mormintul Maicii Domnului din Ierusalim

Grădina Ghetzimani se află în partea estică a Ierusalimului, pe albia rîului Chedron, care este cunoscută şi sub numele vetero-testamentar ca Valea Iosafat. Ea are legătură atît cu rugăciunea Mîntuitorului Iisus Hristos înainte de patimi, cît şi cu mormîntul Maicii Sale, Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu. Sinodul trei Ecumenic a recunoscut şi a decretat că Sfînta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu. La mijlocul secolului al cincilea, mormîntul ei a devenit loc de pelerinaj.

Actuala criptă uriaşă ce acoperă mormîntul reprezintă doar reminiscenţele Bisericii cu etaj, care a fost construită de împăratul Marţian (450-457) şi de primul patriarh al Ierusalimului, Iuvenal.

pentru a ajunge la mormîntul Maicii Domnului trebuie coborîte aceste trepte

în interiorul criptei este foarte impresionant, deoarece sînt foarte multe candele şi candelabre, dăruite de credincioşi spre cinstirea Maicii Domnului

43. Robilor ce canta,
Cere mantuire
De la Hristos Cuvantul.

44. Din toata nevoia
Scapa, Prea Curata,
Pe ai tai dreptcinstitori.

45. Din toata ispita,
Scapa, Prea Curata,
Pe ai tai dreptmaritori.

46. Da-ne mantuire,
Celor ce cu lacrimi
Icoana ta o cinstim.

47. O Treime sfanta,
Tatal, Fiul si Duh Sfant
Mantuieste-ne pe noi.

48. Candela luminii
Prea curata Prunca,
Nu ne lasa uitarii.
(Stihuri din Prohodul Maicii Domnului)

între icoana cu Maica Domnului şi Cina Cea de Taină este intrarea în mormînt

interiorul mormîntului Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu



icoana Sfintei Fecioare Maria din Ierusalim se numeşte Panaghia Ierosolimitisa (Prea Sfînta din Ierusalim) şi este una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, care se găsesc în lumea ortodoxă

Sursa fotografii: arhiva personală şi http://impantokratoros.gr/Gesthemane-Pictures.el.aspx

Troparul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu - corul manastirii Valaam

