Mulți asemenea oameni caută chiar să-i convingă pe alții să trăiască corect și nu sânt creștini. Vor să sară pe altă parte, să răpească și să ucidă; nu să apere și să păzească turma ca Păstorul. Au fost, dar, unii filozofi care au învățat lucruri subtile despre virtuți și patimi, au făcut distincții, au dat definiții, au tras concluzii din argumente de mare perspicacitate, au umplut cărți, și-au vânturat înțelepciunea proprie dând mult din gură. Aceștia au îndrăznit să le zică oamenilor: „Urmați-ne pe noi, deveniți adepții sectei noastre dacă voiți o viață fericită”. Dar n-ar fi intrat pe ușă: voiau să piardă, să junghie și să ucidă...
Ce voi zice despre aceștia? Iată, și fariseii citeau și în cele ce citeau răsuna Hristos; îl așteptau să vină și nu l-au recunoscut când le stătea în față: se lăudau și ei că ar fi dintre cei ce văd, adică dintre înțelepți. Tăgăduiau pe Hristos și nu intrau pe ușă. Și aceia, pe câți înșelau îi duceau să-i junghie și să-i ucidă, nu la slobozenie. Să-i lăsăm, însă, pe toți aceștia: să vedem dacă intră pe ușă măcar aceia care să laudă cu însuși numele lui Hristos.
Nenumărați sânt cei ce nu doar se mândresc că văd, ci vor să pară și luminați de Hristos, dar sânt eretici. Oare aceștia să fi intrat pe ușă? Nicidecum! Savellie zice: „Același este Fiul, carele este și Tatăl”; dar dacă e Fiu, nu mai e Tată. Nu intră pe ușă cel ce îl numește Fiu pe Tatăl. Arie zice: „Una este Tatăl, alta este Fiul”. Ar fi zis bine, dac-ar fi spus „altul”, nu „alt(cev)a”. Căci zicând „alta” tăgăduiește pe Cel de la care aude: „Eu și Tatăl una sântem” (In. 10, 30). Așadar nici el nu intră pe ușă: predică un Hristos plăzmuit de el, nu pe cel adevărat. Ai numele, nu și realitatea dindărăt. Hristos este numele unei realități: ține-te de ea, dacă vrei să-ți fie de vreun folos numele. Altul de nu știu unde zice ca Photinus: „Hristos este om; nu este Dumnezeu.” Nici el nu intră pe poartă, căci Hristos este Om și Dumnezeu. Și ce rost are să le străbatem pe toate și să înșirăm mulțimea eresurilor deșarte?

Aceasta s-o știți: staulul lui Hristos este Biserica Sobornicească. Cine voiește să intre în staul, să intre pe ușă: să propovăduiască pe Hristos cel adevărat. Nu doar atât, ci să caute slava lui Hristos, nu pe a sa: căci mulți căutând slavă pentru ei înșiși, au risipit mai degrabă decât să adune oile lui Hristos. Smerită e poarta, Hristos Domnul: cel ce intră pe aceasta trebuie să se smerească, ca să nu se lovească la cap. Cine nu se smerește, ci se înalță pe sine, vrea să sară peste gard; or, pentru cel ce sare gardul, după înălțare urmează căderea.
Fer. Augustin, Tâlcuire la Evanghelia după Ioan, XLV, 2 (PL 35, 1720)

