1. Biserica – împăciuitoarea tuturor diferențelor
Πολλῶν γὰρ ὄντων καὶ ἀπείρων ἀριθμῷ σχεδὸν ἀνδρῶν τε καὶ γυναικῶν καὶ παίδων, γένει καὶ εἴδει, καὶ ἔθνεσι καὶ γλώσσαις, καὶ βίοις καὶ ἡλικίαις, καὶ γνώμαις καὶ τέχναις, καὶ τρόποις καὶ ἤθεσι καὶ ἐπιτηδεύμασιν, ἐπιστήμαις τε αὖ καὶ ἀξιώμασι, καὶ τύχαις καὶ χαρακτῆρσι καὶ ἕξεσιν, ἀλλήλων διῃρημένων τε καὶ πλεῖστον διαφερόντων τῶν εἰς αὐτὴν γιγνομένων καὶ ὑπ' αὐτῆς ἀναγεννωμένων τε καὶ ἀναδημιουργουμένων τῷ πνεύματι, μίαν πᾶσι κατὰ τὸ ἴσον δίδωσι καὶ χαρίζεται θείαν μορφὴν καὶ προσηγορίαν, τὸ ἀπὸ Χριστοῦ καὶ εἶναι καὶ ὀνομάζεσθαι·
καὶ μίαν τὴν κατὰ πίστιν ἁπλῆν τε καὶ ἀμερῆ καὶ ἀδιαίρετον σχέσιν, τὴν τὰς πολλὰς καὶ ἀμυθήτους περὶ ἕκαστον οὔσας διαφοράς, οὐδ' ὅτι κἂν εἰσὶ συγχωροῦσαν γνωρίζεσθαι, διὰ τὴν τῶν πάντων εἰς αὐτὴν καθολικὴν ἀναφορὰν καὶ συνέλευσιν, καθ' ἣν οὐδεὶς τὸ παράπαν οὐδὲν ἑαυτῷ τοῦ κοινοῦ διωρισμένος ἐστί, πάντων συμπεφυκότων ἀλλήλοις καὶ συνημμένων κατὰ τὴν μίαν ἁπλῆν τε καὶ ἀδιαίρετον τῆς πίστεως χάριν καὶ δύναμιν.
Ἦν γὰρ πάντων, φησίν, ἡ καρδία καὶ ἡ ψυχὴ μία· ὡς ἐκ διαφόρων μελῶν σῶμα ἓν καὶ εἶναι καὶ ὁρᾶσθαι καὶ αὐτοῦ Χριστοῦ τῆς ἀληθινῆς ἡμῶν κεφαλῆς ὄντως ἄξιον· ἐν ᾧ, φησὶν ὁ θεῖος Ἀπόστολος, οὐκ ἔστιν ἄρρην οὐδὲ θῆλυ, οὔτε Ἰουδαῖος οὔτε Ἕλλην, οὔτε περιτομὴ οὔτε ἀκροβυστία, οὔτε βάρβαρος οὔτε Σκύθης, οὔτε δοῦλος οὔτε ἐλεύθερος· ἀλλὰ πάντα καὶ ἐν πᾶσιν αὐτός, ὁ πάντα κατὰ μίαν ἁπλῆν τῆς ἀγαθότητος ἀπειρόσοφον δύναμιν ἑαυτῷ περικλείων, ὥσπερ κέντρον εὐθειῶν τινων ἐξημμένων αὐτοῦ, κατὰ μίαν ἁπλῆν καὶ ἑνιαίαν αἰτίαν καὶ δύναμιν τὰς ἀρχὰς τῶν ὄντων τοῖς πέρασιν οὐκ ἐῶν συναφίστασθαι, κύκλῳ περιγράφων αὐτῶν τὰς ἐκτάσεις καὶ πρὸς ἑαυτὸν ἄγων τοὺς τῶν ὄντων καὶ ὑπ' αὐτοῦ γενομένων διορισμούς·
Mulți și în număr aproape infinit sânt bărbații și femeile și copiii din Biserică, distingându-se și deosebindu-se mult unii de alții prin neam și înfățișare și noroade și limbi, prin viețuire și vârstă, prin păreri și meșteșuguri, prin apucături și năravuri și obiceiuri, prin cunoștințe și păreri, prin soartă și caractere și firi; toți s-au supus Bisericii și au fost renăscuți și rezidiți prin Duhul, iar tuturor li se dă și toți primesc deopotrivă o singură dumnezeiască formă și numire: și a fi, și a se numi ai lui Hristos.
