Ortodoxie şi Viaţă

Pentru cei ce îl îndrăgesc pe Sfîntul Ioan Maximovici

2012-02-01T22:52:00.002+02:00

...și pentru cei dintre noi care nu am fi putut vreodată ajunge în San Francisco, m-am bucurat să citesc că o parte din moaștele Sfîntului sînt în România, la Catedrala ”Sfîntul Ierarh Nicolae și Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe” din Sfîntul Gheorghe (Episcopia Covasnei și Harghitei).
De asemenea, în articolul de mai jos se menționează că în fiecare miercuri, la ora 17:00, cu binecuvîntarea Î.P.S Părinte Ioan, se va săvîrși slujba acatistului Sfîntului Ioan Maximovici și că în timpul acestei slujbe racla cu moaștele va fi pusă în naos, spre închinare.
Slavă Sfintei Treimi pentru această binecuvîntare!

Dar sfânt, adus din San Francisco

Moaștele Sfântului Ioan Maximovici, aduse la Sfântu Gheorghe de P. Cristian Groza

Moaştele Sfântului Ioan Maximovici, aduse de la San Francisco, au fost
primite duminică, 29 ianuarie, de preoţii şi credincioşii din municipiul Sfântu Gheorghe. În octombrie 2011, la cererea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Ioan al Covasnei şi Harghitei, o particică din moaştele Sfântului Ioan Maximovici a fost dăruită de către Înalt Preasfinţitul Kiril, Arhiepiscop de San Francisco şi America de Vest, pentru Catedrala din Sfântul Gheorghe.
Moaştele Sfântului Ioan Maximovici şi un certificat de autenticitate al acestora au fost aduse de curând în Episcopia Covasnei şi Harghitei de către pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, consilier cultural al episcopiei, aflat într-un pelerinaj de o saptămână la San Francisco. Duminică, în ajunul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, moaştele Sfântului Ioan Maximovici au fost primite, cu multă bucurie şi emoţie de către preoţii şi credincioşii din Sfântul Gheorghe şi nu numai. La sfârşitul Sfintei Liturghii, în dangătul clopotelor, părintele Ciprian Staicu, însoţit de membrii
Corului "Ortodoxia", format din liceeni de la Colegiul "Mihai Viteazul" din Sfântu Gheorghe, cântând troparul Sfântului Ioan Maximovici, a depus spre închinare, în mijlocul bisericii, racla cu moaştele sfântului.
S-a săvârşit Acatistul Sfântului Ioan Maximovici şi toţi credincioşii prezenţi s-au închinat Sfântului Ierarh. Au fost unşi apoi cu untdelemn de la candela aflată lângă racla cu trupul plin de har al Sfântului Ioan Maximovici, raclă aflată în Catedrala ortodoxă rusească "Holy Virgin
Cathedral - Joy of all Who Sorrow" (Sfânta Fecioara - Bucuria celor necăjiţi) din San Francisco. De asemenea, toţi cei prezenţi au primit ca binecuvantare o iconiţă a Sfântului Ioan Maximovici, având pe verso troparul acestuia şi un CD care cuprinde material video despre viaţa sfântului.
Slujba Acatistului Sfântului Ioan Maximovici
În numele Înalt Preasfinţitului Ioan, preoţii catedralei din Sfântu Gheorghe au adresat mulţumiri Înalt Preasfinţitului Kiril pentru nepreţuitul dar pe care l-a făcut Eparhiei Harghitei şi Covasnei, în special Catedralei "Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", în nădejdea că Sfântul Ioan Maximovici va fi tuturor mijlocitor, fierbinte rugător şi călăuzitor pe calea mântuirii, spre Hristos, Arhiereul cel veşnic.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Ioan, în fiecare miercuri, la ora 17:00, se va săvârşi în catedrala din municipiul Sfântu
Gheorghe, slujba Acatistului Sfântul Ioan Maximovici; în timpul acestei slujbe racla cu moaştele Sfântului Ioan va fi pusă în naos, spre închinare, în restul timpului această raclă urmând a sta pe Sfânta Masă.
Ierarh din secolul XX
Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este considerat de foarte mulţi creştini ortodocşi drept unul din cei mai mari sfinţi ai secolului XX. A
fost canonizat în anul 1994 de Biserica Rusă din diaspora şi apoi recunoscut ca Sfânt de toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Sfântul Ioan Maximovici alături de Sfântul Nectarie mitropolitul Pentapolisului (†1920) şi de Sfântul Luca, arhiepiscopul Crimeei (†1961), reprezintă o treime de Sfinţi Ierarhi ai secolului XX, iar însuşirile lor comune, care i-au adus la sfinţenie, sunt iubirea de Dumnezeu mai presus de orice, mărturisirea lui Hristos ca Unicul şi Adevăratul Mântuitor al lumii, cât şi mărturisirea Ortodoxiei ca unica şi adevărata Biserică întemeiată de Fiul lui Dumnezeu pe pământ; viaţa lor ascetică, lipsa oricărui compromis şi dragostea jertfelnică pentru semeni, însuşiri care oferă creştinilor ortodocşi de azi atât bucuria de a se afla ca mlădiţe ale Adevăratei Biserici, cât şi chemarea şi responsabilitatea de a urma
exemplul vieţii lor.
SursA: Lumina

Poveste de iarnă: Paianjenul ”companion” de R.P.

2012-01-23T23:12:00.006+02:00

...Iata pozele cu paianjenul (de fapt probabil o comunitate de paianjeni) care si-a impodobit felinarul de Craciun. Poate nu pare impresionant, dar eu pot zice ca il cunosc pe acest paianjen si stiu ce fel de panze face... Felinarul si panza lui se vad de la noi, chiar din pat si deci paianjenul mi-a devenit un "constant companion". Nu prea face panze frumoase din punct de vedere geometric, mai mult utilitare si iarna sunt mai sumare (mai putini "clienti" si frig mare).

Iarna trecuta cand eram insarcinata si singura aici, cele cateva fire ma faceau sa mai uit de griji. Asa ca am ramas foarte mirati cand in Ajunul Craciunului, cand noi impodobeam podul, sub felinar au inceput sa apara niste raze cu unghiuri constante intre ele, si niste cercuri aproape perfecte. Din pacate nu am fotografiat si rezultatul final, dar a fost foarte frumos si demn de si mai multa mirare...

Breviar Patristic: Și haina-ți va fi de lână curată

2011-12-31T20:21:00.003+02:00

SurSa FotO: carpati.org

Ὅταν δὲ ἔλθῃ, φησίν, ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ πάντες οἱ ἄγγελοι μετ' αὐτοῦ. βλέπε, ἄνθρωπε, ἐπὶ πόσων εἰς κριτήριον εἰσέρχῃ. πᾶν γένος ἀνθρώπων τότε παρέσται. λόγισαι τοὺς ἀπὸ Ἀδὰμ μέχρι σήμερον. πολὺ μὲν τὸ πλῆθος, ἀλλ' ἔτι μικρόν. πλείονες γὰρ οἱ ἄγγελοι. ἐνενήκοντα ἐννέα πρόβατά ἐστιν ἐκεῖνα, ἡ δὲ ἀνθρωπότης τὸ ἓν μόνον. μὴ μικρὰν τὴν καταδίκην καὶ χωρὶς τιμωρίας ἄνθρωπε νομίσῃς τὸ ἐπὶ τοσούτων καταγνωσθῆναι. ἆρα οὐχ αἱρούμεθα πολλάκις ἀποθανεῖν ἢ ὑπὸ φίλων καταγνωσθῆναι; καὶ ἀφορίσει αὐτοὺς ἀπ' ἀλλήλων, ὥσπερ ὁ ποιμὴν ἀφορίζει τὰ πρόβατα ἀπὸ τῶν ἐρίφων. Ὁ ποιμὴν πῶς ἀφορίζει; ἆρα ἐξετάζων ἀπὸ βιβλίου, τί μέν ἐστι πρόβατον, τίς δὲ ἔριφος; ἢ ἀπὸ τῶν φαινομένων διακρίνει; οὐχὶ τὸ μὲν ἔριον δηλοῖ τὸ πρόβατον, τὸ δὲ τριχῶδες καὶ σκληρὸν δηλοῖ τὸν ἔριφον; οὕτως, ἐὰν μὲν καθαρθεὶς ἄρτι τῶν ἁμαρτιῶν τὰς πράξεις ἔχῃς εἰς τὸ ἑξῆς ὡς ἔριον καθαρόν, καὶ μένῃ σου ἀμόλυντος ἡ στολή.

Iisus zice: „Când va veni Fiul Omului întru slava sa, și toți sfinții îngeri cu dânsul, atunci va ședea pre scaunul slavei sale. Și se vor aduna înaintea lui toate limbile” (Mt. 25, 31-32).
Vezi, omule, pe câți va veni să judece. Tot neamul oamenilor va fi atunci de față. Gândește-te la cei născuți de la Adam până astăzi. Mare e mulțimea lor, dar încă mică – mai mulți sânt îngerii. Aceia sânt cele 99 de oi, iar omenirea este oaia rătăcită cea una. Dincolo de spaima judecății, gândul că Dumnezeu ne va judeca în fața atâtor martori este și mai înfricoșător. Oare n-am prefera adesea moartea decât să fim condamnați de prieteni?
Și-i va despărți unii de alții, precum păstorul alege oile de iezi (Mt. 25, 32). Cum le desparte păstorul? Oare se uită în vreun registru ca să vadă care e oaie și care e ied? Sau va judeca după ceea ce se vădește? Oare nu după lână se va cunoaște oaia, iar după lațe și asprime va cunoaște iedul? Astfel, dacă te curățești de pe acum de faptele păcatelor, vei avea lâna curată în viitor, iar haina ta va rămâne neîntinată.

Traducere după Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV, 24 (PG 33, 904) de Marius Ivașcu.

Breviar Patristic: A purtat în pântecele ei Pâinea cerească

2011-12-26T20:12:00.005+02:00

Εἴδετε πηλίκον δι' αὐτῆς ἐπράχθη μυστήριον, πᾶσαν ὑπερβαῖνον καὶ γλῶτταν καὶ ἔννοιαν. Τίς οὖν οὐκ ἂν θαυμάσειε τὴν μεγάλην τῆς Θεοτόκου δύναμιν καὶ ὅσον ὑπερανέχει τοὺς ὅσους τιμώμεν ἁγίους; Εἰ γὰρ τοῖς δούλοις ὁ Χριστὸς τοιαύτην δέδωκε χάριν, ὥστε μὴ δι' ἁφῆς μόνον ἰάσθαι τοὺς κάμνοντας, ἀλλὰ καὶ τῇ σφῶν ἐπισκιάσει τοῦτο ποιεῖν · προὐτίθεσαν γὰρ ἐν ἀγορᾷ μέση τοὺς κάμνοντας, ὡς ἡ βίβλος διδάσκει τῶν πράξεων, καὶ Πέτρου μὲν ἡ σκιὰ τὰς νόσους ἀπήλαυνε, τίνα χρὴ νομίζειν τῇ Μητρὶ τὴν ἰσχύν; Εἰ Πέτρος ὠνομάσθη μακάριος, καὶ κλεὶς ἐπιστεύθη βασιλείας οὐρανῶν, πῶς οὐχ ὑπὲρ πάντας μακαρισθήσεται ἡ τὸν ὑπ' ἐκείνου ὁμολογηθέντα τεκεῖν ἀξιωθεῖσα; Εἰ Παῦλος ἐκλογῆς σκεῦος ἐπικέκληται διὰ τὸ βαστάσαι Χριστοῦ τὸ σεβάσμιον ὄνομα, καὶ πανταχοῦ τῆς οἰκουμένης κηρύξαι, πηλίκον ἂν εἴη σκεῦος ἡ Θεοτόκος; Οὐ κατὰ τὴν χρυσῆν στάμνον τὸ μάννα χωρήσασα, ἀλλὰ τὸν οὐράνιον ἄρτον ἐν γαστρὶ χωρήσασα, τὸν εἰς βρῶσιν καὶ ῥῶσιν τοῖς πιστοῖς διδόμενον.

Vedeți ce mare taină s-a săvârșit prin Maria, care covârșește tot graiul și tot cugetul. Cine nu se va minuna de marea putere a Născătoarei de Dumnezeu? Cu cât nu-i întrece ea pe toți Sfinții pe care îi cinstim? Dacă robilor săi Hristos le-a dat un asemenea har, ca nu numai prin atingere să-i tămăduiască pe cei ce pătimeau, ci și prin adumbrirea lor – căci puneau pe cei bolnavi la mijloc în piețe, precum învață Cartea Faptelor, iar umbra lui Petru alunga bolile (cf. Fap. 5, 15) – ce putere trebuie să socotim că i-a dat Maicii sale? Dacă Petru a fost numit fericit și i s-au încredințat cheile împărăției cerurilor, cum nu se va ferici mai presus de toți cea care s-a învrednicit să nască pe Cel mărturisit de acela ca Fiu al Dumnezeului celui Viu? (cf. Mt. 16, 17). Dacă Pavel este supranumit vas al alegerii pentru că a purtat numele preacinstit al lui Hristos și l-a propovăduit pretutindeni în lume, ce fel de vas va fi Născătoarea de Dumnezeu? Nu a încăput asemeni chivotului de aur manna, ci a purtat în pântece Pâinea cerească ce se dă spre mâncare și întărire credincioșilor.

Traducere după Vasilie al Seleukiei, Omilie la Născătoarea de Dumnezeu, 6 (PG 85, 448) de Marius Ivașcu.

VASILIE AL SELEUKIEI (+460) A fost mitropolit; a arătat o oarecare afinitate pentru monofizism, dar după Sinodul de la Halkidon a trecut de partea Ortodoxiei. Îi sânt atribuite în jur de 50 de omilii, unele în mod îndoielnic.

Breviar Patristic: Dacă Hristos nu se năștea din femeie

2011-12-26T19:50:00.005+02:00

Ἐγεννήθη ἐκ γυναικὸς Θεὸς οὐ γυμνὸς καὶ Ἄνθρωπος οὐ ψιλός · καὶ πύλην σωτηρίας ὁ τεχθεὶς, τὴν πάλαι τῆς ἁμαρτίας ἔδειξε θύραν. Ὅπου γὰρ ὁ ὄφις διὰ τῆς παρακοῆς τὸν ἰὸν ἐξέχεεν, ἐκεῖθεν ὁ Λόγος διὰ τῆς ὑπακοῆς εἰσελθὼν, τὸν ναὸν ἐζωοπλάστησεν. Ὅθεν ὁ πρῶτος τῆς ἁμαρτίας Κάϊν προέκυψεν, ἐκεῖθεν ὁ τοῦ γένους λυτρωτὴς Χριστὸς ἀσπόρως ἐβλάστησεν. Μὴ ἀπαισχυνθῇς τὴν ὠδῖνα, ὦ ἄνθρωπε · αὕτη γὰρ ἡμῖν γέγονε σωτηρίας ἀφορμή. Εἰ μὴ γὰρ ἐκ γυναικὸς ἐγεννήθη, οὐκ ἂν ἀπέθανεν · εἰ μὴ ἀπέθανεν, οὐκ ἂν διὰ τοῦ θανάτου αὐτοῦ κατήργησε τὸν τὸ κράτος ἔχοντα.τοῦ θανάτου, τουτέστι τὸν διάβολον.

Un Dumnezeu care nu era doar Dumnezeu și un Om care nu era simplu om s-a născut din femeie. Cel născut a arătat a fi poartă a mântuirii ușa prin care odinioară intrase păcatul. Căci acolo unde șarpele și-a vărsat prin neascultare veninul, pe acolo Cuvântul a intrat prin ascultare, plăsmuindu-și biserică însuflețită. De unde a răsărit Cain, începătorul păcatului, de acolo a odrăslit fără de sămânță Hristos, Răscumpărătorul neamului. Nu te rușina de chinul nașterii, o, omule! Aceasta ni s-a făcut nouă începătură a mântuirii. De nu s-ar fi născut din femeie, nu ar fi murit; de nu ar fi murit, nu ar fi surpat „prin moartea sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul” (Evr. 2, 14).

Traducere după Sf. Proclu al Constantinopolei, Omilia I la Născătoarea de Dumnezeu, 2 (PG 65, 681) de Marius Ivașcu.

PROCLU AL CONSTANTINOPOLEI (+446) A fost episcop al Kizikului, iar apoi patriarh al Constantinopolei, fiind succesorul lui Nestorie și unul din primii oponenți ai ereziei aceluia în celebra sa omilie despre Maica Domnului. În repetate rânduri a acționat ca mediator în conflicte care divizau Bisericile. Sub numele său ni s-au transmis 27 de predici și 7 scrisori.

Omilia I a Sfântului Leon cel Mare, Papa Romei (+461), la Nașterea Domnului

2011-12-25T17:56:00.005+02:00

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos - Voroneț (frescă). SursA: OrthPhoto.net

Mântuitorul nostru, preaiubiților, astăzi s-a născut nouă: să ne bucurăm. Căci nu se cuvine să aibă loc întristarea unde este nașterea Vieții; Aceasta, nimicind frica morții, ne-a adus bucuria veșniciei făgăduite. Nimeni nu este alungat de la ospățul acestei veselii, căci una este pricina bucuriei tuturor: Domnul nostru, nimicitorul păcatului și al morții, neaflând pe nimeni slobod de vină, a venit ca pe toți să slobozească. Să tresalte sfântul, că se apropie de cunună! Să se veselească păcătosul, că este îmbiat să ia iertare! Să se însuflețească păgânul, căci este chemat la viață!

Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii pe care a rânduit-o înălțimea de necercetat a Sfatului Dumnezeiesc, a luat asupra sa firea neamului omenesc pentru a o împăca cu Ziditorul ei, așa încât născocitorul morții, diavolul, să se biruiască tocmai prin firea pe care o biruise. Intrând în acest război de dragul nostru, s-a luptat după o mare și minunată lege a dreptății: Domnul Atotputernic l-a întâmpinat pe crudul dușman nu în măreția sa, ci în smerenia noastră, împotrivindu-i-se cu aceeași formă și aceeași fire, făcându-se părtaș mortalității noastre, dar în afara oricărui păcat. A rămas străin de această naștere ceea ce citim despre toți: „Nimeni nu este curat de întinăciune, nici măcar pruncul care a trăit o singură zi pe pământ” (Iov 14, 4). Așadar, în nașterea aceasta unică nu a trecut nimic din pofta trupului, nu s-a strecurat nimic din legea păcatului.
A fost aleasă o Fecioară din neamul împărătesc al lui David, care, urmând să rămână însărcinată de la Duhul Sfânt, a zămislit mai întâi cu mintea și apoi cu trupul Rodul dumnezeiesc-omenesc. Și ca nu cumva să se teamă de urmări străine, nefiind părtașă sfatului celui de sus, este încunoștințată de înger despre cele ce se vor lucra de către Duhul Sfânt într-însa. Nu a socotit că i se păgubește sfiala feciorelnică cea care a devenit îndată de Dumnezeu Născătoare. Căci de ce s-ar fi îndoit de noutatea zămislirii cea căreia i-a fost făgăduit ajutorul puterii Celui Preaînalt? Credința celei credincioase a fost întărită și de adeverirea minunii premergătoare, căci Elisavetei i s-a dat nesperată rodnicie, așa încât Cel ce a dat rod celei sterpe să nu fie bănuit că nu-l va da și Fecioarei.
Astfel, Dumnezeu – Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, care era la început la Dumnezeu, prin care s-au făcut toate și fără de care nimic nu s-a făcut (In. 1, 1-3) – s-a făcut om, pentru a-l slobozi pe om de moartea veșnică. S- a plecat spre asumarea smereniei noastre fără a-și împuțina măreția, încât, rămânând ceea ce era și asumând ceea ce nu era, să unească adevăratul chip de rob cu Chipul acela prin care este deopotrivă cu Dumnezeu Tatăl (Filip. 2, 6), punând ambele firi într-o legătură atât de strânsă, încât nici firea inferioară să nu umbrească proslăvirea, nici cea superioară să nu micșoreze asumarea. Păstrându-se, așadar, însușirile fiecărei firi și fiind reunite într-o singură Persoană, smerenia este asumată de măreție; slăbiciunea de putere; mortalitatea de veșnicie. Și pentru a plăti datoria stării noastre, firea nepătimitoare s-a unit cu firea noastră pătimitoare, adunându-se Dumnezeu adevărat și Om adevărat în unimea Domnului nostru; pentru ca, aducând leacurile de care aveam nevoie, unul și același Mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2, 5) să poată muri datorită unei firi și învia datorită celeilalte. Mulțumită, dar, întregii-înțelepciuni a Fecioarei, nimic stricăcios nu a întinat nașterea Mântuirii, căci ea a fost pază cumințeniei și arătare a adevărului.

O astfel de naștere, preaiubiților, a fost vrednică de Hristos, Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea, prin care să ne fie în același timp asemenea prin umanitate și să ne întreacă prin dumnezeire. Căci de nu era Dumnezeu adevărat, nu ne-ar fi adus leac adevărat, iar de n-ar fi fost om adevărat, nu s-ar fi făcut nouă pildă. Născându-se Domnul, îngerii veselindu-se au cântat „slavă întru înălțimi lui Dumnezeu” și oamenilor de bunăvoință li se vestește „pace pe pământ” (Lc. 2, 14); fiindcă văd cum Ierusalimul ceresc se zidește din toate neamurile lumii – dacă de această ispravă a negrăitei îndurări dumnezeiești se bucură atâta înălțimea îngerilor, cât se cade să se veselească smerenia oamenilor?

Să mulțumim, dar, preaiubiților, lui Dumnezeu Tatăl prin Fiul său în Duhul Sfânt, care pentru marea sa milostivire cu care ne-a iubit s-a îndurat de noi și, „pe când eram morți în păcate, ne-a înviat împreună cu Hristos” (Ef. 2, 5), ca să fim făptură nouă într-însul și frământătură nouă. Să lepădăm, așadar, omul cel vechi cu faptele sale și, făcându-ne părtași nașterii lui Hristos, să renunțăm la lucrurile trupești. Recunoaște-ți, o, creștine, vrednicia ta și, făcându-te împreună-moștenitor firii dumnezeiești, nu te întoarce la întinăciunea vechii petreceri! Amintește-ți cărui Cap și cărui Trup ești mădular! Adu-ți aminte că ai fost smuls din puterea întunericului și mutat în lumina și împărăția lui Dumnezeu! Prin taina Botezului te-ai făcut biserică a Duhului Sfânt: nu alunga de la tine un asemenea Oaspete prin faptele răutății și nu te supune iarăși robiei diavolului, căci prețul tău este sângele lui Hristos: te va judeca după adevăr Cel ce te-a răscumpărat întru milostivire, care împărățește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

Traducere de Marius Ivașcu, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru darurile frumoase pe care ni le trimite.

Nașterea lui Hristos să ne fie de folos duhovnicesc!

Breviar Patristic: Dumnezeu este Lumină

2011-12-21T20:26:00.004+02:00

SursA FotO: OrthPhoto.net

Deus lux est, et tenebrae in eo non sunt ullae. Adhuc lucem quidem nominavit, sed verba obscura sunt. Et sol lux est, et luna lux est, et lucerna lux est. Aliquid debet esse longe his maius, longe praestantius, longeque supereminentius. Quantum Deus a creatura, quantum conditor a conditione, quantum sapientia ab eo quod factum est per sapientiam, longe ultra omnia debet esse lux ista. Et forte vicini ei erimus, si quae sit lux ista cognoverimus, et ad eam nos applicaverimus, ut ex ipsa illuminemur; quia in nobis tenebrae sumus, et ab illa illuminati possumus esse lux, et non confundi de illa, quia de nobis confundimur. Quis est qui de se confunditur? Qui se cognoscit peccatorem. Quis de illa non confunditur? Qui ab illa illuminatur. Quid est ab illa illuminari? Qui iam videt se peccatis tenebrari, et cupit ab illa illuminari, accedit ad illam: unde dicit Psalmus: Accedite ad eum, et illuminamini; et vultus vestri non erubescent. Sed non erubesces de illa, si, quando tibi te foedum ostenderit, displiceat tibi foeditas tua, ut percipias pulchritudinem illius.

Ioan scrie: „Dumnezeu Lumină este și niciun întunerec întru dânsul nu este” (1 In. 1, 5).

Pomenește lumina, dar cuvintele sânt obscure. Și soarele este lumină, și luna este lumină, și candela este lumină. Trebuie să fie ceva cu mult mai mare decât acestea, cu mult mai însemnat și mai înalt.

Cu cât Dumnezeu se deosebește de făptură, cu cât Ziditorul este mai presus de zidire, cu cât Înțelepciunea se deosebește de ceea ce s-a făcut prin înțelepciune, cu atât mai departe de toate acestea trebuie să fie Lumina aceasta.

Și poate ne vom apropia de ea, de vom cunoaște ce este această Lumină și ne vom sârgui să fim luminați de dânsa. În noi înșine sântem întuneric; putem fi luminați de acea Lumină, iar nu rușinați, dacă ne rușinăm de noi înșine.