3. Biserica are viață, fiindcă în ea viază Duhul
Si vultis habere Spiritum sanctum, intendite, fratres mei: spiritus noster quo vivit omnis homo, anima vocatur: et videtis quid faciat anima in corpore. Omnia membra vegetat; per oculos videt, per aures audit, per nares olfacit, per linguam loquitur, per manus operatur, per pedes ambulat: omnibus simul adest membris, ut vivant; vitam dat omnibus, officia singulis. Non audit oculus, non videt auris, non videt lingua, nec loquitur auris et oculus; sed tamen vivit: vivit auris vivit lingua; officia diversa sunt, vita communis. Sic est Ecclesia Dei: in aliis sanctis facit miracula, in aliis sanctis loquitur veritatem, in aliis sanctis custodit virginitatem, in aliis sanctis custodit pudicitiam conjugalem, in aliis hoc, in aliis illud: singuli propria operantur, sed pariter vivunt. Quod autem est anima corpori hominis, hoc est Spiritus sanctus corpori Christi, quod est Ecclesia: hoc agit Spiritus sanctus in tota Ecclesia, quod agit anima in omnibus membris unius corporis. Sed videte quid caveatis, videte quid observetis, videte quid timeatis. Contingit ut in corpore humano, imo de corpore aliquod praecidatur membrum, manus, digitus, pes; numquid praecisum sequitur anima? Cum in corpore esset, vivebat; praecisum amittit vitam. Sic et homo christianus catholicus est, dum in corpore vivit; praecisus haereticus factus est, membrum amputatum non sequitur spiritus. Si ergo vultis vivere de Spiritu sancto, tenete caritatem, amate veritatem, desiderate unitatem, ut perveniatis ad aeternitatem.

Dacă voiți să aveți Duhul Sfânt, luați aminte, frații mei: duhul nostru prin care viază tot omul se cheamă suflet. Vedeți, dar, ce face sufletul în trup? Animă toate mădularele: cu ochii vede, cu urechile aude, cu nările miroase, cu limba grăiește, cu mâinile lucrează, cu picioarele umblă: este prezent simultan în toate mădularele, făcându-le vii. Dă viață tuturora și fiecăruia îi dă ceva de lucru. Nu aude ochiul, nu vede urechea, nu vede limba, nici nu vorbesc urechea și ochiul. Dar totuși viază: este vie urechea, e vie și limba. Funcțiile lor sânt diverse, viața este comună.

Așa este și Biserica lui Dumnezeu: prin unii sfinți săvârșește minuni, prin alți sfinți grăiește adevărul, prin alții păzește fecioria, prin alții păstrează nunta neîntinată, printr-unii face un lucru, printr-alții altul. Fiecare lucrează ale lor, toți trăiesc laolaltă.

Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceea este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica. Aceeași lucrează Duhul Sfânt în întrega Biserică, ce face sufletul în toate mădularele unui singur trup.

Dar iată de ce se cuvine să vă feriți, iată unde trebuie să fiți cu luare aminte, iată de ce trebuie să vă temeți. Se întâmplă ca dintr-un trup omenesc să fie tăiat un mădular: o mână, un deget, un picior; oare sufletul rămâne în mădularul amputat? Câtă vreme era în trup, era viu; după ce s-a tăiat, și-a pierdut viața.

Așa și creștinul – este catholic (sobornicesc) câtă vreme viază în Trup; odată tăiat s-a făcut eretic, căci Duhul nu urmează mădularul amputat. Așadar, dacă voiți să trăiți în Duhul Sfânt, păstrați dragostea, iubiți adevărul, râvniți unitatea, ca să ajungeți la veșnicie.
Fer. Augustin, Predica 267 (PL 38, 1231)

4. Dumnezeu a găsit o desfrânată și a făcut-o fecioară
Cred în Sfânta Biserică – în Biserica aceea care sântem noi înșine.

Când spun „noi”, nu mă refer doar la cei ce ne-am adunat aici, la voi care mă ascultați acum. Mă refer la creștinii din Biserica din locul acesta, adică la cei ce locuiesc în acest oraș, la toți creștinii acestui ținut, la toți creștinii din această provincie, la toți creștinii de dincolo de mări, la cei din lumea întreagă, fiindcă „de la răsăritul soarelui până la apus lăudat este numele Domnului” (Ps. 112, 3). Toți aceștia alcătuiesc Biserica, Maica noastră adevărată, adevărata Mireasă a Mirelui.

Noi o avem la mare cinste. Ea este soția credincioasă a unui Domn atât de mare. Bunătatea Mirelui față de ea a fost fără margini. A găsit-o desfrânată și a făcut-o fecioară.
Că a fost desfrânată, nu poate tăgădui: ar însemna să uite iertarea Celui ce a eliberat-o. Nu a fost desfrânată? A curvit cu idolii și cu demonii! Toți erau vinovați de curvie în cele duhovnicești. Doar câțiva păcătuiseră trupește, dar toți preacurviseră în inima lor.
Domnul a venit și a făcut Biserica fecioară. Biserica este, așadar, curată. Fie să rămână așa, să se teamă de ispititor, să stea departe de orice ar putea s-o întineze!
Fer. Augustin, Serm. Morin (Miscellanea Agostiniana, 447 ș. urm.)