Ceramica de Oboga - vitrina (aproape) goală a olăritului

De: Bogdan Iancu

Comuna Oboga, situată în imediata vecinătate a oraşului Balş, a fost pentru o lungă perioadă de vreme unul din principalalele centre de ceramica din România socialistă. Astăzi prezenţa cuptoarelor olarilor este atît de discretă încît fără ajutorul sătenilor n-ai reuşi să-i identifici decît după numărul mare de farfurii de pămînt împrăştiate prin bătătură din care păsările din curte se alimentează cu boabe de grîu şi porumb sau apă.
Conform spuselor uneia dintre angajatele primăriei (găzduită de o clădire minusculă) în cooperativa apărută aici după război lucrau peste 100 de meşteri olari. Imobilul care a adăpostit pentru o lungă perioadă de timp cooperativa de ceramică, după ce în prealabil fusese naţionalizat, a fost revedincat de vechiul proprietar, iar astăzi este una din ruinele care întrerup şirul de case frumoase şi bine întreţinute de localnici. În prezent în Oboga se mai vorbeşte că mai lucreză doar un singur meşter olar: Grigore Ciungulescu, cunoscut în mai toate muzeele din ţară şi posesor al medaliei naţionale Serviciul Credincios. Din ce spun sătenii mai sînt cîteva cuptoare răzleţe în gospodăriile altor ţărani dar fie pentru că aceştia nu au avut legături cu muzeele regionale şi naţionale, fie pentru că nu au făcut din olărit mai mult decît o ocupaţie pasageră, numele lor sunt aproape necunoscute. Pe de altă parte se vorbeşte de o migraţie masivă de muncă în Italia şi Spania. În orice caz dispariţia cooperativei locale este sinonimă cu dispariţia olăritului ca profesie practicată masiv la Oboga, lucru care face ca, de ani buni, ceramica de Oboga să însemne ceramică marca Ciungulescu. Grigore Ciungulescu este ajutat de unul din fiii săi şi de soţia acestuia în condiţiile în care nepoţii i-au plecat la muncă în Italia. Fiul său lucrează ca profesor de ceramică şi la Palatul Copiilor din Balş. “Afacerea” de familie se limitează la loturi de obiecte vîndute în general direct din gospodărie clienţilor care vin de la Horezu, Caracal sau Corund sau la cele cîteva tîrguri de ceramică importante din ţară. Repertoriul familiei Ciungulescu este destul de complex şi cuprinde de la farfurii decorative, la figurine zoomorfe, ulcioare simple sau “complicate”, atinse de inspiraţia din modelele ceramicii antice, caracteristice sudului României, scrumiere şi, mai nou, farfurioare minuscule cărora nişte întreprinzători cu imaginaţie din Caracal le adaugă magneţi şi devin astfel numai bune pentru decoarea frigiderelor locuitorilor din Marea Britanie. Un amănunt important îl reprezintă faptul că întreaga familie Ciungulescu lucrează exclusiv cu obiecte rudimentare în condiţiile în care şi culorile folosite la decorarea vaselor sunt obţinute în gospodărie fie din lut, fie prin arderea cuprului.
În comuna Româna, aflată pe ruta dintre Balş şi Oboga, olăritul este practicat în cîteva gospodării iar cei mai cunoscuţi meşteri de aici sînt Ştefan Truşcă şi Gheorghe Turcitu. Diferenţa dintre cei doi este reprezentată de faptul că primul are legături strânse cu muzeele locale şi cu cele din Bucureşti. Celălalt se mulţumeşte cu participarea la tîrguri de dimensiuni reduse. În ambele cazuri, majoritatea membrilor familiilor sînt plecaţi la muncă în Italia.
Ca şi la Oboga, la Româna mai activează alte cîteva cuptoare ale meşterilor care practică olăritul “de subzistenţă”. Nefiind luaţi în calcul de reprezentanţi ai instituţiilor care gestionează punerea în scenă a ceramicii locale atît în ţară cît şi în străinătate aceştia nu imaginează scenarii prin care să-i concureze pe meşterii consacraţi şi preferă să producă ceea ce generic se numeşte “ceramică de rînd” (vase simple , decorate foarte simplu prin stropire, folosite pentru schimburile care au loc cu ocazia sărbătorilor de peste an).
Dispariţia cooperativelor meşteşugăreşti a însemnat pentru majoritatea covîrşitoare a olarilor din Oboga şi Româna spargerea vitrinei în care produselor lor erau depozitate continuu în epoca prolifică a “Cîntării României”. I-au supravieţuit, în mod firesc, meşterii insituţionalizaţi.

Sursa:
http://muzeultaranuluiroman.ro

Agni parthene, Despina - imn inchinat Maicii Domnului

paraclisul Maicii Domnului

sfintul Maxim Marturisitorul si Mucenicul

"Cela ce nu mărturiseşte pe Doamna noastră, cea întru tot cîntată, şi pe cea mai sfîntă şi fără de prihană, şi decît toate mai cinstită, cum că cu adevărat este adevărată Maică a lui Dumnezeu, cel ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi toate cele ce sînt într-însele, să fie anatema de la Tatăl şi de la Fiul şi de la Duhul Sfînt, de la Treimea cea deofiinţă şi mai presus de fire şi de la toate puterile cereşti; cum şi de la ceata sfinţilor apostoli şi a proorocilor şi de la mulţimea cea fără de sfîrşit a mucenicilor, şi de la tot duhul cel drept, care întru credinţă s-a sfîrşit acum şi pururea şi în vecii vecilor".

"Chiar dacă toată lumea ar începe să se împărtăşească cu patriarhul, eu nu pot să mă împărtăşesc cu dînsul, pentru că ştiu că Duhul Sfînt, prin Apostolul Pavel, a dat anatemei chiar pe îngeri, dacă ar fi propovăduit într-alt chip, aducînd ceva nou în credinţă". "Este cu adevărat de trebuinţă să cinstim dreapta credinţă, pentru că nici o fiinţă nu este fără acea firească lucrare. Căci Sfinţii Părinţi arătat grăiesc, că nu este, nici nu se cunoaşte fire fără lucrarea ei din sine; drept aceea, dacă nu este şi nici nu se cunoaşte firea fără lucrare, atunci cum se poate şti că Hristos este adevărat Dumnezeu şi om cu firea?".