Cine este cel ce se rușinează de sine? Cel ce cunoaște că este păcătos.

Cine nu este rușinat de Lumină? Cel ce este luminat de ea.

Ce înseamnă a fi luminat de ea? Cel ce se vede deja întunecat de păcate și dorește să fie luminat de ea, se apropie de Lumină.

De aceea zice Psalmul: „Apropiați-vă către dânsul și vă luminați, și fețele voastre nu se vor rușina” (Ps. 33, 5).

Nu te vei rușina de Lumină, dacă atunci când te va arăta întinat, îți vei urî propria întinăciune ca să vezi frumusețea ei.

Traducere după Fer. Augustin, Tâlcuire la întâia Epistolă a Sf. Ioan, I, 4 (SC 75, p. 121) de Marius Ivașcu.

Breviar Patristic: Dumnezeu este Pace

2011-12-20T20:41:00.003+02:00

SursA FotO: OrthPhoto.net

Ἄγε δὴ τὴν θείαν καὶ ἀρχισυνάγωγον εἰρήνην ὕμνοις εἰρηναίοις ἀνευφημήσωμεν. Αὕτη γάρ ἐστιν ἡ πάντων ἑνωτικὴ καὶ τῆς ἁπάντων ὁμονοίας τε καὶ συμφυΐας γεννητικὴ καὶ ἀπεργαστική. Διὸ καὶ πάντα αὐτῆς ἐφίεται τὸ μεριστὸν αὐτῶν πλῆθος ἐπιστρεφούσης εἰς τὴν ὅλην ἑνότητα καὶ τὸν ἐμφύλιον τοῦ παντὸς πόλεμον ἑνούσης εἰς ὁμοειδῆ συνοικίαν. Διήκει γὰρ ἡ τῆς παντελοῦς εἰρήνης ὁλότης ἐπὶ πάντα τὰ ὄντα κατὰ τὴν ἁπλουστάτην αὑτῆς καὶ ἀμιγῆ τῆς ἑνοποιοῦ δυνάμεως παρουσίαν ἑνοῦσα πάντα καὶ συνδέουσα τὰ ἄκρα διὰ τῶν μέσων τοῖς ἄκροις κατὰ μίαν ὁμοφυῆ συζευγνύμενα φιλίαν καὶ τὸ ἀπολαύειν αὑτῆς δωρουμένη καὶ ταῖς ἐσχάταις τοῦ παντὸς ἀποπερατώσεσι καὶ πάντα ὁμόγνια ποιοῦσα ταῖς ἑνότησι, ταῖς ταὐτότησι, ταῖς ἑνώσεσι, ταῖς συναγωγαῖς ἀδιαιρέτως δηλαδὴ τῆς θείας εἰρήνης ἑστώσης καὶ ἐν ἑνὶ πάντα δεικνυούσης καὶ διὰ πάντων φοιτώσης καὶ τῆς οἰκείας ταὐτότητος οὐκ ἐξισταμένης, πρόεισι γὰρ ἐπὶ πάντα καὶ μεταδίδωσι πᾶσιν οἰκείως αὐτοῖς ἑαυτῆς καὶ ὑπερβλύζει περιουσίᾳ τῆς εἰρηνικῆς γονιμότητος καὶ μένει δι' ὑπεροχὴν ἑνώσεως ὅλη πρὸς ὅλην καὶ καθ' ὅλην ἑαυτὴν ὑπερηνωμένη.

Parafrază:
Dumnezeu este Pace și principiul oricărei comuniuni. Să lăudăm, dar, Pacea cu pașnice cântări. Aceasta este cea care unește toate, ea este pricina și înfăptuirea înțelegerii și armoniei tuturora întreolaltă.

Toate tind spre Pacea aceasta, părăsindu-și multiplicitatea și diviziunile pentru a se întoarce la Unimea tuturor, care reduce orice conflict inerent la con-viețuirea cea întru ún chip. Pacea face marginile universului să se desfete de fericirea ei. Ea unește toate prin mii de uniri, mii de identități, mii de coincidențe și adunări. Pacea aceasta îngăduie ca prisosul fecundității sale să se reverse pretutindenea, rămânând totodată întreagă prin covârșirea unității și întru totul supra-unificată în sine.

Traducere după Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele dumnezeiești, XI, 1 (PG 3, 960) de Marius Ivașcu.

Breviar Patristic: Dumnezeu este Înțelepciune

2011-12-19T21:51:00.004+02:00

SursA FotO: OrthPhoto.net

Φέρε δέ, εἰ δοκεῖ, τὴν ἀγαθὴν καὶ αἰωνίαν ζωὴν καὶ ὡς σοφὴν καὶ ὡς αὐτοσοφίαν ὑμνῶμεν, μᾶλλον δὲ ὡς πάσης σοφίας ὑποστατικὴν καὶ ὑπὲρ πᾶσαν σοφίαν καὶ σύνεσιν ὑπεροῦσαν. Οὐ γὰρ μόνον ὁ θεὸς ὑπερπλήρης ἐστὶ σοφίας «καὶ τῆς συνέσεως αὐτοῦ οὐκ ἔστιν ἀριθμός», ἀλλὰ καὶ παντὸς λόγου καὶ νοῦ καὶ σοφίας ὑπερίδρυται. Καὶ τοῦτο ὑπερφυῶς ἐννοήσας ὁ θεῖος ὄντως ἀνήρ, ὁ κοινὸς ἡμῶν καὶ τοῦ καθηγεμόνος ἥλιος· «Τὸ μωρὸν τοῦ θεοῦ σοφώτερον τῶν ἀνθρώπων» φησὶν.

Σοφίας αὐτῆς καὶ πάσης καὶ νοῦ παντὸς καὶ λόγου καὶ αἰσθήσεως πάσης ἡ θεία σοφία καὶ ἀρχὴ καὶ αἰτία καὶ ὑποστάτις καὶ τελείωσις καὶ φρουρὰ καὶ πέρας εἴρηται.

Διὰ τὴν θείαν σοφίαν καὶ ψυχαὶ τὸ λογικὸν ἔχουσι διεξοδικῶς μὲν καὶ κύκλῳ περὶ τὴν τῶν ὄντων ἀλήθειαν περιπορευόμεναι καὶ τῷ μεριστῷ καὶ παντοδαπῷ τῆς ποικιλίας ἀπολειπόμεναι τῶν ἑνιαίων νοῶν, τῇ δὲ τῶν πολλῶν εἰς τὸ ἓν συνελίξει καὶ τῶν ἰσαγγέλων νοήσεων, ἐφ' ὅσον ψυχαῖς οἰκεῖον καὶ ἐφικτόν, ἀξιούμεναι.

Dumnezeu, pe lângă Viață veșnică, este și Înțelepciune: Înțelepciunea ipostatică ce stă la baza oricărei înțelepciuni, care întrece orice înțelepciune și covârșește toată înțelegerea.

Dumnezeu nu este doar înțelepciune supra-abundentă, căci „priceperii lui nu este număr” (Ps. 146, 5), ci este mai presus de orice cuvânt și minte și înțelepciune. Aceasta a înțelegând-o în chip suprafiresc cu adevărat dumnezeiescul bărbat (Pavel), zice: „ce este nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept decât oamenii” (1 Cor. 1, 25).

Pe de altă parte, Înțelepciunea Dumnezeiască este pricina a toată înțelegerea, a toată înțelepciunea și a oricărei posibilități de a cunoaște. Prin Dumnezeiasca Înțelepciune sufletele primesc prin emanație puterea de a gândi, adică de a gravita aproape de Adevărul celor ce sânt și, lăsând în urmă părtinirea și abundența și varietatea gândurilor singulare, de a reduce cele multe la unitate.

Traducere după Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele dumnezeiești, VII, 1 (PG 3, 865) de Marius Ivașcu.

Breviar Patristic: Dumnezeu este Viață

2011-12-18T20:22:00.003+02:00

SursA FotO: OrthPhoto.net

Νῦν δὲ ὑμνητέον ἡμῖν τὴν «ζωὴν τὴν αἰώνιον», ἐξ ἧς ἡ αὐτοζωὴ καὶ πᾶσα ζωὴ καὶ ὑφ' ἧς εἰς πάντα τὰ ὁπωσοῦν ζωῆς μετέχοντα τὸ ζῆν οἰκείως ἑκάστῳ διασπείρεται.

Tῆς αὐτοζωῆς ἐστιν ἡ θεία ζωὴ ζωτικὴ καὶ ὑποστατικὴ καὶ πᾶσα ζωὴ καὶ ζωτικὴ κίνησις ἐκ τῆς ζωῆς τῆς ὑπὲρ πᾶσαν ζωὴν καὶ πᾶσαν ἀρχὴν πάσης ζωῆς.

Ἐξ αὐτῆς καὶ αἱ ψυχαὶ τὸ ἀνώλεθρον ἔχουσι, καὶ ζῷα πάντα καὶ φυτὰ κατ' ἔσχατον ἀπήχημα τῆς ζωῆς ἔχουσι τὸ ζῆν. δωρουμένη δὲ καὶ ἀνδράσι τὴν ὡς συμμίκτοις ἐνδεχομένην ἀγγελοειδῆ ζωὴν καὶ ὑπερβλύσει φιλανθρωπίας καὶ ἀποφοιτῶντας ἡμᾶς εἰς ἑαυτὴν ἐπιστρέφουσα καὶ ἀνακαλουμένη καὶ τὸ δὴ θειότερον ὅτι καὶ ὅλους ἡμᾶς, ψυχάς φημι καὶ τὰ συζυγῆ σώματα, πρὸς παντελῆ ζωὴν καὶ ἀθανασίαν ἐπήγγελται μεταθήσειν·

Ἡ γὰρ ὑπέρζωος καὶ ζωαρχικὴ ζωὴ καὶ πάσης ζωῆς ἐστιν αἰτία καὶ ζωογόνος καὶ ἀποπληρωτικὴ καὶ διαιρετικὴ ζωῆς καὶ ἐκ πάσης ζωῆς ὑμνητέα κατὰ τὴν πολυγονίαν τῶν πασῶν ζωῶν ὡς παντοδαπὴ καὶ πᾶσα ζωὴ θεωρουμένη καὶ ὑμνουμένη καὶ ὡς ἀνενδεής, μᾶλλον δὲ ὑπερπλήρης ζωῆς, αὐτοζωὸς καὶ ὡς ὑπὲρ πᾶσαν ζωὴν ζωοποιὸς καὶ ὑπέρζωος ἢ ὅπως ἄν τις τὴν ζωὴν τὴν ἄφθεγκτον ἀνθρωπικῶς ἀνυμνήσοι.

Parafrază: Acum se cuvine să cântăm „Viața cea veșnică”, din care purcede orice fel de viață. Fiecare ființă care se împărtășește în vreun fel de viață, primește viață dintr-însa, fiecare după măsura sa.

Viața dumnezeiască, cea mai presus de orice altă formă de viață, este cea care dăruiește și întreține viața. Orice fel de viață și orice mișcare vie purcede din această Viață aflată dincolo de orice viață și de începutul oricărei vieți.
Din aceasta și sufletele își primesc nestricăciunea și tot de la ea își primesc existența toate animalele și plantele, care se împărtășesc cele din urmă de viață.

Ea ne dă viață și nouă oamenilor, făpturi alcătuite din trup și suflet. Dacă se întâmplă să ne pierdem viața, atunci ea, din prisosul iubirii sale de oameni ne întoarce și ne cheamă iarăși la dânsa. Mai mult: ne făgăduiește că ne va aduce sufletele și trupurile îngemănate la viața cea deplină, la nemurire.
Nu este de ajuns să numim vie această Viață; ea este începătoarea a toată viața, unica Pricină și unicul Izvor al vieții. Toată suflarea se cuvine să o contemple și să o laude. El este Viață care prisosește și se revarsă.

Traducere dupa Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele dumnezeiești, VI, 1 (PG 3, 856) de Marius Ivascu.

Sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem

2011-12-13T20:47:00.007+02:00

SursA FotO: orthphoto

Fragment din romanul ”Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă” de părintele Savatie Baștovoi

Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul însuși. Dar uneori se întîmplă că nici noi înșine nu mai știm ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fețe încît nu îți poți da seama care e cea adevărată. Poate că cea care persistă cel mai mult? Ne supărăm, ne bucurăm, sîntem zgîrciți, iar alteori darnici, uneori prea aspri, alteori ușuratici. Puțini sînt oamenii constanți, fie în rău, fie în bine. Și eu am atîtea fețe și în toate mă regăsesc atît de mult încît nici nu mai știu care mă reprezintă cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste fețe voi merge la judecată? Iar acest camelionism nesuferit și pentru mine și pentru cei din jur l-am moștenit de la tatăl meu. Acest amestec de rău și bine este fără îndoială o boală care, atunci cînd nu-L ai pe Dumnezeu, poate motiva cele mai nesăbuite fapte. Cred că cele mai cumplite fapte în istorie n-au fost săvîrșite de oamenii răi cu desăvîrșire, ci de aceia care aveau în sine amestecat răul cu binele. Căci nu-i așa, cine ar urma un om rău cu desăvîrșire? Răul nu e atît de rău dacă nu are în el amestecat și puțin bine.

Odată, cînd am fost la Essex, am avut o discuție cu arhimandritul Zaharia, una din acele discuții care te urmăresc toată viața. Am ajuns să discutăm despre lacrimi pentru că e o boală a începătorilor să discute despre lucrurile înalte, iar lacrimile sînt un rod al înălțimilor. Atunci părintele Zaharia mi-a zis un lucru pe care nu pot să-l uit. Anume că noi, oamenii, sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem. Nu mai știu dacă această vorbă îi aparținea sau dacă a auzit-o de la duhovnicul său, părintele Sofronie, cert este că acest înțeles al omului nu-l mai auzisem, deși era atît de evident. Știu că se poate face o întreagă filozofie despre lacrimile false, dar nu despre asta este vorba. Plînsul este la fel de firesc ca și rîsul. Cred că ar trebui să plîngem cel puțin la fel de des precum rîdem. La un moment dat oamenii au început să considere plînsul ceva rușinos, o expresie a slăbiciunii. Dar e la fel de adevărat că și rîsul poate trăda o slăbiciune. Mă gîndesc că Prorocul David, care era un ostaș neînfricat, plîngea de multe ori, mărturisind că pînă și așternutul și-l uda cu lacrimi. Desigur era o altă lume. Astăzi bărbații nu mai poartă războaie, nu mai străbat păduri în căutarea vînatului, nu mai sînt amenințați de animalele sălbatice, de stihii, în schimb nu plîng. Această incapacitate de a plînge pare să fie singura calitate a bărbaților de azi.

Tata plîngea ușor și acesta era un mare paradox. Era un bărbat zdravăn, ursuz și care vorbea tare. Dacă te chema să-ți spună ceva, aveai impresia că vrea să te bată. Chiar și cînd te ruga să-i dai o farfurie din celălalt capăt al mesei părea că te ceartă. Și cu toate acestea plîngea la filmele proletare. Plîngea cînd vedea bătrîni săraci, copii flămînzi și îndeobște cînd vedea vreo nedreptate. Mămica rîdea de el. Acesta era singurul moment cînd mămica îl putea lua peste picior și el nu se supăra. Aici părintele Zaharia avea dreptate să spună că omul e el însuși doar atunci cînd plînge. Nu pot să uit fața dură a tatei cum se schimba atunci cînd plîngea la filme, ștergîndu-și ochii cu mîinile lui late, cu degetele acelea groase pe care nu a purtat niciodată inel. Atunci tata era el însuși și era atît de curat și atît de bun. Restul era viața cu mizeriile ei, cu sărăcia și mîndria ei, cu tot ce e străin și însingurează pe om, ducîndu-l atît de departe de ceea ce ar trebui să fie el cu adevărat.

Sînt oameni care au plînsul în interior. Aceștia sînt cei mai frumoși oameni de pe pămînt. Acest plîns lăuntric nu are în el nimic din tristețea și apăsarea oamenilor neîmpliniți sau loviți de vreo suferință. Acest plîns lăuntric este ca o lumină de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sînt oamenii pe care îi iubești fără să știi de ce și revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie în viață decît aceea de a întîlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservați. Pentru a-i recunoaște trebuie ca și tu să fi plîns măcar odată în viață, să plîngi de-adevăratelea.

Sînt atîtea lacrimi în lume care se varsă necontenit. Lacrimile suferinței curg sub luminile reclamelor, în orașele mari, în băi, în așternuturi, în mașini. Răsună atîtea răcnete de durere, atîtea suspine, dincolo de buletinele de știri, dincolo de talk show-urile televizate, dincolo de vacarmul cluburilor de noapte. Întreaga noastră civilizație cu noile ei tehnologii care se întrec una pe alta este îndreptată să ascundă acest plîns, să ne facă să credem că plînsul nu există. Dar lacrimile se varsă necontenit și o grămadă de oameni își trăiesc adevărata condiție, aflîndu-se în cele mai sincere, cele mai sfîșietoare momente ale vieții lor, în timp ce noi ne cufundăm în nesimțire. Și doar atunci cînd suferința dă buzna în viața noastră, doar atunci perdeaua indiferenței cade de pe fața lumii. Lumea apare așa cum e ea, cu răul și cu binele ei. Iar deasupra ei, abia atunci, se vede Dumnezeu. Lumina iubirii lui Dumnezeu nu poate fi văzută decît prin lacrimi, altfel ea ne-ar orbi.

SursA: savatie.wordpress.com

Eu o cinstesc pe Sfânta FILOTEA, nu pe Sfânta Filofteia

2011-12-06T17:39:00.007+02:00

Mâine va fi sărbătorită Sfânta Mucenică FILOTEA, cea mai mică Sfântă ca vârstă (are 12 ani) pe care o avem cu moaște întregi ca să ne împodobească inimile și neamul în fața Sfintei Treimi.

Zilele acestea, ascultând la radio și TV, cât de frumos este ea cinstită în cetatea Curții de Argeș și în Eparhia Argeșului și Muscelului, nu am putut să nu văd/ să nu aud că reporterii, ziariștii sau oamenii simpli - care se pretind a fi teologi sau credincioși ortodocși - îi #pocesc# numele. Și nu vreau să înțeleg acest fapt din absolut nicio perspectivă. Sfânta Mucenică FILOTEA a fost fiica unei mame valahe și cred că de aceea a vrut să vină în România și să reverse asupra nostră bucurie, liniște sufletescă, să ne aline durerile.

Și noi nici măcar nu îi spunem corect numele :( Cred că ar trebui să o facem de acum înainte.

Argumentul pentru care numele Sfintei este FILOTEA este unul de natură lingvistică:

- Numele ei provine din limba greacă; FILOS înseamnă prieten/prietenă și THEOS înseamnă Dumnezeu; cu alte cuvinte numele Sfintei poate fi exprimat ca #prietena lui Dumnezeu#.

Din aceeași lipsă de cultură și educație teologică spunem și Sfântul Neculaie (Forma corectă fiind Sfântul NICOLAE - Nikos înseamnă învingător și Laos - popor, deci numele înseamnă #poporul învingător#), Sfântul Dumitru în loc de Sfântul DIMITRIE (demos înseamnă #popor#, iar mitera înseamnă #mamă#), Sfânta Paraschiva în loc de Sfânta PARASCHEVA (cuvântul provine tot din limba greacă și înseamnă vineri).

Sărbătoare binecuvântată pentru ziua de mâine!

Sfântă Mucenică FILOTEA roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
matușka Eufemia

Breviar Patristic: La Poarta Raiului

2011-12-05T00:36:00.003+02:00

SursA FotO: OrthPhoto

„Πᾶσα τοίνυν γραφὴ θεόπνευστος πάντως ὠφέλιμος”. Ὥστε κάλλιστον καὶ ψυχωφελέστατον ἐρευνᾶν τὰς θείας γραφάς. Ὥσπερ γὰρ δένδρον παρὰ τὰς διεξόδους τῶν ὑδάτων πεφυτευμένον, οὕτω καὶ ψυχὴ τῇ θείᾳ ἀρδευομένη γραφῇ πιαίνεται καὶ καρπὸν ὥριμον δίδωσι, πίστιν ὀρθόδοξον, καὶ ἀειθαλέσι τοῖς φύλλοις, ταῖς θεαρέστοις φημὶ ὡραΐζεται πράξεσι· πρός τε γὰρ πρᾶξιν ἐνάρετον καὶ θεωρίαν ἀθόλωτον ἐκ τῶν ἁγίων γραφῶν ῥυθμιζόμεθα. Πάσης γὰρ ἀρετῆς παράκλησιν καὶ κακίας ἁπάσης ἀποτροπὴν ἐν ταύταις εὑρίσκομεν.

Ἐὰν οὖν ἐσόμεθα φιλομαθεῖς, ἐσόμεθα καὶ πολυμαθεῖς· ἐπιμελείᾳ γὰρ καὶ πόνῳ καὶ τῇ τοῦ διδόντος χάριτι κατορθοῦνται ἅπαντα. „Ὁ γὰρ αἰτῶν λαμβάνει καὶ ὁ ζητῶν εὑρίσκει καὶ τῷ κρούοντι ἀνοιγήσεται”. Κρούσωμεν τοίνυν εἰς τὸν κάλλιστον παράδεισον τῶν γραφῶν, τὸν εὐώδη, τὸν γλυκύτατον, τὸν ὡραιότατον, τὸν παντοίοις νοερῶν θεοφόρων ὀρνέων κελαδήμασι περιηχοῦντα ἡμῶν τὰ ὦτα, τὸν ἁπτόμενον ἡμῶν τῆς καρδίας, καὶ λυπουμένην μὲν παρακαλοῦντα, θυμουμένην δὲ κατευνάζοντα καὶ χαρᾶς ἀιδίου ἐμπιπλῶντα, τὸν ἐπιβιβάζοντα ἡμῶν τὴν διάνοιαν ἐπὶ τὰ χρυσαυγῆ μετάφρενα τῆς θείας περιστερᾶς καὶ ὑπέρλαμπρα καὶ ταῖς φανωτάταις αὐτῆς πτέρυξι πρὸς τὸν μονογενῆ υἱὸν καὶ κληρονόμον τοῦ φυτουργοῦ τοῦ νοητοῦ ἀμπελῶνος ἀνάγοντα καὶ δι' αὐτοῦ τῷ πατρὶ τῶν φώτων προσάγοντα.

Ἀλλὰ μὴ παρέργως κρούσωμεν, προθύμως δὲ μᾶλλον καὶ ἐπιμόνως· μὴ ἐκκακήσωμεν κρούοντες. Οὕτω γὰρ ἡμῖν ἀνοιγήσεται. Ἐὰν ἀναγνῶμεν ἅπαξ καὶ δὶς καὶ μὴ διαγνῶμεν, ἃ ἀναγινώσκομεν, μὴ ἐκκακήσωμεν, ἀλλ' ἐπιμείνωμεν, ἀδολεσχήσωμεν, ἐρωτήσωμεν· „ἐπερώτησον” γάρ, φησίν, „τὸν πατέρα σου, καὶ ἀναγγελεῖ σοι, τοὺς πρεσβυτέρους σου, καὶ ἐροῦσί σοι”. Οὐ γὰρ πάντων ἡ γνῶσις. Ἀρυσώμεθα ἐκ τῆς τούτου τοῦ παραδείσου πηγῆς ἀένναα καὶ καθαρώτατα νάματα ἁλλόμενα εἰς ζωὴν αἰώνιον, ἐντρυφήσωμεν, ἀπλήστως κατατρυφήσωμεν· τὴν γὰρ χάριν ἀδάπανον κέκτηνται.

„Toată Scriptura de-Dumnezeu-însuflată este plină de tot folosul” (2 Tim. 3, 16). Așadar, cercetarea Dumnezeieștilor Scripturi este lucrul cel mai bun și cel mai folositor pentru suflet. „Ca un pom sădit la izvoarele apelor” (Ps. 1, 3), așa și sufletul adăpat de Dumnezeiasca Scriptură crește falnic și aduce roadă la bună vreme - credința dreptslăvitoare - , și se împodobește cu frunze pururea-verzi, adică cu fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Căci prin Sfintele Scripturi sântem povățuiți la lucrarea virtuților și la cunoștința netulburată. În ele găsim toată mângâierea virtuții și respingerea oricărei răutăți.

Dacă vom fi iubitori de învățătură, vom fi și mult-învățați. Căci prin studiu și osteneală și prin harul Celui ce dăruiește se pun toate la cale. „Cel ce cere, ia, și cel ce caută, află, și celui ce bate, i se va deschide” (Mt. 7, 8). Să batem, dar, la poarta preafrumosului Rai al Scripturilor, cel bineînmiresmat, cel preadulce, cel preaînfrumusețat, cel ce ne încântă urechile cu viersuirile a tot felul de păsări înțelegătoare și de-Dumnezeu-purtătoare, care atinge inimile și pe cea întristată o mângâie, iar pe cea mânioasă o îmbunează, umplând-o de veșnică bucurie, care ne așază cugetele între umerile cu strălucire de aur ale dumnezeieștii Porumbițe (cf. Ps. 67, 14) și cu aripile ei ne înalță la Fiul Unul-Născut, la moștenitorul Celui ce a sădit via cea înțelegătoare, și, printr-însul, la Părintele luminilor.