Unul este chipul cel după credință: simplu, de neîmpărțit și de nedespărțit. Osebirile cele multe și negrăite ale fiecăruia nu numai că sânt aduse la un numitor comun prin jertfa și adunarea cea sobornicească, dar fiecare nu este nimic luat separat de obște, ci toți sânt împreună-sădiți laolaltă și uniți prin harul și puterea cea simplă și nedespărțită a credinței.
„Una”, zice,„era inima și sufletul tuturor credincioșilor” (Fap. 4, 32), așa cum Trupul alcătuit din multe mădulare este și se vede a fi unul și cu adevărat vrednic de Hristos, adevăratul nostru Cap. „Întru carele”, zice dumnezeiescul Apostol, „nu este parte bărbătească nici femeiască, nici Iudeu nici Ellin, nici tăiere împrejur nici netăiere împrejur, nici Varvar nici Schit, nici rob nici slobod; ci toate și întru toți Hristos” (Gal. 3, 28; Col. 3, 11), care printr-o singură putere a bunătății sale atotînțelepte și simple le reunește pe toate în sine, asemenea centrului din care emană razele. Sf. Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, I (PG 91, 664)
2. Hristos este ușa cea smerită și plecată
A zis Iisus: „Amin, amin grăiesc vouă: cela ce nu intră prin ușă în staulul oilor, ci sare pre aiurea, acela fur este și tâlhariu” (In. 10, 1). Au spus că nu sânt orbi: doar atunci ar putea să vadă, dacă ar deveni oi ale lui Hristos. De unde-și furau lumina cei ce tăgăduiau Ziua? Pentru aroganța deșartă, trufașă și de nevindecat a acelora a rostit Domnul Iisus aceste cuvinte, prin care, de vom fi cu luare aminte, și pe noi ne-a povățuit la mântuire.
Mulți se numesc, după obiceiul vieții acesteia, oameni buni, bărbați și femei cumsecade, nevinovați, care respectă aproape toate cele poruncite în Lege: își cinstesc părinții, nu curvesc, nu ucid, nu fură, nu aduc mărturie mincinoasă împotriva nimănui, și par să respecte celelate porunci ale Legii, fără să fie creștini. Și mulți se laudă ca și aceștia: „Oare și noi sântem orbi?” Toate aceste lucruri, pe care le fac fără să știe în ce scop, le fac degeaba. Domnul le-a pus înainte parabola aceasta despre oile sale și despre ușa prin care se intră în staul în citirea de astăzi.
Degeaba zic păgânii: „Noi trăim cinstit!” Dacă nu intră pe ușă, la ce folos le sânt cele cu care se laudă? Rostul pe care ar trebui să-l urmărească fiecare din cei ce duc o viață cinstită ar trebui să fie acela de a-i fi dat să trăiască astfel mereu: cui nu-i este dat să trăiască în veci, la ce îi folosește că trăiește bine? Dar nu se cuvine să li se facă această concesie (cum că trăiesc bine) celor ce fie nu cunosc rostul unei vieți cinstite din pricina orbirii, fie îl disprețuiesc trufindu-se. Nimeni nu are nădejde adevărată și sigură că va trăi veșnic, decât dacă recunoaște Viața, adică pe Hristos.
Mulți asemenea oameni caută chiar să-i convingă pe alții să trăiască corect și nu sânt creștini. Vor să sară pe altă parte, să răpească și să ucidă; nu să apere și să păzească turma ca Păstorul. Au fost, dar, unii filozofi care au învățat lucruri subtile despre virtuți și patimi, au făcut distincții, au dat definiții, au tras concluzii din argumente de mare perspicacitate, au umplut cărți, și-au vânturat înțelepciunea proprie dând mult din gură. Aceștia au îndrăznit să le zică oamenilor: „Urmați-ne pe noi, deveniți adepții sectei noastre dacă voiți o viață fericită”. Dar n-ar fi intrat pe ușă: voiau să piardă, să junghie și să ucidă...
