Au fost descoperite moaștele Sfîntului Miron, Episcopul Cretei, făcătorul de minuni

Ziua de 12 mai a anului 2014 este o zi istorică pentru Ortodoxie, pentru Creta și pentru satul Sfîntul Miron din regiunea Iraklion. După secole, au fost descoperite sfintele moaște ale Sfîntului Miron, făcătorul de minuni.

În prezența Arhiepiscopului Cretei s-a realizat transportul sfintelor moaște.

Specialiștii au dat la o parte placa de marmură și puțin mai tîrziu au trăit momente unice. Și-au însemnat trupurile cu sfînta cruce și s-au închinat la sfintele moaște.

SursA: romfea.gr


Viața Sfîntului Miron

8 August
Pomenirea Sfântului Miron, Făcătorul de Minuni, Episcopul Cretei

Sfîntul Miron a fost mai întîi plugar şi bărbat căsătorit, care dăruia din belşug şi cu dragoste din roadele ogoarelor sale celor lipsiţi şi nevoiaşi.

Odată, el a prins nişte tîlhari care furau grîu din hambarul lui de treierat. Nespunîndu-le acestora cine este, el s-a alăturat lor şi i-a ajutat cu mîinile lui să încarce sacii şi să fugă, mai înainte de a fi prinşi.

Datorită marilor şi aleselor lui virtuţi, Sfîntul Miron a fost ales şi uns presbiter, iar mai apoi arhiereu al Cretei. El a fost mare făcător de minuni şi lucrător de mari şi minunate fapte bune întru Numele Stăpînului Hristos. Sfîntul Miron a trecut la locaşurile cereşti pe la sfîrşitul anului 350, aflîndu-se în al o sută-lea an al vieţii lui pâmînteşti.

SursA: sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com

Și Insula Ithaca are un sfînt ocrotitor - Sfîntul Ioachim Papoulakis sau Vatopedinul

Sfântul Ioachim Papoulakis din Ithaca (1786-1868) – 2 martie

Cuviosul Ioachim din Ithaca, icoană portabilă contemporană

Un lucru vrednic de atenţie și de uimire în ceea ce-l priveşte pe acest om sfânt este importanţa pe care toţi locuitorii insulei Ithaca i-au acordat-o. Nu numai în timpul vieţii sale, dar şi astăzi, după mai mult de un secol, amintirea sa este adânc înrădăcinată în sufletele poporului insulei Itaca. Auzindu-i pe itachioţi povestind despre Părinţel, ai putea crede că el este viu şi umblă printre ei. Acest fapt nu este întâmplător, ci reprezintă dovada marii îndrăzneli pe care a dobândit-o către Dumnezeu şi a îndoitei sale iubiri, pe care a cultivat-o până la capăt acest desăvârşit imitator al lui Hristos. După ce și-a dedicat viaţa lui Hristos şi după dobândirea, cu ajutorul harului, a asemănării cu Hristos, a iubit pe aproapele său ca pe sine într-o asemenea măsură încât și-a cheltuit tot restul vieţii sale învăţând poporul, făcându-se tuturor toate, după cuvântul Scripturii, pe toţi mângâindu-i şi odihnindu-i. Fiind întotdeauna însoţit în iubirea sa către „aproapele” de harisma înainte vederii şi de luminarea cea sfântă, Sfântul Ioachim a condus fără greşeală poporul în situaţii din cele mai diverse ale vieţii; elibera sufletele nepăsătoare de indiferenţa şi nepăsarea de care erau stăpânite, făcându-se cu adevărat salvatorul şi învăţătorul întregii insule, şi de-aceea, astăzi, itachioţii îl respectă şi îl iubesc peste măsură.