Dar să nu batem în silă, ci cu însuflețire și cu stăruință. Să nu ne descurajăm bătând. Numai așa ni se va deschide. Dacă citim o dată și de două ori și nu înțelegem ceea ce citim, să nu ne descurajăm, ci să stăruim, să cercetăm, să întrebăm: „Întreabă”, zice, „pre tatăl tău, și va povesti ție, pre cei bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție” (Deut. 32, 6). Nu a tuturora este cunoașterea. Să scoatem apă din izvorul acestui Rai, cel pururea curgătoriu și ale cărui unde preacurate saltă întru viața veșnică (cf. In. 4, 14); să ne desfătăm, să ne ospătăm fără de sațiu. Căci necheltuit se câștigă harul.

Traducere după Sf. Ioan Damaschin, Despre credința ortodoxă, IV, 7 (PG 94, 1176) de Marius Ivașcu.

la mulți ani, români de pretutindeni!

2011-12-01T23:01:00.000+02:00

FotO: E.T.

3 pilde: CUM să ascultăm, CUM să ne rugăm, CUM să iubim

2011-12-01T00:38:00.005+02:00

Via: PelerinOrtodox - Harrdelos

Sfanta Mare Mucenica Ecaterina - protectoarea avocatilor

2011-11-25T23:54:00.005+02:00

SursA IcoanA: orthodoxwiki

Aceasta icoana o reprezinta pe Sfinta Mare Mucenica Ecaterina si se afla in Muzeul de Icoane din incinta Manastirii Sfintei Ecaterina de la poalele Muntelui Sinai, Egipt.

Din Viața Sfintei Mari Mucenice Ecaterina:

(...) Ritorul a zis: "Mai intai preainteleptul Homer, rugandu-se catre Die, graieste: "Prea slavite Zeus, prea mare zeule si alti zei fara de moarte". Asemenea si preaslavitul Orfeu, multumind lui Apolon, graieste acestea: "O, fiul lui Laton, departe sagetatorule, puternice Fivie, care spre toti privesti si imparatesti peste cei muritori si peste cei fara de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!» in acest fel cinsteau pe zei cei dintai, si marii si slavitii facatori de stihuri, si aievea i-au numit pe ei fara de moarte. Deci tu nu te insela, nici nu te inchina Celui rastignit ca unui Dumnezeu, caci nimeni din inteleptii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu si nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".

Sfanta Ecaterina a raspuns: "Acelasi Homer al vostru graieste in alt loc despre marele zeu Die ca este mincinos, inselator si viclean si ca au vrut sa-l lege alti zei, adica Hera, Poseidon si Atena, de n-ar fi fugit sa se ascunda. Asemenea si multe alte lucruri de ocara asupra zeilor vostri arata cartile voastre. Iar de vreme ce ai zis ca pe Cel rastignit nici u-nul din dascalii cei vechi nu-L marturisesc a fi Dumnezeu, apoi desi nu se cade a cerceta mult despre Dansul, pentru ca este Dumnezeu adevarat, Facatorul cerului si al pamantului, al marii, al soarelui, al lunii si a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat si negrait; dar pentru o mai invederata incredintare, voi arata dovezi din cartile voastre.

Asculta ce graieste despre dansul prea inteleapta voastra Silvia, marturisind despre dumnezeiasca Lui intrupare si despre mantuitoarea rastignire: "Va veni mai tarziu cineva pe acest pamant si va fi trup fara de pacat, cu hotarele dumnezeirii celei fara de osteneala va dezlega patimile cele nevindecate, si Acestuia I se va face zavistie de catre poporul cel necredincios si va fi spanzurat la inaltime, ca si cum ar fi fost vrednic mortii". Asculta si pe nemincinosul tau Apolon, cum fara voia lui a marturisit pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc ma sileste pe mine, Cel Care este Lumina in trei straluciri; si Cel ce a patimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a patimit, caci amandoua sunt, si muritor cu trupul si strain de stricaciune, acelasi Dumnezeu este barbat, rabdand toate de la cei muritori, adica cruce, ocara si ingropare".

Acestea le-a zis Apolon despre adevaratul Dumnezeu, Care este fara de inceput, asemenea cu Cel ce L-a nascut pe El si pururea deo-fiinta, inceput, radacina si izvor al tuturor bunatatilor zidite; a zidit lumea din nefiinta in fiinta si o chiverniseste pe dansa si, fiind de o fiinta cu Tatal, S-a facut om pentru noi si a umblat pe pamant, aratand, invatand si bine facand oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemultumitori, ca sa dezlege osandirea cea dintai si sa primim indulcirea si fericirea cea de demult.

Si astfel, iarasi ne-a deschis usile raiului ce au fost incuiate si, inviind a treia zi, S-a inaltat la cer, de unde a trimis Duhul Sfant ucenicilor Sai. Iar ei, mergand in toata lumea, au propovaduit dumnezeirea Lui, in care si tie, filosofule, ti se cade a crede, ca sa cunosti pe adevaratul Dumnezeu si sa fii rob al Aceluia, Care este milostiv si mult indurat si pe cei ce au gresit ii cheama, zicand:

"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni. Deci, crede macar pe invatatorii si pe zeii tai, pe Platon, pe Orfeu si pe Apolon, care au marturisit curat si luminat pe Hristos Dumnezeu".

Acestea si multe altele ca acestea graind preainteleapta Ecaterina, s-a spaimantat filosoful, ramanand fara raspuns si neputand sa mai graiasca ceva impotriva. Iar imparatul, vazandu-l biruit, minunandu-se, a poruncit celorlalti sa vorbeasca cu sfanta fecioara. Dar ei s-au lepadat, zicand: "Nu putem sta impotriva adevarului, caci daca incepatorul nostru a tacut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?" Atunci imparatul maniindu-se, a poruncit sa aprinda un foc mare in mijlocul cetatii pentru ca sa arda pe toti filosofii si ritorii. Insa ei, auzind judecata si raspunsul imparatului asupra lor, au cazut la picioarele sfintei, cerand sa se roage pentru dansii catre Unul adevaratul Dumnezeu, ca sa le ierte toate cate au gresit din nestiinta si sa-i invredniceasca de Sf. Botez si de darul Preasfantului Duh.

Sfanta, umplandu-se de bucurie, a zis catre dansii: "Cu adevarat sunteti fericiti, caci lasand intunericul, ati cunoscut lumina cea adevarata si, trecand cu vederea pe acest imparat stricacios de pe pamant, v-ati apropiat de Cel ceresc. Deci, sa nadajduiti fara indoiala spre mila Lui si sa credeti ca focul cu care va infricoseaza paganii va va fi voua botez si scara care va inalta la cer. in acest foc curatindu-va de toata necuratia trupului si a duhului, va veti afla ca niste stele luminate si curate inaintea slavei imparatului si veti fi iubitii Lui prieteni". Zicand acestea Sfanta, i-a bucurat cu aceasta nadejde si a insemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adica cu Sfanta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire si, luandu-i ostasii, i-au aruncat in foc, in a saptesprezecea zi a lunii noiembrie. Facandu-se seara, au mers niste oameni binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu ca sa adune moastele lor si i-au aflat pe toti intregi, caci nici parul capului lor n-a fost ars; pentru care multi s-au intors la adevarata cunostinta, iar moastele lor le-au ingropat cu cinste la un loc cuviincios.

(...) Acestea zicand Sfanta, a intrebat-o pe ea Porfirie, zicand: "Ce daruieste Hristos celor care cred intr-insul? Pentru ca voiesc si eu sa cred intr-insul si sa fiu ostasul Lui?". Zis-a lui Sfanta Mucenita:
"Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura crestineasca?" Iar Porfirie a raspuns: "Eu din copilaria mea tot cu razboiul m-am indeletnicit si de alte lucruri n-am avut purtare de grija". Zis-a lui Sfanta: "Nu poate limba sa marturiseasca bunatatile pe care le-a gatit Preabunul si Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El si pazesc poruncile Lui".

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negraita si a crezut in Hristos, impreuna cu cei doua sute de ostasi si cu imparateasa. Si sarutand toti cu buna cucernicie pe mucenita, s-au dus. Iar milostivul si iubitorul de oameni Hristos, n-a lasat pe sfanta Sa mireasa nebagata in seama atatea zile ci, ca un parinte iubitor de fii, avea purtare de grija de dansa si-i trimitea in toate zilele hrana, printr-o porumbita. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slava si cu multe cete ceresti. Si mai mult a intarit barbatia ei si a umplut-o de indrazneala, zicand: "Nu te teme, iubita Mea mireasa, pentru ca Eu sunt cu tine si prin rabdarea ta pe multi vei intoarce catre Mine, si de multe cununi te vei invrednici". Cu astfel de cuvinte mangaind-o pe ea Domnul, S-a dus. (...)

Puteti citi Viata Sfintei Mari Mucenice Ecaterina aici.

2011-11-23T12:23:00.003+02:00

Dragi cititori,

pentru ca sintem in postul milostivirii si al dragostei lui Dumnezeu fata de oameni si pentru ca am primit rugamintea de a posta si de a aduce in fata voastra aceste cazuri ale unor copii, o fac cu dorinta de a va oferi un prilej de milostivire catre un frate de-al nostru intru Hristos.

Sint 2 cazuri:

1. Este vorba de un proiect care se adreseaza sprijinirii mai multor cazuri si care se numeste Sa fim oameni.

2. Al doilea caz se refera la o fetita din Dorohoi, Alexandra, care are mare nevoie de dragostea si de ajutorul nostru. Mai multe detalii despre ea puteti afla pe blogul http://www.alexandragroza.com/.

Va multumesc. Sa aveti un post binecuvintat si cu folos!

matuska Eufemia

Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov. Ziua a doua

2011-11-19T00:15:00.015+02:00

FotO: A. Grosu

De luat aminte

2011-11-17T14:13:00.003+02:00

SursA FotO: bebemax

În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal... copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte... stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.

Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite... in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

Via: e-mail

Sfântul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov. Ziua întâi

2011-11-12T22:24:00.015+02:00

FotO: E.T.

Sfinții sînt prietenii noștri. Ei ne întăresc în credința că există viață dincolo de viața aceasta, că trupurile noastre se pot îmbunătăți și, în același timp, ne ajută să pregustăm starea de bucurie, de pace și de trezvie duhovnicească pe care o avem promisă de Domnul în ziua cea neînserată. Am trăit pe viu asta atunci cînd l-am întîmpinat pe Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara la intrarea în Brașov. Și de atunci m-am bucurat cu bucurie sfântă încă o zi. Astăzi, cînd el este deja la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, îmi simt inima mai aproape de el și de Dumnezeu în rugăciune, dar simt și lipsa lui. Venirea Sfîntului Iosif cel Nou la Brașov a fost un dar binecuvîntat și nădăjduiesc că va fi și unul roditor.

Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara este un promotor al ecumenismului ortodox: s-a născut în Serbia, a trăit ca pustnic și monah în Muntele Atos (Grecia) și a păstorit Mitropolia Banatului în România.

Sfîntul Iosif cel Nou are darul de a-i tămădui pe cei care au probleme cu picioarele, dar și pe noi toți, cei ce îi cerem ajutorul în nevoi.

Cred că Sfîntul Iosif cel Nou trebuie să fie vestit din nou și mai mult în România. A trăit simplu și smerit, a trăit doar *cu rugăciunile și cu ostenelile și cu postul*, dar cred că este datoria noastră de creștini să îl cinstim cum se cuvine și să reînviem cultul lui. Cînd eram elevă anul școalar începea în 15 septembrie, ziua de prăznuire și de cinstire a Sfîntului Iosif. Țin minte că în fiecare an mă pregăteam de școală cu haine și cu rechizite noi, dar citeam și Acatistul Sfîntului Iosif. Și au rînduit atît Bunul Dumnezeu, cît și Sfîntul Iosif să încep și să termin fiecare an școlar cu bine (: De aceea, îi îndemn și pe elevii și studenții de astăzi să citească Acatistul și să ceară ajutor de la Sfînt. Și sînt convinsă că vor primi și ajutor și luminare a minții.

matușka Eufemia

Doi ierarhi au liturghisit la Biserica Sfântul Mina. Brașovenii l-au cinstit pe Sfântul Iosif cel Nou

2011-11-12T22:08:00.005+02:00

Doi ierarhi au liturghisit la Biserica Sfântul Mina. Brașovenii l-au cinstit pe Sfântul Iosif cel Nou de Ștefan Mărculeț

Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au condus soborul de preoţi şi diaconi care a oficiat Sfânta Liturghie la hramul de ieri, 11 noiembrie, de la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" şi "Sfântul Mina" din Braşov. Credincioşii braşoveni s-au închinat moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş.

Cel de-al doilea hram al bisericii braşovene din cartierul braşovean "Noua" a fost deosebit în acest an, pentru că slujbele religioase oficiate în preajma sărbătorii au fost încununate cu aducerea moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, aşezate în racla de la Catedrala mitropolitană din Timişoara. Delegaţia care a adus racla cu odoarele sfinte a fost condusă de către Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi a sosit în Braşov joi seara.

Sărbătoarea a fost cu atât mai deosebită, cu cât s-au împlinit cinci ani de la târnosirea lăcaşului de cult. Piatra de temelie a fost aşezată de mitropolitul Antonie Plămădeală pe 14 octombrie 1991, iar zidirea bisericii a durat până în 2006. Pictura a fost realizată de Vasile şi Violeta Carp. Lucrările s-au realizat în timpul protopopului Ioan Popiţa şi al pr. Simion Cibian, iar sfinţirea a avut loc pe 8 octombrie 2006 şi a fost săvârşită de IPS Mitropolit Laurenţiu, împreună cu Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi cu Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

La Sfânta Liturghie de ieri au participat autorităţi locale şi judeţene, amintind pe prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, iar din soborul de preoţi au făcut parte slujitori de la catedrala din Timişoara, protopopul de Braşov, părintele Dănuţ Gheorghe Benga, şi preoţi din Braşov şi împrejurimi.

Comuniunea sfinţilor
PS Episcop Paisie Lugojanul a vorbit în cadrul Sfintei Liturghii despre viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Iosif de la Partoş, cel care a vieţuit ca monah la Muntele Athos şi a fost ales spre sfârşitul vieţii mitropolit la Timişoara. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, racla cu moaştele ierarhului au fost scoase pentru prima dată din Catedrala mitropolitană din Timişoara şi aduse la Braşov.
"Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş a săvârşit minuni şi vindecări pentru cei surzi, pentru cei care au fost muţi sau pentru cei care nu puteau merge şi pentru toţi care au căutat alinare şi au adus rugăciune către el şi Dumnezeu", a subliniat PS Episcop Paisie Lugojanul.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu şi comuniunea lor cerească, despre viaţa Sfântului Mina şi a mulţumit ierarhului din Banat pentru darul făcut braşovenilor.
"Cu ajutorul sfinţilor pomeniţi şi chemaţi la rugăciune, ajungem la Hristos. Sfinţii nu ne încurcă în legătura noastră cu Dumnezeu, iar sfinţenia este un atribut din care Dumnezeu împărtăşeşte şi pe alţii, nu la nivelul Său fiinţial, ci prin lucrările Sale", a spus Părintele Mitropolit.
Părintele paroh Cornel Toma le-a mulţumit celor doi ierarhi şi IPS Mitropolit Nicolae al Banatului pentru sărbătoarea duhovnicească creată prin prezenţa lor şi a moaştelor la Braşov.

După slujba religioasă, ierarhii au sfinţit o troiţă din incinta Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţe Braşov, iar racla cu moaşte a fost adusă spre închinare la sediul instituţiei ocrotite de sfânt. Credincioşii din Făgăraş au avut şi ei posibilitatea să cinstească moaştele, aduse spre seară la catedrala din centrul oraşului.
SursA: ZiarulLumina

Invitație la bucurie! Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov

2011-11-05T19:42:00.003+02:00

Este îndreptățită cinstirea icoanelor?- Sf. Ioan Damaschin

2011-11-01T21:40:00.004+02:00

SursA FotO: othphoto.net

Ἐπειδὴ δέ τινες ἡμῖν καταμέμφονται προσκυνοῦσί τε καὶ τιμῶσι τήν τε τοῦ σωτῆρος καὶ τῆς δεσποίνης ἡμῶν εἰκόνα, ἔτι δὲ καὶ τῶν λοιπῶν ἁγίων καὶ θεραπόντων Χριστοῦ, ἀκουέτωσαν, ὡς ἐξ ἀρχῆς ὁ θεὸς τὸν ἄνθρωπον κατ' οἰκείαν εἰκόνα ἐποίησε. Τίνος οὖν ἕνεκεν ἀλλήλους προσκυνοῦμεν, εἰ μὴ ὡς κατ' εἰκόνα θεοῦ πεποιημένους; Ὡς γάρ φησιν ὁ θεοφόρος καὶ πολὺς τὰ θεῖα Βασίλειος, «ἡ τῆς εἰκόνος τιμὴ ἐπὶ τὸ πρωτότυπον διαβαίνει»· πρωτότυπον δέ ἐστι τὸ εἰκονιζόμενον, ἐξ οὗ τὸ παράγωγον γίνεται. ὁ Μωσαϊκὸς λαὸς τῇ σκηνῇ κυκλόθεν προσεκύνει εἰκόνα καὶ τύπον φερούσῃ τῶν ἐπουρανίων, μᾶλλον δὲ τῆς ὅλης κτίσεως.

Οὐ νέον τὸ τῶν εἰκόνων ἐφεύρημα καὶ ἡ τούτων προσκύνησις, ἀλλ' ἀρχαία τῆς ἐκκλησίας παράδοσις. Καὶ Ἀβραὰμ δὲ καὶ Μωσῆς καὶ Ἡσαΐας καὶ πάντες οἱ προφῆται εἰκόνας εἶδον θεοῦ καὶ οὐκ αὐτὴν τὴν οὐσίαν τοῦ θεοῦ. Ἡ βάτος εἰκὼν ἦν τῆς θεομήτορος, καὶ μέλλοντι τῷ Μωσῇ ταύτῃ προσιέναι εἶπεν ὁ θεός· «Ὑπόλυσαι τὸ ὑπόδημα τῶν ποδῶν σου· ἡ γὰρ γῆ, ἐν ᾗ ἕστηκας, γῆ ἁγία ἐστίν.» Εἰ οὖν ἡ γῆ, ἐν ᾗ εἰκὼν τῆς θεοτόκου ὤφθη τῷ Μωσῇ, γῆ ἁγία ἐστί, πόσῳ μᾶλλον αὐτὴ ἡ εἰκών;

Deoarece unii ne învinuiesc că sărutăm și cinstim icoana Mântuitorului și a Stăpânei noastre, precum și a celorlalți Sfinți și slujitori ai lui Hristos, să auză că la început Dumnezeu l-a făcut pe om după propriul său chip (icoană). Oare pentru ce ne salutăm/cinstim unii pe alții, dacă nu din pricină că sântem făcuți după chipul lui Dumnezeu? Precum zice de-Dumnezeu-purtătorul și bogatul în cele dumnezeiești Vasile, „cinstea adusă icoanei trece la prototip”, adică la cel închipuit în icoană. Poporul lui Moisi se închina de jur împrejurul Cortului, deoarece acesta purta icoana și chipul celor cerești, ba și a toată zidirea.

Cinstirea icoanelor nu este o scorneală nouă, ci veche este predania Bisericii. Și Avraam și Moisi și Isaia și toți Prorocii au văzut imagini ale lui Dumnezeu, iar nu însăși ființa lui. Rugul aprins era icoana Maicii lui Dumnezeu și, voind Moisi a se apropia către aceasta, i-a zis Dumnezeu: „Dezleagă încălțămintea picioarelor tale, căci pământul pre carele stai pământ sfânt este” (Ieș. 3, 5). Dacă, așadar, pământul pe care icoana Născătoarei lui Dumnezeu s-a arătat lui Moisi este sfânt, cu cât mai vârtos va fi sfântă icoana însăși?

Traducere după Sf. Ioan Damaschin, Despre credința ortodoxă, IV, 16 (PG 94, 1168); Cuvântările pentru apărarea icoanelor, II, 16 (PG 94, 1301) realizată de Marius Ivașcu.

Trupul și Sângele Lui

2011-10-25T23:06:00.005+03:00

SursA FotO: orthphoto.net

Ἐπειδὴ διπλοῖ τινές ἐσμεν καὶ σύνθετοι, δεῖ καὶ τὴν γέννησιν διπλῆν εἶναι, ὁμοίως καὶ τὴν βρῶσιν σύνθετον. Ἡ μὲν οὖν γέννησις δι' ὕδατος ἡμῖν καὶ πνεύματος δέδοται, φημὶ δὴ τοῦ ἁγίου βαπτίσματος, ἡ δὲ βρῶσις αὐτὸς ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς, ὁ κύριος ἡμῶν Ἰησοῦς Χριστὸς ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς. Μέλλων γὰρ τὸν ἑκούσιον ὑπὲρ ἡμῶν καταδέχεσθαι θάνατον ἐν τῇ νυκτί, ἐν ᾗ ἑαυτὸν παρεδίδου, διαθήκην καινὴν διέθετο τοῖς ἁγίοις αὐτοῦ μαθηταῖς καὶ ἀποστόλοις καὶ δι' αὐτῶν πᾶσι τοῖς εἰς αὐτὸν πιστεύουσιν. Ἐν τῷ ὑπερῴῳ τοίνυν τῆς ἁγίας καὶ ἐνδόξου Σιὼν τὸ παλαιὸν πάσχα μετὰ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ φαγὼν καὶ πληρώσας τὴν παλαιὰν διαθήκην νίπτει τῶν μαθητῶν τοὺς πόδας, σύμβολον τοῦ ἁγίου βαπτίσματος παρεχόμενος. Εἶτα κλάσας ἄρτον ἐπεδίδου αὐτοῖς λέγων· «Λάβετε, φάγετε, τοῦτό μού ἐστι τὸ σῶμα» τὸ ὑπὲρ ὑμῶν κλώμενον εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν. Ὁμοίως δὲ λαβὼν τὸ ποτήριον ἐξ οἴνου καὶ ὕδατος μετέδωκεν αὐτοῖς λέγων· «Πίετε ἐξ αὐτοῦ πάντες». εἰ οὐρανὸς καὶ ἡ γῆ ὕδωρ τε καὶ πῦρ καὶ ἀὴρ καὶ πᾶς ὁ κόσμος αὐτῶν τῷ λόγῳ κυρίου συνετελέσθησαν καὶ τοῦτο δὴ τὸ πολυθρύλλητον ζῷον ὁ ἄνθρωπος· εἰ θελήσας αὐτὸς ὁ θεὸς λόγος ἐγένετο ἄνθρωπος καὶ τὰ τῆς ἁγίας παρθένου καθαρὰ καὶ ἀμώμητα αἵματα ἑαυτῷ ἀσπόρως σάρκα ὑπεστήσατο, – οὐ δύναται τὸν ἄρτον ἑαυτοῦ σῶμα ποιῆσαι καὶ τὸν οἶνον καὶ τὸ ὕδωρ αἷμα; Εἶπεν ἐν ἀρχῇ· «Ἐξαγαγέτω ἡ γῆ βοτάνην χόρτου», καὶ μέχρι τοῦ νῦν τοῦ ὑετοῦ γινομένου ἐξάγει τὰ ἴδια βλαστήματα τῷ θείῳ συνελαυνομένη καὶ δυναμουμένη προστάγματι. Εἶπεν ὁ θεός· «Τοῦτό μού ἐστι τὸ σῶμα», καί· «Τοῦτό μου τὸ αἷμα», καί· «Τοῦτο ποιεῖτε» καὶ τῷ παντοδυνάμῳ αὐτοῦ προστάγματι, ἕως ἂν ἔλθῃ, γίνεται· Καὶ γίνεται ὑετὸς τῇ καινῇ ταύτῃ γεωργίᾳ διὰ τῆς ἐπικλήσεως ἡ τοῦ ἁγίου πνεύματος ἐπισκιάζουσα δύναμις·

Deoarece avem o natură dublă și compusă, și nașterea noastră trebuie să fie dublă, și hrana compusă.
Nașterea ni se dă prin apă și prin Duh, adică prin Sfântul Botez, iar hrana aceasta este Pâinea Vieții, Domnul nostru Iisus Hristos care s-a pogorât din cer.
Căci urmând a primi moartea cea de bunăvoie pentru noi, în noaptea în care s-a dat pe sine, a așezat legământ nou Sfinților săi Ucenici și Apostoli și, printr-înșii, tuturor celor ce cred în el.
Așadar, în foișorul de sus din Sfântul și slăvitul Sion, mâncând Paștele cel vechi cu ucenicii săi și plinind Vechiul Legământ, le spală picioarele ucenicilor, dându-le un simbol al Sfântului Botez. Apoi, frângând pâinea, s-a dat lor, zicând: „Luați, mâncați: acesta este Trupul meu, carele se frânge pentru voi spre lăsarea păcatelor”.
Tot astfel, luând Potirul cu vin și apă, l-a dat lor zicând: „Beți dintru acesta toți”.
Dacă cerul și pământul, apa și focul și văzduhul și toată podoaba lor s-au săvârșit cu Cuvântul Domnului, precum și această nobilă făptură, omul; dacă, voind însuși Dumnezeu Cuvântul, s-a făcut om și și-a alcătuit luiși fără de sămânță trup din curatele și nevinovatele sângiuri ale Sfintei Fecioare, - oare nu poate face pâinea să devină Trupul său, iar vinul și apa, Sângele său?
A zis la început: „Să răsară pământul iarbă verde” și, până acum, când plouă, pământul aduce vlăstarele sale, ascultând și lucrând după dumnezeiasca poruncă.
A zis Dumnezeu: „Acesta este Trupul meu”, și: „Acesta este Sângele meu”, și: „Aceasta să faceți”; și, prin atotputernica sa poruncă, se face până când va veni.

