Părintele Savatie: ”Europa Liberă” nemulțumită de preferințele Parisului sau cum am fost discriminat la mine acasă pentru faptul că am reprezentat Romania la Salon du Livre de Paris

 

Împreună cu Jean-François Colosimo, președintele CNL, la standul României la Salon du Livre de Paris într-o discuție despre ceea ce face România frumoasă și interesantă, Ortodoxia, prilejuită de tema oficială a mesei rotunde propuse de organizatori cu titlul: ”România – țara îngerilor”

 

“Literatură română și moldoveni la Salonul Cărții de la Paris”. Așa se cheamă o cugetare apărută pe pagina Europalibera.org și care își dorește să dea o direcție mai bună Moldovei. Nu știu cine este autorul acestui articol, în sensul că mi-e total necunoscut, dar pomenirea mea de către el într-un context plin de aiureli, care mai are și menirea să scuze niște bani și să instituționalizeze niște mofturi și fudulii autohtone, mă obligă să reacționez. Din acest motiv, cînd voi face referire la el, voi spune Europa Libera, platforma care îl publică (să nu se supere Vasile Botnaru, ci mai degrabă să vegheze politica editorială a Europei Libere care nu ar trebui să admită discriminarea de tipul celei ateist-comuniste, de această dată făcută în numele Europei). N-aș fi știut nimic și poate că aș fi trăit fericit pînă la adînci bătrîneți dacă nu mi-ar fi atras atenția Nicoleta Esinencu la Paris (unde eu nu aveam internet), că ”un…” (nu dau tot citatul) de la Europa Liberă mă numește naționalist și că se întreabă ce caută un ”călugăr naționalist” printre scriitorii unei țări. Folosindu-mă de ocazie (pe care sper că Europa Liberă o oferă – aceea de drept la replică), fac cîteva precizări.

1) Europa libera: “Scriitorii trimiși de ICR sînt Ștefan (Savatie) Baștovoi, Eugen Uricaru și Varujan Vosganian, într-o alegere, în parte cel puțin, discutabilă. Este Baștovoi, scriitorul-călugăr cu tente naționaliste, oare, omul de carte cel mai reprezentativ în acest moment pentru Republica Moldova? “
Eu nu am fost trimis de ICR și nici măcar invitat de ICR – sînt invitatul CNL (Centrul National al Cărții al Franței). Drept dovadă este căldura cu care am fost tratat personal de către Domnul Jean-François Colosimo, președintele CNL care, spre deosebire de cetățeanul de la Europa Liberă nu suferă de complexul și prejudecata că un călugăr nu poate fi și un om de carte și, de aceea, mi-a făcut o invitație la vestitul Institut Ortodox Saint Serge din Paris unde am avut o conferință în doi și care va apărea, cu ajutorul lui Dumnezeu, într-un volum în România. Una dintre temele tratate în conferința pariziană a fost și discriminarea pe criterii religioase foarte resimțită în Mass Media moldovenească, precum și felul în care Europa înțelege să-și asume literatura și spiritualitatea creștină, televiziunile oferă spațiu generos reportajelor religioase și chiar transmiterii în direct a slujbelor bisericești. În Moldova activiștii pentru drepturile omului atacă la CNA televiziunile locale care fac reportaje despre evenimentele religioase și au cîștig de cauză. Păcat că Moldova nu a fost invitată la Salon du Livre de Paris, că nu a avut jurnaliști acreditați și, prin urmare, nimeni de la Europa Liberă nu a putut participa la această dezbatere pentru a învăța de ce este Europa “liberă”.