Traducere din limbile greaca si latina de Marius IVASCU.

Icoana apartine... Elenei (:

Dragilor,

multumesc tuturor pentru participarea la darul-icoana, pentru comentarii si pentru gindurile bune.
Am folosit tragerea la sorti ca metoda de alegere a posesorului icoanei-dar. Astfel, cel mai mic si cel mai neprihanit (: membru din familie a tras la sorti biletelul pe care era scris numele Elenei.

Elena, ma bucur ca te cunosc. Te rog sa imi lasi adresa ta pe ortodoxie.si.viata.contact@gmail.com pentru ca sa iti pot trimite icoana prin posta.

Sa aveti o saptamina binecuvintata si plina de bucuriiiiiiiii! Mai am si alte daruri, asa ca o sa ne revedem cit de curind!

matuska Eufemia

Dar din Dar se face Raiul (:

Icoana ii reprezinta pe Sfintii Ioan Teologul si Prohor scriind Cartea Apocalipsei in pestera din insula Patmos.

Dragi cititori ai acestui blog,

de multa vreme vroiam sa va daruiesc o icoana. Nu prea am avut timp sa imi duc gindul pina la capat... :) Dar, postarea precedenta mi-a dat prilejul de a pune in practica acest gind.
Deci, sa va prezint conditiile gratie carora unul dintre voi va putea intra in posesia acestei icoane:

1. Lasati un comentariu la acest post;

2. Puneti un link catre aceasta postare de pe blogul vostru (in cazul in care aveti un blog);

3. Urmariti acest blog.

In 6 octombrie, de praznuirea Sfintului Apostol Toma, unul dintre ocrotitorii familiei mele, va voi face cunoscuta persoana care va primi acest dar.

Va astept cu drag si cu bucurie comentariile.
matuska Eufemia

Sfintul Ioan, insula Patmos si pestera Apocalipsei

Apocalipsa Sfintului Ioan Teologul - Capitolul 22
8. Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
9. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!
10. Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape. 11. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.
12. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.
13. Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.
14. Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate!
15. Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!
16. Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.
17. Şi Duhul şi mireasa zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii.
18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;
19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.
20. Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!
21. Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin.

FotO: E. TOMA

Despre bani

1. Nu deveni sclavul creditorilor - Sf. Vasilie cel Mare, Omilia la Psalmul 14 (PG 31, 269)

Οἱ κύνες λαμβάνοντες ἡμεροῦνται· ὁ δὲ δανειστὴς λαμβάνων προσερεθίζεται. Οὐ γὰρ παύεται ὑλακτῶν, ἀλλὰ τὸ πλέον ἐπιζητεῖ. Ἐὰν ὀμνύῃς, οὐ πιστεύει· ἐρευνᾷ τὰ ἔνδον, τὰ συναλλάγματά σου πολυπραγμονεῖ. Ἐὰν προΐῃς τοῦ δωματίου, ἕλκει πρὸς ἑαυτὸν καὶ κατασύρει· ἐὰν ἔνδον σεαυτὸν κατακρύψῃς, ἐφέστηκε τῇ οἰκίᾳ, καὶ θυροκρουστεῖ.
Ἐπὶ γαμετῆς καταισχύνει, ἐπὶ φίλων καθυβρίζει, ἐν ταῖς ἀγοραῖς ἄγχει· κακὸν συνάντημα ἑορτῆς· ἀβίωτόν σοι κατασκευάζει τὸν βίον. Ἀλλὰ μεγάλη, φησὶν, ἡ ἀνάγκη, καὶ οὐδεὶς πόρος χρημάτων ἕτερος.
Τί οὖν τὸ ὄφελος ἐκ τοῦ τὴν σήμερον ὑπερθέσθαι; Πάλιν γὰρ ἥξει σοι ἡ πενία ὥσπερ ἀγαθὸς δρομεὺς, καὶ ἡ αὐτὴ ἀνάγκη μετὰ προσθήκης παρέσται. Τὸ γὰρ δάνος οὐκ ἀπαλλαγὴν παντελῆ, ἀλλὰ μικρὰν ἀναβολὴν τῆς ἀμηχανίας παρέχεται. Σήμερον πάθωμεν τὰ ἐκ τῆς ἐνδείας δυσχερῆ, καὶ μὴ ἀποτιθώμεθα εἰς τὴν αὔριον.
Μὴ δανεισάμενος μὲν ὁμοίως ἔσῃ πένης καὶ σήμερον καὶ πρὸς τὸ ἐφεξῆς· δανεισάμενος δὲ χαλεπώτερον ἐκτρυχωθήσῃ, τοῦ τόκου τὴν πενίαν προσεπιτείναντος. Καὶ νῦν μὲν οὐδεὶς ἐγκαλεῖ σοι πτωχεύοντι· ἀκούσιον γὰρ τὸ κακόν· ἐὰν δὲ τόκοις ὑπεύθυνος ᾖς, οὐκ ἔστιν ὅστις οὐ μέμψεταί σου τῇ ἀβουλίᾳ.