Și se pogoară ploaia asupra acestui nou sad prin chemarea Sfântului Duh, umbrind puterea sa.

Traducere după Sf. Ioan Damaschinul, Despre credința ortodoxă, IV, 13 (PG 94, 1137) de Marius Ivașcu.

Despre parintii duhovnici

2011-10-18T21:52:00.003+03:00

SursA FotO: orthphoto.net

Povățuitori către mântuire - Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoție, III, 6 (PG 48, 644)

Mείζονα τοῖς ἱερεῦσιν ἔδωκε δύναμιν τῶν φυσικῶν γονέων ὁ Θεός, καὶ τοσοῦτον ἀμφοτέρων τὸ διάφορον ὅσον τῆς παρούσης καὶ τῆς μελλούσης ζωῆς· οἱ μὲν γὰρ εἰς ταύτην, οἱ δὲ εἰς ἐκείνην γεννῶσι. Κἀκεῖνοι μὲν οὐδὲ τὸν σωματικὸν αὐτοῖς δύναιντ' ἂν ἀμύνασθαι θάνατον, οὐ νόσον ἐπενεχθεῖσαν ἀποκρούσασθαι· οὗτοι δὲ καὶ κάμνουσαν καὶ ἀπόλλυσθαι μέλλουσαν τὴν ψυχὴν πολλάκις ἔσωσαν, τοῖς μὲν πραοτέραν τὴν κόλασιν ἐργασάμενοι, τοὺς δὲ οὐδὲ παρὰ τὴν ἀρχὴν ἀφέντες ἐμπεσεῖν, οὐ τῷ διδάσκειν μόνον καὶ νουθετεῖν, ἀλλὰ καὶ τῷ δι' εὐχῶν βοηθεῖν.
Ἔπειτα οἱ μὲν φυσικοὶ γονεῖς, εἴ τισι τῶν ὑπερεχόντων καὶ μεγάλα δυναμένων προσκρούσαιεν οἱ παῖδες, οὐδὲν αὐτοὺς ἔχουσιν ὠφελεῖν, οἱ δὲ ἱερεῖς οὐκ ἄρχοντας, οὐδὲ βασιλεῖς, ἀλλ' αὐτὸν αὐτοῖς πολλάκις ὀργισθέντα κατήλλαξαν τὸν Θεόν.

Dumnezeu le-a dat preoților o putere mai mare decât părinților trupești. Atât de mare este deosebirea dintre părinții firești și cei duhovnicești pe cât se deosebește viața de acum de cea care va să fie. Unii ne nasc pentru aceasta, ceilalți pentru cealaltă. Părinții firești n-ar putea să-și apere fiii nici de moartea trupului, nici să alunge boala care vine peste ei. Cei duhovnicești, însă, adesea au scăpat sufletul chinuit și pe cel ce trăgea să moară, unora îmblânzindu-le pedeapsa, iar altora împiedicându-le dintru început căderea, nu numai cu învățătura și cu sfatul, ci și cu ajutorul rugăciunilor.

Apoi, părinții firești, de s-ar întâmpla să-i ofenseze copiii lor pe cei ce au stăpânire și putere multă, nu le pot veni în ajutor cu nimic, pe când preoții nu au împăcat pe stăpâni, nici pe împărați, ci pe însuși Dumnezeu căruia aceia i-au stârnit adeseori mânia.
Traducere din limba greaca de Marius IVASCU.

Despre Biserica

2011-10-09T17:44:00.005+03:00

SursA FotO

1. Biserica – împăciuitoarea tuturor diferențelor
Πολλῶν γὰρ ὄντων καὶ ἀπείρων ἀριθμῷ σχεδὸν ἀνδρῶν τε καὶ γυναικῶν καὶ παίδων, γένει καὶ εἴδει, καὶ ἔθνεσι καὶ γλώσσαις, καὶ βίοις καὶ ἡλικίαις, καὶ γνώμαις καὶ τέχναις, καὶ τρόποις καὶ ἤθεσι καὶ ἐπιτηδεύμασιν, ἐπιστήμαις τε αὖ καὶ ἀξιώμασι, καὶ τύχαις καὶ χαρακτῆρσι καὶ ἕξεσιν, ἀλλήλων διῃρημένων τε καὶ πλεῖστον διαφερόντων τῶν εἰς αὐτὴν γιγνομένων καὶ ὑπ' αὐτῆς ἀναγεννωμένων τε καὶ ἀναδημιουργουμένων τῷ πνεύματι, μίαν πᾶσι κατὰ τὸ ἴσον δίδωσι καὶ χαρίζεται θείαν μορφὴν καὶ προσηγορίαν, τὸ ἀπὸ Χριστοῦ καὶ εἶναι καὶ ὀνομάζεσθαι·
καὶ μίαν τὴν κατὰ πίστιν ἁπλῆν τε καὶ ἀμερῆ καὶ ἀδιαίρετον σχέσιν, τὴν τὰς πολλὰς καὶ ἀμυθήτους περὶ ἕκαστον οὔσας διαφοράς, οὐδ' ὅτι κἂν εἰσὶ συγχωροῦσαν γνωρίζεσθαι, διὰ τὴν τῶν πάντων εἰς αὐτὴν καθολικὴν ἀναφορὰν καὶ συνέλευσιν, καθ' ἣν οὐδεὶς τὸ παράπαν οὐδὲν ἑαυτῷ τοῦ κοινοῦ διωρισμένος ἐστί, πάντων συμπεφυκότων ἀλλήλοις καὶ συνημμένων κατὰ τὴν μίαν ἁπλῆν τε καὶ ἀδιαίρετον τῆς πίστεως χάριν καὶ δύναμιν.
Ἦν γὰρ πάντων, φησίν, ἡ καρδία καὶ ἡ ψυχὴ μία· ὡς ἐκ διαφόρων μελῶν σῶμα ἓν καὶ εἶναι καὶ ὁρᾶσθαι καὶ αὐτοῦ Χριστοῦ τῆς ἀληθινῆς ἡμῶν κεφαλῆς ὄντως ἄξιον· ἐν ᾧ, φησὶν ὁ θεῖος Ἀπόστολος, οὐκ ἔστιν ἄρρην οὐδὲ θῆλυ, οὔτε Ἰουδαῖος οὔτε Ἕλλην, οὔτε περιτομὴ οὔτε ἀκροβυστία, οὔτε βάρβαρος οὔτε Σκύθης, οὔτε δοῦλος οὔτε ἐλεύθερος· ἀλλὰ πάντα καὶ ἐν πᾶσιν αὐτός, ὁ πάντα κατὰ μίαν ἁπλῆν τῆς ἀγαθότητος ἀπειρόσοφον δύναμιν ἑαυτῷ περικλείων, ὥσπερ κέντρον εὐθειῶν τινων ἐξημμένων αὐτοῦ, κατὰ μίαν ἁπλῆν καὶ ἑνιαίαν αἰτίαν καὶ δύναμιν τὰς ἀρχὰς τῶν ὄντων τοῖς πέρασιν οὐκ ἐῶν συναφίστασθαι, κύκλῳ περιγράφων αὐτῶν τὰς ἐκτάσεις καὶ πρὸς ἑαυτὸν ἄγων τοὺς τῶν ὄντων καὶ ὑπ' αὐτοῦ γενομένων διορισμούς·

Mulți și în număr aproape infinit sânt bărbații și femeile și copiii din Biserică, distingându-se și deosebindu-se mult unii de alții prin neam și înfățișare și noroade și limbi, prin viețuire și vârstă, prin păreri și meșteșuguri, prin apucături și năravuri și obiceiuri, prin cunoștințe și păreri, prin soartă și caractere și firi; toți s-au supus Bisericii și au fost renăscuți și rezidiți prin Duhul, iar tuturor li se dă și toți primesc deopotrivă o singură dumnezeiască formă și numire: și a fi, și a se numi ai lui Hristos.
Unul este chipul cel după credință: simplu, de neîmpărțit și de nedespărțit. Osebirile cele multe și negrăite ale fiecăruia nu numai că sânt aduse la un numitor comun prin jertfa și adunarea cea sobornicească, dar fiecare nu este nimic luat separat de obște, ci toți sânt împreună-sădiți laolaltă și uniți prin harul și puterea cea simplă și nedespărțită a credinței.

„Una”, zice,„era inima și sufletul tuturor credincioșilor” (Fap. 4, 32), așa cum Trupul alcătuit din multe mădulare este și se vede a fi unul și cu adevărat vrednic de Hristos, adevăratul nostru Cap. „Întru carele”, zice dumnezeiescul Apostol, „nu este parte bărbătească nici femeiască, nici Iudeu nici Ellin, nici tăiere împrejur nici netăiere împrejur, nici Varvar nici Schit, nici rob nici slobod; ci toate și întru toți Hristos” (Gal. 3, 28; Col. 3, 11), care printr-o singură putere a bunătății sale atotînțelepte și simple le reunește pe toate în sine, asemenea centrului din care emană razele. Sf. Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, I (PG 91, 664)

2. Hristos este ușa cea smerită și plecată
A zis Iisus: „Amin, amin grăiesc vouă: cela ce nu intră prin ușă în staulul oilor, ci sare pre aiurea, acela fur este și tâlhariu” (In. 10, 1). Au spus că nu sânt orbi: doar atunci ar putea să vadă, dacă ar deveni oi ale lui Hristos. De unde-și furau lumina cei ce tăgăduiau Ziua? Pentru aroganța deșartă, trufașă și de nevindecat a acelora a rostit Domnul Iisus aceste cuvinte, prin care, de vom fi cu luare aminte, și pe noi ne-a povățuit la mântuire.

Mulți se numesc, după obiceiul vieții acesteia, oameni buni, bărbați și femei cumsecade, nevinovați, care respectă aproape toate cele poruncite în Lege: își cinstesc părinții, nu curvesc, nu ucid, nu fură, nu aduc mărturie mincinoasă împotriva nimănui, și par să respecte celelate porunci ale Legii, fără să fie creștini. Și mulți se laudă ca și aceștia: „Oare și noi sântem orbi?” Toate aceste lucruri, pe care le fac fără să știe în ce scop, le fac degeaba. Domnul le-a pus înainte parabola aceasta despre oile sale și despre ușa prin care se intră în staul în citirea de astăzi.

Degeaba zic păgânii: „Noi trăim cinstit!” Dacă nu intră pe ușă, la ce folos le sânt cele cu care se laudă? Rostul pe care ar trebui să-l urmărească fiecare din cei ce duc o viață cinstită ar trebui să fie acela de a-i fi dat să trăiască astfel mereu: cui nu-i este dat să trăiască în veci, la ce îi folosește că trăiește bine? Dar nu se cuvine să li se facă această concesie (cum că trăiesc bine) celor ce fie nu cunosc rostul unei vieți cinstite din pricina orbirii, fie îl disprețuiesc trufindu-se. Nimeni nu are nădejde adevărată și sigură că va trăi veșnic, decât dacă recunoaște Viața, adică pe Hristos.
Mulți asemenea oameni caută chiar să-i convingă pe alții să trăiască corect și nu sânt creștini. Vor să sară pe altă parte, să răpească și să ucidă; nu să apere și să păzească turma ca Păstorul. Au fost, dar, unii filozofi care au învățat lucruri subtile despre virtuți și patimi, au făcut distincții, au dat definiții, au tras concluzii din argumente de mare perspicacitate, au umplut cărți, și-au vânturat înțelepciunea proprie dând mult din gură. Aceștia au îndrăznit să le zică oamenilor: „Urmați-ne pe noi, deveniți adepții sectei noastre dacă voiți o viață fericită”. Dar n-ar fi intrat pe ușă: voiau să piardă, să junghie și să ucidă...
Ce voi zice despre aceștia? Iată, și fariseii citeau și în cele ce citeau răsuna Hristos; îl așteptau să vină și nu l-au recunoscut când le stătea în față: se lăudau și ei că ar fi dintre cei ce văd, adică dintre înțelepți. Tăgăduiau pe Hristos și nu intrau pe ușă. Și aceia, pe câți înșelau îi duceau să-i junghie și să-i ucidă, nu la slobozenie. Să-i lăsăm, însă, pe toți aceștia: să vedem dacă intră pe ușă măcar aceia care să laudă cu însuși numele lui Hristos.
Nenumărați sânt cei ce nu doar se mândresc că văd, ci vor să pară și luminați de Hristos, dar sânt eretici. Oare aceștia să fi intrat pe ușă? Nicidecum! Savellie zice: „Același este Fiul, carele este și Tatăl”; dar dacă e Fiu, nu mai e Tată. Nu intră pe ușă cel ce îl numește Fiu pe Tatăl. Arie zice: „Una este Tatăl, alta este Fiul”. Ar fi zis bine, dac-ar fi spus „altul”, nu „alt(cev)a”. Căci zicând „alta” tăgăduiește pe Cel de la care aude: „Eu și Tatăl una sântem” (In. 10, 30). Așadar nici el nu intră pe ușă: predică un Hristos plăzmuit de el, nu pe cel adevărat. Ai numele, nu și realitatea dindărăt. Hristos este numele unei realități: ține-te de ea, dacă vrei să-ți fie de vreun folos numele. Altul de nu știu unde zice ca Photinus: „Hristos este om; nu este Dumnezeu.” Nici el nu intră pe poartă, căci Hristos este Om și Dumnezeu. Și ce rost are să le străbatem pe toate și să înșirăm mulțimea eresurilor deșarte?

Aceasta s-o știți: staulul lui Hristos este Biserica Sobornicească. Cine voiește să intre în staul, să intre pe ușă: să propovăduiască pe Hristos cel adevărat. Nu doar atât, ci să caute slava lui Hristos, nu pe a sa: căci mulți căutând slavă pentru ei înșiși, au risipit mai degrabă decât să adune oile lui Hristos. Smerită e poarta, Hristos Domnul: cel ce intră pe aceasta trebuie să se smerească, ca să nu se lovească la cap. Cine nu se smerește, ci se înalță pe sine, vrea să sară peste gard; or, pentru cel ce sare gardul, după înălțare urmează căderea.
Fer. Augustin, Tâlcuire la Evanghelia după Ioan, XLV, 2 (PL 35, 1720)

3. Biserica are viață, fiindcă în ea viază Duhul
Si vultis habere Spiritum sanctum, intendite, fratres mei: spiritus noster quo vivit omnis homo, anima vocatur: et videtis quid faciat anima in corpore. Omnia membra vegetat; per oculos videt, per aures audit, per nares olfacit, per linguam loquitur, per manus operatur, per pedes ambulat: omnibus simul adest membris, ut vivant; vitam dat omnibus, officia singulis. Non audit oculus, non videt auris, non videt lingua, nec loquitur auris et oculus; sed tamen vivit: vivit auris vivit lingua; officia diversa sunt, vita communis. Sic est Ecclesia Dei: in aliis sanctis facit miracula, in aliis sanctis loquitur veritatem, in aliis sanctis custodit virginitatem, in aliis sanctis custodit pudicitiam conjugalem, in aliis hoc, in aliis illud: singuli propria operantur, sed pariter vivunt. Quod autem est anima corpori hominis, hoc est Spiritus sanctus corpori Christi, quod est Ecclesia: hoc agit Spiritus sanctus in tota Ecclesia, quod agit anima in omnibus membris unius corporis. Sed videte quid caveatis, videte quid observetis, videte quid timeatis. Contingit ut in corpore humano, imo de corpore aliquod praecidatur membrum, manus, digitus, pes; numquid praecisum sequitur anima? Cum in corpore esset, vivebat; praecisum amittit vitam. Sic et homo christianus catholicus est, dum in corpore vivit; praecisus haereticus factus est, membrum amputatum non sequitur spiritus. Si ergo vultis vivere de Spiritu sancto, tenete caritatem, amate veritatem, desiderate unitatem, ut perveniatis ad aeternitatem.

Dacă voiți să aveți Duhul Sfânt, luați aminte, frații mei: duhul nostru prin care viază tot omul se cheamă suflet. Vedeți, dar, ce face sufletul în trup? Animă toate mădularele: cu ochii vede, cu urechile aude, cu nările miroase, cu limba grăiește, cu mâinile lucrează, cu picioarele umblă: este prezent simultan în toate mădularele, făcându-le vii. Dă viață tuturora și fiecăruia îi dă ceva de lucru. Nu aude ochiul, nu vede urechea, nu vede limba, nici nu vorbesc urechea și ochiul. Dar totuși viază: este vie urechea, e vie și limba. Funcțiile lor sânt diverse, viața este comună.

Așa este și Biserica lui Dumnezeu: prin unii sfinți săvârșește minuni, prin alți sfinți grăiește adevărul, prin alții păzește fecioria, prin alții păstrează nunta neîntinată, printr-unii face un lucru, printr-alții altul. Fiecare lucrează ale lor, toți trăiesc laolaltă.

Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceea este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica. Aceeași lucrează Duhul Sfânt în întrega Biserică, ce face sufletul în toate mădularele unui singur trup.

Dar iată de ce se cuvine să vă feriți, iată unde trebuie să fiți cu luare aminte, iată de ce trebuie să vă temeți. Se întâmplă ca dintr-un trup omenesc să fie tăiat un mădular: o mână, un deget, un picior; oare sufletul rămâne în mădularul amputat? Câtă vreme era în trup, era viu; după ce s-a tăiat, și-a pierdut viața.

Așa și creștinul – este catholic (sobornicesc) câtă vreme viază în Trup; odată tăiat s-a făcut eretic, căci Duhul nu urmează mădularul amputat. Așadar, dacă voiți să trăiți în Duhul Sfânt, păstrați dragostea, iubiți adevărul, râvniți unitatea, ca să ajungeți la veșnicie.
Fer. Augustin, Predica 267 (PL 38, 1231)

4. Dumnezeu a găsit o desfrânată și a făcut-o fecioară
Cred în Sfânta Biserică – în Biserica aceea care sântem noi înșine.

Când spun „noi”, nu mă refer doar la cei ce ne-am adunat aici, la voi care mă ascultați acum. Mă refer la creștinii din Biserica din locul acesta, adică la cei ce locuiesc în acest oraș, la toți creștinii acestui ținut, la toți creștinii din această provincie, la toți creștinii de dincolo de mări, la cei din lumea întreagă, fiindcă „de la răsăritul soarelui până la apus lăudat este numele Domnului” (Ps. 112, 3). Toți aceștia alcătuiesc Biserica, Maica noastră adevărată, adevărata Mireasă a Mirelui.

Noi o avem la mare cinste. Ea este soția credincioasă a unui Domn atât de mare. Bunătatea Mirelui față de ea a fost fără margini. A găsit-o desfrânată și a făcut-o fecioară.
Că a fost desfrânată, nu poate tăgădui: ar însemna să uite iertarea Celui ce a eliberat-o. Nu a fost desfrânată? A curvit cu idolii și cu demonii! Toți erau vinovați de curvie în cele duhovnicești. Doar câțiva păcătuiseră trupește, dar toți preacurviseră în inima lor.
Domnul a venit și a făcut Biserica fecioară. Biserica este, așadar, curată. Fie să rămână așa, să se teamă de ispititor, să stea departe de orice ar putea s-o întineze!
Fer. Augustin, Serm. Morin (Miscellanea Agostiniana, 447 ș. urm.)

Traducere din limbile greaca si latina de Marius IVASCU.

Icoana apartine... Elenei (:

2011-10-06T12:26:00.008+03:00

Dragilor,

multumesc tuturor pentru participarea la darul-icoana, pentru comentarii si pentru gindurile bune.
Am folosit tragerea la sorti ca metoda de alegere a posesorului icoanei-dar. Astfel, cel mai mic si cel mai neprihanit (: membru din familie a tras la sorti biletelul pe care era scris numele Elenei.

Elena, ma bucur ca te cunosc. Te rog sa imi lasi adresa ta pe ortodoxie.si.viata.contact@gmail.com pentru ca sa iti pot trimite icoana prin posta.

Sa aveti o saptamina binecuvintata si plina de bucuriiiiiiiii! Mai am si alte daruri, asa ca o sa ne revedem cit de curind!

matuska Eufemia

Dar din Dar se face Raiul (:

2011-09-30T23:43:00.006+03:00

Icoana ii reprezinta pe Sfintii Ioan Teologul si Prohor scriind Cartea Apocalipsei in pestera din insula Patmos.

Dragi cititori ai acestui blog,

de multa vreme vroiam sa va daruiesc o icoana. Nu prea am avut timp sa imi duc gindul pina la capat... :) Dar, postarea precedenta mi-a dat prilejul de a pune in practica acest gind.
Deci, sa va prezint conditiile gratie carora unul dintre voi va putea intra in posesia acestei icoane:

1. Lasati un comentariu la acest post;

2. Puneti un link catre aceasta postare de pe blogul vostru (in cazul in care aveti un blog);

3. Urmariti acest blog.

In 6 octombrie, de praznuirea Sfintului Apostol Toma, unul dintre ocrotitorii familiei mele, va voi face cunoscuta persoana care va primi acest dar.

Va astept cu drag si cu bucurie comentariile.
matuska Eufemia

Sfintul Ioan, insula Patmos si pestera Apocalipsei

2011-09-26T20:31:00.021+03:00

Apocalipsa Sfintului Ioan Teologul - Capitolul 22
8. Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
9. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!
10. Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape. 11. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.
12. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.
13. Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.
14. Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate!
15. Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!
16. Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.
17. Şi Duhul şi mireasa zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii.
18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;
19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.
20. Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!
21. Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin.

FotO: E. TOMA

Despre bani

2011-09-26T11:31:00.004+03:00

1. Nu deveni sclavul creditorilor - Sf. Vasilie cel Mare, Omilia la Psalmul 14 (PG 31, 269)

Οἱ κύνες λαμβάνοντες ἡμεροῦνται· ὁ δὲ δανειστὴς λαμβάνων προσερεθίζεται. Οὐ γὰρ παύεται ὑλακτῶν, ἀλλὰ τὸ πλέον ἐπιζητεῖ. Ἐὰν ὀμνύῃς, οὐ πιστεύει· ἐρευνᾷ τὰ ἔνδον, τὰ συναλλάγματά σου πολυπραγμονεῖ. Ἐὰν προΐῃς τοῦ δωματίου, ἕλκει πρὸς ἑαυτὸν καὶ κατασύρει· ἐὰν ἔνδον σεαυτὸν κατακρύψῃς, ἐφέστηκε τῇ οἰκίᾳ, καὶ θυροκρουστεῖ.
Ἐπὶ γαμετῆς καταισχύνει, ἐπὶ φίλων καθυβρίζει, ἐν ταῖς ἀγοραῖς ἄγχει· κακὸν συνάντημα ἑορτῆς· ἀβίωτόν σοι κατασκευάζει τὸν βίον. Ἀλλὰ μεγάλη, φησὶν, ἡ ἀνάγκη, καὶ οὐδεὶς πόρος χρημάτων ἕτερος.
Τί οὖν τὸ ὄφελος ἐκ τοῦ τὴν σήμερον ὑπερθέσθαι; Πάλιν γὰρ ἥξει σοι ἡ πενία ὥσπερ ἀγαθὸς δρομεὺς, καὶ ἡ αὐτὴ ἀνάγκη μετὰ προσθήκης παρέσται. Τὸ γὰρ δάνος οὐκ ἀπαλλαγὴν παντελῆ, ἀλλὰ μικρὰν ἀναβολὴν τῆς ἀμηχανίας παρέχεται. Σήμερον πάθωμεν τὰ ἐκ τῆς ἐνδείας δυσχερῆ, καὶ μὴ ἀποτιθώμεθα εἰς τὴν αὔριον.
Μὴ δανεισάμενος μὲν ὁμοίως ἔσῃ πένης καὶ σήμερον καὶ πρὸς τὸ ἐφεξῆς· δανεισάμενος δὲ χαλεπώτερον ἐκτρυχωθήσῃ, τοῦ τόκου τὴν πενίαν προσεπιτείναντος. Καὶ νῦν μὲν οὐδεὶς ἐγκαλεῖ σοι πτωχεύοντι· ἀκούσιον γὰρ τὸ κακόν· ἐὰν δὲ τόκοις ὑπεύθυνος ᾖς, οὐκ ἔστιν ὅστις οὐ μέμψεταί σου τῇ ἀβουλίᾳ.

