duminică, 10 august 2008

Duminica a opta după Rusalii sau Duminica înmulţirii pîinilor şi peştilor

Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. (Evanghelia după Matei 14: 14-22)

Biserica de la Tabgha (şapte izvoare, în arabă). În Evanghelie nu se specifică locul în care s-a produs minunea, însă creştinii au stabilit încă din secolul al patrulea că el se afla în apropiere de Capernaum, în orăşelul el-Tabgha din perioadele romană şi bizantină.
la intrarea în Biserică se află un storcător de măsline
La mijlocul secolului al patrulea a fost construită aici o mică Biserică cu un naos, iar în secolul cinci a fost înlocuită de o mare bazilică cu trei naosuri şi cu pardoseală acoperită cu mozaic în culori.

În partea centrală a lăcaşului, în spatele Sfintei Mese, s-a descoperit imaginea coşului cu cinci pîini şi doi peşti. Această imagine şi inscripţia grecească descoperită în naosul dinspre nord al bazilicii - "În acest loc sfînt nu uită Dumnezeu pe cel smerit" - nu lasă nici un dubiu în privinţa identificării acestui loc cu minunea pîinilor şi peştilor.
în curtea interioară se află un loc amenajat, plin cu peşti, spre aducerea aminte a minunii înmulţirii celor cinci pîini şi a celor doi peşti

După invazia arabă, Biserica s-a pustiit, iar cu timpul, a dispărut sub un morman de pămînt şi paie. Ruinele ei au fost descoperite întîmplător, cu prilejul unor săpături arheologie din secolul trecut şi abia de curînd a fost refăcută de către monahii benedictini.
un baptisteriu din secolul V
Sursa text: Ghidul creştinului ortodox prin Locurile de pelerinaj ale Ţării Sfinte, Vasilios Tzaferis, (traducere în limba română Mircea Aurel Buiciuc), editura Herzlia, Israel

Pentru că astăzi s-a serbat Duminica înmulţirii pîinilor şi a peştilor, comunitatea noastră ortodoxă a dus pîine şi peşte blagoslovite bolnavilor de la azilul situat în localitatea Timişul de Sus. Astfel, am încercat şi noi să-i urmăm pe sfinţii apostoli şi să oferim aceste daruri binecuvîntate de Hristos oamenilor din acele vremuri, dar şi celor din zilele noastre. Deoarece ne aflăm în postul Maicii Domnului, am luat-o pe Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria drept ocrotitoare şi călăuzitoare pentru acest dar de suflet.


"Bucură-te, grăim ţie, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti folositoarea tuturor celor ce sunt în nevoi şi a tuturor celor ce scapă sub acoperămîntul tău, stăpînă".

"La tine este scăparea noastră şi întru tine ne-am pus nădejdea; tu ne ajută nouă, că poţi toate cîte le voieşti, Maica Făcătorului tuturor, şi pe tine te binecuvîntăm întru toţi vecii".
"Nimeni din cei ce aleargă la tine nu este ruşinat, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; ci, cerînd dar bun, primeşte dăruirea către cererea cea de folos".


Dacă aveţi drum către Bucureşti, pe partea dreaptă, în localitatea Timişul de Sus veţi întîlni acest azil. Dacă aveţi timp, opriţi pentru cîteva minute şi dăruiţi-le oamenilor de acolo o vorbă bună, o atingere de mînă, o pîine, un măr, orice. Asistentele de acolo ne-au primit cu inima deschisă şi ne-au spus că orice ajutor (îmbrăcăminte, hrană sau încălţăminte pentru iarnă) este binevenit. Fie ca Maica Domnului să ne ajute să fim de folos fraţilor noştri aflaţi în nevoi!

vineri, 8 august 2008

sfantul Gherman (1757 - 1836), apostol in insula Alaska - Eufemia Toma

Sfântul Gherman a propovăduit Ortodoxia în insula Alaska, împreună cu alţi nouă misionari ruşi. Este primul sfânt ortodox de pe continentul American şi sămânţa din care şi-au tras seva sfinţi şi părinţi îmbunătăţiţi din vremea noastră, precum sfântul Inochentie, sfântul Petru aleutul, sfântul Iacob, sfântul Iuvenalie, sfântul Ioan Maximovici sau cuviosul părinte Serafim Rose.

