RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA - scrisoare din partea parintilor romani atoniti de la Lako Skiti

Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”(Efeseni 5, 16) se potrivesc mai mult ca oricând vremurilor de astăzi. „Zilele rele” sau, mai bine spus, vremurile apocaliptice în care trăim, îl pun pe creştinul ortodox în faţa unor evenimente şi fapte nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Un guvern mondial, un singur conducător, o singură religie, cip-uri pentru supravegherea şi manipularea întregii populaţii şi celelalte care decurg din acestea sunt obiective „de binefacere” ale Noii Ordini Mondiale.

Cum va putea oare creştinul ortodox de astăzi să călătorească pe calea cea dreaptă în această confuzie uriaşă creată de diavolul şi de oamenii lui? Unde va putea afla odihnă sufletul său, care orbecăieşte în întunericul dens al lipsei de povăţuire şi sfătuire duhovnicească, precum şi al dezinformării promovată de mass-media, fie ea laică, fie uneori chiar cea zis bisericească? Ce fel de strigăt ar putea scoate el pentru a putea deştepta auzul celor care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu că îl vor povăţui la limanul mântuirii?

Un stareţ athonit spunea că cea mai mare faptă bună a creştinului ortodox de astăzi, faptă care condiţionează mântuirea sa, este mărturisirea ortodoxă a lui Iisus Hristos. Dar pentru a-L mărturisi ortodox pe Hristos, trebuie ca el să fie un adevărat creştin ortodox. Iar a fi un creştin adevărat înseamnă a lucra poruncile evanghelice. Criza şi orbirea duhovnicească la care s-a ajuns astăzi şi, ca o consecinţă, compromisurile grave care se fac până şi în Biserică, au ca principală cauză tocmai nelucrarea de către noi toţi a poruncilor lui Dumnezeu.

Lăsând la o parte celelalte probleme grave cu care se confruntă Ortodoxia, să ne oprim la cea a introducerii în România a cip-urilor în paşapoarte şi în permisele de conducere, problemă care a creat multă tulburare în rândul creştinilor ortodocşi. Cu toate că această iniţiativă are în primul rând implicaţii religioase - desigur, pentru cei ce vor să se mântuiască -, fiind o lucrare curat satanică tocmai pentru că este îndreptată împotriva libertăţii omului în gradul cel mai înalt, libertate pe care Însuşi Dumnezeu o respectă, ea este nesocotită, din păcate, de mulţi dintre cei pe care Dumnezeu i-a pus să vegheze asupra turmei încredinţate lor.

Un singur glas, asemenea „glasului celui ce strigă în pustie”, a răsunat cu tărie şi a tulburat pe “Irod şi tot Ierusalimul”. Ca şi atunci, tot astfel şi acum s-au adunat cărturarii, fariseii şi învăţătorii de Lege să cerceteze cine a slobozit glasul şi pentru care pricină a îndrăznit să tulbure „liniştea” oilor celor cuvântătoare. În loc să-şi plece urechea la omul lui Dumnezeu şi să-i soarbă cuvintele sale insuflate de Duhul, îl nesocotesc şi-l dispreţuiesc, iar prin conferinţele şi interviurile lor savante sfătuiesc oile să doarmă liniştite, căci încă nu a venit lupul, ci au fost numai nişte zvonuri false. Ce bine se potrivesc şi astăzi cuvintele proorocului Isaia: „Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea”! (Isaia 6, 9)

Dar nu este de mirare aceasta. Dintotdeauna proorocul, omul lui Dumnezeu, deşi a strigat cu mare glas, nu numai că nu a fost auzit şi nu a fost luat în seamă, ci, mai degrabă, a fost luat în râs, prigonit şi chiar omorât. Avem atâtea pilde şi totuşi inima noastră împietrită refuză să creadă adevărul dumnezeiesc, amăgindu-se cu nădejdi deşarte şi cu promisiuni de viaţă îndelungată, prosperă şi fericită. Şi aceasta pentru că mentalitatea creştinului de astăzi s-a schimbat. Creştinul „modern” nu mai vrea să-şi asume Crucea, nu mai vrea să fie părtaş la Jertfa Mântuitorului şi, prin urmare, nu mai vrea să fie al lui Hristos. În aceste condiţii de lepădare de credinţă şi de confuzie planificată vin pregătirile pentru instaurarea unui guvern mondial, cu un conducător unic, antihrist, la care va trebui să se supună necondiţionat toată populaţia globului.