2) Europa liberă: “Un semn personal de întrebare (cel legat de umila mea persoană), știind că la Paris, Chișinăul și moldovenii sînt reprezentați de Editura Cartier și Emil Galaicu-Păun (ale cărui note pariziene le puteți citi în blogul său de pe site-ul nostru web!)! Ca și de Nicoleta Esinencu!”
De asemenea țin să precizez faptul că Republica Moldova nu a fost în nici un fel reprezentată la Salon du Livre de Paris nici prin editura Cartier și nici prin cei cîțiva scriitori care, e adevărat, au avut dineuri la Ambasada Moldovei, s-au plimbat prin Paris și au băut vin din pahare de plastic, dar nu au fost incluși în programul Salonului. Este de apreciat efortul editorului Gheorghe Erizeanu de a scoate Moldova din anonimat prin intermediul cărților care, însă, cu mare părere de rău, nu se poate face și fără suportul asumat al statului moldav. Din acest punct de vedere, Europa Liberă denaturează realitatea și face o politică proastă încercînd să impună minciuna că Moldova a fost reprezentată la standul României de la Paris. De ce? Mai bine ar investiga de unde provin banii pentru vacanța de o săptămînă a moldovenilor la Paris (salonul a durat 5 zile, iar moldovenii au aterizat cu o zi întîrziere, deci mai zăbovesc și acum acolo, după ce toți au plecat). Desigur e un semn personal de întrebare: oare banii, de unde or fi nu știu, s-au dat pentru a citi la Ambasada Moldovei poeme precum “Motanul la calculator”? Împleticirea printre picioarele organizatorilor a moldovenilor, stînjeneala pe care o retrăiam atunci cînd stăpînii standului românesc mă întrebau cine sînt “domnii” și ce vor, e vrednică de un film scurt marca Cobileanski. Cu excepția Doamnei Elena Prust și a Domnului Slavian Guțu de la Banca Mondială, moldovenii nici măcar nu au catadixit să zică bună ziuă. În ce-l privește pe prietenul meu Emil Galaicu Păun, un om onest și intelectual pedant, care de bună seamă levitează deasupra hăului invidiei moldovenești (precizez pentru stenograful de la Europa liberă că Emil Păun a scris o carte care se cheamă “Levitații deasupra hăului”), prezența sa a fost așteptată și oricînd va fi între scriitorii români și moldoveni, dacă tot s-a creat un precedent, dar nu pentru că are blog la Europa Liberă, ci pentru că este un scriitor bun și un om de treabă.

3) Și încă o precizare, făcută de această dată de CNL. Scriitorii invitați la Salon trebuie să aibă o carte publicată în franceză la o editură recunoscută, cartea să fie bună și scriitorul să trezească interes. Și ca să crape detractorul meu de ciudă destăinui că mă întorc de la Paris cu propunerea de editare pentru o nouă carte după un prînz cu editorul francez, fără să fie prin preajmă nici zare de icerist. Așadar, nu e suficient să-ți traduci singur cărțile și să le tipărești la risograful lui Ion Mînăscurtă sau la vreo altă unealtă tipografică disponibilă în Chișinău, trebuie să te vrea editorul francez, altfel nu te ajută nici ICR-ul și nici chiar AIE!

În speranța că autorul denigratorului și denaturatului articol de la Europa Liberă se va schimba în bine pe viitor, că va deveni mai European, adică va lupta cu propriile prejudecăți și oftigi atunci cînd ele i se urcă în gît și nu le va îngădui ca de acolo să coboare spre degete, iar din degete pe tastele calculatorului, urez o primăvară frumoasă ascultătorilor și cititorilor Europei Libere. E uimitor, dar Europa are preferințele sale chiar și atunci cînd își alege scriitorii din Moldova. Este un alt șoc existențial pe care va trebui să-l depășească mulți de pe la noi și de pe aiurea.

SursA: savatie.wordpress.com

Decalogul Părintelui Savatie

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.

SursA: e-mail

 

Cum să realizezi un costum popular la ... oraş (2)

Iertare că nu am mai postat nimic pe tema asta. Nu din cauză că nu am mai cusut, că nu am mai înaintat cu proiectul nostru utopic şi real - în acelaşi timp, ci din cauză că vremea s-a tot diminuat. Asta pentru că vrem să terminăm costumele pînă de Înviere, adică să avem haine noi şi albe - aşa cum se cuvine să ne îmbrăcăm la cel mai mare praznic creştin ortodox.