Sfântul Gherman s-a născut în apropiere de Moscova, în jurul anului 1757. Nu există date sigure despre locul în care s-a născut, despre numele pe care îl purta înainte de a se călugări sau despre familia din care făcea parte. Cert este faptul că la vârsta de 16 ani a intrat în mănăstirea Sfântului Serghie – Sfânta Treime şi a vieţuit în unul dintre metocurile acestei mănăstiri, situat în apropierea golfului Finlandei. În vremea în care a stat aici, a cunoscut lucrarea vie şi tămăduitoare a Maicii Domnului, care l-a ajutat să se vindece de o rană ce îi apăruse sub bărbie. S-a rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în somn a fost atins de aceasta şi, când s-a trezit, rana i se vindecase.

Mănăstirea Valaam – mănăstirea mucenicilor

După ce a vieţuit aproape şase ani la acest metoc, a plecat la mănăstirea Valaam, aflată în apropierea lacului Ladoga. În această oază veche de monahism şi spiritualitate ortodoxă a continuat viaţa sa de rugăciune şi asceză. Această mănăstire are o istorie cutremurătoare. A fost înfiinţată în secolul X de către ieromonahii Serghie şi Gherman. Între secolele XII şi XVI mănăstirea a fost ocupată şi distrusă de suedezi de 80 de ori. Şi tot de atâtea ori a fost reconstruită din temelie. Mănăstirea mai este numită şi « mănăstirea mucenicilor », deoarece vieţuitorii ei nu au scăpat de nici un atac venit din partea vremelnicelor regimuri politice. În timpul perioadei comuniste, o parte din călugări au vrut să evite transformarea mănăstirii în lagăr - aşa cum s-a întâmplat cu mănăstirea Solovăţ - şi au plecat spre Finlanda, unde au înfiinţat Mănăstirea Noul Valaam. Monahii care au rămas au fost împuşcaţi. În locul mănăstirii a fost înfiinţată o casă de invalizi şi mirenii au ocupat insula. După reînfiinţarea mănăstirii, chiar dacă părinţii au oferit familiilor stabilite forţat aici case pe continent, nici până astăzi acestea nu au părăsit mănăstirea şi ocupă abuziv chiliile monahilor. Sfântul Gherman obişnuia să plece într-un loc mai depărtat de mănăstire, loc ce până astăzi îi poartă numele – Ghermanova - să se roage şi să se bucure de frumuseţea Creaţiei lui Dumnezeu.

