Cea mai mică supravieţuitoare din lume cântărea 284 grame la naştere

foto: Daily Mail

Pentru cei care nu mai cred în miracole, povestea acestei fetiţe va părea incredibilă. S-a născut cu două săptămâni înainte de limita legală de avort, când nimeni nu i-ar fi dat nici o şansă de supravieţuire, dar micuţa a luptat şi este un copil perfect normal acum.

Amillia Taylor cântărea 284 grame la naştere, avea doar 24.13 cm lungime şi este cea mai mică supravieţuitoare din lume. Atunci când a venit pe lume pielea i se rupea ca hârtia de orez.

Mama ei, Sonja Taylor, a încercat cu disperare ani la rând să rămână însărcinată, dar tratamentele de fertilizare nu au dat rezultate. Cuplul îşi dorea mai mult decât orice să aibă un copil, dar deznădejdea îi cuprinsese. Într-o seară, soţul a visat că vor avea o fetiţă, iar imaginea a fost atât de vie încât a doua zi au fugit la clinică şi au încercat din nou fertilizarea. După două săptămâni, Sonja era însărcinată.

Dar sarcina a fost una cu probleme încă de la început. După doar 18 săptămâni, doctorii şi-au dat seama că viitoarea mămică se afla în travaliu prematur. Contracţiile s-au oprit de data asta, dar la 19 săptămâni Sonja a ajuns din nou la spital.

De această dată, medicii au constatat că femeia era complet dilatată. Ştiind că legile statului Florida spun că un copil născut la mai puţin de 24 de săptămâni este considerat un avorton, Sonja i-a minţit şi le-a spus că este însărcinată în 21 de săptămâni şi nu 19.

Această minciună a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. Viitoarea mămică ştia că doctorii se vor chinui să mai ţină copilul timp de 3 săptămâni în pântec. Dar Sonja a făcut o infecţie, nu a vrut să spună despre ea şi atunci când durerile au doborât-o, picioarele bebeluşului ieşiseră deja.

Nimeni nu credea că Amilla va supravieţui, dar după ce a venit pe lume, micuţa se chinuia să respire. A fost ţinută într-un incubator, dar nimeni nu le-a dat prea mari speranţe părinţilor. Abia după câteva luni, fetiţa a fost în afara oricărui pericol, iar când doctorii au aflat care era vârsta reală a Amillei, au considerat naşterea şi supravieţuirea un adevărat miracol.

"Dacă ar fi ştiut că avea doar 21 de săptămâni, nici nu ar fi încercat să o salveze", povesteşte fericita mamă. La 13 luni, Amilla a rostit pentru prima dată "tată" şi s-a dezvoltat exact ca un copil normal.

Sursa: Daily Mail; Romantica

Floarea care nu se veştejea

Un rege avea o gradina foarte mare si frumoasa, in care nu gaseai doua plante la fel. Intr-o dimineata, intrind in gradina sa, o gasi pe toata vestejita si pe moarte. Chiar linga poarta era un stejar. Cind regele l-a intrebat ce s-a intimplat, stejarul i-a raspuns ca e plin de tristete si nu vrea sa mai traiasca pentru ca el nu e mereu verde ca pinul.

Ajungind in dreptul pinului, regele repeta intrebarea. Pinul ii raspunse ca s-a saturat de viata, pentru ca el nu face struguri, ca vita de vie. Vita de vie se plinse ca nu mai poate suporta sa traiasca fara sa faca fructe atit de mari ca piersicul. Si tot asa, raspunsul se repeta pe masura ce regele isi continua plimbarea. Deodata, privirea regelui se opri pe o floricica colorata.

Singura floare care nu se vestejea, ba chiar parea ca o duce foarte bine. Regele a intrebat-o:

-Cum se face ca tu nu esti trista si satula de viata?

-O, la inceput am fost si eu exact la fel -raspunse floricica- insa apoi am stat si m-am gindit ca daca ai fi dorit in locul meu un stejar, aici ar fi stat un stejar, sau daca ai fi dorit un piersic, cu siguranta ai fi plantat aici un piersic. Si atunci am inteles ca tu ti-ai dorit aici o floricica colorata, si toata tristetea mi-a disparut.

Sursa: Voscreasna’s Blog

Şoaptele sufletului

Era odata un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.

De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!

Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur." O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea.
Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau."Regele fu devastat si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale. Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.

Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.

Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere sau in goana dupa iluzii desarte, uitand ca iubirea curata si sincera iti face viata frumoasa si spiritul sa traiasca si dupa. Si totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma, oriunde vom merge.

Cinstirea Sfinţilor Împăraţi Constantin (+337) şi maica sa Elena(+327)

Marele intre imparati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiul lui Constantiu Clor si al cinstitei Elena. Si era pe vremea cand crudul imparat Diocletian isi luase insotitori, la carmuirea intinsei imparatii a romanilor, asa incat, partea de rasarit a imparatiei, o carmuia insusi imparatul Diocletian, avand, la randul lui, ca ajutor, pe ginerele sau Galeriu, iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia. Partea de apus avea ca imparat pe Maximian Hercule, insotit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatal Sfantului Constantin si sotul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma. Si avea Constantin, sub stapanirea sa, intinse tinuturi: Galia, Spania si Britania. Dar, pe cand, in toate partile imparatiei, crestinii indurau cele mai crunte prigoniri, in tinuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice prigoana impotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiti dintre cetateni, ii folosea pe crestini la carmuirea treburilor imparatiei.

Deci, murind bunul Constantin, in locul lui a venit fiul sau, marele Constantin, precum la Roma, in locul lui Hercule, a venit fiul sau, Maxentiu. Si s-a intamplat ca Maxentiu, sa porneasca razboi contra lui Constantin. Si istoriseste episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, ca, plecand in intampinarea dusmanului sau, imparatul Constantin se ruga, cerand ajutor de la Dumnezeu, inainte de a incepe lupta, stiind ca oastea lui este mai slaba, decat oastea lui Maxentiu. Ca raspuns la rugaciunea lui, Constantin a vazut ziua, in amiaza mare, stralucind pe cer, o cruce luminoasa, pe care scria, cu slove alcatuite din stele: "Prin acest semn vei invinge". Iar, in noaptea ce a urmat, tot el a vazut, in vis, pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punandu-l pe arme, a mers la Roma si a biruit pe pierzatorul Maxentiu, care, cazand in raul Tibru, s-a inecat, la podul Milvius, in anul 312; si asa, Constantin a eliberat pe cetatenii Romei, de tirania lui Maxentiu.

Incredintat ca, prin biruinta lui a fost ajutat de Dumnezeul crestinilor, fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca imparat al Romei, o hotarare, prin care a oprit prigonirea crestinilor si a dat libertate credintei in imparatia romanilor. Actul acesta mare se numeste "Decretul din Milan".

Mai tarziu, fericitul Constantin si-a mutat capitala imparatiei, de la Roma, la Bizant. Deci, a zidit din nou aceasta cetate si, impodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevarata noua Roma crestina numita, apoi, Constantinopol, dupa numele sau. Aceasta cetate, a fost adusa, de Imparatul Constantin, lui Hristos, ca o roada a credintei sale (330).

Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna si pentru unitatea credintei crestine. Si aceasta s-a vazut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare ratacire din viata Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost Dumnezeu adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum socoteste dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura trimisa sa izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica. Deci, intelegand ca numai prin unitatea credintei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea imparatiei, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie.

Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, pe care imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si alte sfinte locasuri.

Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi "Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati". Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena. (Proloagele)

Chipul Crucii Tale pe cer vazandu-l si ca Pavel chemarea nu de la oameni luand, cel intre imparati Apostolul Tau, Doamne, imparateasca cetate in mainile Tale o a pus, pe care pazeste-o totdeauna in pace, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Unule iubitorule de oameni. (Troparul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi maica sa Elena)

Constantin astazi, cu maica sa Elena, Crucea au aratat lemnul cel preacinstit, care este rusinea iudeilor si arma credinciosilor asupra celui potrivnic; ca pentru noi s-a aratat semn mare si in razboaie infricosator. (Condacul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi maica sa Elena)

Bucurii duhovnicesti tuturor celor care poarta numele Sfintilor Imparati Constantin si maica sa Elena !

Vesnica pomenire tuturor celor care au purtat acest nume si acum sint in Imparatia Cerurilor!