Iată, deci, icoana unui adevărat dascăl şi pedagog, a unui părinte duhovnicesc şi profesor, ce reprezintă pe adevăratul lucrător al secerişului celui înţelegător pe care Domnul ne recomandă să-l căutăm. […]

„Dar, cuvioase părinte al nostru Ioachim şi mijlocitor către Dumnezeu, după slobozirea ta din legăturile acestea trudnice ale vieţii şi mutarea ta în Împărăţie, nu înceta să mijloceşti pentru noi smeriţii fraţii tăi, în mănăstirea ta de metanie, Vatopedi, care se mândreşte cu tine, copilul ei. Chiar dacă pentru ascultare ai părăsit pentru o vreme locul tău de metanie, împlinind astfel legea iubirii pentru poporul nostru, astăzi, însă, te simţim împreună cu ceilalţi fraţi de nevoinţă şi toată adunarea sfinţilor mănăstirii tale, ajutându-ne şi nouă, celor ce râvnim mântuirea noastră”. Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Gheron Iosif Vatopedinul, 5/18.5.1998

Trebuie să menţionăm şi faptul că Sfântul a profeţit: „Un părinte din Sfântul Munte, cu barbă roşcată, mă va scoate şi mă va arăta pentru prima oară poporului!”. Într-adevăr, această profeţie s-a adeverit, căci părintele despre care a profeţit Sfântul nu este altul decât Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, iar acest lucru s-a petrecut la data de 23 Mai 1992.

De asemenea, Sfântul s-a arătat în somn unui preot, în ajunul mutării moaştelor sale, şi i-a spus : „La mutarea oaselor mele îi voi mulţumi pe toţi”. Şi într-adevăr, dacă la început a existat o neînţelegere cu privire la cine ar fi fost mai drept să ia capul Sfântului, mănăstirea sau mitropolia, până la urmă s-a rezolvat repede, fiindcă, îndată ce l-au scos din mormânt, capul său cel izvorâtor de har s-a împărţit în două.

Capul Cuviosului Ioachim, Sfânta Mănăstire Vatopedi

În cele din urmă, au adunat toate sfintele moaşte pe care le-au găsit şi, după tipic, le-au spălat şi le-au rânduit după cuviinţă.

Pomenirea Cuviosului Ioachim

În aceeaşi zi, Egumenul Efrem şi cei dimpreună cu el au plecat către Mănăstirea Vatopedi, unde au ajuns în ziua următoare. Obştea a organizat o primire din cele mai călduroase Sfântului, care s-a întors după aproape 170 de ani în mănăstirea sa cea iubită, pe care o părăsise ca să slujească poporului lui Dumnezeu în chiar patria sa de origine, Ithaca.

Câteva din minunile Sfântului

Eleni Karaghiórgou povesteşte despre bunica sa, Anastasia Kalliníkou, că, fiind foarte săracă şi neavând unde să spele hainele copiilor săi, le spăla în jgheabul de piatră pe care se aşeza Părinţelul când se ducea acasă. Într-o seară, însă, Anastasia îl vede în vis pe Părinţel, care o împingea, spunându-i cu asprime: „Anastasia, ceea ce faci nu-mi place. Să nu mai speli scutecele în jgheabul meu”. Când, după intervenţia Sfântului, a încetat să-i mai folosească „jgheabul”, şi-a făcut cuib acolo un mare roi de albine, ce dădea multe kilograme de miere.

Ana Megaloghéni povesteşte că atunci când era mică, fratele ei, Vasilis, a început să facă crize de epilepsie. Mama sa, Akriví, mergea la soţia epitropului Sfintei Biserici a Sfintei Varvara, care i-a spus: „Nu te teme, îl avem pe Sfântul, făgăduieşte-i”. „Ce să făgăduiesc?”, a întrebat mama cea îndurerată. „Făgăduieşte-i o cuvertură groasă din lână”, i-a răspuns. De îndată ce aceea a făgăduit sfântului cuvertura, fiul său s-a făcut bine. La aceasta a contribuit şi un fir din centura Sfântului, cu care femeia lega copilul cel bolnav, pentru binecuvântare.

Anastasia Lekatsá din Kalývia povesteşte că îşi aminteşte cum, la vârsta de 15 ani, Spiridonos Paízis, păstorul care în nopţile de vară dormea cu turma pe munte, i-a povestit, cu teamă,cum, într-o noapte, a văzut o lumină urcând pe muntele Vigla din apropiere, mergând către Sfânta Varvara şi dispărând în spatele bisericii, acolo unde se găseşte mormântul Sfântului.