Pasul doi a însemnat corelarea mai multor activităţi pentru ca să pornim la realizarea iilor.
Am avut nevoie de:

• alegerea unui model;
• material;
• aţe.

a. Modelul ales a fost următorul, din cartea Cusături populare din Moldova:

Am hotărît ca modelul floral mare să fie cusut pe ambele mîneci şi pe piept, iar modelul spiralat pe manşeta mînecilor şi pe poale. De asemenea, fiecare dintre noi a avut posibilitatea să fie şi creativă, în sensul în culorile folosite nu au fost impuse. Fiecare femeie a fost artist popular şi a combinat culorile aşa cum a vrut.

b. Materialul
La magazinul de unde am cumpărat materialul, aveau 4 metri de matador, 13,50 metri de canafas şi 17,50 de panama. Le-am cumpărat pe toate, pentru că e vorba de 20 de costume populare. Pînă la momentul la care scriu, pentru mîneci şi piept/spate am consumat deja 25 de metri, deci ne-au mai rămas 10 metri. Din păcate, nu ne ajung pentru poale. Aici a intervenit a nu mai ştiu cîta ispită sau încercare (: De aceea, ne-am hotărît să tăiem bucăţi (benzi) materialul care ne-a mai rămas, să coasem pe el modelul spiralat şi apoi să aplicăm benzile pe pînza pe care o vom achiziţiona.

 

c. Aţele
La început am ales aţe mouline. Am cumpărat mai multe nuanţe ale unor culori, pentru că fiecare femeie a vrut un costum popular în care să predomine o anumită culoare. Apoi, am avut aceleaşi probleme ca şi cu materialul: aţele erau puţine faţă de cererea noastă. Şi pentru a nu risca să nu mai găsim aceleaşi culori şi grosime, am renunţat şi am cumpărat bobine. Totuşi, unele dintre noi au combinat bobinele cu mouline-ul.

• Mouline:

 

 

 

• Bobine:

 

 

 

Pasul trei - găsirea unei croitorese şi pasul patru - realizarea cătrinţei au fost cei mai grei şi cei mai complicaţi. Dacă nu ar fi fost o doamnă din comunitatea eclezială din care fac parte - o adevărată mecena a zilelor noastre - nu ştiu cum am fi scos-o la capăt. Datorită milostivirii Domnului şi datorită acestei doamne cu inimă mare, am găsit o croitoreasă - cu muuuuultă răbdare şi dragoste - care a pornit la drum împreună cu noi. Cred că vă daţi seama că nu e lucru uşor să croieşti 20 de ii şi 20 de poale în 2 luni!

Iniţial am întrebat în Biserică dacă are cineva un război de ţesut acasă, la ţară. Mulţi au venit şi au spus că le-au pus pe foc ): Foarte trist!

Într-un sfîrşit, tot prin doamna trimisă de Domnul, am găsit o altă doamnă, care a terminat deja 10 cătrinţe (:

 

Va urma (:

 

Pentru a vedea informaţiile pe această temă, vizitaţi şi:

http://ortodoxiesiviata.blogspot.ro/2013/02/cum-sa-realizezi-un-costum-popular.html

 

Părintele Cornel Toma: "1 martie – Un succes al neo – păgînismului"

Ne-am obişnuit ca în fiecare an, de 1 martie, să dăruim mărţişoare celor dragi şi cunoscuţi, fără să înţelegem cu adevărat ce înseamnă acest gest din punct de vedere religios.

Ce înseamnă, de fapt, mărţişorul? Care este simbolistica lui? De unde provine această sărbătoare a primăverii?

Încercînd să găsesc răspunsul la întrebările de mai sus, am demarat un mic exerciţiu de documentare, bazat pe istoria religiilor, dar şi pe sursele teologiei creştin - ortodoxe. Am realizat acest demers teologic pornind de la Canonul 62 dat la Sinodul Trulan sau Sinodul  V- VI Ecumenic, desfăşurat în anul 692 la Constantinopol. Aşa am ajuns la o aporie teologică: cum a fost posibil ca un Sinod Ecumenic să interzică sărbătorirea păgînă a primăverii în data de 1 martie cu atîta autoritate şi vehemenţă şi, totuşi, cum a reuşit această practică păgînă să supravieţuiească pînă în anul 2013?

