Cuviosul Ioachim din Ithaca, icoană portabilă contemporană
Un lucru vrednic de atenţie și de uimire în ceea ce-l priveşte pe acest om sfânt este importanţa pe care toţi locuitorii insulei Ithaca i-au acordat-o. Nu numai în timpul vieţii sale, dar şi astăzi, după mai mult de un secol, amintirea sa este adânc înrădăcinată în sufletele poporului insulei Itaca. Auzindu-i pe itachioţi povestind despre Părinţel, ai putea crede că el este viu şi umblă printre ei. Acest fapt nu este întâmplător, ci reprezintă dovada marii îndrăzneli pe care a dobândit-o către Dumnezeu şi a îndoitei sale iubiri, pe care a cultivat-o până la capăt acest desăvârşit imitator al lui Hristos. După ce și-a dedicat viaţa lui Hristos şi după dobândirea, cu ajutorul harului, a asemănării cu Hristos, a iubit pe aproapele său ca pe sine într-o asemenea măsură încât și-a cheltuit tot restul vieţii sale învăţând poporul, făcându-se tuturor toate, după cuvântul Scripturii, pe toţi mângâindu-i şi odihnindu-i. Fiind întotdeauna însoţit în iubirea sa către „aproapele” de harisma înainte vederii şi de luminarea cea sfântă, Sfântul Ioachim a condus fără greşeală poporul în situaţii din cele mai diverse ale vieţii; elibera sufletele nepăsătoare de indiferenţa şi nepăsarea de care erau stăpânite, făcându-se cu adevărat salvatorul şi învăţătorul întregii insule, şi de-aceea, astăzi, itachioţii îl respectă şi îl iubesc peste măsură.
Iată, deci, icoana unui adevărat dascăl şi pedagog, a unui părinte duhovnicesc şi profesor, ce reprezintă pe adevăratul lucrător al secerişului celui înţelegător pe care Domnul ne recomandă să-l căutăm. […]
„Dar, cuvioase părinte al nostru Ioachim şi mijlocitor către Dumnezeu, după slobozirea ta din legăturile acestea trudnice ale vieţii şi mutarea ta în Împărăţie, nu înceta să mijloceşti pentru noi smeriţii fraţii tăi, în mănăstirea ta de metanie, Vatopedi, care se mândreşte cu tine, copilul ei. Chiar dacă pentru ascultare ai părăsit pentru o vreme locul tău de metanie, împlinind astfel legea iubirii pentru poporul nostru, astăzi, însă, te simţim împreună cu ceilalţi fraţi de nevoinţă şi toată adunarea sfinţilor mănăstirii tale, ajutându-ne şi nouă, celor ce râvnim mântuirea noastră”. Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Gheron Iosif Vatopedinul, 5/18.5.1998
Trebuie să menţionăm şi faptul că Sfântul a profeţit: „Un părinte din Sfântul Munte, cu barbă roşcată, mă va scoate şi mă va arăta pentru prima oară poporului!”. Într-adevăr, această profeţie s-a adeverit, căci părintele despre care a profeţit Sfântul nu este altul decât Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, iar acest lucru s-a petrecut la data de 23 Mai 1992.
De asemenea, Sfântul s-a arătat în somn unui preot, în ajunul mutării moaştelor sale, şi i-a spus : „La mutarea oaselor mele îi voi mulţumi pe toţi”. Şi într-adevăr, dacă la început a existat o neînţelegere cu privire la cine ar fi fost mai drept să ia capul Sfântului, mănăstirea sau mitropolia, până la urmă s-a rezolvat repede, fiindcă, îndată ce l-au scos din mormânt, capul său cel izvorâtor de har s-a împărţit în două.
Capul Cuviosului Ioachim, Sfânta Mănăstire Vatopedi
În cele din urmă, au adunat toate sfintele moaşte pe care le-au găsit şi, după tipic, le-au spălat şi le-au rânduit după cuviinţă.
Pomenirea Cuviosului Ioachim
În aceeaşi zi, Egumenul Efrem şi cei dimpreună cu el au plecat către Mănăstirea Vatopedi, unde au ajuns în ziua următoare. Obştea a organizat o primire din cele mai călduroase Sfântului, care s-a întors după aproape 170 de ani în mănăstirea sa cea iubită, pe care o părăsise ca să slujească poporului lui Dumnezeu în chiar patria sa de origine, Ithaca.