Mormântul din Ithaca al Cuviosului Ioachim

Gherasimos Kouvarás povesteşte că în războiul din ’40, se găsea în prima linie. Într-o noapte a văzut în somn că se găsea în spatele altarului Bisericii Sfânta Varvara, acolo unde se află mormântul Părinţelului. Când s-a trezit, se întreba ce poate să fie acel vis şi a chemat cu credinţă numele Sfântului Ioachim Papoulákis. La scurtă vreme, a fost prins de febră şi de vărsături. A fost înştiinţat căpitanul, care a dat poruncă să-l coboare la doctor, două ore distanţă de mers pe jos de front. Doctorul nu a găsit nimic. Între timp italienii atacaseră şi spărseseră prima linie. Întorcându-se sănătos la locul său, Kouvarás şi-a dat seama că dacă s-ar fi aflat acolo în vremea atacului, l-ar fi facut şi pe el bucăţele. Atunci i s-a arătat vădit ajutorul Sfântului Ioachim Papoulákis.

Ismíni Kaladelfoú din Stavró, Ithaca, povesteşte că în 1936, pe când avea unsprezece ani, tatăl său era foarte bolnav. Ea avea mare evlavie la sfântul Ioachim Papoulákis şi s-a rugat mult Sfântului să-i însănătoşească tatăl, care se primejduia să moară. Într-o dimineaţă, ajutând la săpăturile arheologice din situl Pilikáta, pe când era singură şi adâncită în gânduri, a văzut în arătare pe Sfântul spunându-i: „Nu plânge, copila mea, căci tatăl tău se va face bine. Ridică-te numai şi aprinde candelele Sfinţilor Ioachim Papoulákis şi Gheorghe, care sunt stinse, şi nu-ţi face griji în privinţa tatălui tău”. Îndată după aceea, Sfântul a dispărut din faţa sa şi în ceasul în care ea s-a dus în genunchi la mormântul Sfântului şi a aprins candelele, tatăl său s-a tămăduit în mod minunat.

Gheronda Iosif (Vatopedinul), „Papoulákis, Sfântul Ioachim Vatopedinul”, Psihofelí Vatopediná, fragmente.

SursA: Pemptousia.ro

Imagini de la procesiunea din acest an, 24/25 mai 2014, din Ithaca:

SursA FotO: romfea.gr

Sfintul Ioan, insula Patmos si pestera Apocalipsei

Apocalipsa Sfintului Ioan Teologul - Capitolul 22
8. Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
9. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!
10. Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape. 11. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.
12. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.
13. Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.
14. Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate!
15. Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!
16. Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.
17. Şi Duhul şi mireasa zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii.
18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;
19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.
20. Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!
21. Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin.

FotO: E. TOMA

Sfantul Gherasim din Kefalonia (1506-1579) – tamaduitorul bolilor psihice

Troparul Sfantului Gherasim

Vietuitor al pustiului, ocrotitor al ortodocsilor si inger in trup, vindecator si de Dumnezeu purtator te-ai aratat noua. Pentru aceasta noi, credinciosii, te laudam pe tine, dumnezeiescule Gherasime, ca in chip vrednic ai dobandit de la Dumnezeu tamaduiri si harul vesnic. Si ii vindeci pe cei bolnavi, pe demoni ii alungi, iar celor ce te cinstesc pe tine le izvorasti tamaduiri. Vlastar dumnezeiesc al Peloponezului si comoara nepradata a Kefaloniei, lauda cea mare a intregii Elade, Sfinte Gherasime de Dumnezeu purtatorule, ocroteste pe robii tai !

Dupa cum spuneam in numarul trecut, rubrica "Marturisitori ai Ortodoxiei" poposeste in Insulele Ionice, un taram binecuvantat de Dumnezeu cu o frumusete pitoreasca, dar si cu ocrotirea a trei sfinti facatori de minuni: Sfantul Ierarh Spiridon (Corfu), Sfantul Ierarh Dionisie (Zachintos) si Sfantul Ierarh Gherasim (Kefalonia) - despre care vom vorbi in acest numar.