Mircea Eliade vorbeşte despre curentul „neo-păgînismului”, care reîncearcă prin sincretismul religios, să readucă omului contemporan politeismul, practicile magice, superstiţiile şi, mai ales, sărbătorile păgîne, camuflate sub masca creştinismului (Valentine's Day – care este săbătoarea desfrîului sau a zeiţelor Afrodita şi Venus devine ziua îndrăgostiţilor; Dragobetele – varianta autohtonă a primei sărbători; Naşterea lui Hristos – este înlocuită cu Moş Crăciun, Coca-Cola, templele supermarketurilor, cadourile; Învierea Domnului – este înţeleasă ca sărbătoarea iepuraşului; Haloween – la origini era începutul anului nou la druizi şi astăzi devine sărbătoarea stafiilor şi a fantomelor).

În această perioadă de pregătire pentru intrarea în Postul Mare apar contradicţia şi lupta dintre creştinism şi păgînism. În Prohodul Domnului se arată că primăvara este adusă de Hristos şi este un anotimp al reînnoirii şi prefacerii duhovniceşti: asceză (post şi metanii), rugăciune, spovedanie şi Euharistie. Aceste Taine şi virtuţi fac posibile înflorirea şi rodirea omului duhovnicesc, îmbrăcat în Hristos:

„ Primăvară dulce, Fiul meu preadulce, frumuseţea unde Ţi-a apus?”[1]

Aşadar, în creştinism se trece de la primăvară – ca anotimp al naturii, la o primăvară duhovnicească, în centrul căreia se află jertfa mîntuitoare a lui Hristos. Natura care moare în timpul iernii este readusă la viaţă şi la rodire prin Învierea lui Hristos. De aceea, moartea şi Învierea Domnului au şi o dimensiune cosmică, întrucît harul lui Dumnezeu se revarsă asupra creaţiei transfigurînd-o. Iisus Hristos moare ca să-l învieze pe om, pe cînd în lumea păgînă omul, animalele şi florile sunt sacrificate pentru a resuscita natura.

"Răsărit-a primăvara Postului şi floarea pocăinţei. Deci să ne curăţim pe noi fraţilor, de toată întinăciunea, şi Dătătorului de lumină cîntînd să-I zicem: Slavă Ţie, Unule, Iubitorule de oameni."[2]
 

Politeismul păgîn roman promovează o idolatrizare a naturii şi a zeilor care o patronează (Marte). Natura devine autonomă şi se înnoieşte prin energiile proprii sau, cel mult, prin influenţa zeilor. De pildă, „votul public cel mai semnificativ era denumit primăvara sfîntă (ver sacrum), în baza căruia erau consacrate zeilor toate fructele de primăvară, animalele şi oamenii născuţi primăvara. Atunci cînd se punea problema unei reuşite foarte importante în viaţă, se apela la un vot special (devotio), care însemna sacrificarea propriei vieţi în scopul reuşitei”[3].

Din punct de vedere teologic, sărbătoarea şi practica mărţişorului poate fi abordată prin următoarele elemente definitorii:

1.      Promovarea credinţei păgîne în zeul Marte, zeul războiului, dar şi al fecundităţii şi al vegetaţiei. Mărţişorul e constituit din două fire de aţă, ce au rolul de a simboliza puterile zeului Marte: unul alb – care reprezintă pacea (fecunditatea) şi celălalt roşu – care semnifică războiul.

 

 

2.     Practicarea sărbătorii păgîne a anului nou la romani, a fost menţinută pînă în secolul XVIII în Italia şi în restul Europei[4] .

3.     Adoptarea superstiţiei şi a credinţei în talismane, obiecte care l-ar ocroti  pe cel care le poartă şi i-ar aduce noroc şi prosperitate tot anul .

Majoritatea modelelor de mărţişoare sînt reprezentate de flori, de diferite culori, mărimi şi tipuri. Acest fapt demonstrează că astfel se păstrează tradiţia lumii romane păgîne, prin care, cu această ocazie, se ofereau flori pentru a cinsti sau idolatriza natura.