"Să nu se mîhnească bunul şi iubitorul de Dumnezeu împărat asupra prostimii mele; căci nu pot să mînii pe Dumnezeu, tăcînd asupra acelora care ne-a poruncit să le grăim şi să le mărturisim; pentru că dacă după dumnezeiescul apostol, El este care a pus întîi în Biserică pe apostoli, al doilea pe prooroci, al treilea pe dascăli, apoi printr-înşii El singur a grăit; iar din toată Scriptura, din Aşezămîntul cel vechi şi cel nou, de la sfinţii învăţători şi de la sinoade învăţăm a şti cum că are puterea a voi şi a lucra acestea: prin dumnezeirea şi prin omenirea sa, adică Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Cel ce S-a întrupat. Pentru că nimic nu-i este cu neajungere dintr-acelea, prin care ca un Dumnezeu, sau dintr-acelea prin care, ca un om se cunoaşte, afară de păcat. Şi dacă este desăvîrşit după amîndouă şi de nimic nu are lipsă; apoi, cu adevărat, toată taina cea pentru El o înjoseşte acela care nu-L mărturiseşte, că este o singură fiinţă cu osebirile, care i se cuvin ei, după amîndouă firile".

din Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul şi Mucenicul

Sfîntul Maxim (580-662) a fost originar din Constantinopol şi a provenit dintr-o familie nobilă. A fost un iubitor de înţelepciune şi un teolog eminent. El este unul dintre cei mai de seamă Părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi este cunoscut mai ales pentru scrierile lui de mistică şi de ascetică. Scrierile sale au fost influenţate de cele ale sfinţilor Dionisie Areopagitul şi Grigorie de Nazians şi au fost continuate de sfinţii Simeon Noul Teolog şi Grigorie Palama. De asemenea, a fost secretarul privat al împăratului Heraclie şi a nepotului acestuia, Constant. Cînd la curtea imperială a început să apară şi să predomine erezia monotelită, sfîntul a plecat la Mănăstirea Chrysopolis (Scutari), unde mai tîrziu a devenit stareţ.

Monahul Sofronie a fost cel dintâi care a sesizat pericolul acestui compromis. Ajuns apoi Patriarh al Ierusalimului, a publicat o Epistolă Sinodală (643), în care face distincţie clară între cele două lucrări în Hristos. În următorii patru ani a domnit o relativă linişte. Frământările au început cu putere abia în 638, când împăratul monotelit Eraclie a publicat aşa-numita Ecthesis, Sfântul Maxim devine conducătorul acestei lupte. Între 642 - 645 el desfăşoară în Africa o activitate intensă pentru întărirea episcopilor de acolo împotriva ereziei.

În iulie 645 poartă în Cartagina o mare dispută cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, în prezenţa a numeroşi episcopi. Ia parte la mai multe Sinoade în Africa, convocate la îndemnul lui pentru osândirea monotelismului. La sfârşitul anului 646 se află la Roma, unde rămâne până la 649, determinându-l pe arhiepiscopul Martin să convoace Sinodul de la Lateran, prin care de asemenea se condamnă monotelismul.

În anul 648 împăratul Constantin II (641 - 668) dăduse un nou decret, prin care oprea sub grea pedeapsă de a se mai discuta dacă în Hristos este una sau sunt două lucrări şi voinţe.

În anul 653, Sfântul Maxim a fost arestat şi adus la Constantinopol, unde, fiind condamnat, la 655 a fost exilat în Bizija, în Tracia. O nouă audiere în acelaşi an la Bizija are ca urmare trimiterea lui în Perberis. În anul 662, Sfântul Maxim a fost adus la Constantinopol pentru încă o audiere. Aici, în faţa mulţimii, i s-a tăiat limba din rădăcină şi mâna dreaptă, ca să nu mai poată comunica adevărul, nici cu graiul nici în scris. Astfel, se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-şi dea viaţa pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viaţă, nu o simplă speculaţie teoretică.

În acea vreme, doar el şi cîţiva ucenici (Anastasie monahul şi Anastasie apocrisiarul) şi-au păstrat credinţa ortodoxă în zona răsăriteană a Europei.