Tanarul bogat care a ajuns calugar

Sfântul Gherasim a vieţuit între anii 1506-1579. El a provenit din familia Notaras, care era una dintre cele mai bogate şi mai apreciate familii din Grecia.

A fost tuns în monahism în Muntele Atos, a trăit timp de 12 ani la Ierusalim, a petrecut vreme îndelungată în Creta şi Zachintos, iar în 1555 a ajuns în Kefalonia. Aici şi-a petrecut primii cinci ani într-o peşteră în regiunea Lassi. Iar apoi a ajuns în zona în care astăzi este situată Mănăstirea Sfântului Gherasim, aproape de Valsamata. El a trasformat această mănăstire într-un loc de îngrijire pentru săraci şi, astfel, ea a devenit un centru de caritate creştină.

Locuitorii insulei Kefalonia îl cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Gherasim şi consideră că el este cel care îi ocroteşte şi îi vindecă de boli. Ca un simbol al preţuirii faţă de acest sfânt, foarte mulţi copii din insulă poartă numele lui.

Trupul Sfântului Gherasim este păstrat şi protejat într-o raclă de sticlă la Mănăstire şi niciodată nu s-a descompus. După adormirea lui, trupul a fost îngropat de două ori şi a fost exhumat intact, fapt care a făcut ca Biserica Ortodoxă să îl canonizeze ca sfânt.

Ocrotitor al kefalonienilor din exil

Kefalonienii care au plecat în exil de-a lungul lumii, îl cinstesc şi se roagă cu aceeaşi dragoste cu care o făceau şi când erau pe insulă. Biserica mare a Mănăstirii care adăposteşte moaştele sfântului, dar şi impunătoarele anexe s-au construit numai din donaţii de la locuitorii insulei care lucrează şi trăiesc în Statele Unite ale Americii. Kefalonieinii care au ajuns la începutul secolului 20 în Statele Unite Ale Americiia au construit şi în New York City o Biserică ce are hramul Sfântului Gherasim.

În anul 1953, imediat după ce s-a înregistrat puternicul cutremur de pământ, care a distrus insula Kefalonia în proporţie de 90%, au fost foarte multe arătări ale Sfântului Gherasim de-a lungul întregii insule. Cei care au fost vătămaţi şi au fost prinşi în interiorul locuinţelor şi al clădirilor au spus că acesta i-a mângâiat şi i-a întărit .

Tamaduitor al persoanelor cu boli psihice

În timpul sărbătorii Sfântului Gherasim din data de 16 august, trupul lui este purtat deasupra persoanelor bolnave pentru ca acestea să primească vindecarea. Datorită multor minuni pe care le-a înfăptuit, Sfântul Gherasim este considerat protectorul şi tămăduitorul persoanelor cu boli mintale. De asemenea, în data de 20 octombrie are loc o procesiune în jurul Mănăstirii în timpul Sfintei Liturghii, iar trupul sfântului este purtat în raclă în picioare, asa cum se poartă şi trupurile Sfinţilor Dionisie din Zachintos şi Spiridon din Corfu.

Traducere E.T. dupa Wikipedia.

Sursa: Apostolat in Tara Fagarasului

racla cu sfintele moaste

iconostasul din Biserica veche
adormirea Sfantului Gherasim
Biserica noua construita din donatiile kefalonienilor din exil
o mica parte din Kefalonia
crescatorie de pesti din celebra localitate Lixouri
satul Sfanta Eufimia
Sursa fotografii: arhiva personala

Post Scriptum: in limba romana a aparut cartea "Sfantul Gherasim Kefalonitul - izgonitorul diavolilor. Viata. Minunile. Acatistul" - parintele Constantin Gheli (Traducere preot Victor Manolache) la Editura Egumenita. O puteti comanda aici.

sfîntul Efrem Sirul şi mănăstirea lui de la poalele muntelui Olimp - Grecia

Mănăstirea sfîntului Efrem Sirul se află situată la poalele muntelui Olimp. De fiecare dată cînd am ajuns acolo ca pelerin, am fost impresionată foarte mult de arhitectura acestui locaş ortodox, dar şi de icoanele, broderiile şi dulciurile (dulceaţă, miere, sucuri naturale, vin dulce) pe care monahiile vieţuitoare în această cetate le pictează, le cos şi le prepară.