La români exista tradiţia ca aceste amulete-mărţişoare să fie purtate de copiii – fete şi băieţi sau de femeile tinere timp de 9 sau 12 zile, după care ele se legau de ramura unui copac sau de tulpinile florilor. Dacă pomului sau florii îi mergea bine, atunci şi copilul/ femeia erau bine :

« Cine poartă mărţişoare

Nu mai e pîrlit de soare »[5]

În unele cazuri talismanul - mărţişor consta într-un bănuţ de argint sau de aur pe care părintele Simion Florea Marian îl interpreta astfel : « Bănuţul însemna îmbelşugarea, firele albe şi roşii ale găitanului însemnau faţa albă ca crinul şi rumenă ca roza, iar ofranda făcută reginei florilor era o salutare poetică adresată primăverii »[6].

Cu alte cuvinte, Crucea - care este păzitoarea trupului şi a sufletului oricărui creştin - este înlocuită cu un obiect magic.

4.    Practicarea riturilor religioase imorale se realiza prin dansuri, desfrîuri, ofrande de flori, iniţieri militare, sacrificii animale şi umane .

Mircea Eliade considera că la romani « riturile erau purificatoare şi fecundatoare, ca şi numeroase alte ceremonii de anul nou »[7].  Ştim cu toţii că sărbătoarea de mărţişor este dublată de sărbătoarea Dragobetelui[8], în care accentul cade pe înfrumuseţarea trupului femeii prin spălarea cu apa de nea, cu scopul bine definit de a plăcea tuturor, prin recitarea unui descîntec :

« Floare de fragă

Din luna lui Marţ

La toată lumea să fiu dragă,

Urîciunile să le desparţi ! »[9].

 

5.      Astăzi, această sărbătoare are şi o conotaţie comercială, economică.

În ziua de 1 martie se vînd flori, mărţişoare şi cadouri şi în acest fel se continuă afacerile economice ale sărbătorilor neo-păgîne.

6.      Primăvara nu începe cu data de 1 martie, ci odată cu echinocţiul de primăvară, între 24-25 martie, de Buna Vestire. De aceea, florile – înţelese ca simbol al renaşterii – se pot oferi în fiecare zi pentru cei pe care îi iubim şi îi preţuim. În orice caz, la 1 martie nu se ofereau flori, ci ofrande de flori în numele zeului Marte.

7.     Sărbătoarea Mărţişorului este prezentă într-un spaţiu ortodox linitat, în Bulgaria, Macedonia, Albania, Republica Moldova şi în România. În celalte ţări ortodoxe, de origine greacă şi slavă, această practică nu există[10].

---

 

Prin urmare, 1 martie poate fi cel mai bine înţeles atît ca practică, dar şi ca mentalitate religios-socială, prin prisma hotărîrii date de Sfinţii Părinţi adunaţi la Soborul VI Ecumenic. Această hotărîre delimitează lumea creştină ortodoxă de societatea din afara Bisericii, uneori străină de Hristos şi impregnată de prea mult păgînism :

 « Aşa zisele Calende şi cele numite Vota şi cele chemate Brumalia, şi prăznuirea care se face în cea dintîi zi a lunii lui Martie, voim ca de îndată să fie scoasă din vieţuirea credincioşilor. Dar mai lepădăm şi jocurile obşteşti (dansurile publice), ale femeilor, ca necuviincioase, şi ca putînd naşte (provoca) multă pagubă şi vătămare, dar încă şi jocurile (dansurile) jucate (executate) fie de bărbaţi, fie de femei, în numele (cinstea) celor numiţi în mod mincinos, dumnezei, de către elini (păgîni) şi slujbele (ceremoniile), - ce se fac după un obicei vechi şi străin vieţii creştinilor, - orînduind ca niciun bărbat să nu se îmbrace în haină femeiască, sau femeia, în cea care se potriveşte bărbaţilor, dar nici să nu puie asupra lor obraze (măşti) de haz (comice), sau de batjocură (satirice) închipuind satiri, sau de jale (tragice), nici să nu se strige numele blestematului Du’ionisios, cînd se strivesc strugurii în teascuri, nici turnînd vinul în vase să nu stîrnească (provoace) rîsul, făptuind cele ale rătăcirii diavoleşti, sub chipul neştiinţei sau al deşertăciunii.