Câinii, dacă le dai un os, se potolesc. Când îi dai ceva creditorului, mai rău îl asmuți. Căci nu se oprește din lătrat, ci caută mai mult. Dacă te juri că nu ai, nu te crede. Îți scotocește casa, îți investighează toate afacerile. Dacă ieși din casă, te târăște la el și te jumulește; dacă te ascunzi înăuntru, e în fața casei și-ți bate insistent la poartă.
Te rușinează de față cu soția, te face de doi bani înaintea prietenilor, te gâtuie prin piețe. Vine ca năpasta, când ți-e lumea mai dragă. Îți face viața un iad. „Am ajuns”, zice, „la mare ananghie, și nu am altă soluție decât să-mi recuperez creditul de la tine!”
Ce folos dacă te mai păsuiește astăzi? Iarăși te ajunge din urmă sărăcia ca un alergător iute de picior și te vei întâlni cu aceeași strâmtorare, doar că datoria crește. Împrumutul nu te scoate la liman, ci doar urnește puțin lucrurile. Să răbdăm, dar, astăzi greutățile lipsei și să nu le amânăm pentru mâine.

Dacă nu te împrumuți, vei fi la fel de sărac astăzi ca și până acum. Dacă te împrumuți, mai rău te afunzi, căci dobânda îți prelungește sărăcia. Acum nimeni nu te osândește că ești sărac. Nu tu ți-ai ales necazul. Dacă te înhami la datorii, toți te vor învinui pentru prostia ta.

2. Monstrul care naște întruna - Sf. Vasilie cel Mare, Omilia la Psalmul 14 (PG 31, 273)

Τοὺς λαγωούς φασι καὶ τίκτειν ὁμοῦ καὶ τρέφειν καὶ ἐπικυΐσκεσθαι. Καὶ τοῖς τοκογλύφοις τὰ χρήματα ὁμοῦ δανείζεται καὶ γεννᾶται καὶ ὑποφύεται.
Οὔπω γὰρ ἐδέξω εἰς χεῖρας, καὶ τοῦ παρόντος μηνὸς ἀπῃτήθης τὴν ἐργασίαν. Καὶ τοῦτο πάλιν δανεισθὲν, ἕτερον κακὸν ἐξέθρεψε, κἀκεῖνο ἕτερον, καὶ τὸ κακὸν εἰς ἄπειρον.
Τόκος γὰρ, ὡς οἶμαι, διὰ τὴν πολυγονίαν τοῦ κακοῦ προσηγόρευται. Πόθεν γὰρ ἄλλοθεν; Ἢ τάχα τόκος λέγεται διὰ τὰς ὠδῖνας καὶ λύπας, ἃς ἐμποιεῖν ταῖς ψυχαῖς τῶν δανεισαμένων πέφυκεν. Ὡς γὰρ ἡ ὠδὶς τῇ τικτούσῃ, οὕτως ἡ προθεσμία τῷ ὑπόχρεῳ παρίσταται.
Ταῦτα λεγέσθω γεννήματα ἐχιδνῶν, τὰ τῶν τόκων ἀποκυήματα. Τὰς ἐχίδνας λέγουσι τὴν γαστέρα τῆς μητρὸς διεσθιούσας τίκτεσθαι. Καὶ οἱ τόκοι τοὺς οἴκους τῶν ὀφειλόντων ἐκφαγόντες ἀπογεννῶνται.