Mănăstirea adăposteşte şi cinstitele moaşte ale sfîntului Efrem Sirul, mai precis părţi din mîna dreaptă, mînă cu care a scris atîtea imne ortodoxe minunate.

De asemenea, mănăstirea are şi o trapeză foarte frumoasă, unde fiecare pelerin primeşte apă, cafea şi dulciuri greceşti.

Sursa fotografii: pelerinajele din 2005 şi 2007 ale comunităţii ortodoxe din care fac parte

Pentru cei dintre voi care doresc să afle mai multe despre viaţa şi lucrarea duhovnicească a acestui sfînt ortodox, am găsit pe OrthodoxWikipedia următoarele însemnări:

Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri şi teolog din secolul IV. El este cinstit de creştini din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creştinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este în 28 ianuarie.

Nume

Efrem mai este cunoscut şi ca Efraim (ebraică sau greacă), Efrem (latină), Afraim sau Afrem (ambele siriace). Totuşi, "Efrem" este scrierea preferată în general.

Siriacă — ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ — Mâr Aphrêm Sûryâyâ.

Greacă — Άγιος Εφραιμ Συρος — Hagios Ephraim Syros.

Latină — Sanctus Ephraem Syrus

Engleză — Saint Ephrem the Syrian

Arabă — أفرام السرياني — Afram as-Suryani

Viaţa

Efrem s-a născut în jurul anului 306, în oraşul Nisibis (actualul Nusaybin, la graniţa cu Siria). Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinţi făceau parte din comunitatea creştină în creştere a oraşului, deşi hagiografii târzii au scris că tatăl său era preot păgân. În Nisibis-ul zilelor lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi dialecte ale aramaicii. Comunitatea creştină folosea dialectul siriac. Numeroase religii păgâne, iudaismul şi grupările creştine timpurii concurau una cu cealaltă pentru inima şi sufletul locuitorilor. Erau vremuri de puternice tensiuni religioase şi politice. Împăratul roman Diocleţian semanse un tratat cu omologul său persan, Nerses în 298 care trecuse Nisibis în mâinile romanilor. Persecuţiile sălbatice ale lui Diocleţian sunt o parte importantă a moştenirii bisericii Nisibene din perioada creşterii lui Efrem.

Sfântul Iacov (Mar Jacob), primul episcop din Nisibis, a fost ales în 308, Iar Efrem a crescut sub îndrumarea sa. Sfântul Iacov este cunoscut ca unul din participanţii la Primul Sinod Ecumenic din 325. Efem a fost botezat de tânăr, Iacov i-a fost profesor (în siriacă malpânâ, un titlu cu o mare încărcătură de respect pentru creştinii siriaci). A fost hirotonit ca diacon or atunci ori mai târziu. A început să compună imnuri şi să scrie comentarii biblice ca parte a sarcinilor sale educative. În imnurile sale, adeseori se referă la sine însuşi ca la un "om care adună laolaltă", (`allânâ), la episcopul său ca "păstorul" (râ`yâ) iar la comunitatea sa ca "ţarc" (dayrâ). Popular, Efrem este creditat ca fondatorul Şcolii din Nisibis, care în secolele următoare a a fost centrul învăţăturilor Bisericii Asiriene de Răsărit (i.e., Nestorieni).