De aceea, cei ce de acum înainte s-ar apuca să facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, acestora poruncim, ca aceştia dacă ar fi clerici să se caterisească, iar dacă ar fi laici să se afurisească. » (Canonul 62 - Praznicele şi datinile păgîneşti să nu fie ţinute de creştini).[11]

---

[1] Triodul, Prohodul Domnului, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986 , p. 575

[2] Triodul, Stihoavna de la Vecernia de Joi din săptămîna lăsatului sec de brînză, p. 61
[3]Nicolae Achimescu, Istoria şi Filozofia religiei la popoarele antice, Editura Tehnopress, Iaşi, 2002, p. 208

[4] Eco Life Portal. „Mărțișorul, străveche sărbătoare carpatină a Anului Nou”. http://www.ecolife.ro/articole/traditii/martisorul-straveche-sarbatoare-carpatina-a-anului-nou.html

[5] Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, Vol. 1, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994, p. 313.

[6] Simion Florea Marian, op. cit, p. 315.

[7] Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Vol. 2, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992, p. 114.

[8] Simion Florea Marian, op. cit, p. 317 conform B.P. Haşdeu, Etym. Magn., t.II, p.1181: „Întîiul decembre se cheamă: Andrei cap de iarnă, precum întîiul mărţişor se zice Dragobete cap de primăvară.” (A. Crişan, Făgăraş, com. Mărgineni.)

[9] Simion Florea Marian, op. cit, p. 317.
[10] http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83r%C8%9Bi%C8%99or

[11] Arhidiacon prof.dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, 1991, p. 134.

Leontina Nicoleta - o fetiţă pe care putem să o ajutăm!

 

 

 

La rugămintea mamei Leontinei Nicoleta, fetiţa din fotografiile de mai sus, vă îndemn şi vă rog să o ajutaţi aşa cum puteţi, fie prin bani, fie prin rugăciuni. Voi alegeţi calea. Orice variantă veţi alege, nădăjduiesc că va fi un bine pe care îl faceţi atît vouă înşivă, cît şi micuţei fete.

Una dintre prietenele mele cele mai bune şi fina mea de acum, este nevăzătoare. Pentru ea am învăţat alfabetul Braille şi să scriu cu punctatorul pe tăbliţă. Lucru pe care văd că Leontina Nicoleta îl face deja. Totuşi, ea are o şansă să poată să vadă şi să nu povestească cu lux de amănunte ce înseamnă un răsărit de soare cu cuvintele pe care doar le-a auzit - aşa cum face iubita mea fină.

Iată mai jos povestea fetiţei şi numărul contului în care pot fi depuşi banii:

Ma numesc Calin Mariana Violeta si am o fetita pe nume Calin Leontina Nicoleta de 7 ani, care s-a nascut prematur la 7 luni cu grave deficiente de vedere. Cand fetita a implinit 6 luni am vazut ca ceva nu este in regula cu ea . I-am facut primul control la spitalul din Craiova, diagnosticul fiind pus prima data la acest spital. Ni s-a spus ca are dezlipire de retina - retinopatie de prematuritate gradul V (cinci). Aici nu ne-au dat nici o speranta de vindecare, au spus sa mergem cu ea mai departe la alt spital. Pe 26 iulie 2004 am mers cu ea la Bucuresti, la D-l doctor Florin Balta unde acesta ne-a dat increderea sa luptam, ca fetita noastra are sanse de vindecare . Ne-a confirmat diagnosticul aflat de la spitalul din Craiova si ne-a spus ca singura sansa sa poata vedea este o operatie care se poate face in Belgia. Suma ceruta de medicii de la acea clinica era de 6000 Euro . Dumnezeu ne-a ajutat si am strans acea suma cu ajutorul unor oameni cu suflet. Am mers cu fetita si am operat-o, dupa operatie mergeam la control cum ne-au cerut doctorii din Belgia la spitalul de oftalmologie din Bucuresti. A mers bine controlul un an si cateva luni, la ultimul control care i-a fost facut ne-au spus ca nu i s-a lipit in totalitate retina si ca nu si-a recapatat vederea. Am intrebat ce se mai poate face pentru ea si ne-au spus ca in Belgia nu se mai poate face nimic . Am decis sa incercam si in alta parte si am aflat ca aceasta operatie de care are mare nevoie se poate face la o clinica din America. Am trimis actele si am luat legatura cu Dr. William Beautmont din Detroit, ne-a confirmat ca operatia se poate face si costul operatiei la ambii ochi fiind de peste 30.000 Dolari . Orice am face este cu mult peste puterile noastre, incercam, traim cu aceasta speranta si incredere in bunul Dumnezeu pentru fetita noastra, care este si sungurul copil pe care il avem. Am mers si am batut la toate usile, am dat anunturi umanitare in presa, la diferite emisiuni, la nenumarate fundatii dar nu a fost deajuns. Poate cu ajutorul dumneavoastra putem strange macar jumatate din suma ca sa poate vedea si ea macar cu un ochisor pentru ca isi doreste foarte mult sa isi poata vedea parintii. In prezent ea studiaza in clasa I la Liceul de Deficiente de Vedere din Buzau . Zilele trecute Leontina a terminat clasa 1 fiind si premianta, am fost foarte mandrii de ea pentru ca ne-a adus acasa o colectie frumoasa de diplome. Timpul petrecut departe de noi a afectat-o foarte mult si de fiecare data cand vorbeam cu ea la telefon plangea si ne intreba de ce trebuie sa fie asa departe de noi. Speram ca in curand sa reusim s-o operam si sa putem sa o avem aproape de noi.