Τὰ σπέρματα χρόνῳ φύεται, καὶ τὰ ζῶα χρόνῳ τελεσφορεῖται· ὁ δὲ τόκος σήμερον γεννᾶται, καὶ σήμερον τοῦ τίκτειν ἄρχεται.
Τῶν ζώων τὰ ταχὺ τίκτοντα ταχὺ τοῦ γεννᾷν παύεται· τὰ δὲ χρήματα, ταχεῖαν λαμβάνοντα τοῦ πλεονασμοῦ τὴν ἀρχὴν, ἀτέλεστον ἐπιδέχεται τὴν εἰς τὸ πλεῖον προσθήκην.
Μὴ σύ γε εἰς πεῖραν ἔλθοις τοῦ ἀλλοκότου τούτου θηρίου.

Despre iepuri se spune că, de îndată ce-și nasc puii, cum încep să alăpteze, iarăși se reproduc. Așa și banii cămătarilor, imediat ce sânt împrumutați, se reproduc și se înmulțesc.
Căci numai ce i-ai primit în mână și deja trebuie să plătești dobândă pe luna în curs. Această sumă, fiind la rândul ei împrumutată, naște alt necaz, iar acela altul și uite așa răul se înmulțește la infinit.
Căci dobânda îmi pare că se cheamă astfel (τόκος < τίκτειν „a naște”) din pricina sporniciei răului. De unde altundeva să-i vină numele? Sau poate i se zice dobândă din pricina durerilor și necazurilor pe care le agonisește în mod firesc sufletelor celor ce se împrumută. Căci asemenea durerii celei ce naște este sorocul la care datornicul trebuie să-și achite rata. Odraslele dobânzilor – acestora s-ar cădea să le zicem pui de năpârci. Căci se spune că viperele devorează pântecele maicii lor înainte de a se naște. La fel și dobânzile se nasc mâncând casele datornicilor.

Semințele cresc cu timpul, iar animalele ajung mai târziu la maturitate; dobânda, însă, astăzi se naște și îndată începe să facă pui. Animalele de îndată ce nasc nu mai zămislesc. Banii, de cum încep să se înmulțească, devin fertili la nesfârșit. Să nu ajungi să ai de-a face cu fiara aceasta îngrozitoare!

3. Caritate pe banii altora - Defensor Grammaticus, Liber scintillarum, XLIX (SC 86, p. 106 ș. urm.)

AUGUSTINUS DIXIT: In largitate enim pauperum, non spolia, sed dona requiruntur. Quale illud munus est, ut alter cum gaudio accipit, alter cum lacrimis amittit, super quod ille gratulatur, iste suspirat? Quamvis largiaris tuum, meliorem eleemosynam facis, si reddis alienum. (…) Malunt se suum perdere largiendo, quam aliena restituere componendo. HIERONYMUS DIXIT: Gloria episcoporum pauperum opibus providere; ignominia omnium sacerdotum propriis studere divitiis.
BASILIUS DIXIT: Non sis vanus cum feceris eleemosynam indigenti, neque teipsum meliorem cui feneras existimes.
GREGORIUS DIXIT: Dumque quaelibet necessaria indigentibus damus, sua illis reddimus, non nostra largimus.

Augustin a zis: Pentru a-i ajuta pe săraci, este nevoie de daruri (din banii noștri), nu de ce am prădat (de la alții). Ce dar e acela, ca unul să primească cu bucurie, iar altul să piardă cu lacrimi ceea ce pe unul îl face să râdă, iar pe celălalt să suspine? Chiar decât să dai de la tine, mai bună pomană îți faci dacă întorci ceea ce datorezi. Unii preferă să piardă mai degrabă dăruind ceea ce le aparține, decât să fie nevoiți să înapoieze altora cele datorate prin compromis.