În 337, împăratul Constantin I, care a transformat creştinismul în religie legală (recepta) în Imperiul Roman, a murit. Profitând de această oportunitate, Shapur al II-lea al Persiei a iniţiat o serie de atacuri în nordul Mesopotamiei de sub administraţie romană. Nisibis a fost asediat în 338, 346 şi 350. În timpul primului asediu, Efrem consideră că episcopul Iacov a apărat oraşul cu rugăciunile sale. Episcopul îndrăgit de Efrem a murit curând după acest evenimet, iar Babu a condus destinele bisericii prin vremurile tulburi ale disputelor de frontieră. În timpul celui de-al treilea asediu, din anul 350, Shapur a schimbat cursul râului Mygdonius pentru a ocoli zidurile Nisibisului. Nisibisenii au refăcut repede fortificaţiile în timp ce cavaleria pe elefanţi a perşilor s-a împotmolit în pământul mocirlos de pe fundul râului. Efrem a sărbătorit salvarea miraculoasă a oraşului într-un imn ca fiind ca plutirea sigură Arcei lui Noe pe puhoaiele potopului.

O legătura fizică importantă cu viaţa lui Efrem o constituie baptisteriul din Nisibis. Inscripţia spune că a fost construit sub episcopul Vologese în 359. Acesta este anul în care Shapur a început iarăşi să jefuiască regiunea. Oraşele din jurul Nisibisului au fost distruse pe rând iar locuitorii lor ucişi sau deportaţi. Imperiul Roman avea interese predominante în vest, iar Constanţius şi Iulian Apostatul se luptau pentru controlul întregului imperiu. În cele din urmă, la moartea lui Constanţius, Julian şi-a început marşul către Mesopotamia. El a adus cu sine persecuţiile sălbatice din ce în ce mai puternice asupra creştinilor. Julian a început un marş temerar cu destinaţia finală capitala perşilor, Ctesiphon, unde, suprasolicitat şi depăşit numeric, a început imediat retragerea pe acelaşi drum. Julian a fost omorât în timp ce asigura retragerea, iar armata l-a ales pe Jovian ca împărat în locul lui. Spre deosebire de predecesorul său, Jovian era un creştin nicenian. A fost silit de circumstanţe să încheie pace cu Shapur, şi a cedat Nisibisul Persiei, cu condiţia ca toţi creştinii să poată părăsi liberi oraşul. Episcopul Abraham, succesorul lui Vologeses şi-a condus poporul în exil.

Efrem s-a alăturat unui grup numeros de refugiaţi care s-a îndreptat către vest, iniţial către Amida (Diyarbakir), şi în cele din urmă în Edessa (actualul Sanli Urfa) în 363. Efrem, spre sfârşitul celui de al VI-lea deceniu de viaţă a candidat la preoţie în noua biserică, şi se pare că şi-a continuat munca de profesor (probabil în şcoala din Edessa). Edessa fusese dintotdeauna inima lumii vorbitoare de siriacă, iar oraşul era plin de filizofii şi religii păgâne. Efrem spune despre creştinii ortodocşi nicenieni că erau numiţi, pur şi simplu, "Palutians" în Edessa, după un episcop decedat. Arianii, Marcioniţii, Maniheiştii, Bardaisan-iştii şi diverse mişcări Gnostice se autoproclamau ca fiind adevărata biserică. În toată această confuzie, Efrem a scris un mare număr de imnuri în apărarea ortodoxiei. Un scriitor siriac ulterior Jacob din Serugh, scrie că Efrem a pus toate corurile de femei să îi cânte imnurile transpuse pe melodii populare siriace în forumul din Edessa.

După zece ani de rezidenţă în Edessa, după şaizeci de ani, Efrem a trecut la Domnul, după unii în 373, iar după alţii în 379.

Scrieri

S-au păstrat peste patru sute de imnuri compuse de Efrem. Admiţând totuşi că unele dintre ele s-au pierdut, nu există nic un dubiu privind productivitatea lui Efrem. Istoricul bisericii Sozomen spune că Efrem ar fi scris peste trei milioane de versuri. Efrem combină în scrierile sale o moştenire triplă: el schiţează pe modelele şi metodele iudaismului rabinic timpuriu, el foloseşte strălucit ştiinţa şi filizofia greacă, şi delectează cu simbolismul misterelor în tradiţia mesopotamiană/persană.

