marți, 4 august 2009

La Mulţi Ani întru Hristos, batiuşka Savatie!



"Călugărul îşi ridică ochii, surprins de întrebarea femeii.

- Deoarece cu tine nu e nevoie să o fac pe nebunul - răspunse el în cele din urmă.

- Ha? Dar ce, cu ceilalţi e mare nevoie?

- Nu, dar nu poţi să fii cu toată lumea aşa cum eşti.

- Dar de ce, Nebunule?

- Pentru că oamenii sînt diferiţi. Şi, pînă la urmă, tot nebun ajungi.

- Nebunule, dar ţie îţi place să-i ajuţi pe oameni, aşa-i? Da, îţi place, am văzut eu. Tu dacă ai putea, ai ajuta pe toată lumea, dar nu poţi, pentru că nu ai voie, pentru că tu eşti nebun şi nebunii nu au voie să ajute pe nimeni.

Nebunul rîse şi ochii lui se umeziră.

- Da - continua Caliopi - şi dacă ai ajuta aşa pe toată lumea, eu cred că toată lumea te-ar iubi, aşa cum te iubesc şi eu, pentru că toată lumea iubeşte pe cei ce îi ajută. Şi atunci tu ai fi cel mai iubit om din cetatea asta, nu, din lume! Şi toată lumea ar veni la tine şi eu aş fi mîndră că sînt prietena celui mai iubit om din lume!

- Caliopi - o opri bătrînul rîzînd - dar tu ştii ce înseamnă să te iubească oamenii?

Femeia ridică mirată din umeri.

- Pentru un călugăr nu este bine să-l iubească oamenii...

- Dar de ce?

- Pentru că oamenii mai întîi te iubesc, pe urmă te fac sfînt.

- Şi nu-i bine să fii sfînt?

- E bine să fii sfînt, dar să te facă Dumnezeu, nu oamenii. Oamenii cînd fac pe cineva sfînt, încep să vină la el şi să-i ceară lucruri care li se par lor bune şi folositoare. Oamenii vor ca sfîntul să le îndeplinească toate dorinţele. Oamenii pentru aceasta îşi fac sfinţi pe pămînt, căci prin ei cred că Îl pot sili pe Dumnezeu să le facă voia. Oamenii vor minuni, vor să se mărite şi să se însoare cu cine le place, vor bunăsporire şi sănătate, vor multe şi de toate, şi nu vor să înţeleagă că minunile sînt în mîna lui Dumnezeu şi El dacă vrea dă, iar dar dacă nu vrea, nu dă. Cu oamenii însă nu se poate aşa, dacă nu le îndeplineşti dorinţele, ei se supără, se nemulţumesc şi pînă la urmă încep să te urască. Şi toată această sfinţenie omenească devine o bătaie neîncetată de cap, griji şi supărări fără de nici un folos. Căci Dumnezeu singur ştie ce are de făcut în lume şi nu are nevoie de rugăciunile noastre pentru a lucra binele, iar dacă oamenii se roagă unul pentru altul o fac nu pentru a arăta lui Dumnezeu ce are de făcut, ci pentru ca să se înmulţească dragostea în lume, căci în rugăciune noi descoperim suferinţa celuilalt şi ne facem părtaşi la ea şi cerem izbăvire ca pentru noi înşine. Şi ce este aceasta dacă nu dragoste şi cale de a ne cunoaşte unii pe alţii?" (Fragmente din romanul Nebunul de părintele Savatie Baştovoi, Editura Cathisma)

Un comentariu:

tutenes spunea...

pentru toti care vor sa se roage Domnului:
http://acatistier.webs.com/