Câinii, dacă le dai un os, se potolesc. Când îi dai ceva creditorului, mai rău îl asmuți. Căci nu se oprește din lătrat, ci caută mai mult. Dacă te juri că nu ai, nu te crede. Îți scotocește casa, îți investighează toate afacerile. Dacă ieși din casă, te târăște la el și te jumulește; dacă te ascunzi înăuntru, e în fața casei și-ți bate insistent la poartă.
Te rușinează de față cu soția, te face de doi bani înaintea prietenilor, te gâtuie prin piețe. Vine ca năpasta, când ți-e lumea mai dragă. Îți face viața un iad. „Am ajuns”, zice, „la mare ananghie, și nu am altă soluție decât să-mi recuperez creditul de la tine!”
Ce folos dacă te mai păsuiește astăzi? Iarăși te ajunge din urmă sărăcia ca un alergător iute de picior și te vei întâlni cu aceeași strâmtorare, doar că datoria crește. Împrumutul nu te scoate la liman, ci doar urnește puțin lucrurile. Să răbdăm, dar, astăzi greutățile lipsei și să nu le amânăm pentru mâine.

Dacă nu te împrumuți, vei fi la fel de sărac astăzi ca și până acum. Dacă te împrumuți, mai rău te afunzi, căci dobânda îți prelungește sărăcia. Acum nimeni nu te osândește că ești sărac. Nu tu ți-ai ales necazul. Dacă te înhami la datorii, toți te vor învinui pentru prostia ta.

2. Monstrul care naște întruna - Sf. Vasilie cel Mare, Omilia la Psalmul 14 (PG 31, 273)

Τοὺς λαγωούς φασι καὶ τίκτειν ὁμοῦ καὶ τρέφειν καὶ ἐπικυΐσκεσθαι. Καὶ τοῖς τοκογλύφοις τὰ χρήματα ὁμοῦ δανείζεται καὶ γεννᾶται καὶ ὑποφύεται.
Οὔπω γὰρ ἐδέξω εἰς χεῖρας, καὶ τοῦ παρόντος μηνὸς ἀπῃτήθης τὴν ἐργασίαν. Καὶ τοῦτο πάλιν δανεισθὲν, ἕτερον κακὸν ἐξέθρεψε, κἀκεῖνο ἕτερον, καὶ τὸ κακὸν εἰς ἄπειρον.
Τόκος γὰρ, ὡς οἶμαι, διὰ τὴν πολυγονίαν τοῦ κακοῦ προσηγόρευται. Πόθεν γὰρ ἄλλοθεν; Ἢ τάχα τόκος λέγεται διὰ τὰς ὠδῖνας καὶ λύπας, ἃς ἐμποιεῖν ταῖς ψυχαῖς τῶν δανεισαμένων πέφυκεν. Ὡς γὰρ ἡ ὠδὶς τῇ τικτούσῃ, οὕτως ἡ προθεσμία τῷ ὑπόχρεῳ παρίσταται.
Ταῦτα λεγέσθω γεννήματα ἐχιδνῶν, τὰ τῶν τόκων ἀποκυήματα. Τὰς ἐχίδνας λέγουσι τὴν γαστέρα τῆς μητρὸς διεσθιούσας τίκτεσθαι. Καὶ οἱ τόκοι τοὺς οἴκους τῶν ὀφειλόντων ἐκφαγόντες ἀπογεννῶνται.

Τὰ σπέρματα χρόνῳ φύεται, καὶ τὰ ζῶα χρόνῳ τελεσφορεῖται· ὁ δὲ τόκος σήμερον γεννᾶται, καὶ σήμερον τοῦ τίκτειν ἄρχεται.
Τῶν ζώων τὰ ταχὺ τίκτοντα ταχὺ τοῦ γεννᾷν παύεται· τὰ δὲ χρήματα, ταχεῖαν λαμβάνοντα τοῦ πλεονασμοῦ τὴν ἀρχὴν, ἀτέλεστον ἐπιδέχεται τὴν εἰς τὸ πλεῖον προσθήκην.
Μὴ σύ γε εἰς πεῖραν ἔλθοις τοῦ ἀλλοκότου τούτου θηρίου.

Despre iepuri se spune că, de îndată ce-și nasc puii, cum încep să alăpteze, iarăși se reproduc. Așa și banii cămătarilor, imediat ce sânt împrumutați, se reproduc și se înmulțesc.
Căci numai ce i-ai primit în mână și deja trebuie să plătești dobândă pe luna în curs. Această sumă, fiind la rândul ei împrumutată, naște alt necaz, iar acela altul și uite așa răul se înmulțește la infinit.
Căci dobânda îmi pare că se cheamă astfel (τόκος < τίκτειν „a naște”) din pricina sporniciei răului. De unde altundeva să-i vină numele? Sau poate i se zice dobândă din pricina durerilor și necazurilor pe care le agonisește în mod firesc sufletelor celor ce se împrumută. Căci asemenea durerii celei ce naște este sorocul la care datornicul trebuie să-și achite rata. Odraslele dobânzilor – acestora s-ar cădea să le zicem pui de năpârci. Căci se spune că viperele devorează pântecele maicii lor înainte de a se naște. La fel și dobânzile se nasc mâncând casele datornicilor.

Semințele cresc cu timpul, iar animalele ajung mai târziu la maturitate; dobânda, însă, astăzi se naște și îndată începe să facă pui. Animalele de îndată ce nasc nu mai zămislesc. Banii, de cum încep să se înmulțească, devin fertili la nesfârșit. Să nu ajungi să ai de-a face cu fiara aceasta îngrozitoare!

3. Caritate pe banii altora - Defensor Grammaticus, Liber scintillarum, XLIX (SC 86, p. 106 ș. urm.)

AUGUSTINUS DIXIT: In largitate enim pauperum, non spolia, sed dona requiruntur. Quale illud munus est, ut alter cum gaudio accipit, alter cum lacrimis amittit, super quod ille gratulatur, iste suspirat? Quamvis largiaris tuum, meliorem eleemosynam facis, si reddis alienum. (…) Malunt se suum perdere largiendo, quam aliena restituere componendo. HIERONYMUS DIXIT: Gloria episcoporum pauperum opibus providere; ignominia omnium sacerdotum propriis studere divitiis.
BASILIUS DIXIT: Non sis vanus cum feceris eleemosynam indigenti, neque teipsum meliorem cui feneras existimes.
GREGORIUS DIXIT: Dumque quaelibet necessaria indigentibus damus, sua illis reddimus, non nostra largimus.

Augustin a zis: Pentru a-i ajuta pe săraci, este nevoie de daruri (din banii noștri), nu de ce am prădat (de la alții). Ce dar e acela, ca unul să primească cu bucurie, iar altul să piardă cu lacrimi ceea ce pe unul îl face să râdă, iar pe celălalt să suspine? Chiar decât să dai de la tine, mai bună pomană îți faci dacă întorci ceea ce datorezi. Unii preferă să piardă mai degrabă dăruind ceea ce le aparține, decât să fie nevoiți să înapoieze altora cele datorate prin compromis.

Ieronim a zis: Slava episcopilor este să dea cele de trebuință săracilor. Este o rușine pentru orice preot să încerce să-și sporească avuțiile proprii.

Vasilie a zis: Nu fii încântat de tine însuți când dai milostenie celui lipsit, nici nu te socoti mai bun decât cel pe care-l împrumuți.

Grigorie a zis: Când dăm celor lipsiți orice s-ar întâmpla să le trebuiască, le înapoiem de fapt ce le aparține de drept, nu le dăm dintr-ale noastre.

4. Hotărâți împreună ce vreți să faceți cu banii voștri - Fer. Augustin, Scrisoarea CCLXII, 4 (PL 33, 1078)

Pariter ergo consilium de omnibus haberetis, pariter moderaremini quid thesaurizandum esset in caelo, quid ad vitae huius sufficientiam vobis et vestris vestroque filio relinquendum, ne aliis esset refectio, vobis autem angustia. Et in his disponendis atque faciendis, si quid tibi forte melius videretur, suggereres viro reverenter, eiusdemque auctoritatem tanquam tui capitis sequereris obedienter; ut omnes qui sanum sapiunt, ad quos posset hoc bonum vestrum fama perferre, de domus vestrae fructu ac pace gauderent, et adversarius revereretur nihil habens de vobis dicere pravi. Sed illud est quod minus te observasse contristor, quia tanto humilius et obedientius ei obsequi in domestica conversatione debuisti, quanto ille religiosius tibi rem tam magnam etiam imitando concesserat. Non enim quia pariter temperabatis a commixtione carnali, ideo tuus maritus esse destiterat; imo vero tanto sanctius inter vos conjuges manebatis, quanto sanctiora concorditer placita servabatis. Nihil ergo de tua veste, nihil de tuo auro vel argento vel quacumque pecunia, aut rebus ullis terrenis tuis sine arbitrio eius facere debuisti, ne scandalizares hominem qui Deo tecum maiora voverat, et ab eo quod de tua carne licita potestate posset exigere, continenter abstinuerat.

Sfătuiți-vă unul cu altul despre toate, decideți împreună ce și cât vreți să vă adunați în ceruri (prin milostenie), ce vă este de trebuință vouă pentru viața aceasta și ce vreți să le lăsați rudelor și fiului vostru, ca nu cumva pe alții să-i îndestulați, iar voi să ajungeți la strâmtorare. Când urmează să dispuneți de bunurile voastre sau să faceți vreun lucru, dacă ceva ți se pare ție că ar fi bine, propune-i-o bărbatului tău cu cinstire și pleacă-te autorității lui cu supunere, ca unuia ce-ți este cap. Astfel, toți cei ce cugetă drept, care vor fi auzit despre înfrânarea voastră, se vor bucura de sporirea și pacea căminului vostru, iar vrăjmașul se va întoarce rușinat negăsind ce să vă reproșeze.

Dar ce mă întristează pe mine este că tu trebuia să te smerești cu atât mai mult și să-l asculți cu mai multă supunere în viața voastră de familie, cu cât el ți-a făcut un hatâr atât de mare urmându-te pe calea curăției. Chiar dacă amândoi v-ați înfrânat de la împreunarea trupească, el nu a încetat să mai fie soțul tău; ba v-ați fi păstrat cu atât mai mult sfințenia rămânând împreună ca soți, dacă v-ați fi respectat unul altuia dorințele ca fiind mai sfinte (decât voia proprie), având același cuget. Nu trebuia, așadar, să faci nimic cu hainele tale, cu aurul sau argintul sau orice avuție sau vreo altă treabă pământească fără consimțământul lui, ca să nu-l smintești pe bărbatul care a făgăduit lucruri atât de mari lui Dumnezeu alături de tine și care, deși ar fi putut pretinde dreptul care i se cuvenea asupra trupului tău, s-a înfrânat cu răbdare. Purtarea ta față de el e pricină de scandal!

5. Portretul unui cămătar - Sf. Vasilie cel Mare, Omilia la Psalmul 14 (PG 31, 265)

Ὁ δὲ φιλάργυρος, ὁρῶν ὑπὸ τῆς ἀνάγκης ἄνδρα κατακαμπτόμενον πρὸ τῶν γονάτων ἱκετεύοντα, τί οὐ ποιοῦντα ταπεινόν; τί οὐ φθεγγόμενον; οὐκ ἐλεεῖ παρ' ἀξίαν πράττοντα, οὐ λογίζεται τὴν φύσιν, οὐκ ἐνδίδωσι ταῖς ἱκεσίαις, ἀλλ' ἄκαμπτος καὶ ἀμείλικτος ἕστηκεν, οὐ ταῖς δεήσεσιν εἴκων, οὐ δάκρυσιν ἐπικλώμενος, ἐπιμένων τῇ ἀρνήσει, ἐξομνύμενος καὶ ἐπαρώμενος ἑαυτῷ, ἦ μὴν ἀπορεῖν παντελῶς χρημάτων, καὶ περισκοπεῖν καὶ αὐτὸς εἴ τινα εὕροι τῶν δανειζόντων.

Ἐπειδὰν δὲ ὁ ζητῶν τὸ δάνειον τόκων μνησθῇ, καὶ ὑποθήκας ὀνομάσῃ, τότε καταβαλὼν τὴν ὀφρὺν προσεμειδίασε, καί που καὶ πατρῴας φιλίας ἀνεμνήσθη, καὶ συνήθη εἶπε καὶ φίλον.
Ὀψόμεθα, φησὶν, εἴπου τί ἐστιν ἡμῖν ἀποκείμενον ἀργύριον. Ἔστι δὲ παρακαταθήκη φίλου ἀνδρὸς ἐπ' ἐργασίᾳ παραθεμένου ἡμῖν. Ἀλλ' ἐκεῖνος μὲν βαρεῖς ἐπ' αὐτῷ τοὺς τόκους ὥρισεν· ἡμεῖς δὲ πάντως ἐπανήσομέν τι, καὶ ἐπ' ἐλάττοσι τοῖς τόκοις δώσομεν.

Τοιαῦτα κατασχηματιζόμενος, καὶ τοιούτοις λόγοις ὑποσαίνων καὶ δελεάζων τὸν ἄθλιον, γραμματείοις αὐτὸν προσκαταδήσας, καὶ πρὸς τῇ καταπονούσῃ πενίᾳ ἔτι καὶ τὴν ἐλευθερίαν
τοῦ ἀνδρὸς προσαφελόμενος, ᾤχετο. Ὁ γὰρ τόκοις ἑαυτὸν ὑπεύθυνον καταστήσας, ὧν τὴν ἔκτισιν οὐχ ὑφίσταται, δουλείαν αὐθαίρετον κατεδέξατο διὰ βίου.

Iubitorul de arginți, văzând pe vreun om copleșit de nevoie că imploră în genunchi – ce n-ar face, sărmanul? ce n-ar zice? – nu se îndură să-i dea cât îi trebuie, nu ține cont de fire, nu cedează rugăminților, ci rămâne neîndurat și țeapăn: rugăciunile nu-l impresionează, lacrimile nu-l înmoaie. Ține morțiș că nu are niciun ban, jurându-se și blestemându-se pe sine, că și el caută pe cineva care să-l împrumute.

Dar dacă cel ce vrea să se împrumute pomenește de dobânzi și garanții, îndată ridică din sprâncene și zâmbește, își aduce aminte de bunele relații dintre părinții lor și-l numește pe acela casnic și prieten.

„Să vedem”, zice, „de nu cumva avem ceva bani puși deoparte. Da, ar fi o sumă de la un prieten pe care mi-a împrumutat-o pentru o afacere. Din păcate, acela așteaptă dobândă mare, dar noi mai scădem ceva pentru tine și ți-o vom da cu o dobândă mai mică.”

Urzind unele ca acestea și cu astfel de minciuni momindu-l și înșelându-l pe nefericit, îl duce la notari și, pe lângă sărăcia care-l apasă, îi mai răpește omului și libertatea. Căci cel ce ia asupra sa dobânzi pe care nu le poate plăti acceptă singur sclavia pe viață.

Traducerile din limba greaca si din limba latina ii apartin lui Marius IVASCU.

Despre modul citirii rugăciunilor de la Dumnezeiasca Liturghie (Enciclica Sinodului Bisericii Greciei nr. 2784/2004)

2011-09-20T16:36:00.005+03:00

SursA FotO

Enciclica nr. 2784: despre modul citirii rugăciunilor de la Dumnezeiasca Liturghie
(31 martie 2004)

Către
Înalt Preasfințiții Mitropoliți ai Bisericii Greciei,

Subiect: despre modul citirii rugăciunilor de la Dumnezeiasca Liturghie

Preacucernici Frați în Hristos,
Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, în purtarea sa de grijă legitimă și neîntreruptă pentru aspectele ce privesc păstrarea „slujirii bine-primite lui Dumnezeu” și având în vedere concluziile la care a ajuns Comisia Sinodală Specială pentru Cultivarea Renașterii Liturgice, dorește ca prin prezenta Enciclică să Vă aducă la cunoștință Vouă - și prin Voi „întregii Plirome a Preasfintei Biserici a Greciei” – cele de mai jos în legătură cu modul citirii rugăciunilor din cuprinsul Dumnezeieștii Liturghii, așa încât participarea întregului Popor al lui Dumnezeu la cele săvârșite, citite și cântate într-însa să fie cu adevărat sobornicească și întru cunoștință.

Modul citirii rugăciunilor a fost, în trecut, prilej pentru exprimarea unor păreri contrare. Întrucât nu e vorba doar despre un subiect de tipic, ci unul care afectează mântuirea poporului prin participarea conștientă a acestuia la Dumnezeiasca Liturghie, se cere o cunoaștere clară a istoriei și teologiei sale, așa încât să se discearnă și să se implementeze măsurile corecte pentru practica liturgică actuală.

Mărturiile primelor opt secole (epoca din care ni s-au păstrat primele manuscrise cu rugăciuni) atestă că poporul auzea rugăciunile Dumnezeieștii Liturghii. Aceasta reiese fie din mărturiile privind răspunderea cu „Amin” la rugăciunile Preotului (Iustin, Dionisie al Alexandriei, Ieronim), fie din indicațiile clare că rugăciunile „erau auzite” de popor (Dionisie al Alexandriei, Canonul al 19-lea de la Sinodul din Laodiceea, Viața Cuvioasei Melania), fie din întrebuințarea verbului lego („a zice”) în legătură cu rugăciunile Dumnezeieștii Liturghii (Marele Vasilie, Grigorie Teologul), fie din afirmațiile Sf. Ioan Gură de Aur despre Preot, care „ia asupra sa glasul poporului” și liturghisește, precum și despre trupul bisericesc, care înalță rugăciunile euharistice „într-un singur suflet” (homothymadon) și „cu un singur glas” (en miāi phōnēi). La acestea se adaugă mărturia nemijlocită despre citirea rugăciunilor Dumnezeieștii Liturghii în auzul poporului pe care o oferă foarte importantul text al Constituțiilor Apostolice, când relatează că episcopul se roagă „pentru sine” (kath’heauton) când se îmbracă, dar „înalță” (anapempei) rugăciunile euharistice înaintea Jertfelnicului.

Această tradiție unanimă se sprijină pe avertismentul Sf. Pavel din I Corinteni 14, 16-17, cum că laicul nu poate să răspundă cu „Amin” la rugăciunile preotului dacă nu le înțelege (va să zică, nu le aude). Mai sus menționatul Canon 19 al Sinodului de la Laodiceea vorbește despre trei rugăciuni ale credincioșilor de la Dumnezeiasca Liturghie. Prima se face „în liniște” (dia siōpēs) și privește învrednicirea liturghisitorului, pe când celelalte două se zic „cu voce tare” (dia prosphōnēseōs). Mărturia pomenită constituie și singura mențiune din primele secole despre rugăciunea care se citește în taină (kata tropon mystikon), deși se cuvine să observăm că ea nu face parte din nucleul de bază al Liturghiei, adică din Sfânta Anafora. Abia la finele secolului VI-VII, scriitorul nestorian Narsai introduce citirea rugăciunilor din Anafora „în tăcere” (kata to sesiōpēmenon). Împotriva acestei practici Biserica Ortodoxă a reacționat prin Novella a 137-a a lui Iustinian, care a confirmat tradiția universală potrivit căreia rugăciunile Liturghiei se cuvin a fi înălțate „nu în tăcere, ci cu glas care să fie auzit de poporul preacredincios” (mē kata to sesiōpēmenon, alla meta phōnēs tōi pistotatōi laōi exakouomenēs).
Predania despre modul citirii rugăciunilor în auzul poporului este limpede, unitară și sobornicească. În lumina acestei tradiții putem asimila intenția unei teologii a „misticii” și a „tainei” care se conturează în limbajul euharistic al multor scriitori bisericești după secolul al IV-lea și care culminează în scrierile areopagitice și la tâlcuitorii bizantini ai Dumnezeieștii Liturghii. Nu este vorba de citirea cu voce scăzută a rugăciunilor – cum susțin unii – căci o asemenea citire ar fi contrară tradiției liturgice din primele secole, ci despre intenția ca Liturghia să constituie un prilej pentru „cateheza mistagogică” (mistagogie, în înțelesul Sfântului Maxim Mărturisitorul).
Manuscrisele euhologice păstrate de la sfârșitul secolului al VIII-lea confirmă tradiția liturgică de până atunci. Atestă că se citeau „în taină” (mystikōs), adică nu erau deplin auzite, rugăciunile „Nimenea este vrednic” (Oudeis axios) de la Dumnezeiasca Liturghie, „Îndurate și milostive Dumnezeule” (Ho eusplanchnos kai eleēmon Theos) de la Botez și „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru” (Kyrie Iēsou Christe ho Theos hēmōn) de la Rânduiala Sfințirii Mari a Apelor de la Arătarea Domnului; se „proclamau” (ekphōnoumenas), adică se intonau melodic cu glas răspicat (me lampran tēn phonēn), rugăciunile dinapoia amvonului de la toate Liturghiile, precum și rugăciunile „Mare ești Doamne” (Megas ei Kyrie) de la Botez și Sfințirea cea Mare a Apelor și „Preacurate, neîntinate” (Achrante, amiante) de la Slujba Plecării Genunchilor. Toate celelalte – adică referitor la toate rugăciunile se prescrie anume sau reiese nemijlocit din context – se înalță „cu voce gravă/sobră” (chamēlēi tēi phonēi), care se modulează prin diferite prevederi.
Prin urmare, este o eronată concepția că rugăciunile se citesc fie în taină, fie cu glas mare („ecfonetic”: ekphōnōs), cum se zice adesea. Corect după tradiția manuscriselor euhologice este ca cele mai puține rugăciuni – și acelea clar indicate – să se citească în taină sau „ecfonetic”, iar cele mai multe să se citească „cu voce gravă/sobră” (chamēlophōnōs), dar în auzul (eis epēkoon) poporului, adică în așa fel încât poporul să le poată asculta. Aceasta este tradiția liturgică a Bisericii pe care practica liturgică actuală este chemată să o adopte. Cu excepția rugăciunii Heruvicului, pe care proestosul trebuie să o citească pentru sine și în auzul împreună-slujitorilor, și a celei dinapoia amvonului, care se cuvine să fie citită ecfonetic, toate celelalte rugăciuni trebuie să fie înălțate de liturghisitor cu voce gravă/sobră, care să păstreze inteligibilitatea Tainei, a „Liturghiei” (= lucrare publică), să întărească evlavia rugătorilor și, în sfârșit, să inițieze-în-taină (myst-agōgei).

Modul de citire cu voce gravă în auzul poporului păstrează, de altminteri, grija pentru „catehizarea mistagogică” postbaptismală. Căci toți credincioșii, după Botezul lor, sunt „inițiați” (mystagōgoumenoi) și nu mai sunt „catehumeni”. Pentru cei botezați, viața pământească este o continuă perioadă de înnoire (diakainismos), o păstrare a veșmântului alb primit la Botez până în „Ziua cea nouă a Domnului”, adică până la întâlnirea cu Domnul ce va să vie. Ca „inițiați” se cuvine să fie instruiți în Taina slujirii lui Dumnezeu, iar această instrucție se realizează – pe lângă celelalte mijloace - și prin citirea rugăciunilor în auzul credincioșilor, care, de altfel, nu trebuie să facă doar obiectul unui canon despre tipic, ci să fie un prilej de învățătură (de „cateheză mistagogică”) din partea Păstorilor și a Dascălilor Bisericii.
Acestea fiind datele liturgice și istorico-canonice, putem să apreciem și să conchidem următoarele:

1. 1. Toate cele ce se cuprind în Dumnezeiasca Liturghie au locul lor cuvenit și niciodată nu se cuvine să fie detașate din prim-planul atenției religioase, al simțirii și evlaviei preotului liturghisitor.

2. 2. Cele săvârșite în cadrul Sfintei Liturghii au caracter eshatologic și sânt obligatorii, nu atât în sensul cerebral și rațional, cât datorită „inimii”, în accepțiunea pe care termenul o are în Teologia ascetică (nēptikē) și patristică.

3. 3. Credincioșii trebuie ajutați să conștientizeze mai mult că la Dumnezeiasca Liturghie nu „săvârșesc” Taina împreună cu Preotul, ci participă la ea; aceasta deoarece prima concepție, ca credință și convingere, este o simțire și o practică curat protestantă, care anulează atât „structura ierarhică” sau „Ierarhia” în Biserică, cât și deosebirea harismelor dintr-însa. Această idee se poate înfiripa și strecura inconștient ca o „convingere” în Poporul Dreptslăvitor al lui Dumnezeu și prin citirea fără discernământ a rugăciunilor „ecfonetic” sau cu „glas mare”.

4. 4. Citirea rugăciunilor cu voce gravă și nu „în șoaptă” (psithyristikōs), cum este numită de obicei această practică, oferă credincioșilor posibilitatea de a urmări înlănțuirea firească a rugăciunilor și ecfoniselor și a structurii canonice a Dumnezeieștii Liturghii, pe care o „corupe adesea desprinderea rugăciunilor de la locul lor și ruperea legăturii dintre cele împreună-rostite și cântate” (Enciclica Sfântului Sinod nr. 2683/8.11.1999).

5. 5. Această indicație a „rostirii cu voce gravă” a rugăciunii îi ferește, alături de ceilalți, și pe Preoți de a neglija sau de a omite citirea conștientă a rugăciunilor, de rostirea și pronunțarea lor mecanică sau de a le parcurge numai „cu ochiul”, cum se zice, iar pe credincioși îi va ajuta să conștientizeze că Preotul nu rostește la Dumnezeiasca Liturghie niște formule magice în șoaptă, ci săvârșește și înalță în numele lor „rugăciuni și mijlociri și jertfe fără de sânge” pentru toată Pliroma Bisericii.

6. 6. În mod firesc Editura Apostolikē Diakonia a Bisericii Greciei, urmând hotărârii Sfântului Sinod și la sugestia Preafericitului Mitropolit al Servilor și al Kozanei, kir Dionisie, a purces nu demult la revizuirea rugăciunilor și a ecfoniselor în acord cu izvoarele vechii și autenticei tradiții liturgice în cărțile liturgice pe care le tipărește (Arhieraticonul și Liturghierul) și la înlocuirea termenului mystikōs („în taină”) cu chamēlophōnōs („cu voce gravă”) în rubricile liturgice.
Având în vedere acestea, Vă rugăm să-i îndemnați pe Presbiterii Sfintelor Voastre Mitropolii să slujească „cu frică de Dumnezeu, cu credință” și cu deosebită străpungere cele ce țin de Dumnezeiasca slujbă, să încurajeze participarea întru cunoștință a credincioșilor la ea și prin citirea „cu voce gravă” a rugăciunilor să evite orice formalism sau orice sentimente și stări pietiste, precum și manifetările sacramentaliste sau „teatralismul”, având în vedere mai ales și în primul rând Ospățul eshatologic al Împărăției lui Dumnezeu, adică „Dumnezeiasca Împărtășire/Comuniune”.

† HRISTODOULOS al Atenei, Întâi-stătător.
† Nichifor al Didimotihului și Orestiadei
† Iacov al Mitilinei, Eressului și Plomariului
† Ierothei al Limnosului și al Sf. Evstratie
† Dimitrie al Gumeniței, Axiopolei și Polikastrului
† Panteleimon al Veriei și al Nausei
† Andrei al Driinopolei, Pogonianei și Koniței
† Hrisostom al Gytheiului și Itylului
† Ignatie al Dimitriadei și Almirului
† Chiril al Kythirelor
† Theoclit al Thessaliotidei și Fanariofersalelor
† Daniil al Kesarianei, Vironului și Imittului
† Efrem al Idrei, Spețelor și Eghinei.

Protonotar
† Arhim. Hrisostomos Sklifas.

Traducere din limba greaca de Marius Ivascu dupa ecclesia.gr

Sf. Ioan Gura de Aur: Prefăcătoria cerșetorului vădește neomenia ta

2011-09-19T11:30:00.002+03:00

SursA FotO

Μανία γὰρ καὶ παραπληξία σαφὴς, τὰ μὲν κιβώτια μεστὰ ἱματίων ποιεῖν, τὸν δὲ κατ' εἰκόνα Θεοῦ γενόμενον καὶ καθ' ὁμοίωσιν, γυμνὸν καὶ τρέμοντα ὑπὸ τοῦ κρυμοῦ περιορᾷν, καὶ μόλις ὀρθούμενον.

Ἀλλὰ προφασίζεται, φησὶ, τὸν τρόμον καὶ τὴν ἀσθένειαν. Καὶ γὰρ εἰ ὑποκρίνεται, ἐξ ἀνάγκης ὑποκρίνεται καὶ ἐνδείας διὰ τὴν ὠμότητα τὴν σὴν καὶ τὴν ἀπανθρωπίαν τὴν τοιούτων δεομένην προσωπείων, τὴν μὴ ἐπικλωμένην πρὸς ἔλεον.
Τίς γὰρ οὕτως ἄθλιος καὶ ταλαίπωρος, ὡς μηδεμιᾶς ἀνάγκης ἐπικειμένης ὑπὲρ ἑνὸς ἄρτου τοιαῦτα ἀσχημονεῖν καὶ κόπτεσθαι καὶ τοσαύτην ὑπομένειν δίκην;
Ὥστε ἡ ὑπόκρισις ἡ ἐκείνου τῆς σῆς ἀπανθρωπίας περιέρχεται γιγνομένη κήρυξ. Ἐπειδὴ γὰρ ἱκετεύων καὶ λιπαρῶν καὶ ἐλεεινὰ προϊέμενος ῥήματα, καὶ ὀδυρόμενος καὶ δακρύων καὶ δι' ὅλης περιιὼν τῆς ἡμέρας, οὐδὲ τῆς ἀναγκαίας εὐπορεῖ τροφῆς, ἐπενόησεν ἴσως καὶ ταύτην τὴν μηχανὴν, οὐκ ἐκείνῳ τοσαύτην, ὅσην σοὶ, φέρουσαν τὴν ἀσχημοσύνην καὶ τὴν κατηγορίαν.
Ἐκεῖνος μὲν γὰρ ἐλεεῖσθαι δίκαιος, ὅτι εἰς τοσαύτην κατῆλθεν ἀνάγκην· ἡμεῖς δὲ μυρίων ἄξιοι τιμωριῶν, ὅτι τοὺς πένητας τοιαῦτα βιαζόμεθα πάσχειν.

Demență și curată nebunie – să-ți îndeși dulapurile cu haine și pe cel zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu să-l treci cu vederea gol și tremurând de frig și abia ținându-se pe picioare.

„Dar se preface”, zici, „că tremură și că e neputincios!” Și dacă joacă teatru, o face constrâns de necesitate și de lipsă și din pricina cruzimii și neomeniei tale, care are nevoie de atâtea efecte speciale și tot nu se înduplecă spre milă.

Căci cine e atâta de nenorocit și ticălos, încât fără să fie silit de vreo nevoie s-ar deda la atâtea măscări, s-ar lăsa lovit și ar răbda asemenea ocară pentru o pâine?

Așa încât prefăcătoria aceluia dă târcoale neomeniei tale, dând-o în vileag. Rugămințile și lingușelile și cuvintele înduioșătoare și tânguirile și lacrimile și preumblările de toată ziua nu i-au asigurat nici minimul necesar pentru a supraviețui. Astfel s-a gândit și la trucul acesta, care nu-i aduce lui atâta rușine și osândă, cât ție.

Căci el este vrednic să fie miluit, ca unul care a ajuns într-o asemenea nevoie. Noi însă merităm mii de pedepse, fiindcă îi silim pe săraci să pătimească atâtea.

Din Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola I către Corintheni, XXI, 5 (PG 61, 177). Traducere din limba greaca de Marius Ivascu.

Ochiul cel mare ce-ți atârnă la gât - Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 12 (PG 8, 540)

2011-09-15T22:53:00.005+03:00

SursA FotO

Λίθους δὲ πελίους ἢ χλωροὺς καὶ τῆς ἀπεξενωμένης θαλάττης τὰ ἐκβράσματα καὶ τῆς γῆς τὰ ἐκψήγματα μειρακιῶδές ἐστι τεθηπέναι. Ταύτῃ καὶ τὸ πῦρ τὰ παιδία θεασάμενα φέρεται ἐπ' αὐτὸ τῇ λαμπρότητι ἀγόμενα, τῆς δὲ ἐπαφήσεως τὸ ἐπισφαλὲς διὰ τὴν ἄνοιαν οὐ κατανενοηκότα. Τοιοῦτο ταῖς ἠλιθίαις οἱ λίθοι γυναιξὶν περιδούμενοι τοῖς ὅρμοις καὶ τοῖς περιδεραίοις ἐγκατακλειόμενοι ἀμέθυστοι καὶ κεραυνῖται καὶ ἰάσπιδες καὶ τοπάζιον ἥ τε Μιλησία σμάραγδος ἐμπόλημα τιμηέστατον.
Ὁ δὲ πολυτίμητος μαργαρίτης ὑπερφυῶς τῇ γυναικωνίτιδι εἰσεκώμασεν· γίνεται δὲ οὗτος ἐν ὀστρείῳ τινὶ, μέγεθος δὲ ἡλίκος ἰχθύος ὀφθαλμὸς εὐμεγέθης. Καὶ οὐκ αἰσχύνονται αἱ κακοδαίμονες περὶ ὄστρειον ὀλίγον τοῦτο τὴν πᾶσαν σπουδὴν πεποιημέναι, ἐξὸν ἁγίῳ κοσμεῖσθαι λίθῳ, τῷ λόγῳ τοῦ θεοῦ, ὃν μαργαρίτην ἡ γραφὴ κέκληκέν που, τὸν διαυγῆ καὶ καθαρὸν Ἰησοῦν, τὸν ἐν σαρκὶ ἐπόπτην ὀφθαλμόν, τὸν λόγον τὸν διαφανῆ, δι' ὃν ἡ σὰρξ τιμία ὕδατι ἀναγεννωμένη. Καὶ γὰρ τὸ ὄστρειον ἐκεῖνο ἐν ὕδατι γιγνόμενον περιστέγει τὴν σάρκα, ἐκ δὲ ταύτης ὁ μαργαρίτης κυΐσκεται.

Λείπεται τοίνυν ἡμῖν κἀκεῖνο ἐπιλῦσαι τὸ ἐπιφερόμενον· τίσιν οὖν τὰ πολυτελέστερα, ἂν αἱρῶνται πάντες τὰ εὐτελέστερα; τοῖς ἀνθρώποις, φήσαιμ' ἄν, ἐὰν χωρὶς προσπαθείας καὶ διαφορᾶς χρώμεθα αὐτοῖς.
Εἰ δὲ ἀμήχανον πάντας σωφρονεῖν (…).

A se tot minuna de pietre întunecate ori verzi, de secrețiile mării îndepărtate ori de cheagurile pământului e totuna cu a da în mintea copiilor. Aceștia, când văd focul, sânt atrași de strălucirea flăcării și nu iau în seamă primejdia arsurii, fiindcă nu au minte. Tot așa pățesc femeile fără minte cu pietrele încrustate în lanțuri și coliere: ametiste, cheravnite, iaspisuri și topaze sau milesianul smarald, „marfă neprețuită”.
Mai de preț decât acestea este mărgăritarul, introdus cu mare cinste în gineceu. Acesta se alcătuiește înlăuntrul unei scoici, având dimensiunea unui ochi de pește mai mărișor. Și nu se rușinează nefericitele să-și dea toată silința pentru această scoică micuță, în loc să se împodobească cu piatra sfântă, Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Scriptura l-a numit undeva mărgăritar; cu Iisus cel strălucitor și curat, cu ochiul atoatevăzător în trup, Cuvântul cel străveziu, prin care trupul renaște prin apă la o viață de mare preț. Căci scoica aceea născută în apă ascunde carnea, iar din aceasta se zămislește mărgăritarul.

Ne mai rămâne să răspundem la o singură obiecție: Cui vor rămâne cele de mare preț, dacă toți vor prefera lucrurile simple? Oamenilor, zic, de vom ști să ne folosim de ele fără patimă și părtinire.
Greu este ca toată lumea să judece cumpătat!

Cuvint din Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 12 (PG 8, 540). Traducere din limba greaca de Marius Ivascu.

Cuvint al Sfintului Andrei Criteanul la sarbatoarea Nasterii Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu

2011-09-08T15:16:00.003+03:00

Din Cuvântările Sfântului Andrei Criteanul
(Cuv. 1: PG 97, 806-810)

Cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi

Τέλος γὰρ νόμου, Χριστός˙ οὐ μᾶλλον ἡμᾶς ἀπάγων τοῦ γράμματος, ὅσον ἐπανάγων ἐπὶ τὸ πνεῦμα. Τοῦτο γὰρ ἡ τελείωσις, καθὰ αὐτὸς ὁ τοῦ νόμου δοτὴρ ἅπαντα συμπεράνας, ἐπὶ τὸ πνεῦμα τὸ γράμμα μετήνεγκεν, ἀνακεφαλαιώσας εἰς ἑαυτὸν τὰ πάντα, καὶ διαιτήσας νόμῳ τῇ χάριτι. Καὶ τὸν μέν ὑποζεύξας, τὴν δὲ συνάψας ἐναρμονίως ˙οὐ φύρας τὰ θατέρου πρὸς θάτερον ἴδια, μετοχετεύσας δὲ καὶ λίαν θεοπρεπῶς, ἐπὶ τὸ κοῦφόν τε καὶ ἐλευθέριον ὅσον δυσαχθές τε καὶ δοῦλον, καὶ ὑποχείριον· ἵνα μηκέτι ὦμεν ὑπὸ τὰ στοιχεῖα τοῦ κόσμου δεδουλωμένοι, καθώς φησιν ὁ Ἀπόστολος, μηδὲ ζυγῷ δουλείας τοῦ νομικοῦ γράμματος ἐνεχώμεθα.

Τοῦτο γὰρ τῶν περὶ ἡμᾶς εὐεργετημάτων Χριστοῦ τὸ κεφάλαιον. Τοῦτο ἡ τοῦ μυστηρίου φανέρωσις – τοῦτο ἡ κενωθεῖσα φύσις, θεὸς καὶ ἄνθρωπος, καὶ ἡ τοῦ προσλήμματος θέωσις· ἀλλὰ τῆς οὕτω λαμπράς τε καὶ περιφανέστατης θεοῦ πρὸς ἀνθρώπους ἐπιδημίας, ἔδει τι πάντως εἶναι καὶ χαρᾶς ἐπεισόδιον, δι' οὗ τὸ μέγα τῆς σωτηρίας εἰς ἡμᾶς πρόεισι δῶρον. Τὸ δέ ἐστιν ἡ παροῦσα πανήγυρις, προοίμιον ἔχουσα τῆς Θεοτόκου τὴν γέννησιν· συμπέρασμα δὲ, τῆς τοῦ Λόγου πρὸς σάρκα συμπήξεως τὴν ἀπόταξιν (...) Παρθένος γὰρ ἄρτι γεννᾶται καὶ τιθηνεῖται καὶ πλάττεται, καὶ τῷ θεῷ τῷ παμβασιλεῖ τῶν αἰώνων ἑτοιμάζεται μήτηρ.

Ἐπεὶ καὶ διπλοῦν ἐντεῦθεν ἡμῖν προσέσται ποιουμένοις τὸ κέρδος· τὸ μέν τι πρὸς τὴν ἀλήθειαν ἡμᾶς ἐπανάγον, τὸ δέ τι τῆς νομικῆς ἐν γράμματι δουλείας καὶ πολιτείας ἀπάγον. Πώς, καὶ τίνα τρόπον; Ὑποχωρούσης δηλαδὴ τῆς σκιᾶς τῇ τοῦ φωτὸς παρουσίᾳ, καὶ τὴν ἐλευθερίαν τοῦ γράμματος ἀντεισφερούσης τῆς χάριτος· ὧν ἡ παροῦσα πανήγυρις μεθόριος ἵσταται, τὴν ἀλήθειαν τῶν τυπικῶν συμβόλων ἀντιπαραζευγνῦσα, καὶ τὰ νέα τῶν παλαιῶν ἀντεισφέρουσα.
Πάσα τοίνυν ἡ κτίσις ὑμνείτω καὶ χορευέτω, καὶ συνεισφερέτω τι τῶν τῆς ἡμέρας ἐπάξιον. Γενέσθω μία κοινὴ σήμερον οὐρανίων καὶ ἐπιγείων πανήγυρις˙ καὶ συνεορταζέτω πᾶν ὅσον ἐγκόσμιόν τε καὶ ὑπερκόσμιον σύγκριμα. Σήμερον γάρ τοῦ Παντοκτίστου τὸ κτιστὸν ᾠκοδόμηται τέμενος˙ καὶ τὸ κτίσμα, τῷ Κτίστῃ θεῖον ἐναύλισμα καινοπρεπῶς ἑτοιμάζεται.

Sfârșitul legii este Hristos (Rom. 10, 4). Nu atât fiindcă ne-ar îndepărta de literă, ci întrucât ne înalță la Duhul. Căci aceasta este desăvârșirea: Însuși Dătătorul legii, după ce a împlinit totul până la capăt, a transpus litera în duh, recapitulând toate în sine și făcând dreptate legii prin har. Legea a fost supusă harului, iar harul s-a unit cu ea în chip armonios, nu amestecându-și proprietățile de-a valma, ci cu bună-rânduială și cu dumnezeiască cuviință: legea s-a făcut din grea, apăsătoare și înrobitoare cum era, ușoară și plină de slobozenie. Ca să nu mai fim robiți stihiilor lumii, cum zice Apostolul (Gal. 4, 3), nici să mai fim ținuți sub jugul robiei literei legii.
Aceasta este începătura binefacerilor lui Hristos față de noi. Aceasta este arătarea Tainei – aceasta este firea golită de sine, Dumnezeu și om, și îndumnezeirea celui asumat. Dar această venire atât de strălucită și prealuminată a lui Dumnezeu către oameni se cuvenea să aibă un început plin de bucurie, prin care să ne vină marele dar al mântuirii. Acesta este praznicul de astăzi, având ca pricină nașterea Născătoarei de Dumnezeu și ca țintă, împreună-sălășluirea Cuvântului cu trupul. Acum se naște Fecioara, este alăptată și crescută, gătindu-se ca să fie Maica lui Dumnezeu, Împăratul tuturor veacurilor.
Îndoit ne va fi câștigul nouă celor ce săvârșim prăznuirea: pe de o parte ne înalță la cunoașterea adevărului, pe de alta, ne slobozește de robia și petrecerea cea după lege. Cum și în ce chip? Trecând umbra prin venirea luminii și robia literei fiind anulată prin har, sărbătoarea de față a fost așezată ca un hotar, căci leagă adevărul de simbolurile prefigurărilor și introduce cele noi în locul celor vechi.
Toată zidirea să cânte și să dănțuiască și să aducă ceva din cele cuviincioase praznicului. Facă-se astăzi o singură sărbătoare a celor din cer și a celor de pe pământ. Să prăznuiască tot soborul celor din lume și al celor mai presus de lume. Căci astăzi se zidește Atoateziditorului locaș, iar zidirea se gătește ca un palat dumnezeiesc și nou pentru Ziditorul.

Traducere din limba greaca de Marius Ivascu.

Breviar patristic: Munca nu este neapărat o chestiune de forță fizică

2011-09-05T14:28:00.002+03:00

SursA FotO

Πρώτη τέχνη τοῦ Αδάμ ῥαπτική. Πρὸ πάσης τέχνης ἔλαβε τὰ φύλλα τῆς συκῆς, καί ἔρραψε.
Τίς ὁ διδάξας; τίς ὁ παιδεύσας; ἔλαβεν ἅπαξ παρὰ θεοῦ σύνεσιν, εἰκὼν ἦν θεοῦ, καί ἀμφιβάλλεις περί τήν γνώσιν;
Ὅταν ἐννοήσῃς κατὰ σεαυτόν, πόθεν ἄνθρωπος ἄροτρον πρῶτον ἐποίησε, τίς ὑπέδειξε ποιῆσαι ξύλον, καὶ μεσολαβῆσαι σίδηρον, καὶ σφίγξαι, καὶ ζεύγλην ἐπιθεῖναι τοῖς βουσί; πόθεν γυνὴ εὗρε τέχνην ίστουργίας;
Πόθεν τοῦτο;
Ἕστηκεν ἱστὸς, ἓν τὸ παραπεμπόμενον, οὐ χεὶρ ἐργαζομένη, ἀλλ' ὁ λόγος ἐργάζεται, λόγος μορφὰς ἀποτελεῖ. Οὐκ ἐπιβάλλει χείρας ὁ τεχνίτης, καὶ ὁ λόγος τῆς τέχνης μορφοῖ τὸ ἱμάτιον, καὶ ἐν ὁρωμένοις σχήμασιν ἐγείρεται τὸ βούλημα τού τεχνίτου. Καὶ ἐὰν ἀκούσῃς, ὅτι θεὸς ἐργάζεται, νομίζεις ὅτι χείρα κινῶν ἐργάζεται;
Καὶ ἐὰν ζητήσῃς πάσαν τέχνην, καὶ πάσαν ἐπίνοιαν, καὶ εἴπῃς, Πῶς ἐνόησαν τόδε ἢ τόδε; μνημονεύσας τῆς πρώτης φωνῆς τῆς λεγούσης, Ποιήσωμεν ἄνθρωπον κατ' εἰκόνα ήμετέραν, ἔσχες τῆς ἀπορίας τὴν λύσιν.
Εἰκὼν θεοῦ, καὶ οὐ νοεῖ; εἰκὼν θεοῦ, καὶ οὐ μιμεῖται τὸν Δεσπότην;

Cel dintâi meșteșug practicat de Adam a fost croitoria. Înainte de orice muncă, a luat frunze de smochin și le-a cusut.
Cine l-a învățat? Cine i-a arătat cum să facă? Primise deja odată de la Dumnezeu priceperea – era chipul lui Dumnezeu, și te mai îndoiești de unde-i vine știința?
Dacă te gândești cum a ajuns omul să facă cel dintâi plug, cine l-a învățat să potrivească lemnul, să pună fierul la mijloc și să le strângă, și să pună boii la jug? De unde a descoperit femeia meșteșugul de a țese pânză?
De unde aceasta?
Când apare un meșteșug, se folosește o unealtă. Nu mâinile lucrează, cât rațiunea - priceperea care plăsmuiește felurite forme. Meșteșugarul nu-și folosește mâna, ci rațiunea meșteșugului alcătuiește vestmântul, iar în formele care se văd se arată măiestria meșteșugarului. Dacă auzi că Dumnezeu lucrează (la facerea lumii), socotești că are nevoie să-și miște mâna pentru a lucra?
Și de vei cerceta orice meșteșug și orice invenție, întrebându-te cum a apărut cutare sau cutare, adu-ți aminte de glasul care a grăit întru început: „Să facem om dupre chipul nostru” (Fac. 1, 26), și vei avea răspunsul.
Omul este chipul lui Dumnezeu – nu va avea pricepere? Este chipul lui Dumnezeu – nu va imita pe Stăpânul?
Sf. Severian al Gabalei, Despre zidirea lumii, VI, 6 (PG 56, 492), traducere din limba greaca de Marius Ivascu.

SEVERIAN AL GABALEI († 408) Episcop sirian, foarte apreciat ca orator. Neobișnuita sa familiaritate cu Scripturile este atestată de proza ritmată a Tâlcuirii sale la Epistolele Sf. Pavel și de 23 de omilii.

Breviar patristic: Învață de la furnică, imită albina

2011-08-15T22:02:00.004+03:00

SursA FotO

SursA FotO

Ἓν τὸ τοῦ Θεοῦ πρόσταγμα τὸ λέγον· Ἐξαγαγέτω ἡ γῆ θηρία καὶ κτήνη καὶ ἑρπετὰ, κατὰ γένος· καὶ διάφοροι φύσεις ἐκ μιᾶς τῆς γῆς γεγόνασιν ἑνὶ προστάγματι· πρόβατον ἡμερώτατον καὶ λέων σαρκοβόρος· καὶ διάφοροι ζώων ἄλογοι κινήσεις, μιμήσεις ἔχουσαι διαφόρων προαιρέσεων ἀνθρωπίνων·
ἵνα ἀλώπηξ μὲν δηλώσῃ τὸ ἐν ἀνθρώποις δολερὸν, ὄφις δὲ τῶν φίλων τοὺς ἰοβόλους, ἵππος δὲ χρεμετιστὴς τῶν νέων τοὺς ἀκολάστους. Μύρμηξ δὲ ὁ γοργώτατος, ἵνα διεγείρῃ τὸν ὀκνηρὸν, τὸν νωθρόν. Ὅταν γάρ τις ἀργὴν ἔχῃ τὴν νεότητα, τότε ὑπὸ τῶν ἀλόγων ζώων διδάσκεται, διελεγχόμενος ὑπὸ τῆς θείας γραφῆς λεγούσης· Ἴθι πρὸς τὸν μύρμηκα, ὦ ὀκνηρὲ, καὶ ζήλωσον ἰδὼν τὰς ὁδοὺς αὐτοῦ, καὶ γενοῦ ἐκείνου σοφώτερος. Βλέπων γάρ, φησιν, ἐκεῖνον ἑαυτῷ εὐκαίρως θησαυρίζοντα τὴν τροφὴν, μιμοῦ καὶ θησαύρισον σεαυτῷ καρποὺς ἔργων ἀγαθῶν εἰς τοὺς μέλλοντας αἰῶνας.
Καὶ πάλιν· Πορεύθητι πρὸς τὴν μέλισσαν καὶ μάθε, ὡς ἐργάτις ἐστὶ, πῶς ἄνθη παντοῖα περιτρέχουσα συντίθησί σοι πρὸς ὠφέλειαν τὸ μέλι· ἵνα καὶ αὐτὸς περιερχόμενος τὰς θείας γραφὰς, τῆς ἑαυτοῦ σωτηρίας περιδράξῃ, καὶ τούτων ἐμφορούμενος εἴπῃς· Ὡς γλυκέα τῷ λάρυγγί μου τὰ λόγιά σου· ὑπὲρ μέλι [καὶ κηρίον] τῷ στόματί μου.

Una este porunca lui Dumnezeu care zice: Să scoată pământul fiare și dobitoace și târâtoare, după felul lor (Fac. 1, 24). Și la acea unică poruncă s-au ivit din aceeași țărână diferite naturi: oaia cea preablândă și leul carnivor, și diferitele mișcări ale animalelor necuvântătoare care imită feluritele apucături omenești.
Așa vulpea vădește viclenia cea dintre oameni, șarpele - înțepăturile veninoase ale prietenilor, iar calul care nechează seamănă cu tinerii cei neastâmpărați. Furnica cea fără odihnă a fost făcută să-l trezească pe leneș și pe cel fără chef. Căci când cineva își risipește tinerețea în trândăvie, atunci este supus să învețe de la animalele necuvântătoare, fiind mustrat de Sfânta Scriptură care zice: Mergi la furnică, o leneșule! Și urmează văzând căile ei, și fii mai înțelept decât dânsa! (Pilde 6, 6) Căci zice, văzând-o pe aceea cum își strânge la vremea potrivită hrana, imit-o, adunându-ți roade de fapte bune pentru veacurile ce vor să vie.
Și iarăși: Mergi la albină și învață cât este de lucrătoare, cum alergând din floare în floare adună mierea pentru folosul tău; ca și tu, străbătând Dumnezeieștile Scripturi, să-ți culegi cu mâna ta mântuirea.
Încărcat asemenea lor, vei zice: Cât sânt de dulci gâtlejului meu cuvintele tale, mai mult decât mierea [și fagurele] gurii mele (Ps. 118/119, 103).

Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, IX, 13 (PG 33, 652) - Traducere din limba greaca Marius Ivascu

BBC Treasures of Heaven - Relicvarii și moaște din Anglia

2011-06-27T17:21:00.001+03:00

Lansarea volumului de poezii Daca n-ar fi culorile... de Lidia Popita Stoicescu

2011-06-04T12:33:00.002+03:00

Orice lansare de carte este pana la urma o întâlnire între prieteni – în fond, toţi participanţii la eveniment sunt de fapt invitaţi şi cunoscuţi… ai cărţilor. Reuniunea pe care am prilejuit-o astăzi a adăugat acestei familiarităţi existente oricum între cei pasionaţi de cultură şi o amicalitate suplimentară între protagoniştii evenimentului. Căci cei care s-au strâns astăzi la sărbătorirea volumului de versuri semnat Lidia Popiţa Stoicescu au fost, ca şi anul trecut, fini cunoscători ai autoarei şi ai operei ei.
Joi, 26 mai 2011, la Librăria Şt.O.Iosif din Braşov am lansat volumul de poezii DACĂ N-AR FI CULORILE semnat Lidia Popiţa Stoicescu (Editura Semne, 2011), un eveniment fără preţiozităţi şi încurajări politicoase, un eveniment fără blânda şi tradiţionala critică de întâmpinare, un eveniment la care încântarea vorbitorilor a fost autentică şi a fost susţinută de un apetit aproape insaţiabil spre recitare.
Lansarea a fost deschisă de doamna Ana Oniţă, Director General Libris Braşov care a dat repede cuvântul invitaţilor, nu înainte de a-şi mărturisi admiraţia pentru coperta volumului prezentat.
A luat cuvântul domnul Ciprian Olinici, Director de Programe la Radio Trinitas cel care a apreciat-o pe Lidia Popiţa Stoicescu drept o continuatoare demnă de reputaţia scriitorilor şcheieni ai braşovului. Domnul Olinici a comentat pe larg o mulţime de aspecte ale cărţii: de la mesajul volumului şi până la simbolistica titlului şi a coperţii.
Caracterizând poezia Lidiei Popiţa Stoicescu drept rodul unei căutări autentice în care apar temele universale şi recurente ca iubirea, suferinţa şi bucuria, directorul de programe de la Radio Trinitas a făcut şi câteva remarce legate de titlul volumului lansat: culoarea este un semn al veşniciei şi al făgăduinţei (domnul Olinici ne-a amintit de gestul creatorului, de după marele potop, de a ridica acel curcubeu ca semn al legării omului de cer). Amintindu-ne că, fără poezie, lumea este monotonă (şi, implicit, monocromă am putea adăuga), domnul Olinici ne-a recitat câteva dintre creaţiile cuprinse în volum şi ne-a recomandat acest rod al căutărilor doamnei Stoicescu ca fiind demn de a fi asezat lângă orice inimă sensibilă.
A vorbit şi lect univ dr. Virgil Borcan cel care şi-a amintit de experienţa de lectură a volumului de versuri Dacă n-ar fi culorile: poezii care se absorb, mai degrabă decât se citesc, poezii care dezvăluie o adevărată pleiadă de sinestezii, o reţea de corespondente cosmice, poezii care spun atât de mult tocmai prin ceea ce se abţin să spună (în fond, aşa cum ne amintea dl Virgil Borcan, de la Mallarme citire: a numi un lucru inseamnă a suprima nouă zecimi din plăcerea lui – lucru pe care poezia Lidiei Popita Stoicescu nu il face).
Cunoscând-o pe Lidia Popiţa Stoicescu, pr. prof dr. Ovidiu Moceanu a mărturisit că a resimţit o oarecare uimire atunci când i-a citit poeziile cuprinse în volumul lansat. Şi asta pentru că acestea păreau să vină dintr-o altă vreme, păreau să poarte amprenta unui alt ritm, al unei alte vârste. Cu toate acestea, dl Moceanu s-a bucurat nespus să remarce faptul că tocmai aceste poezii i-au prilejuit reîntâlnirea cu resursele eterne ale poeziei, cu acel lirism care are deschidere spre misterul existenţial. Desigur, ori de câte ori a avut ocazia, profesorul Moceanu n-a pregetat să recite, la rândul său din volumul Dacă n-ar fi culorile.
Şi recitalul a continuat, prin iniţiativa poetului braşovean Ioan Suciu dar şi prin vocea tinerei nepoate a regretatului actor şi scriitor Darie Magheru, un personaj cunoscut şi proeminent în cercurile frecventate de Lidia Popiţa Stoicescu.
A luat cuvântul şi autoarea care ne-a vorbit despre… altruismul scriitorilor, despre nevoia acestora de a-şi împărtăşi creaţia, dar şi despre aparenta neunitate de compoziţie a ultimului volum lansat care, chiar dacă are o structură mozaicată, întregeşte totuşi, în ansamblu nu doar un chip, ci mai ales Chipul (să nu uităm că, deşi are o prezenţă discretă, aşa cum remarca profesorul Moiceanu, elementul creştin se face simţit în poezia Lidiei Popiţa Stoicescu).

Evenimentul s-a prelungit cu sesiunea de autografe dar şi cu discuţiile amicale pe care doamna Lidia Popiţa Stoicescu le-a întreţinut cu cei prezenţi.
Mulţumim încă o dată autoarei, că ne-a onorat şi ne-a încântat, la mai puţin de un an de la ultima lansare a domniei sale, cu o nouă lansare de carte, mulţumim tuturor invitaţilor şi nu în ultimul rând, publicul care a avut parte de ceea ce trebuie să primeşti la lansarea unei cărţi de versuri şi anume: multă poezie!
Volumul DACA N-AR FI CULORILE (LIDIA POPITA STOICESCU, EDITURA SEMNE 2011) este disponibil si pe http://www.libris.ro/

SursA: libris.ro

In copilarie de Lidia Popita Stoicescu

2011-06-01T22:28:00.003+03:00

In copilarie,

puteam sa ne jucam de-a cercul

cu fiece bucurie...

Apoi,

odata cu noi, bucuriile

- din rotunde si pline -

se fac triunghiuri,

patrate

si ni se rostogolesc pe inima,

impiedicate...

SursA: Volumul de poezii Daca n-ar fi culorile... de Lidia Popita Stoicescu, Editura Semne, 2011

Cantec de leagan de Lidia Popita Stoicescu

2011-05-28T16:51:00.007+03:00

SursA FotO: orthophoto.net

Nani, prunc ce o sa vie,
nani, prunc care nu esti;
nani-n ochii verzi ai tatei,

nani-n cartea cu povesti...

Nani, tatei in caiete
nani-n pasii lui stiuti;

nani-n buzele-mi cu care
de pe-acuma il saruti...

Nani, pruncul meu cuminte,
steaua ta e inca pui...
Am sa-ti cint cind doarme tata:
Nani-n visul meu si-al lui...

SursA: Volumul de poezii Daca n-ar fi culorile de Lidia Popita Stoicescu, Editura SemnE, Bucuresti, 2011

Patriarhia Română menţine comuniunea şi promovează dialogul cu Patriarhia Ierusalimului

2011-05-20T17:51:00.002+03:00

Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează:

În şedinţa de lucru care a avut loc la Reşedinţa patriarhală în zilele de 19 şi 20 mai 2011, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a analizat hotărârile Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului postate pe site-ul oficial în ziua de 9 mai 2011 şi consideră că aceste hotărâri contravin spiritului comuniunii frăţeşti între Bisericile Ortodoxe surori.

Cu toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu întrerupe comuniunea cu Patriarhia Ierusalimului.

Ca atare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a desemnat o delegaţie formată din Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Onorific Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop vicar patriarhal, cu mandatul de a purta un dialog oficial cu Patriarhia Ierusalimului pentru soluţionarea acestei probleme.

SursA: Basilica

P. Savatie Bastovoi - Pietrele vorbesc: Decizia Patriarhiei Ierusalimului de intrerupere a comuniunii cu Patriarhia Romana

2011-05-17T22:42:00.004+03:00

http://vimeo.com/23735336

Conferinta de presa - 12 mai, Palatul Patriarhiei Romane

2011-05-12T16:57:00.000+03:00

La Palatul Patriarhiei, în Sala Consilium, a fost organizată astăzi, 12 mai, o conferinţă de presă în legătură cu hotărârea Patriarhiei Ierusalimului referitoare la Aşezământul Românesc de la Ierihon.

Conferinţa de presă a fost susţinută de Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod care a declarat: „aş dori să exprim din nou regretul şi îngrijorarea noastră că s-a ajuns la luarea unei astfel de decizii de către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului cu toate că în data de 15 aprilie, înainte de Duminica Floriilor, am făcut o vizită la Ierusalim, din încredinţarea Părintelui Patriarh Daniel, unde m-am întâlnit cu Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului împreună cu alţi patru membrii ai Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului şi am constatat cu surprindere că după 10 zile de la trimiterea scrisorii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, nu o primise, aşa încât a trebuit să-i înmânez eu Preafericitului Teofil al III-lea o fotocopie a răspunsului Patriarhului nostru la scrisoarea sa. Mandatul meu a fost acela de a avea nişte discuţii preliminare pe marginea subiectului pe care îl face existenţa Aşezământului Românesc de la Ierihon ca să vedem cum putem să rezolvăm această problemă pe cale amiabilă, a dialogului frăţesc. Preafericitul Părinte Teofil ne-a adus aceleaşi reproşuri şi acuze care erau cuprinse şi în scrisoarea de care aveţi cunoştinţă de pe site-ul Patriarhiei Ierusalimului. Eu am căutat să răspund la toate acestea cu argumentele pe care Părintele Patriarh Daniel le-a inclus în răspunsul său şi l-am informat că o să avem o şedinţă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în cursul lunii mai pentru alegerea noului Arhiepiscop de Alba Iulia. I-am spus că cu acest prilej voi informa Sfântul Sinod cu privire la această vizită şi că urmează să se desemneze o delegaţie de trei ierarhi pentru a se deplasa cu mandat oficial din partea Sfântului Sinod, de această dată, pentru a dialoga pe marginea acestui subiect, astfel încât să ajungem la o înţelegere frăţească în ceea ce priveşte existenţa Aşezământului Românesc de la Ierihon”.

Apoi Preasfinţia Sa a prezentat un istoric al Aşezământului Românesc de la Ierihon, şi a demersurilor Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului pentru recunoaşterea acestuia. În acest sens, Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanu a arătat că „lucrările la acest aşezământ au început în anul 1998, cu acordul verbal al Preafericitului Patriarh Diodor al Ierusalimului […] După ce Patriarhia Română a primit terenul la Ierihon ca donaţie pentru construirea unui aşezământ pentru pelerinii români, părintele arhim. Ieronim Creţu, reprezentantul şi superiorul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă a pus problema acesta la Patriarhia Ierusalimului, a primit acceptul din partea Preafericitului Diodor şi a iniţiat lucrările. Un an mai târziu, după ce lucrările au început să avanseze, Sinodul Patriarhiei Ierusalimului l-a determinat pe Patriarhul Diodor să ne trimită o scrisoare, (aceasta a fost o soluţie adoptată de Sinodul Patriarhiei Ierusalimului) că nu este de acord cu Aşezământul, dar lucrările începuseră. A urmat momentul din anul 2000, când, la invitaţia Preafericitului Diodor toţi Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Surori au participat la manifestările jubiliare prilejuite de împlinirea a 2000 de ani de creştinism, organizate la Betleem şi la Ierusalim, prilej cu care Preafericitul Teoctist, şi cu delegaţia însoţitoare din care a făcut parte şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, au avut o întâlnire privată cu Patriarhul Diodor unde au pus din nou problema Aşezământului de la Ierihon, Preafericitul Teoctist rugându-l ca să emită şi aprobarea scrisă. În acest interval de timp 1998-2000, Părintele Ieronim Creţu a trebuit să continue lucrările întrucât se aflau foarte mulţi muncitori români care au lucrat voluntari, bucuroşi că Biserica noastră poate să aibă un astfel de aşezământ pentru pelerinii români, care au preferat dintotdeauna să locuiască în case al Bisericii decât la hoteluri […] O anumită specificitate a pelerinilor din ţara noastră este că după ce se închină la Locurile Sfinte doresc să aibă parte de Sfânta Liturghie. Tocmai de aceea, Centrul de Pelerinaj al Patriarhiei Române totdeauna oferă ca însoţitor un preot care le citeşte din Sfânta Scriptură, le explică la faţa locului momentele din viaţa Mântuitorului, şi apoi grupurile de pelerini coboară în biserică şi participă la Sfânta Liturghie. Era foarte important ca Aşezământul de la Ierihon să aibă o biserică. Nu putem concepe o casă pentru pelerini fără un lăcaş de rugăciune. Acestea au fost motivele care ne-au determinat să continuăm lucrările având conştiinţa că facem un lucru bun pentru credincioşii noştri de care ne îngrijim nu numai în ţară, ci şi în străinătate. Patriarhul Diodor îi promisese Patriarhului Teoctist că se va strădui să convingă pe ierarhii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, să fie de acord cu Aşezământul de la Ierihon în vederea emiterii unei aprobări scrise, însă nu a mai apucat să facă acest lucru, s-a îmbolnăvit grav şi spre sfârşitul anului 2000 a trecut la cele veşnice.”

Secretarul Sfântului Sinod a făcut precizări şi despre delegatul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Părintele Arhimandrit Ieronim Creţu. „Măsura de caterisire a părintelui Ieronim mi se pare nedreaptă, pripită şi nefondată din punct de vedere canonic pentru că părintele Ieronim Creţu nu este un cleric al Patriarhiei Ierusalimului, şi în plus nu a fost chemat, citat, nu i s-a dat posibilitatea să se apere pentru că el este cel care s-a ocupat de construirea aşezământului.

'Măsura de întrerupere a comuniunii cu Patriarhul României, adică ştergerea sa din Diptice, de asemenea a fost o măsură extremă care nu poate să fie luată decât în situaţii extreme, atunci când un Patriarh al unei Biserici cade într-o erezie, în situaţii foarte grave. Noi ştim din istorie că întotdeauna problemele de ordin administrativ s-au putut rezolva pe cale amiabilă”, a mai adăugat Preasfinţia Sa.

După cum informează Radio TRINITAS Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul a precizat: „Noi credem că până la urmă vom ajunge la o înţelegere frăţească, deoarece Biserica Ortodoxă Română doreşte cooperarea, consultarea şi reconcilierea. Ne-a surprins şi ne-a durut faptul că s-au grăbit să ia o asemenea măsură unilaterală, atâta vreme cât convenisem să iniţiem un dialog oficial între două delegaţii de ierarhi ale celor două Biserici. Nu cunoaştem motivul pentru care s-a întrunit Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului atât de repede în ziua de 9 mai ca să ia o astfel de decizie, dar sperăm că vor răspunde solicitării noastre de după şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de săptămâna viitoare, când se va institui această delegaţie de ierarhi ce urmează să se deplaseze la Ierusalim şi sperăm ca Patriarhia Ierusalimului să răspundă solicitării noastre de dialog. Reacţia noastră a fost de surprindere, dar totodată ne exprimăm speranţa că se va ajunge la o înţelegere frăţească şi vom depăşi această criză spirituală între Biserici”.

Problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc de la Ierihon, precum şi a relaţiilor acesteia cu Patriarhia Română, vor fi discutate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din zilele de 19-20 mai.

SursA: basilica

Patriarhia Romana si Patriarhia Ierusalimului

2011-05-10T22:50:00.005+03:00

SursA FotO: orthphoto.net

RELAŢIILE PATRIARHIEI ROMÂNE CU PATRIARHIA IERUSALIMULUI, PE AGENDA ŞEDINŢEI SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE DIN 19-20 MAI 2011

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează

Referitor la comunicatul postat în ziua de 9 mai 2011 pe site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului, cu titlul: „Patriarhia Ierusalimului a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Română”, precizăm:

Deşi în urma vizitei la Patriarhia Ierusalimului a Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop vicar patriarhal, din ziua de 15 aprilie 2011, s-a convenit iniţierea unui dialog bilateral frăţesc între cele două Patriarhii pentru identificarea unei soluţii privind existenţa Aşezământului românesc de la Ierihon, Patriarhia Română constată cu surprindere şi regret că Patriarhia Ierusalimului a luat o decizie unilaterală.

Problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc de la Ierihon, cămin pentru pelerinii români care vizitează Ţara Sfântă, precum şi relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului vor fi discutate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 19-20 mai 2011.
SursA: Basilica

Pentru mai multe detalii despre acest caz puteti citi urmatoarele link-uri:

http://acvila30.wordpress.com/2011/05/10/%cf%84%ce%bf-%cf%80%ce%b1%cf%84%cf%81%ce%b9%ce%b1%cf%81%cf%87%ce%b5%ce%b9%ce%bf%ce%bd-%ce%b9%ce%b5%cf%81%ce%bf%cf%83%ce%bf%ce%bb%cf%85%ce%bc%cf%89%ce%bd-%ce%b4%ce%b9%ce%b5%ce%ba%ce%bf%cf%88%ce%b5/

http://acvila30.wordpress.com/2011/04/08/cand-se-ciocnesc-patriarhii-patriarhul-daniel-il-ameninta-pe-patriarhul-ecumenic-patriarhul-ierusalimului-il-ameninta-pe-patriarhul-daniel/

http://acvila30.wordpress.com/2011/04/18/episcopul-ciprian-campineanul-in-tara-sfanta-pentru-negocieri/

http://acvila30.wordpress.com/2011/04/21/patriarhul-romaniei-insista-si-…-provoaca-pentru-biserica-din-ierihon/

2011-05-10T22:01:00.003+03:00

Icoana Deisis cu Sfintii Apostoli Natanael (Bartolomeu) si Simon Zilotul (Cananitul) se afla la intrarea in curtea Bisericii Ortodoxe din Cana Galileii. Acesti Sfinti sint socotiti drept ocrotitori ai localitatii, deoarece ei provin din ea.

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Simon Zelotul a fost unul din cei Doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos, fiind pomenit în Evanghelia după Matei 10, 2-4 dar şi în celelalte Evanghelii sinoptice. Prăznuirea lui se face în 10 mai.
Viaţa
Simon s-a născut în Cana Galileii şi a fost unul din cei Doisprezece Mari Apostoli. Conform unei vechi tradiţii, el ar fi fost mirele de la nunta din Cana Galileii, unde Hristos a prefăcut apa în vin (Ioan 2, 1-11). Ca urmare a acestui miracol, Sfântul Simon şi-a părăsit casa şi mireasa şi l-a urmat pe Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, el a propovăduit Evanghelia în Mauritania, în Africa.
El şi-a încheiat activitatea misionară în Georgia, unde Sfântul Simon a fost torturat şi crucificat de păgâni în Abhazia.

Imnografie
Tropar (Glasul 3)
Apostole Sfinte Simon, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (Glasul 2)
Pe cel ce cu tărie a pus învăţăturile înţelepciunii în sufletele credincioşilor, cu laudă să fericim toţi pe Simon de Dumnezeu grăitorul, că înaintea scaunului slavei acum stă, şi cu cei fără de trupuri se veseleşte, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.

SursA: orthodoxwiki

Hristos a înviat de ziua femeii creştine!

2011-05-08T00:32:00.005+03:00

Cruce...

Femei... morminte...

Flori...

Daca vreti sa aflati mai multe detalii, intrati pe Slujirea Preotesei.
Sfinta Treime sa daruiasca tuturor femeilor mironosite ortodoxe bucurii, sanatate si mintuire!
matuska Eufemia

Înregistrarea audio a celor două zile dedicate părintelui TEOFIL la Timişoara

2011-05-06T16:16:00.003+03:00

În prima zi, 4 mai, au participat (în ordinea din înregistrare):

- PS Paisie Lugojanul
- IPS Iosif (Franţa)
- Grupul vocal Kinonia - Episcopia Severinului
- Pr. prof. dr. Konstantinos Karaisaridis (Tesalonic, Grecia)
- înregistrare audio cu P. Teofil cântând "Cuvine-se cu adevărat"

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-05may-acc9311f537898e.zip

În cea de a doua zi, 5 mai, au participat (în ordinea din înregistrare):

- Cristian Curte (redactor şef al revistei Lumea monahilor)
- înregistrare video cu P.Teofil - cuvântare despre relaţia dintre ştiinţă şi credinţă
- PS Sofian Braşoveanul (Germania)
- dr. Costion Nicolescu (teolog şi cercetător la Muzeul Ţăranului Român)
- Alexandra Muscă şi Theodor Alexandru Rădulescu

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-06may-3fc83c41ba011.zip

Dragă Mădălina, mulţumesc pentru mesaj!

Veniti de luati bucurie din invatatura parintelui TEOFIL

2011-05-04T22:20:00.004+03:00

COMUNICAT DE PRESĂ

Veniţi de luaţi bucurie
4-5 mai 2011
Timişoara

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei organizează în perioada 4-5 mai 2011 manifestarea intitulată
„Veniţi de luaţi bucurie”, închinată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian (3 martie 1929 - 29 octombrie 2009), unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani care a marcat puternic viaţa religioasă după 1990 prin exemplul vieţii, prin predicile, conferinţele şi scrierile sale.

Manifestarea din acest an îşi propune să facă cunoscută unui larg auditoriu, învăţătura şi personalitatea duhovnicească a Părintelui Teofil, cu ajutorul unor distinşi invitaţi, ierarhi si personalităţi teologice care vor aborda unele din cele mai importante teme ziditoare de suflet din spiritualitatea sa.

Sesiunile conferinţelor vor avea loc în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" şi vor fi deschise de către Preasfinţitul Episcop Paisie Lugojanul, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Nicolae, miercuri, 4 Mai 2011.
Joi, 5 Mai 2011, participanţii la manifestare vor săvârşi Sfânta Liturghie urmată de slujba de pomenire, în Catedrala mitropolitană “Sfinţii Trei Ierarhi”, iar răspunsurile vor fi date de corul psaltic “Kinonia” al Episcopiei Severinului dirijat de către Părintele ahidiacon Adrian Maziliţa.