Cele mai importante opere ale sale sunt imnurile lirice (madrâšê). Aceste imnuri sunt pline cu imagini după izvoare biblice, tradiţii populare sau alte religii şi filozofii. madrâšê -ele sunt scrise în strofe ritmate şi acoperă peste cincizeci de scheme metrice de versificare. Fiecare madrâšê are propria qâlâ, o linie tradiţională identificată după primul vers. Toate aceste qâlâ, sunt acum pierdute. Se pare că Bardaisan şi Mani compuneau madrâšê, iar Efrem a sesizat că le poate folosi pentru a se împotrivii pretenţiilor lor. madrâšê sunt strânse în diferite şi numeroase cicluri de imnuri. Fiecare grup are un nume — Carmina Nisibena, Despre Credinţă, În Rai, Despre Feciorie, Împotriva ereziilor— dar aceste titluri nu sunt justificate pentru întreaga colecţie. (de exemplu doar prima jumătate din Carmina Nisibena este despre Nisibis). Fiecare madrâšâ are un refren de obicei (`unîtâ), care este repetat după fiecare strofă. Scriitori de după Efrem au susţinut că madrâšê erau cântate de corurile de femei cu acompaniament de liră.

Efrem a scris şi omilii (mêmrê) în versuri. Aceste predici în versuri sunt însă mult mai puţine decât madrâšê. madrâšê.sunt scrise în perechi heptosilabice (perechi de versuri de şapte silabe fiecare).

A treia categorie de scriei ale lui Efrem o constituie lucările în proză. A scri comentarii biblice la Diatessaron-ul lui Tatian (singura concordanţă evanghelică a bisericii siriace timpurii), la Geneză, Ieşire şi la Faptele Apostolilor şi Scrisorile Sfântului Apostol Pavel. De asemnea a scris împotriva lui Bardaisan, Mani, Marcion şi a altora.

Efrem a scris exclusiv în limba siriacă, dar există traducei ale scrierilor sale în armeană, coptă, greacă şi în alte limbi. Unele din operele sale există doar în traduceri (majoritatea în armeană). Bisericile siriace încă folosesc multe din imnurile lui Efrem ca parte din ciclul anual de cult. Însă, multe din aceste imnuri liturgice au fost prelucrate şi vin în conflict cu versiunile originale.

Textul cel mai mare, critic şi autentic al lui Efrem a fost compilat între 1955 şi 1979 de către Dom Edmund Beck, OSB ca perte integrantă din Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium.

"Efrem Grecul"

Meditaţiile literare ale lui Efrem referitor la credinţa creştină şi poziţia lui faţă de erezii au făcut din el o sursă populară de inspiraţie în întreaga biserică. Acest lucru s-a întâmplat ca o continuare a faptului că există un număr uriaş de lucrări ale lui Efrem în domeniul pseudoepigrafiei şi hagiografii. Unele din aceste compoziţii sunt în versuri, adesea o variantă heptosilabică a cupletelor lui Efrem. Multe din aceste opere sunt compoziţii târzii din limba greacă. Adesea, cei care studiază opera sfântului Efrem se referă la această lucrare de mari dimensiuni ca având un singur şi imaginar autor numit Efrem Grecul sau Efrem Graecus (în opoziţie cu realul Efrem Sirul). Nu putem spune că toate textele în greacă atribuite lui Efrem nu îi aparţin, dar o parte din ele în mod sigur nu sunt ale sale. Cu toate acestea, compoziţiile în limba greacă sunt sursa principală de materiale pseudoepigrafice, şi conţin, de asemenea, lucrări în latină, slavonă şi arabă. Nu există o analiză critică acestor opere, şi multe din ele sunt considerate ca autentice de Biserică.

Cea mai cunoscută dintre aceste scrieri este "Rugăciunea Sfântului Efrem", care este parte integrantă din slujbele din Postul mare ale creştinismului răsăritean.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi mie, slugii Tale!

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

rugăciunea este de obicei urmată de 12 de închinăciuni - 3 serii de câte 4, după cum urmează: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (închinăciune); Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul! (închinăciune); Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă! (închinăciune); Fără de număr ţi-am greşit, Doamne, iartă-mă! (închinăciune).