Câteva din minunile Sfântului
Eleni Karaghiórgou povesteşte despre bunica sa, Anastasia Kalliníkou, că, fiind foarte săracă şi neavând unde să spele hainele copiilor săi, le spăla în jgheabul de piatră pe care se aşeza Părinţelul când se ducea acasă. Într-o seară, însă, Anastasia îl vede în vis pe Părinţel, care o împingea, spunându-i cu asprime: „Anastasia, ceea ce faci nu-mi place. Să nu mai speli scutecele în jgheabul meu”. Când, după intervenţia Sfântului, a încetat să-i mai folosească „jgheabul”, şi-a făcut cuib acolo un mare roi de albine, ce dădea multe kilograme de miere.
Ana Megaloghéni povesteşte că atunci când era mică, fratele ei, Vasilis, a început să facă crize de epilepsie. Mama sa, Akriví, mergea la soţia epitropului Sfintei Biserici a Sfintei Varvara, care i-a spus: „Nu te teme, îl avem pe Sfântul, făgăduieşte-i”. „Ce să făgăduiesc?”, a întrebat mama cea îndurerată. „Făgăduieşte-i o cuvertură groasă din lână”, i-a răspuns. De îndată ce aceea a făgăduit sfântului cuvertura, fiul său s-a făcut bine. La aceasta a contribuit şi un fir din centura Sfântului, cu care femeia lega copilul cel bolnav, pentru binecuvântare.
Anastasia Lekatsá din Kalývia povesteşte că îşi aminteşte cum, la vârsta de 15 ani, Spiridonos Paízis, păstorul care în nopţile de vară dormea cu turma pe munte, i-a povestit, cu teamă,cum, într-o noapte, a văzut o lumină urcând pe muntele Vigla din apropiere, mergând către Sfânta Varvara şi dispărând în spatele bisericii, acolo unde se găseşte mormântul Sfântului.
Mormântul din Ithaca al Cuviosului Ioachim
Gherasimos Kouvarás povesteşte că în războiul din ’40, se găsea în prima linie. Într-o noapte a văzut în somn că se găsea în spatele altarului Bisericii Sfânta Varvara, acolo unde se află mormântul Părinţelului. Când s-a trezit, se întreba ce poate să fie acel vis şi a chemat cu credinţă numele Sfântului Ioachim Papoulákis. La scurtă vreme, a fost prins de febră şi de vărsături. A fost înştiinţat căpitanul, care a dat poruncă să-l coboare la doctor, două ore distanţă de mers pe jos de front. Doctorul nu a găsit nimic. Între timp italienii atacaseră şi spărseseră prima linie. Întorcându-se sănătos la locul său, Kouvarás şi-a dat seama că dacă s-ar fi aflat acolo în vremea atacului, l-ar fi facut şi pe el bucăţele. Atunci i s-a arătat vădit ajutorul Sfântului Ioachim Papoulákis.
Ismíni Kaladelfoú din Stavró, Ithaca, povesteşte că în 1936, pe când avea unsprezece ani, tatăl său era foarte bolnav. Ea avea mare evlavie la sfântul Ioachim Papoulákis şi s-a rugat mult Sfântului să-i însănătoşească tatăl, care se primejduia să moară. Într-o dimineaţă, ajutând la săpăturile arheologice din situl Pilikáta, pe când era singură şi adâncită în gânduri, a văzut în arătare pe Sfântul spunându-i: „Nu plânge, copila mea, căci tatăl tău se va face bine. Ridică-te numai şi aprinde candelele Sfinţilor Ioachim Papoulákis şi Gheorghe, care sunt stinse, şi nu-ţi face griji în privinţa tatălui tău”. Îndată după aceea, Sfântul a dispărut din faţa sa şi în ceasul în care ea s-a dus în genunchi la mormântul Sfântului şi a aprins candelele, tatăl său s-a tămăduit în mod minunat.
Gheronda Iosif (Vatopedinul), „Papoulákis, Sfântul Ioachim Vatopedinul”, Psihofelí Vatopediná, fragmente.
Imagini de la procesiunea din acest an, 24/25 mai 2014, din Ithaca:
