marți, 27 mai 2008

Sfîntul Ioan Rusul (1690 - 1730) - sfîntul umilinţei




























Importanţa şi actualitatea vieţii sfîntului în zilele noastre

Sfîntul Ioan Rusul ilustrează un episod din confruntarea dintre lumea creştină şi islam. Chiar dacă a devenit prizonier şi rob al unui agă turc, sfîntul împlineşte pilduitor porunca de a-şi păstra credinţa şi legea ortodoxă, fără să apostazieze în faţa terorii şi prigoanei islamiste. Pe de altă parte, împlineşte legea iubirii creştine prin slujirea cu dragoste şi cu devotament faţă de stăpînul lui, dar şi prin răbdarea suferinţei şi a chinurilor pentru Hristos.
Mucenicia lui l-a făcut vrednic de mari daruri tămăduitoare pentru cei care cred cu toată inima în harismele lui taumaturgice: el are darul vindecării bolilor de piele, de sînge şi de oase; darul vindecării bolilor şi tumorilor legate de cap; darul de a-i păzi pe călători - mulţi marinari greci îl au ca ocrotitor şi i-au închinat şi construit paraclise; darul mijlocirii între părinţii şi copii sau tinerii care se află în neînţelegeri şi certuri.

Biserica din localitatea Noul Procopie, ce adăposteşte moaştele sfîntului, este împodobită şi de o colecţie de icoane vechi pe lemn realizate într-o manieră autentic bizantină.

Din mila lui Dumnezeu, am avut bucuria de a-l cunoaşte personal şi de a-mi încărca inima de bucuria şi sfinţenia pe care trupul înmiresmat al sfîntului le degajă.
E imposibil să spun în cuvinte ce am simţit în apropierea raclei sfîntului. E o stare de trăire duhovnicească deosebită şi, deoarece nu sînt un bun scriitor, voi lăsa fotografiile să vorbească inimii şi minţii voastre.

Fotografiile sînt preluate din arhiva comunităţii noastre şi au fost realizate în timpul pelerinajelor din anii 2003, 2005 şi 2007. Merită să amintesc şi faptul că pelerinajul la sfîntul Ioan Rusul are cea mai mare amploare din Grecia creştină contemporană şi că, potrivit unui "clasament duhovnicesc" realizat pentru sfinţii din insulele greceşti, sfîntul Nectarie ocupă locul doi, sfîntul Spiridon ocupă locul trei şi sfinţii Nicolae, Rafael şi Irina ocupă locul patru.
A doua fotografie reprezintă o bucată din veşmintele cu care sfîntul a fost acoperit timp de 15 ani şi care a fost oferită părintelui Cornel de către părintele Ioanis de la Biserica sfîntului, în timpul pelerinajului din 2007. Duminica ce tocmai a trecut, credincioşii ortodocşi de la Biserica noastră au putut să se închine şi să cinstească acest odor cu care sfîntul ne-a miluit.

Pentru rugăciunile sfîntului Ioan Rusul din Evvia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi!

Eufemia Toma

13 comentarii:

Natalia spunea...

Hristos a inviat!
M-am bucurat mult sa revad imagini din aceste locuri minunate unde, din mila Domnului, am ajuns si noi. Minunat este Dumnezeu intru sfintii lui!

matuşka Eufemia spunea...

Adevarat a inviat!
Te imbratisez cu imbratisare sfinta :)
P.S.Ti-am trimis un mesaj pe adresa de contact de pe blog, de ceva vreme

Anonim spunea...

Doamne ajuta! Frumoase imagini, tare mi-as dori sa ajung si eu sa vad cu ochii...

matuşka Eufemia spunea...

Doamne ajuta, Marilena!
Iti doresc din inima sa ajungi sa te bucuri si tu de intilnirea cu acest sfint. Cind va fii vremea pentru asta, se va intimpla cu siguranta :)

MARIA spunea...

Doamne ajuta!.Am nevoie de adresa
bisericii Sf.Ioan Rusul din Grecia
ins.Evvia.
Am o fetita bolnava si citesc si ma rog cu speranta ca si ea se va
vindeca.As avea nevoie de apa mir
sau orice de la moastele Sf.Ioan
Rusul.
Cine ma poate ajuta?
Multumesc.
Maria

matuşka Eufemia spunea...

Hristos a inviat, draga Maria!
Sfinta Treime sa va intareasca in suferinta, pe tine si pe fetita ta!
Adresa Manastirii este:
Saint John the Russian Monastery
New Prokopion
Euboia, Greece
In ceea ce priveste dorinta ta de a avea ceva de la Sfintul Ioan Rusul, daca imi scri adresa ta pe adresa de contact de pe blog ortodoxie.si.viata.contact@gmail.com, o sa iti trimit eu o iconita. Te imbratisez cu dragoste in Iisus Hristos Cel Inviat a treia zi

MunteanUK spunea...

Hristos a inviat!

Extraordinara e povestea Sf Ioan Rusul si doresc oricui sa-l cunoasca si sa-i ceara ajutorul.

Din prea mica mea experienta (legata de oameni care au mare evlavie la acest sfant), am observat ca Sfantul este cu precadere degraba ajutator celor cu inima curata ca a lui (copii, batrani credinciosi)... dar sa speram ca si pe ceilalti ca noi, prinsi in atatea griji ale vietii, imprastiati in multe si adesea nepasatori, o sa ne ajute!

Vlahia spunea...

Hristos a înviat!
O pagină plină de frumuseţe şi pace sfântă.

Aş dori să vă cer un sfat, cum pot face să vă adresez o întrebare?...

Doamne-ajută.

matuşka Eufemia spunea...

Adevarat a inviat Domnul!
@Bogdan
Gindurile tale sint foarte incurajatoare si optimiste :) Fie ca Sfintul Ioan Rusul sa ne ajute tuturor!
@Vlahia
Multumesc pentru gindurile bune :) Poti sa imi scrii pe adresa ortodoxie.si.viata.contact@gmail.com
Hristos S-a inaltat!

Vlahia spunea...

Adevărat s-a înălţat!
Vă mulţumesc mult.

Unknown spunea...

Hristos S-a inaltat!
Am avut si in acest an bucuria de a participa, alaturi de familia mea, la ziua Sfantului Ioan Rusul. In urma cu aproape 300 de ani, cel care a trait in robie, a fost inmormantat de crestini, turci si armeni asemenea unui stapan. In zilele noastre, este sarbatorit de crestinii greci, rusi si romani asemenea unui rege.
Slava Domnului nostru si Sfintilor Sai !

matuşka Eufemia spunea...

Adevarat S-a înălţat!
Ce frumos, draga Ioana! Mulţumim că ne-ai împărtăşit bucuria ta. Noapte cu pace!

Unknown spunea...

Multumesc si eu ca exista un asemenea site, unde pot citi despre Sfantul Ioan Rusul si pot impartasi impresii despre el. Este Sfantul care mi-a dat cel mai mare ajutor pe care il poate primi o mama: prin mijlocirea lui, a obtinut de la Hristos Dumnezeu vindecarea fiicei mele de o boala considerata incurabila. Nu voi avea toata viata mea cuvinte sau fapte destule prin care sa multumesc Sfintei Treimi, Maicii Domnului si Sfantului Ioan Rusul. Dar ma voi stradui.
Doamne ajuta!