Insula de gheaţă

În anul 1793 sinodul Bisericii Ruse a hotărât să trimită o misiune pentru a-i încreştina pe locuitorii insulei Alaska. Această insulă devenise teritoriu rusesc la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi locuitorii majoritari aleuţi erau păgâni. Insula a devenit foarte renumită datorită comerţului cu piele de focă şi de vidră. Din această cauză, mulţi negustori ruşi s-au stabilit aici, au dezvoltat comerţul cu blănuri şi au oprimat populaţia băştinaşă. În acest context, insula avea nevoie să fie luminată de Cuvântul Adevărului Celui Viu. Misiunea a fost alcătuită din 10 misionari : arhimandritul Ioasaf - conducătorul; monahii Iuvenalie, Macarie, Athanasie, Ioasaf, Gherman; diaconii Ştefan şi Nectarie; şi doi fraţi începători - Dimitrie şi Nichita. Aceşti misionari proveneau din medii sociale diferite, dar erau râvnitori în credinţă şi dornici să propovăduiască Ortodoxia. Monahii au mers din sat în sat, au reuşit să trezească conştiinţele aleuţilor şi să-i boteze. Părintele Gherman nota într-o scrisoare : « Domnul să fie lăudat! Am botezat mai bine de şapte mii de americani şi am săvârşit mai bine de două mii de cununii… Îi iubim şi ei ne iubesc pe noi; sunt buni, însă săraci. Îşi doresc atât de mult să se boteze, încât şi-au distrus şi şi-au ars idolii. Ne temeam că vor fi dezbrăcaţi, însă mulţumită lui Dumnezeu nu sunt întrutotul lipsiţi de bună-cuviinţă… cămăşile lor din pene coboară îndeajuns în partea din faţă… ». Bineînţeles că misionarii au fost prigoniţi şi chiar ucişi de şamanii aleuţilor, dar şi de negustorii ruşi. Deoarece roadele propovăduirii Ortodoxiei creşteau, Sinodul Rus a hotărât să numească un episcop şi să acorde insulei statutul de episcopie. Din păcate, arhimandritul Ioasaf, care fusese hirotonit episcop şi ar fi putut hirotoni la rândul său preoţi aleuţi, a murit într-un naufragiu împreună cu cei care îl însoţeau. Iar pe insulă au mai rămas patru misionari sub conducerea sfântului Gherman. Ei au avut de înfruntat pe negustorii ruşi organizaţi în Compania Ruso-Americană, care duceau o viaţă imorală şi se purtau brutal cu locuitorii insulei. Doar sfântul Gherman a reuşit să reziste cu credinţă în faţa încercărilor şi nu i-a părăsit pe aleuţi.

Insula Pinului

Totuşi, s-a retras pe o insulă părăsită, insula Pinului (Spruce în engleză ; Elovoi în rusă) şi a întemeiat o misiune ortodoxă pe care a numit-o Noul Valaam – în amintirea mănăstirii sfinte de pe lacul Lagoda. Insula este situată în apropierea oraşului Kodiak. De aici, sfântul i-a ajutat pe băştinaşi în diferite feluri : a fost şi duhovnic, dar şi infirmier. Astfel, legătura dintre el şi fii lui duhovniceşti s-a întârit şi a dat roade bogate. A trăit în singurătate şi asceză, rodind rugăciunea şi dragostea: „Părinte Gherman, cum trăieşti de unul singur în pădure? Nu te simţi niciodată însingurat?” “Nu, nu sunt singur”, a răspuns el, “Dumnezeu este aici, şi pretutindenea. Îngerii Săi sunt aici. Este cu putinţă să fii singur, cu ei alături? Nu este mai bine să fii în tovărăşia lor decât în cea a oamenilor?” Un călător care l-a văzut pe părintele Gherman în 1819 l-a descris ca având „o înălţime potrivită, o conformaţie delicată, cu ochi blînzi albaştri, iar trupul îi era încins cu lanţ de cinci kilograme, cămaşa îi era o piele de căprioară, sandalele - o bucată de piele bătucită, deşi uneori umbla desculţ, iar peste toate acestea purta o dulamă peticită. Astfel, sărăcăcios înveşmântat, umbla peste dealuri şi văi, prin zăpadă şi ploaie, în căldură şi în frig, oriunde îl chema datoria. Avea ca pat o bancă acoperită cu piele de focă, drept pernă două cărămizi, şi o scândură ca să-i fie pătură. Obiceiurile sale erau simple: mânca cu măsură, dormea puţin, se ruga mult şi muncea din greu. Era îngăduitor cu slăbiciunile altora şi nu îi îndemna să urmeze aceeaşi viaţă ascetică ca el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările şi veveriţele îi erau tovarăşi, iar ursul sălbatic îi mânca din mână". Sfântul a întărit în egală măsură şi pe albii de pe insulă, i-a ajutat să-şi conştientizeze viaţa imorală şi să se întoarcă la Ortodoxie.