Ce voi zice despre aceștia? Iată, și fariseii citeau și în cele ce citeau răsuna Hristos; îl așteptau să vină și nu l-au recunoscut când le stătea în față: se lăudau și ei că ar fi dintre cei ce văd, adică dintre înțelepți. Tăgăduiau pe Hristos și nu intrau pe ușă. Și aceia, pe câți înșelau îi duceau să-i junghie și să-i ucidă, nu la slobozenie. Să-i lăsăm, însă, pe toți aceștia: să vedem dacă intră pe ușă măcar aceia care să laudă cu însuși numele lui Hristos.
Nenumărați sânt cei ce nu doar se mândresc că văd, ci vor să pară și luminați de Hristos, dar sânt eretici. Oare aceștia să fi intrat pe ușă? Nicidecum! Savellie zice: „Același este Fiul, carele este și Tatăl”; dar dacă e Fiu, nu mai e Tată. Nu intră pe ușă cel ce îl numește Fiu pe Tatăl. Arie zice: „Una este Tatăl, alta este Fiul”. Ar fi zis bine, dac-ar fi spus „altul”, nu „alt(cev)a”. Căci zicând „alta” tăgăduiește pe Cel de la care aude: „Eu și Tatăl una sântem” (In. 10, 30). Așadar nici el nu intră pe ușă: predică un Hristos plăzmuit de el, nu pe cel adevărat. Ai numele, nu și realitatea dindărăt. Hristos este numele unei realități: ține-te de ea, dacă vrei să-ți fie de vreun folos numele. Altul de nu știu unde zice ca Photinus: „Hristos este om; nu este Dumnezeu.” Nici el nu intră pe poartă, căci Hristos este Om și Dumnezeu. Și ce rost are să le străbatem pe toate și să înșirăm mulțimea eresurilor deșarte?
Aceasta s-o știți: staulul lui Hristos este Biserica Sobornicească. Cine voiește să intre în staul, să intre pe ușă: să propovăduiască pe Hristos cel adevărat. Nu doar atât, ci să caute slava lui Hristos, nu pe a sa: căci mulți căutând slavă pentru ei înșiși, au risipit mai degrabă decât să adune oile lui Hristos. Smerită e poarta, Hristos Domnul: cel ce intră pe aceasta trebuie să se smerească, ca să nu se lovească la cap. Cine nu se smerește, ci se înalță pe sine, vrea să sară peste gard; or, pentru cel ce sare gardul, după înălțare urmează căderea.
Fer. Augustin, Tâlcuire la Evanghelia după Ioan, XLV, 2 (PL 35, 1720)
3. Biserica are viață, fiindcă în ea viază Duhul
Si vultis habere Spiritum sanctum, intendite, fratres mei: spiritus noster quo vivit omnis homo, anima vocatur: et videtis quid faciat anima in corpore. Omnia membra vegetat; per oculos videt, per aures audit, per nares olfacit, per linguam loquitur, per manus operatur, per pedes ambulat: omnibus simul adest membris, ut vivant; vitam dat omnibus, officia singulis. Non audit oculus, non videt auris, non videt lingua, nec loquitur auris et oculus; sed tamen vivit: vivit auris vivit lingua; officia diversa sunt, vita communis. Sic est Ecclesia Dei: in aliis sanctis facit miracula, in aliis sanctis loquitur veritatem, in aliis sanctis custodit virginitatem, in aliis sanctis custodit pudicitiam conjugalem, in aliis hoc, in aliis illud: singuli propria operantur, sed pariter vivunt. Quod autem est anima corpori hominis, hoc est Spiritus sanctus corpori Christi, quod est Ecclesia: hoc agit Spiritus sanctus in tota Ecclesia, quod agit anima in omnibus membris unius corporis. Sed videte quid caveatis, videte quid observetis, videte quid timeatis. Contingit ut in corpore humano, imo de corpore aliquod praecidatur membrum, manus, digitus, pes; numquid praecisum sequitur anima? Cum in corpore esset, vivebat; praecisum amittit vitam. Sic et homo christianus catholicus est, dum in corpore vivit; praecisus haereticus factus est, membrum amputatum non sequitur spiritus. Si ergo vultis vivere de Spiritu sancto, tenete caritatem, amate veritatem, desiderate unitatem, ut perveniatis ad aeternitatem.