Ieronim a zis: Slava episcopilor este să dea cele de trebuință săracilor. Este o rușine pentru orice preot să încerce să-și sporească avuțiile proprii.

Vasilie a zis: Nu fii încântat de tine însuți când dai milostenie celui lipsit, nici nu te socoti mai bun decât cel pe care-l împrumuți.

Grigorie a zis: Când dăm celor lipsiți orice s-ar întâmpla să le trebuiască, le înapoiem de fapt ce le aparține de drept, nu le dăm dintr-ale noastre.

4. Hotărâți împreună ce vreți să faceți cu banii voștri - Fer. Augustin, Scrisoarea CCLXII, 4 (PL 33, 1078)

Pariter ergo consilium de omnibus haberetis, pariter moderaremini quid thesaurizandum esset in caelo, quid ad vitae huius sufficientiam vobis et vestris vestroque filio relinquendum, ne aliis esset refectio, vobis autem angustia. Et in his disponendis atque faciendis, si quid tibi forte melius videretur, suggereres viro reverenter, eiusdemque auctoritatem tanquam tui capitis sequereris obedienter; ut omnes qui sanum sapiunt, ad quos posset hoc bonum vestrum fama perferre, de domus vestrae fructu ac pace gauderent, et adversarius revereretur nihil habens de vobis dicere pravi. Sed illud est quod minus te observasse contristor, quia tanto humilius et obedientius ei obsequi in domestica conversatione debuisti, quanto ille religiosius tibi rem tam magnam etiam imitando concesserat. Non enim quia pariter temperabatis a commixtione carnali, ideo tuus maritus esse destiterat; imo vero tanto sanctius inter vos conjuges manebatis, quanto sanctiora concorditer placita servabatis. Nihil ergo de tua veste, nihil de tuo auro vel argento vel quacumque pecunia, aut rebus ullis terrenis tuis sine arbitrio eius facere debuisti, ne scandalizares hominem qui Deo tecum maiora voverat, et ab eo quod de tua carne licita potestate posset exigere, continenter abstinuerat.

Sfătuiți-vă unul cu altul despre toate, decideți împreună ce și cât vreți să vă adunați în ceruri (prin milostenie), ce vă este de trebuință vouă pentru viața aceasta și ce vreți să le lăsați rudelor și fiului vostru, ca nu cumva pe alții să-i îndestulați, iar voi să ajungeți la strâmtorare. Când urmează să dispuneți de bunurile voastre sau să faceți vreun lucru, dacă ceva ți se pare ție că ar fi bine, propune-i-o bărbatului tău cu cinstire și pleacă-te autorității lui cu supunere, ca unuia ce-ți este cap. Astfel, toți cei ce cugetă drept, care vor fi auzit despre înfrânarea voastră, se vor bucura de sporirea și pacea căminului vostru, iar vrăjmașul se va întoarce rușinat negăsind ce să vă reproșeze.

Dar ce mă întristează pe mine este că tu trebuia să te smerești cu atât mai mult și să-l asculți cu mai multă supunere în viața voastră de familie, cu cât el ți-a făcut un hatâr atât de mare urmându-te pe calea curăției. Chiar dacă amândoi v-ați înfrânat de la împreunarea trupească, el nu a încetat să mai fie soțul tău; ba v-ați fi păstrat cu atât mai mult sfințenia rămânând împreună ca soți, dacă v-ați fi respectat unul altuia dorințele ca fiind mai sfinte (decât voia proprie), având același cuget. Nu trebuia, așadar, să faci nimic cu hainele tale, cu aurul sau argintul sau orice avuție sau vreo altă treabă pământească fără consimțământul lui, ca să nu-l smintești pe bărbatul care a făgăduit lucruri atât de mari lui Dumnezeu alături de tine și care, deși ar fi putut pretinde dreptul care i se cuvenea asupra trupului tău, s-a înfrânat cu răbdare. Purtarea ta față de el e pricină de scandal!