După îngroparea sfîntului, s-au văzut la mormîntul lui trei făclii, care cu minune luminau ca văpaia negrăitei străluciri şi locul acela îl luminau. Căci cela ce în viaţa sa era lumină lumii, acela şi după moarte nu înceta a lumina. Încă şi acum luminează prin chipul vieţii sale celei îmbunătăţite şi mult chinuite şi al răbdării celei mari după Dumnezeu. Şi erau acolo trei făclii ca un încredinţat semn, care atunci se vedea, cum că un plăcut ca acesta al Preasfintei Treimi este sălăşluit întru luminile cele neînserate, întru împărăţia lui Dumnezeu, unde cu drepţii străluceşte ca soarele, îndulcindu-se la lumina Sfintei Treimi.

După sfîrşitul Cuviosului Maxim, a rămas între cei vii, întru osebită surghiunie, celălalt ucenic Anastasie. Acela a scris cu de-amănuntul viaţa, nevoinţele şi pătimirile părintelui şi învăţătorului său, foarte pe larg, din care s-a adunat pe scurt, cît este destul spre folosul nostru şi spre preamărirea lui Dumnezeu, Celui slăvit între sfinţi, a Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh, Căruia şi de la noi păcătoşii să-I fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Surse:

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-21-cv_maxim_marturisitorul.html

http://ro.orthodoxwiki.org/Maxim_M%C4%83rturisitorul

minunea sfintului Spiridon din insula Corfu

Sfantului Spiridon i se fac slujbe si ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale moaste, in urmatoarele zile:

- in sambata lui Lazar, zi in care i-a scapat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grau;

- in duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;

- in ziua de 11 august a anului 1716, cand i-a alungat pe turcii care voiau sa cucereasca orasul;

- in prima duminica din luna noiembrie, cand ii vindeca pe suferinzi de boli grele.

Din minunile Sfântului Spiridon

Vieţile Sfinţilor abundă în istorisiri despre minunile sale, el făcând parte dintre Sfinţii taumaturgi:

• În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură.
• A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul.
• A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe.
• A oprit curgerile râurilor.
• A dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul.
• A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea.
• O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stapânei lor.
• A vindecat pe împăratul Constanţie de boala de care suferea.
• A dat din nou viaţă copilului unei femei.
• A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate.
• A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.

Aparent ilogice şi de necrezut, aceste minuni (doar câteva sunt citate mai sus) trebuie interpretate într-o cheie mai subtilă, dată de apropierea care s-a făcut între numele său şi cuvântul latinesc... spiritus. Majoritatea acestor minuni (exceptând-o pe cea de la Niceea) vorbesc de la sine despre puterea discernământului, despre dreapta socoteală şi despre cumpătare. În privinţa minunii de la Niceea, când, luând în mână celebra lui cărămidă, a scos în evidenţă cele trei elemente care o compun (pământul, apa şi focul), această minune era destinată înţelegerii consubstanţialităţii celor Trei Persoane Treimice - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Una din perechile de încălţări ale Sfântului Spiridon, păstrate la catedrala cu hramul Sf. Spiridon din Worcester, Massachusetts

Spre deosebire de celelalte sfinte moaste, cele ale Sfantului Spiridon dispar frecvent din racla, venind la cei care ii cer ajutorul cu credinta si cu lacrimi, si fac nenumarate minuni. De aceea, multe spitale ii poarta numele si au in incinta lor Biserica cu hramul Sfantului Spiridon. Sfantul Spiridon vine cu sfantul sau trup la cei bolnavi, care ii cer ajutorul si ii vindeca.

Ca dovezi ale plecarii Sfantului Spiridon din racla aratam urmatoarele:

- clericii si credinciosii vad ca, pentru o perioada scurta de timp, lipseste trupul sau din racla;

- cand Sfantul revine in racla, trupul sau este cald si prafuit;

- in fiecare an ii sunt schimbate incaltarile, care sunt uzate si impregnate cu praf si iarba; este si motivul principal pentru care Sfantul Spiridon este ales patron al cismarilor;

- in timpul procesiunilor religioase, Sfantul Spiridon este purtat in racla stand in picioare;

- in Acatistul Sfantului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credinciosii canta (Icosul al 6-lea):

Bucura-te, ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator;

Bucura-te, al carui trup savarseste astazi minuni;

Bucura-te, ca incaltamintele tale slujesc drept dovada.

(Intamplarile sunt povestite de Parintele Cleopa Paraschiv de la Manastirea Rarau dupa pelerinajul sau in Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia)

Sursa:

http://ro.orthodoxwiki.org/Spiridon,_Sf%C3%A2ntul