Cinstirea ca sfânt

Cu toate că Sfântul Efrem nu a fost călugăr, este ştiut că a practicat o viaţă ascetică severă, crescând permanent în sfinţenie. În vremea sa, monahismul era la începuturile sale în Egipt. Se pare că facea parte dintr-o comunitate urbană, strâns unită, de creştini care "conveniseră" împreună să slujească şi să se abţină de la relaţii sexuale. Unii dintre termenii siriaci folosiţi de Efrem să-şi descrie comunitatea au fost ulterior folosiţi pentru descrierea comunităţilor monahale, dar afirmaţia că a fost călugăr este nefondată.

Popular, Efrem este creditat cu câtevă călătorii. Într-una din acestea l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinţii Capadocieni, şi constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun.

În plus, Efrem este creditat şi cu vizitarea lui Abba Bishoi (Pisoes) aflat în mănăstirile din Wadi Natun, Egipt. Ca şi vizita legendară făcută Sfântului Vasile cel Mare, această vizită constituie un pod teologic între originile monahismului şi răspândirea lui în biserică..

Cel mai popular apelativ pentr Efrem este "Harpa Duhului" (siriacă Kenârâ d-Rûhâ). Mai este cunoscut ca "Diaconul din Edesa", "Soarele Sirienilor" şi ca "Stâlpul bisericii".

În cadrul tradiţiei bisericii, Efrem demonstrează că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, şi chiar superior în multe feluri discursului teologic.În plus, el încurajrază citirea Sfintei Scripturi într-un mod care îşi are rădăcinile mai mult în credinţă decât în analiza critică. Efrem arată un simţ adânc al legăturilor dintre toate fiinţelor create, ceea ce face ca unii să vadă în el un "sfânt ecologist".

Citate

"Îndrăzneala dragostei noastre îţi place, Doamne, la fel de mult cum îţi place că trebuie să-ţi furăm din cele ce ne dăruieşti."

"Duşmanul neîmpăcat al lumii întregi, în nrobrăzarea sa neruşinată, atacă Sfânta Biserică atacându-i slujitorii. Doamne, nu lăsa Biserica Ta Sfântă fără ajutorul tău, pentru că promisiunea ce ne-ai făcut-o privind invincibilitatea ei nu poate fi vădită ca neadevărată."

"Binecuvâtată este acea persoană care a consimţit să devină cel mai bun prieten al credinţei şi rugăciunii: el are mintea liniştită iar credinţa şi rugăciunea se opresc doar la moartea lui. Rugăciunea care vine din inima omului deschide porţile raiului: acea persoană stă de vorbă cu Dumnezeu şi este plăcută Fiului lui Dumnezeu. Rugăciunea potoleşte mânia şi furia Domnului. Tot în acest fel, lacrimile ochilor deschid porţile compasiunii."

Serafimul nu-şi putea murdării mâinile cu cărbune, dar l-a adus aproape de gura lui Isaia: Serafimul nu-l putea ţine, Isaia nu-l putea înghiţi, dar nouă Domnul ni le-a permis pe amândouă.

• (Efrem este) "Cel mai mare poet al epocii patristice şi, probabil, singurul poet-teolog de mărimea lui Dante." — Robert Murray.

Imnuri

Tropar (Glasul 8)

Printr-un şuvoi de lacrimi ai udat deşertul,

Şi setea ta de Domnul a adus abundenţa în faţa ta,

Prin strălucirea miracolelor ai luminat întregul univers.

Sfinte părinte Efraim, roagă-te lui Hristos Domnul nostru să ne miluiască!

Condac (Glasul 2)

Sfinte părinte Efraim,

Mereu gândindu-te la judecata de apoi,

Tu verşi nesecate lacrimi de păreri de rău,

Străduinţele tale făcându-le exemple de urmat şi împlinit,

Şi trezind leneşii la pocăinţă:

Tu eşti, într-adevăr, un părinte renumit.