Despre puterea tămăduitoare a rugăciunii

Rugăciunea - izvor de viaţă

Cercetatorii au dovedit ca oamenii se pot vindeca prin credinta, informeaza editia electronica a cotidianului Pravda. Cercetatorii din Sankt Petersburg au reusit sa gaseasca si dovada, descoperind mecanismul “material” al fenomenului divin. “Rugaciunea este un remediu puternic. De asemenea si atingerea moastelor. Nu numai ca regleaza toate procesele din organismul uman, dar poate reface si psihicul labil al bolnavului”, a declarat Valery Slezin, directorul Institului de Cercetare Neuropsihologica din Sankt Petersburg. Profesorul Slezin a mai facut un lucru neobisnuit, a masurat “puterea” rugaciunii. Acesta a inregistrat electroencefalogramele unor calugari care se rugau si a descoperit un fenomen neobisnuit si anume “scurt-circuitarea” activitatii cerebrale a cortexului. Acest fenomen nu poate fi observat decat la bebelusii in varsta de trei luni, cand se afla la sanul mamei lor si se simt in siguranta. Odata cu maturizarea, acest sentiment al sigurantei se estompeaza, activitatea cerebrala se intensifica iar ritmul biocurentilor cerebrali devine mult mai lent, cu exceptia somnului adanc si al rugaciunilor, mai spune omul de stiinta. Slezin a numit aceasta stare una de “veghe” si a demonstrat ca aceasta este vitala pentru fiecare persoana. Este cunoscut faptul ca bolile sunt cauzate in special de situatii negative care ne afecteaza starea psihica. Se pare ca in timpul unei rugaciuni grijile trec in planul doi sau chiar dispar de tot. Astfel, ambele vindecari, pshihica si fizica sunt posibile.

Rugaciunile, scut pentru radioactivitate
Angelina Malakhovskaya, o alta cercetatoare din Rusia, a declarat ca serviciile religioase imbunatatesc sanatatea individului. Aceasta a realizat mii de cercetari cu scopul de a gasi si observa reactiile corpului uman, inainte si dupa slujbele religioase. Concluziile acestor studii au fost ca rugaciunile normalizeaza presiunea sangelui. Rugaciunile pot neutraliza chiar si radiatiile. Se stie ca, dupa catastrofa de la Cernobal, instrumentele de masurare a radioactivitatii nu mai puteau inregistra nici o valoare. Cu toate aceste, nivelul radiatilor din jurul bisericii Sfantul Arhangel Mihail, aflata la numai patru kilometri departare de locul incidentului, era unul normal. Cercetatorii sunt de parere ca apa sfintiita, semnul crucii si chiar si zgomotul clopotelor pot deasemenea vindeca boli. In Rusia, in timpul epidemiilor, clopotele bisericilor pot fi auzite in mod constant.

Sursa: http://proortodoxia.wordpress.com/2008/05/20/cercetatorii-au-dovedit-ca-bolile-pot-fi-vindecate-cu-ajutorul-rugaciunii/

Conferinţa "Teologia Luminii şi Experienţa Iluminării în Spiritualitatea şi Arta Ortodoxă"

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Timişoara organizează în 21 mai 2008, la ora 18:00, în Aula Magna a Facultăţii de Medicină, conferinţa "Teologia Luminii şi Experienţa Iluminării în Spiritualitatea şi Arta Ortodoxă", susţinută de părintele Dr. Cornel Toma.

Duminica a patra după Înviere sau a slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda

Tocmai ne-am întors de la Spitalul de psihiatrie - Urgenţe.
E atît de greu să exprim în cuvinte atmosfera de acolo.
E atît de bine pentru noi - credem în Hristos Domnul Cel înviat a treia zi, sîntem sănătoşi, avem familii, avem soţ sau soţie, copii, părinţi sau alte rude trupeşti sau duhovniceşti.
Ei nu au pe nimeni. Sau dacă au avut pe cineva, acel cineva i-a uitat, se ruşinează cu cel bolnav. Puţini sînt cei la care am văzut rude, prieteni la marginea patului, în saloane, pe holuri.

Scăldătoarea de la Vitezda sau Biserica vie a venit însă astăzi şi la ei. Comunitatea noastră de creştini şi, mai ales, dragostea jertfelnică a femeilor mironosiţe a făcut ca în inimile bolnavilor să coboare timp de o oră şi jumătate rugăciunea, pacea, liniştea, bucuria. Am împărţit pachete cu mîncare gătită, icoane cu Mîntuitorul Iisus Hristos şi ne-am rugat Maicii Domnului pentru sănătatea şi luminarea acestor oameni - vremelnic neoameni.

La sfîrşit, lacrimile ne şiroiau pe obraz şi în minţi aveam un singur gînd, acela de a-i mulţumi Bunului Dumnezeu pentru mila şi dragostea revărsată spre noi nevrednicii. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!