5. Portretul unui cămătar - Sf. Vasilie cel Mare, Omilia la Psalmul 14 (PG 31, 265)

Ὁ δὲ φιλάργυρος, ὁρῶν ὑπὸ τῆς ἀνάγκης ἄνδρα κατακαμπτόμενον πρὸ τῶν γονάτων ἱκετεύοντα, τί οὐ ποιοῦντα ταπεινόν; τί οὐ φθεγγόμενον; οὐκ ἐλεεῖ παρ' ἀξίαν πράττοντα, οὐ λογίζεται τὴν φύσιν, οὐκ ἐνδίδωσι ταῖς ἱκεσίαις, ἀλλ' ἄκαμπτος καὶ ἀμείλικτος ἕστηκεν, οὐ ταῖς δεήσεσιν εἴκων, οὐ δάκρυσιν ἐπικλώμενος, ἐπιμένων τῇ ἀρνήσει, ἐξομνύμενος καὶ ἐπαρώμενος ἑαυτῷ, ἦ μὴν ἀπορεῖν παντελῶς χρημάτων, καὶ περισκοπεῖν καὶ αὐτὸς εἴ τινα εὕροι τῶν δανειζόντων.

Ἐπειδὰν δὲ ὁ ζητῶν τὸ δάνειον τόκων μνησθῇ, καὶ ὑποθήκας ὀνομάσῃ, τότε καταβαλὼν τὴν ὀφρὺν προσεμειδίασε, καί που καὶ πατρῴας φιλίας ἀνεμνήσθη, καὶ συνήθη εἶπε καὶ φίλον.
Ὀψόμεθα, φησὶν, εἴπου τί ἐστιν ἡμῖν ἀποκείμενον ἀργύριον. Ἔστι δὲ παρακαταθήκη φίλου ἀνδρὸς ἐπ' ἐργασίᾳ παραθεμένου ἡμῖν. Ἀλλ' ἐκεῖνος μὲν βαρεῖς ἐπ' αὐτῷ τοὺς τόκους ὥρισεν· ἡμεῖς δὲ πάντως ἐπανήσομέν τι, καὶ ἐπ' ἐλάττοσι τοῖς τόκοις δώσομεν.

Τοιαῦτα κατασχηματιζόμενος, καὶ τοιούτοις λόγοις ὑποσαίνων καὶ δελεάζων τὸν ἄθλιον, γραμματείοις αὐτὸν προσκαταδήσας, καὶ πρὸς τῇ καταπονούσῃ πενίᾳ ἔτι καὶ τὴν ἐλευθερίαν
τοῦ ἀνδρὸς προσαφελόμενος, ᾤχετο. Ὁ γὰρ τόκοις ἑαυτὸν ὑπεύθυνον καταστήσας, ὧν τὴν ἔκτισιν οὐχ ὑφίσταται, δουλείαν αὐθαίρετον κατεδέξατο διὰ βίου.

Iubitorul de arginți, văzând pe vreun om copleșit de nevoie că imploră în genunchi – ce n-ar face, sărmanul? ce n-ar zice? – nu se îndură să-i dea cât îi trebuie, nu ține cont de fire, nu cedează rugăminților, ci rămâne neîndurat și țeapăn: rugăciunile nu-l impresionează, lacrimile nu-l înmoaie. Ține morțiș că nu are niciun ban, jurându-se și blestemându-se pe sine, că și el caută pe cineva care să-l împrumute.

Dar dacă cel ce vrea să se împrumute pomenește de dobânzi și garanții, îndată ridică din sprâncene și zâmbește, își aduce aminte de bunele relații dintre părinții lor și-l numește pe acela casnic și prieten.

„Să vedem”, zice, „de nu cumva avem ceva bani puși deoparte. Da, ar fi o sumă de la un prieten pe care mi-a împrumutat-o pentru o afacere. Din păcate, acela așteaptă dobândă mare, dar noi mai scădem ceva pentru tine și ți-o vom da cu o dobândă mai mică.”

Urzind unele ca acestea și cu astfel de minciuni momindu-l și înșelându-l pe nefericit, îl duce la notari și, pe lângă sărăcia care-l apasă, îi mai răpește omului și libertatea. Căci cel ce ia asupra sa dobânzi pe care nu le poate plăti acceptă singur sclavia pe viață.

Traducerile din limba greaca si din limba latina ii apartin lui Marius IVASCU.