Părintele Iustin, faţă de care noi, monahii athoniţi români şi nu numai, nutrim o deosebită evlavie şi îl cinstim cum se cuvine, ca pe un om al lui Dumnezeu şi far luminos ce luminează în întunericul dens creat de norii grei a tot felul de compromisuri în materie de credinţă ce s-au abătut pe cerul Ortodoxiei româneşti, a conştientizat pericolul pregătirii domniei lui antihrist ce se apropie cu paşi repezi şi a tras la bună vreme semnalul de alarmă absolut necesar. Nu mai este vreme de discutat, de comentat, de criticat, ci a venit vremea „să luăm aminte” în modul cel mai serios la cele ce se întâmplă în jurul nostru. Evenimentele se desfăşoară cu repeziciune şi, datorită trândăviei şi comodităţii noastre, ne vor lua prin surprindere şi nu vom mai avea vreme nici să ne mai gândim ce se întâmplă cu noi.

Părintele Iustin vorbeşte în acelaşi duh atât cu Părintele Paisie, cât şi cu mulţi alţi părinţi contemporani bine cunoscuţi de credincioşii români, care au vorbit atât de clar despre vremurile grele în care trăim, căci s-au adăpat din Acelaşi Duh Sfânt, Care i-a insuflat şi i-a luminat pe Părinţii Bisericii să înţeleagă şi să vadă cele viitoare ca fiind prezente.

Părintele Paisie spune clar: „Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua noul buletin de identitate, aceasta va constitui o cădere”. Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui antihrist. Mulţi „oameni duhovniceşti” spun că vor pune alături o cruce şi totul se va aranja. „Dar lucrul murdar nu se sfinţeşte, spune Părintele mai departe. Apa curată primeşte Harul şi se face agheasmă, dar urina nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar de am pune şi o cruce”.

Ce este de făcut? În primul rând, să ne întoarcem la Hristos, să ne simplificăm viaţa şi să ne mulţumim cu puţin. Aceasta este adevărata schimbare şi ea se poate împlini în măsura în care ne apropiem mai mult de Biserică şi de Tainele ei, ceea ce înseamnă:

- participarea la viaţa liturgică a Bisericii;

- împărtăşirea cât mai deasă cu Sfintele Taine, cu pocăinţa şi asceza cuvenite;

- rugăciunea, pe care Apostolul Pavel o recomandă a fi neîncetată şi care sparge cercul închis al egoismului nostru;

- dragostea faţă de aproapele, care ne scoate din cadrul strâmt al intereselor personale;

- curajul mărturisirii până la jertfă a Adevărului, virtute care încununează întreaga nevoinţă a creştinului ortodox.

Numai aşezându-ne sub acoperământul Harului dumnezeiesc mintea ne va fi luminată de Sfântul Duh spre a înţelege chipul în care trebuie să ducem până la capăt „lupta cea bună” şi vom primi puterea să înfruntăm cu bărbăţie avalanşa evenimentelor de suflet pierzătoare, mărturisind fără frică pe Hristos înaintea oamenilor, ca şi El să mărturisească pentru noi înaintea Tatălui Său cel ceresc.

Dorim să-i încredinţăm pe fraţii noştri ortodocşi români, clerici şi mireni deopotrivă, de toată dragostea noastră, de smeritul nostru sprijin în rugăciunile înălţate către Hristos şi către Maica Domnului ca să caute cu milostivire spre Biserica Sa şi să nu îngăduie să fim înşelaţi de balaurul cel viclean.

14/27 ianuarie 2009

Praznicul Sfinţilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait

Ierom. Ştefan dimpreună cu toţi părinţii Schitului LACU

Sursa:

http://www.presaortodoxa.ro/2009/01/27/parintii-de-la-schitul-lacu-rascumparati-vremea/

16 aprilie 2008 - 15 ani de la mucenicia parintilor de la Optina, ucisi de un satanist - Maria Chirculescu

mormintele celor 3 mucenici

chipurile celor 3 monahi de la Optina

“In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist. Acesti noi sfinti mucenici puteau fi fratii nostri, prietenii nostri, cunoscutii nostri.” *

In ziua de 16 aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toti pelerinii plecasera. Acesta a fost momentul in care ucigasul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi. In acele momente, ieromonahul Vasile se indrepta catre portile care deschid drumul catre schitul Optina, ca sa spovedeasca. Probabil, auzind ca bataile clopotului s-au interupt brusc, s-a indreptat catre clopotnita si, la scurta vreme, a fost de asemenea injunghiat pe la spate. Ucigasul a fugit apoi, aruncand mantaua soldateasca cu acte straine si cutitul facut cu mana sa, lung de 60 cm si pe care gravase numerele 666 si inscriptia “satana”. Cei trei calugari fusesera ucisi doar pentru faptul ca alesesera sa Il slujeasca pe Hristos, pe cale monahala!