sfântul Inochentie
sfântul cuvios Iuvenalie
sfântul Petru Aleutul
sfântul Iacob


Sfântul Alaskăi

Pe măsură ce a crescut în vârstă şi în sfinţenie, sfântul s-a învrednicit de vederea îngerilor, dar şi a duhurilor rele, a primit stăpânire asupra stihiilor şi a căpătat darul proorociei. În noaptea în care a adormit întru Domnul, locuitorii insulei Afognak au văzut deasupra Noului Valaam un stâlp de lumină. La această vedere minunată, au căzut în genunchi şi au strigat: « Sfântul nostru a plecat de la noi ». În alt sat, oamenii au văzut în aceeaşi noapte, pe cer, ceva asemenea unei făpturi omeneşti ce se înălţa de la Noul Valaam spre Cer. Sfântul Gherman nu a lăsat aleuţilor clădiri cu biserici, şcoli sau spitale, ci a zidit biserici vii şi credinţă în sufletele lor. Astăzi în insula Alaska toţi aleuţii sunt ortodocşi şi au preoţi care provin din rândurile lor.

În 27 iulie 1970 a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă în America şi de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit în 15 noiembrie, ziua în care a adormit întru Domnul. Sunt multe minunile pe care sfântul le-a revărsat asupra locuitorilor insulei, dar şi a ortodocşilor de pretutindeni. Cuvintele lui reprezintă pentru noi toţi un îndemn spre rugăciune, spre dragoste şi credinţă : « Eu, un biet păcătos, de patruzeci de ani caut să Îl iubesc pe Dumnezeu, şi nu pot spune că Îl iubesc precum ar trebui. Să Îl iubeşti pe Dumnezeu înseamnă să te gândeşti la El pururea, să Îi slujeşti zi şi noapte, şi să faci voia Sa. Domnilor, Îl iubiţi pe Dumnezeu într-acest chip, vă rugaţi Lui adesea, faceţi întotdeauna voia Sa? »


acest articol a apărut în Suplimentul Religios al ziarului "Bună Ziua Braşov" în data de 28 iunie 2008

Catedrala Înălţării Domnului, Unalaska, Alaska

Seminarul sfantul Gherman din Kodiak

Catedrala sfantului Inochentie, Anchorage, Alaska. Hirotonirea întru preot a diaconului Daniel Askoak

slujba acatistului închinat Maicii Domnului în catedrala sfantului Inochentie

clerul ortodox şi familiile împreună cu vlădica Nikolai

Biserica din Kasigluk

comunitatea ortodoxă din Kasigluk


Cartea despre viaţa sfântului Gherman aici.

Surse fotografii:

http://www.outreachalaska.org/

http://www.sthermanseminary.org/

http://dioceseofalaska.org/index.html


joi, 7 august 2008

sfanta Teodora - floarea duhovniceasca a Moldovei

Troparul Sfintei Cuvioase teodora de la Sihla, glasul 1

Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.


Biserica schitului Sihla
Biserica mare a schitului Sihla
drumul către peştera în care a sihăstrit cuvioasa Teodora
viaţa sfintei cuvioase Teodora
acatistul sfintei cuvioase Teodora
peştera de pustnicie

http://www.imagini.neamt.ro/categories.php?cat_id=54&page=3


http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/531-sfanta-teodora-de-la-sihla.-floarea-duhovniceasca-a-moldovei-ioanichie-balan,-arhim..html

miercuri, 6 august 2008

muntele Tabor - muntele Schimbarii la Fata a Mintuitorului nostru Iisus Hristos

muntele Tabor - muntele Teofaniei

poarta de la intrarea în Mănăstire

Biserica Schimbării la Faţă

Sfîntul Altar şi iconostasul


piatra pe care a stat Mîntuitorul cînd S-a Schimbat la Faţă

Biserica adăposteşte şi icoana Maicii Domnului - făcătoare de minuni

curtea interioară a Mănăstirii Schimbarea la Faţă

locul unde au stat sfinţii apostoli şi au construit colibele


flori de lumină de pe Tabor


Sursa fotografiilor: arhiva personală