Numai cu sprijinul nostru o putem salva pe Leonida Nicoleta donand in urmatorul cont Bancar:
Titular cont :Calin Ion
Cont BCR Euro :
Ro13RNCB0134041511570004
Cont BCR RON :
Ro40RNCB0134041511570003

Pentru mai multe detalii, puteţi vizita http://leontinanicoleta.blogspot.ro/
Vă mulţumesc!
mat. E

CUM să realizezi un costum popular la...oraş (1)

 MOttO:
 

 - Din străbuni pe poarta vremii,
A intrat frumosu-n case!
Şi-i poruncă strămoşească
Să păstrăm peste milenii,
Arta noastră românească.

Tu, femeie, ia şi coase
Rîurii şi vechi izvoade 
cu arnici,
Ca în lume să se ştie
Ce comori de artă-n inimi
Păstrăm noi de la bunici! -

(Din cartea Cusături româneşti din izvoade străbune de Elvira Zamfirescu-Talianu)

 

Ştiu că la prima vedere pare o idee cam supra-realistă pentru vremea în care trăim şi pentru interesele fiecăruia dintre noi, dar pentru că încă e iarnă,

pentru că îmi iubesc ţara şi tradiţiile frumoase, am vrut să pot să-mi cos propriul costum popular.

Bineînţeles că nu am plecat singură la drum. Mai am 14 însoţitoare, dintre care sînt şi specialiste în cusut costume populare, în ţesut la război, în croşetat şi în cusut cipta. Ce bine e să aparţii unei comunităţi ecleziale!

 

1. Pasul întâi a fost căutarea unor resurse bibliografice care să ne conducă la alegerea unui model.
Cum noi sîntem din diferite zone ale ţării (Muntenia, Moldova, Transilvania), trăim într-un cartier dintr-un oraş, e o problemă foarte grea în alegerea unui model. Cu alte cuvinte, nu avem aici un costum popular tradiţional. Sau, dacă a fost unul, noi nu mai ştim nicio persoană care să ne arate vreo fotografie veche. Aşa că am început să căutăm cărţi cu modele tradiţionale de costume populare. Am găsit următoarele cărţi:

 

a. Ghidul artizanului amator, Vol. II, Editura Ceres, Colecţia "Caleidoscop", Bucureşti. 1973

  

b. Cusături populare din Moldova, Editura Tehnică, Bucureşti, 1982

 

 

 

 

 

c. Cusături româneşti din izvoade străbune, Elvira Zamfirescu-Talianu, Editura Tehnică, Bucureşti, 1980

 

 

 

 

În postarea următoare vă voi spune ce am ales: model, material şi culori de aţe. Nopţi şi zile binecuvîntate!

mat. E

 

Viaţa este sfîntă!

http://youtu.be/b-fvTivDYbU