Monahul care ne-a deschis capela care acum acopera cele trei cruci ale mucenicilor optineni ne-a spus cu emotie ca, desi manastirea Optina a dat cerului si ortodoxiei pe marii stareti (Ambrozie, Lev, Moise, Anatolie, Varsanufie…), acolo se considera totusi ca cea mai valoroasa ofranda inchinata Domnului Hristos sunt cei trei tineri calugari, ucisi in dimineata de Pasti a anului 1993. Trei – cei mai buni – alesi de Domnul sa urce catre El in ziua Invierii! Aceasta arata ca jertfa lui Hristos este la fel de actuala si astazi, ca este singura cale spre mantuire. “Nu toti suntem chemati la mucenicia sangeroasa, dar toti suntem chemati la mucenicia nesangeroasa, care are loc prin purtarea crucii pe care Dumnezeu ne-a trimis-o spre mantuire”*

Socul si apoi jalea monahilor si a vietuitorilor manastirii Optina, la aflarea uciderii celor trei confrati ai lor a fost de nedescris, dar slujbele trebuiau sa continue. Ieromonahul M spune: “Dupa slujba am plecat la manastire. Atunci am vazut acel cutit infricosator. Fratii ucisi erau acoperiti cu o stofa neagra. Stiam ca cei ce zaceau acolo erau mucenici, insa atunci eram in stare de groaza.”

“In ziua inmormantarii a inceput dintr-o data sa ninga – si-a amintit unul dintre prietenii mireni ai parintelui Vasile. Ningea cu fulgi mari, plini de apa… Iar in biserica mirenii si calugarii isi luau ramas bun de la cei ucisi, o adiere calda si placuta se simtea de la tamaie si de la ceara lumanarilor. La prohodire, au venit la Optina sute de oameni, printre care multi cu copii… Cand sicriele au fost scoase din biserica, ninsoarea s-a oprit, cerul s-a limpezit si a iesit soarele. Inmormantarea s-a savarsit dupa randuiala pascala. Tocmai de aceea sicriele au fost captusite cu material rosu. Clopotele au rasunat, vestind bucuria Invierii… Egumenul M a spus: “Am pierdut oameni, dar am dobandit ingeri in Cer; am pierdut calugari, am pierdut parinti slujitori, insa am dobandit noi mucenici in Cer. Rugaciunile lor vor acoperi neamul nostru, vor acoperi Biserica noastra , vor acoperi tot poporul lui Dumnezeu, care tinde spre curatia vietii si sfinteniei“*

Igor Ivanovici Rosliakov (Ieromonahul Vasile) s-a nascut pe 23 decembrie 1960, intr-o familie simpla din Moscova, iar in timpul studentiei sale la Facultatea de Jurnalistica din Moscova a devenit membru al echipei nationale de polo a Rusiei. Era un copil, apoi un tanar independent, cu un caracter ferm si echilibrat, tacut si foarte credincios, cu mare inclinare catre scriere, fiind mai apoi solicitat sa se angajeze ca jurnalist la un cotidian moscovit. A ales insa calea monahala. Jurnalul sau, cu insemnari de o adanca traire duhovnicesca, ne arata in acelasi timp in ce mod un semen de langa noi poate gasi si azi Calea Mantuirii.

Foarte importante sunt ultimele doua insemnari din Jurnalul Parintelui Vasile:
Prima insemnare: “Doamne, Tu mi-ai daruit iubire si m-ai schimbat intru totul, iar eu acum nu mai pot face altceva decat numai sa merg la chinuri spre mantuirea aproapelui meu. Suspin, plang, ma ingrozesc si nu pot face altceva, caci iubirea Ta ma calauzeste si nu voiesc sa ma despart de ea, pentru ca in ea imi gasesc nadejdea mantuirii si nu deznadajduiesc pana in sfarsit, vazand-o pe ea in mine”. De altfel, cu o luna inainte de Pasti, Parintele Vasile a mers la Moscova, a slujit parastas la mormantul tatalui sau si a desfintat contul de la cec in care mama sa continua sa depuna bani pentru el, muncind ca garderobiera la cei saptezeci de ani ai sai. A inchis contul si a dat banii mamei, spunsdu-i ca nu-i trebuie acesti bani. Tot inainte de marea sarbatoare a Invierii Domnului, toti cei trei calugari, ierom. Vasile, Trofin si Ferapont, si-au dat lucurile dragi fratilor din manastire, cu bucurie, spre marea mirare a acestora (crucifix, icoane, carti…), cea ce ulterior a facut dovada faptului ca fiecare dintre cei trei stia si isi acceptase deja jertfa mantuirii sale.