Dacă voiți să aveți Duhul Sfânt, luați aminte, frații mei: duhul nostru prin care viază tot omul se cheamă suflet. Vedeți, dar, ce face sufletul în trup? Animă toate mădularele: cu ochii vede, cu urechile aude, cu nările miroase, cu limba grăiește, cu mâinile lucrează, cu picioarele umblă: este prezent simultan în toate mădularele, făcându-le vii. Dă viață tuturora și fiecăruia îi dă ceva de lucru. Nu aude ochiul, nu vede urechea, nu vede limba, nici nu vorbesc urechea și ochiul. Dar totuși viază: este vie urechea, e vie și limba. Funcțiile lor sânt diverse, viața este comună.
Așa este și Biserica lui Dumnezeu: prin unii sfinți săvârșește minuni, prin alți sfinți grăiește adevărul, prin alții păzește fecioria, prin alții păstrează nunta neîntinată, printr-unii face un lucru, printr-alții altul. Fiecare lucrează ale lor, toți trăiesc laolaltă.
Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceea este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica. Aceeași lucrează Duhul Sfânt în întrega Biserică, ce face sufletul în toate mădularele unui singur trup.
Dar iată de ce se cuvine să vă feriți, iată unde trebuie să fiți cu luare aminte, iată de ce trebuie să vă temeți. Se întâmplă ca dintr-un trup omenesc să fie tăiat un mădular: o mână, un deget, un picior; oare sufletul rămâne în mădularul amputat? Câtă vreme era în trup, era viu; după ce s-a tăiat, și-a pierdut viața.
Așa și creștinul – este catholic (sobornicesc) câtă vreme viază în Trup; odată tăiat s-a făcut eretic, căci Duhul nu urmează mădularul amputat. Așadar, dacă voiți să trăiți în Duhul Sfânt, păstrați dragostea, iubiți adevărul, râvniți unitatea, ca să ajungeți la veșnicie.
Fer. Augustin, Predica 267 (PL 38, 1231)
4. Dumnezeu a găsit o desfrânată și a făcut-o fecioară
Cred în Sfânta Biserică – în Biserica aceea care sântem noi înșine.
Când spun „noi”, nu mă refer doar la cei ce ne-am adunat aici, la voi care mă ascultați acum. Mă refer la creștinii din Biserica din locul acesta, adică la cei ce locuiesc în acest oraș, la toți creștinii acestui ținut, la toți creștinii din această provincie, la toți creștinii de dincolo de mări, la cei din lumea întreagă, fiindcă „de la răsăritul soarelui până la apus lăudat este numele Domnului” (Ps. 112, 3). Toți aceștia alcătuiesc Biserica, Maica noastră adevărată, adevărata Mireasă a Mirelui.
Noi o avem la mare cinste. Ea este soția credincioasă a unui Domn atât de mare. Bunătatea Mirelui față de ea a fost fără margini. A găsit-o desfrânată și a făcut-o fecioară.
Că a fost desfrânată, nu poate tăgădui: ar însemna să uite iertarea Celui ce a eliberat-o. Nu a fost desfrânată? A curvit cu idolii și cu demonii! Toți erau vinovați de curvie în cele duhovnicești. Doar câțiva păcătuiseră trupește, dar toți preacurviseră în inima lor.
Domnul a venit și a făcut Biserica fecioară. Biserica este, așadar, curată. Fie să rămână așa, să se teamă de ispititor, să stea departe de orice ar putea s-o întineze!
Fer. Augustin, Serm. Morin (Miscellanea Agostiniana, 447 ș. urm.)
Traducere din limbile greaca si latina de Marius IVASCU.
SursA FotO: orthphoto.net