A doua insemnare: “Prin Duhul Sfant Il cunoastem noi pe Dumnezeu. El este noul organ, necunoscut noua, dat noua de Domnul pentru cunoasterea iubirii si a bunatatii Lui. Este cumva ochiul cel nou, urechea cea noua pentru vederea celor nevazute si pentru auzirea celor neauzite. Este ca si cum ti s-ar da aripi si ti s-ar spune: acum poti zbura prin tot universal. Duhul Sfant reprezinta aripile sufletului.”

Dupa moartea Parintelui Vasile, in chilia lui s-a gasit pe masa Apostolul, cu semnul de carte in locul in care citise ultima data: “ca eu de acum ma jertfesc si vremea despartirii mele s-a apropiat. Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cununa dreptatii, pe care Domnul imi va da-o in ziua aceea, El, Dreptul judecator… “ (Timotei, IV, 6-8). Avea 33 de ani si era monah de doar trei ani, tuns in monahism la 23 august 1990…

Ieromonahul Vasile s-a nascut in 1960, calugarul Trofin in 1954, calugarul Ferapont in 1955. Fiecare dintre ei ne putea fi coleg de scoala, vecin, cunostinta… Noi suntem aici in lumea acesta, de 15 ani ei stau langa Domnul si se roaga fierbinte pentru noi, cei de acum, a caror viata simpla si grea o cunosc foarte bine. Parintele care ne-a vorbit acolo, in capela celor trei mucenici de la Optina, ne-a indemnat “scrieti biletele cu necazurile si dorintele voastre, pe care sa le lasati la crucile lor. Nu conteaza limba in care scrieti. Nu le citeste nimeni. Rugile voastre vor fi ascultate si se implinesc. De fiecare data spun pelerinilor toate acestea, lumea scrie, se roaga si pleaca. Acum catava vreme, o doamna care fusese in pelerinaj in Rusia mi-a telefonat sa imi spuna: “Stiti, cand ne-ati spus de biletele, m-am gandit sa verific daca e adevarat si mi-am pus o… dorinta imposibila. Acum, dupa 6 luni, dorinta mi s-a implinit! Am sunat special sa va spun cat de mare si grabnic, incredibil, este ajutorul mucenicilor de la Optina!”

Anul trecut, in 2007, am ajuns la manastirea Optina in 17 aprilie, fara sa stim ca in 16, cu doar o zi inainte, fusese marea sarbatoare a celor trei mucenici – pentru care acum Biserica Rusa pregateste dosarele de canonizare, minunile lor fiind binecunoscute in intreaga Rusie. Ne-a intampinat acolo maica Vasilia, o moldoveanca tanara si micuta, care tare s-a bucurat afland ca suntem romani si care ne-a spus ca si-a luat numele de calugarie de la Ieromonahul Vasile. Desi nu este declarat inca sfant, toata republica Moldova asa il considera! Maica Vasilia are duhovnic la Manastirea Optina, pe unul dintre prietenii ieromonahului Vasile si mi-a aratat, cu mare emotie, ce are ea mai de pret: o bucata mica de fasa impregnata cu sangele ieromonahului Vasile, in dimineata de Pasti 1993, sfinte moaste, chiar daca inca cei trei se odihnesc sub pamant. Sangele mucenicilor de la Optina a ramas cu noi… Sfinti si oameni, oameni si sfint, asa este Rusia! Si tot maica Vasilia ne-a mai facut o surpriza extraordinara, ne-a prezentat maicii Maria, mama calugarului Ferapont, care mai zabovise o zi dupa comemorarea fiului sau, ca mucenic. Am aflat atunci ca si mama Ieromonahului Vasile s-a calugarit dupa moartea fiului sau, luand numele de Vasilia – mama careia fiul i-a dat nume!

Fie ca pentru rugaciunile sfintilor mucenici de la Optina Domnul sa ne inlesneasca Calea spre matuire!

Sursa:
http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/04/16/15-ani-de-la-mucenicia-parintilor-de-la-optina-cei-ucisi-de-un-satanist/