Programul manifestării:

Miercuri 4 mai 2011
ora 18 Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”

Tema: Bucuria Învierii, ospăţul cel veşnic al Ortodoxiei
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif - Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, Franţa
Tema: Aspecte liturgice în viaţa şi învăţătura arhimandritului Teofil Părăian
Preot Profesor Dr. Konstantinos Karaisaridis - Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Aristotel”, Tesalonic

Joi 5 mai 2011
Ora 7:30 Catedrala mitropolitană, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de pomenire

Ora 12:00 Verinsajul Expozitiei de fotografie “De dragul Părintelui Teofil, Muzeul de Artă, P-ţa Unirii, Timişoara

Ora 18:00 Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş"

Tema: Să luam aminte! – trăim social în religie sau religios în societate?
Preasfinţitul Episcop Sofian Braşoveanul, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Tema: Gândiţi frumos!... Podoabe de gând ale ortodoxiei
Dr. Costion Nicolescu, Cercetător la Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti

Expoziţia de fotografie
Editura Teognost din Cluj-Napoca în colaborare cu Muzeul de Artă din Timişoara şi Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus organizează în perioada 5-15 mai 2011 expoziţia de fotografie intitulată „De dragul Părintelui Teofil”.

Dedicată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian, expoziţia cuprinde fotografii vechi din colecţia Mănăstirii Brâncoveanu, precum şi fotografii recente realizate de Dorin Berian, Ioan Gînscă, Ovidiu Man, Ovidiu Muraru, Horea Preja, Andrei Rosetti, Pantelimon Şuşnea şi Serafim Vuc.
Expoziţia va mai cuprinde texte reprezentative din cuvântările părintelui precum şi un panou interactiv pe care vizitatorii vor putea expune fotografii personale cu Părintele Teofil.
Acest proiect a debutat la Cluj-Napoca în 3 martie (ziua de naştere a părintelui Teofil) în Catacomba Librăriei Humanitas.

Curatorul expoziţiei: preot Ioan Gînscă
Program de vizitare: Marţi-Duminică: 10.00-18.00. Luni: închis
Pentru alte informaţii vă invităm să vizitaţi: www.dedragulparinteluiteofil.ro

De ce sunt romanii ortodocsi? O falsa explicatie istorica de Daniel BARBU

2011-05-02T14:08:00.003+03:00

SursA FotO: orthphoto.net
Schitul Locurele in haine albe de sarbatoare. Autor: Florina

Despre autor
Daniel Barbu (n. 1957, Bucureşti) este politolog, publicist, eseist, jurnalist şi profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice la Universitatea din Bucureşti. Autor al lucrărilor Bizanţ contra Bizanţ. Explorări în cultura politică românească şi Byzance şi Rome et les Roumains. Essais sur la production politique de la foi au Moyen Âge.

De ce sunt, astăzi ca şi ieri, cei mai mulţi dintre români ortodocşi nu este o întrebare la care istoria, ca ştiinţă socială şi umană, să poată da un răspuns incontestabil. Fireşte, investigarea în profunzime a timpului istoric ne poate aduce lămuriri preţioase. Istoriografia este în măsură să clarifice retrospectiv, în registrul plauzibilului, un număr de opţiuni individuale decisive, dar pare insuficient echipată pentru a răspunde dacă Ortodoxia, ca identitate colectivă aparent indestructibilă, este o alegere istorică relativ conştientă sau un fenomen ce nu a putut fi controlat în trecut şi nici nu poate fi explicat în prezent, în cheie raţională. Când au încercat să clarifice chestiunea, istoricii români s-au uitat cu precădere la contextul de putere sud-est european.

Mai întâi şi mai rar, la ponderea primului ţarat bulgar, responsabil de răspândirea slovelor la nord de Dunăre, ca şi de destituirea unui creştinism surprins de arheologi în flagrant delict de expresie latină, precum şi de robusteţea cu care slavonismul şi-a impus dominaţia şi a păstrat-o neatinsă până în secolul al XVII-lea. Apoi, au examinat cu mult mai multă atenţie actele de voinţă ale unor domni locali precum Nicolae-Alexandru, Vladislav, Laţcu sau Alexandru cel Bun, modul în care au fost întemeiate mitropoliile Ungrovlahiei şi Moldovlahiei şi a fost formulată în ţările lor o identitate politică şi religioasă la intersecţia dintre Ungaria, Polonia, misiunile romane, Imperiul Bizantin muribund şi Biserica Constantinopolitană.

Ortodoxia noastră, mai mult tradiţie decât credinţă.

Numai că Ortodoxia românească are mulţi sfinţi, dar nu are un patron, un apostol, o dată a convertirii colective. Cu alte cuvinte, nu există nicio instanţă istorică anume şi nicio anumită personalitate cărora să le poată fi atribuită responsabilitatea alegerii Ortodoxiei în defavoarea creştinismului roman, precum şi, mai târziu, ataşamentul faţă de Ortodoxie dovedit în epoca Reformei şi în cea a unirii cu Roma. Acest eveniment din urmă ne poate ajuta să aruncăm o lumină mai proaspătă asupra acestei dificile probleme. Atunci când protopopii români din Transilvania, strânşi în sinod în anul 1698, au acceptat credinţa catolică şi unirea cu episcopul Romei, ei au stabilit un preţ pe care nu s-au arătat nicidecum dispuşi să-l negocieze: legea lor să rămână neschimbată. Potrivit declaraţiei sinodale, legea de care clerul se simţea atât de legat nu era decât un sinonim al obiceiului ecleziastic, ce cuprindea ceremoniile liturgice, sărbătorile, postul, calendarul şi alegerea episcopului de către protopopi. Prin urmare, tradiţia ortodoxă – surprinsă într-un stadiu natural, ferit de orice fel de influenţe culte – se înrudeşte mai degrabă cu dreptul cutumiar, decât cu cel canonic sau cu teologia dogmatică. „Ortodoxia“ românească apare mai degrabă ca o tradiţie fără credinţă, decât ca o tradiţie a credinţei.

Ethosul Ortodoxiei româneşti, ca şi capacitatea ei de a îndura timpul, ar fi aşadar de ordin precumpănitor politic şi juridic şi nu atât de factură propriu-zis religioasă. Apartenenţa la Biserica Răsăriteană nu s-a dovedit decât rareori a fi un exerciţiu moral al fidelităţii faţă de un Zeu mântuitor, aşa cum o asemenea loialitate poate fi prescrisă într-o serie canonică de texte normative, ci doar un ansamblu de practici sociale cu rost de omologare culturală şi de recunoaştere identitară. Acest tip de „Ortodoxie“ nu cere participare, ci supunere, nu presupune să crezi în ceva sau în cineva, ci să te conformezi opiniei majoritare. Pentru români, Ortodoxia este mai puţin o credinţă personală, cât o lege organică chemată să organizeze şi să guverneze corpul politic al grupului identitar medieval, apoi al naţiunii moderne. Etica pe care Ortodoxia le-a propus-o românilor a fost mai puţin o însumare de valori morale întemeiate pe principiul includerii celorlalţi în propria identitate creştină, cât o cultură comună sudată de o identitate etnică definită împotriva celorlalţi. Aşa cum a fost asumată şi trăită de români, tradiţia religioasă a Orientului creştin nu s-a manifestat ca un mod de a afirma credinţa, în mesajul Evangheliei, transmis de către preoţii satelor, lipsiţi de formaţie teologică şi multă vreme chiar analfabeţi, ci s-a prezentat mai ales ca un ansamblu de credinţe şi de practici liturgice şi para-liturgice, capabile să genereze mai degrabă un mod de viaţă şi o formă de identitate, decât să se constituie într-o expresie socială a credinţei în Evanghelie.

Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, cel sub care a apărut Mitropolia Ţării Româneşti

S-ar putea deci, ca însuşi limbajul folosit în scrierile istorice să nu ne ajute prea mult. Românii s-au născut creştini, sună una dintre certitudinile istoriografice ce a trecut în înţelepciunea comună. S-au născut ei oare şi ortodocşi? Ce ne împiedică să credem că Bizanţul după Bizanţ, vehicul al credinţei bizantine, chiar şi în expresia ei precumpănitor slavă pe care au cunoscut-o multă vreme românii, nu a fost decât cea mai veche dintre fantomele care au bântuit societatea românească, prima din lunga serie a formelor fără fond? Noţiunile cu care operăm nu sunt contemporane cu procesele istorice pe care le scrutăm. Dacă citim studiile româneşti consacrate fenomenelor religioase din veacul al XIV-lea bunăoară, avem dreptul fie să-i suspectăm pe români de protocronism, fie să-i bănuim pe istorici de anacronism. Pentru simplul motiv că termeni precum confesiune se nasc abia în secolul al XVII-lea, când se pietrifică formele teologice şi rituale ale credinţei creştine aşa cum au fost formulate diferit la Augsburg, Geneva, Londra sau Roma. Mai mult, Ortodoxia (cu versiunea Pravoslavie), ca denominaţie comună purtată de Bisericile Răsăritene, e o producţie literară a secolului al XIX-lea. În veacul al XIV-lea Bisericii Romane îi plăcea să se recomande drept promotoare a credinţei ortodoxe, iar în cel de-al XVII-lea, principii calvini ai Ardealului opuneau propria lor biserică ortodoxă împletiturii de superstiţii pe care, li se părea lor, o practicau valahii.

Ortodoxia românească, o splendidă babilonie.

Dragoş Vodă (1347-1348) a fost trimis în 1359 de regele maghiar să înfiinţeze o marcă de apărare la est de Carpaţi. Acesta va fi nucleul viitoarei Moldove

Să privim cu atenţie un episod concludent. În 1534, Biserica Constantinopolitană trimite un emisar la curtea lui Vlad Vintilă din Bucureşti, în persoana monahului Antonios Karamanlikes, cu misiunea explicită de a cerceta felul în care „Ortodoxia“ bizantină reuşise să devină în Ţara Românească formula juridică fondatoare a vieţii religioase. Diagnosticul pus de călugăr sună categoric: în Ţara Românească domneşte paranomia, pentru (post-)bizantini un sinonim perfect al anarhiei. Biserica locului şi domnul trăiesc în afara legii. Pentru a îndrepta lucrurile şi a restabili ordinea legitimă, taxis, Antonios convoacă la curte clerul şi boierimea, se aşază în mijlocul adunării cu nomocanonul în faţă şi începe să spună legea, adică să citească cu glas tare din compendiul juridic imperial şi bisericesc pe care-l adusese cu sine. Această întâmplare ar putea descrie prima întâlnire cu urmări definitive dintre societatea românească şi legea bisericească scrisă. Judecând după totala anomie ce domneşte în Biserică şi în corpul politic al Ţării Româneşti în 1534, contactele anterioare dintre Bizanţul de după Bizanţ şi ţările române, cum sunt de pildă cele relatate în Viaţa Sfântului Nifon, nu au fost decât episoade izolate şi fără consecinţe, forme fără fond într-o exprimare maioresciană, ce nu au izbutit să modifice în profunzime viaţa societăţii româneşti.

Ţara Românească are o Biserică, cu mitropolit, episcopi şi preoţi, ce pare să fie una de rit oriental, ortodox într-un limbaj neriguros. Cu toate acestea, respectiva Biserică nu este canonic constituită, ierarhii ei sunt numiţi pur şi simplu de domn din rândul acelor călugări români care, sosiţi la Athos în deceniul şapte al secolului al XIV-lea, îşi câştigaseră imediat reputaţia de a nu putea trăi potrivit normelor monahale bizantine ale vieţii comune, adică fără vin, fără carne şi fără a-şi asuma vocaţia în deplină libertate, pe cont propriu şi fără controlul unui superior. Antonios vine la Ţara Românească pentru a impune, pe durată lungă, un asemenea control, pentru a aşeza ţara sub suveranitatea patriarhală, a cărei marcă este legea, dreptul nomocanonic cuprinzând atât legea împărătească, cât şi legea lui Dumnezeu. În 1691, patriarhul ierusalimitean Dosithei Nottaras ţine să-i reamintească lui Constantin Brâncoveanu că, oricât de mari ar fi liberalităţile sale faţă de lumea ortodoxă, „legile lui Dumnezeu nu au fost promulgate în munţii Ţării Româneşti, nici de către domnii Ţării Româneşti, ci la Constantinopol“. Legile lui Dumnezeu au fost puse în Bizanţ de împăraţi şi sunt spuse după Bizanţ de către Biserica Constantinopolitană.

Petru I Muşat (1375-1391) a lărgit graniţele statului moldovean al lui Bogdan I şi a încercat să întemeieze o Mitropolie a Moldovei

Cum a reuşit însă umilul monah grec să înfrângă rezistenţa unui domn care nu s-a arătat iniţial dispus să renunţe la privilegiul de a avea, în afara oricăror prevederi ale dreptului canonic, propria sa Biserică? Ce argumente a folosit monahul? Cum se explică triumful nomocanonului bizantin la Bucureşti în 1534 şi, mai important încă, naşterea formală a „Ortodoxiei“ de factură bizantină în Ţările Române? De fapt, Karamanlikes nu călătorea singur. Un corp expediţionar otoman îl însoţea la distanţă de o zi, gata să intervină dacă domnul Ţării Româneşti nu s-ar fi supus. Călugărul purta asupra sa nu numai credenţialele Patriarhiei Ecumenice, dar şi împuternicirea Porţii. Mandatul său era dublu. După cum dublă este şi suzeranitatea ce se instituie acum, pentru trei secole şi jumătate, asupra Ţărilor Române. Sultanul otoman şi patriarhul ecumenic îşi vor impune în indiviziune suveranitatea asupra românilor din afara arcului carpatic.

Imperiul Otoman, un păstrător al Ortodoxiei?

Turcocraţia toarnă aşadar în bronz post-bizantin „Ortodoxia“ românească. Observaţia nu e nouă. A făcut-o deja în 1700 episcopul Athanasie, întors de la Viena, unde se angajase în numele său şi al românilor ardeleni să primească unirea cu Biserica Romei. În soborul convocat în acel an la Alba Iulia, popii, negustorii şi boierii braşoveni şi făgărăşeni, incitaţi de Constantin Brâncoveanu, nu acceptă să se unească cu „Împăratul“, „Vlădica“ şi „Ţara“, adică cu românii care puteau avea, în temeiul mecanismelor reprezentative recunoscute de constituţiile transilvănene, o voce legală. O cronică din Schei relatează că Athanasie ia act de refuzul lor cu aceste cuvinte: „voi nu sănteţi din săborul nostru… să vă duceţi la ţara Turcului“.

Bogdan I, primul voievod al Moldovei, de confesiune ortodoxă, obţine independenţa de regatul maghiar

Episodul nu este relevant doar pentru istoria ecleziastică. Reperele elementare ale urgenţei intrării în modernitate erau deja limpezi în mintea ierarhului ardelean. El avea de ales: pe de o parte între Roma, Viena, limbajul dreptului şi o serie de privilegii pentru elită ce promiteau să se transforme în drepturi universale, iar pe de altă parte, Ţara Turcului, Balcanii altfel spus, celebraţi ulterior de Mircea Eliade ca o punte între culturi, dar până la urmă doar un tărâm al dominaţiei din care dreptul era exclus şi în care drepturile vor fi exercitate sub formă de privilegii ale elitei.

Confesionalizarea „ortodoxă“ a românilor nu se petrece însă decât în secolul al XIX-lea, fiind, pe de o parte, o dimensiune a procesului de raţionalizare lentă a societăţii româneşti operată de statul modern, iar, pe de altă parte, rezultatul activităţii profesionale a unor clerici, între care se remarcă Melchisedec Ştefănescu. Spre deosebire de Italia modernă care s-a constituit împotriva Bisericii tradiţionale sub influenţa indirectă a eticii reformate genoveze, care l-a animat pe Contele de Cavour, Statul şi Biserica românilor s-au născut instituţional împreună, în intervalul 1862-1919. De la Alexandru Ioan Cuza, la Ion I.C. Brătianu, Statul a organizat discreţionar Biserica în spaţiul public, iar Biserica i-a oferit Statului o cultură comună gata-făcută. Autoritatea politică a creat Biserica Ortodoxă Română ca instituţie dotată cu atributele autocefaliei şi administrată ulterior în chip centralizat de către un patriarh, iar Biserica, la rândul ei, a produs şi a difuzat un discurs normativ naţional. Statul şi Biserica au nutrit deopotrivă o maximă suspiciune faţă de orice forme de organizare privată şi individuală a credinţei, ca şi, în general, faţă de orice regim de separare între Stat şi Biserică.

Relaţia stat-biserică în societatea românească.

Altfel spus, cultura publică românească a fost pusă în discurs, din veacul al XIX-lea şi până astăzi, ca un Volksgeist indivizibil, la temelia căruia stă „legea strămoşească“ a Ortodoxiei, ca un spirit colectiv ameninţat în permanenţă de individualism, de raţionalism şi de „privatizarea“ religiei. Prin contrast, în Europa Apuseană, liberalismul veacului al XIX-lea şi social-democraţia secolului al XX-lea au fost responsabile de desfacerea aproape completă a legăturilor tradiţionale dintre tron şi altar, dintre viaţa politică şi practica religioasă, dintre dreptul pozitiv şi morala creştină, dintre Stat şi Biserică, de regulă în beneficiu reciproc şi întotdeauna în avantajul cetăţenilor, a căror libertate de a face alegeri în cunoştinţă de cauză şi pe cont propriu a sporit neîncetat. Statul român nu s-a orânduit însă potrivit unei asemenea logici a separaţiilor menită să conducă la despărţirea credinţei de teritoriu, etnie, tradiţie şi cadru etatic. În 1928, Nicolae Iorga, participând la dezbaterea parlamentară în jurul Legii cultelor, recunoscuse că „societatea hrăneşte statul, nu statul poate să dea viaţă societăţii“ din moment ce aceasta îi pune la dispoziţie „organisme libere, legate de sufletul omenesc şi consacrate printr-o experienţă de mai multe secole“, printre care şi Ortodoxia.

Savantul şi omul politic nu voia însă să afirme un primat politic al societăţii în raport cu statul, ci doar fuziunea lor istorică de nezdruncinat. Alături de armată, acest stat organic al românilor a folosit Ortodoxia ca un dispozitiv de guvernare şi ca un substitut de ideologie a consensului naţional. Începând cu domnia lui Cuza, preoţii au fost neîntrerupt utilizaţi pe post de funcţionari fideli şi eficienţi ai unui stat etnic ce s-a construit mai degrabă prin recursul la un discurs patriotic uniformizator şi unanimist purtat de Biserică decât prin elaborarea de politici de coerenţă şi convergenţă socială. În absenţa oricărei forme de patriotism civic suscitat de legi echitabile şi raţionale, Biserica a fost, alături de trecutul de luptă şi jertfă ilustrat de armată, singurul argument public pentru care merită să fii român şi este legitim să ţi se ceară să-ţi probezi loialitatea faţă de un stat eminamente românesc. Biserica Ortodoxă a fost şi este pentru politicieni un mod de a acoperi eşecul istoric al statului care, de la unirea Principatelor şi până la integrarea în Uniunea Europeană, nici măcar nu a încercat cu adevărat să transforme societatea într-un corp politic. Ea oferă o viziune gata făcută şi general acceptată despre comunitatea naţională în lipsa unor definiţii laice despre cum ar trebui să arate comunitatea politică.

SursA: historia.ro

o pilda despre CUM trebuie sa ne rugam

2011-05-02T01:05:00.001+03:00

Via SchitulDarvari

Hristos a inviat! Χριστός Ανέστη! Christ is Risen!

2011-04-24T01:34:00.004+03:00

Aceasta fresca se afla in Manastirea Chora din Constantinopol

Hristos a inviat!

Sa aveti Sarbatori Sfinte cu sanatate, bucurie si lumina!

Daruri pentru copii crestini de la Editura Nepsis

2011-04-17T19:05:00.006+03:00

Daca nu v-ati hotarit inca ce daruri sa le faceti celor mici de Invierea Domnului si daca vreti sa le mai faceti o bucurie - bineinteles ca cel mai pretios dar este Impartasirea cu Trupul si Singele Domnului nostru Iisus Hristos - va recomand urmatoarele carti aparute la Editura NEPSIS din Timisoara, Autori: Florina Jinga, Andrei Rosetti si Angela Hanc.

Pentru baieti - NUMERELE altfel - lipeste, modeleaza, construieste, deseneaza, coloreaza, decupeaza, gateste (;-)

De pilda, la numarul 3 este vorba de cele 3 persoane ale Sfintei Treimi. "Cine este Sfinta Treime? Dumnezeu este Sfinta Treime. Dumnezeu este Unul singur in trei Persoane: Tatal, Fiul, Sfintul Duh. Odata, El S-a aratat sub forma a trei ingeri". La numarul 6 este vorba de 6 vase pline cu apa, la numarul 9 de cele 9 cete ingeresti si asa mai departe. La mijlocul cartii se gasesc 4 pagini care contin elemente ce se pot lipi, decupa sau colora.

Pentru fete - 12 PRINTESE SI IMPARATESE ADEVARATE

Cartea contine 12 povestiri despre •Printesa Apolinaria •Imparateasa Teodora a II-a •Printesa Drosida •Alexandra, Imparateasa •Imparateasa Elena •Cneaghina Fevronia •Imparateasa Ana •Imparateasa Irina •Printesa Casdoas •Nana, Imparateasa Georgiei •Teodora, Imparateasa lui Iustinian •Imparateasa Teofana

Printesa Drosida, Roma, secolul II, 22 martie ... Drosida dezbracind imbracamintea cea imparateasca, a iesit usor, fara sa prinda cineva de veste. A fugit departe si, aruncindu-se intr-un bazin in care se aduna apa din ploaie, ca intr-un lac, s-a botezat zicind: "Se boteaza roaba lui Dumnezeu, Drosida, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh". Astfel, printesa a devenit crestina si a trait cu bucuria cunoasterii lui Dumnezeu. Domnita nu si-a uitat tatal, pe imparatul Traian. Il iubea si il pemenea in rugaciuni ca pe cel mai aproape de inima ei, dar, in acelasi timp, stiind ca este dusmanul celor care, ca si ea, credeau in Iisus Hristos. (p.14)...

Mi-a placut foarte mult ca la sfirsitul fiecarei povestiri este o icoana cu sfinta prezentata si o rugaciune inchinata ei. Rugaciunea catre Sfinta Drosida este: "Sfinta Drosida, roaga-te pentru mine sa pot iubi cu sinceritate pe toti oamenii: pe rude, pe prieteni si chiar pe cei ce-mi vor raul. Te rog, ajuta-ma sa fiu binevoitoare, ingaduitoare si iertatoare cu toti. Amin". (p.15)

Cartile pot fi comandate aici.

Despre iepurasul de Paste si ortodocsii din noi de Mugur Vasiliu

2011-04-14T21:36:00.003+03:00

Motto: "Iepuraşul mustăcios e de Paşte norocos, nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pasca, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte Fericit!" (urare "tradiţională" de sezon)

Suntem în Postul Mare. Mai sunt mai puţin de două săptămâni până la Înviere. Cu o mare grijă faţă de cumpărători, negustorii au început deja să-şi vândă marfa, specială pentru "Sfintele Sărbători" – cu varianta "Sfintele Sărbători de Paşti". Dacă, cumva, am fi picat chiar acum pe planeta Pământ şi ne-am fi întrebat ce sărbători sunt acestea, atunci cu siguranţă că am fi aflat lucruri, pe care noi cei de acum nu le mai observăm, nu le mai vedem, cu care ne-am obişnuit, dar care sunt cu totul pierzătoare pentru noi. Aşadar, sărbătorile care urmează încep să se întrezărească: apar iepuraşii, din ce în ce mai des, pe firmele luminoase – cu variante multiple: domni cu urechi de iepuraşi, domnişoare dezbrăcate cu aceleaşi urechi care însă seamănă mai mult cu nişte "corniţe", sau chiar iepuraşii coloraţi, frumoşi şi pufoşi (la fel cum colorate sunt revistele cu iepuraşi, cu plai şi cu boi). Toate acestea sunt, după cum spune lumea, "haioase". Deci, este o sărbătoare cu iepuraşi. Au apărut însă şi puişorii de găină, desigur gălbui şi desigur tare frumoşi şi pufoşi. Nu este nici o îndoială, la această fotografie trebuie adăugate şi ouăle colorate: roşu, galben, verde, albastru şi restul culorilor. Dacă mai punem că mirosul acestor sărbători se bazează pe miel – cu variantele ciorbă şi la cuptor – atunci vom începe să înţelegem cât de importantă şi în acelaşi timp animalieră este această sărbătoare sau "Sfintele Sărbători de Paşti". Atenţie: de o deosebită importanţă sunt, şi de această dată – ca şi la sărbătoarea porcului de crăciun – cadourile, darurile. E un fel de parolă: "Ce ai vrea să-ţi aducă iepuraşul?", care legitimează şi încununează această minunată sărbătoare de "primăvară". Ceea ce vă povestesc eu aici, puteţi vedea şi chiar vedeţi şi Domniile Voastre, oriunde v-aţi localiza în credincioasa noastră ţară de 87% ortodoxie. Şi cu siguranţă că vedeţi toate acestea – plus motivul generator pentru toate sărbătorile tuturor românilor, steaua polară a existenţei noastre: coca cola! Nu trebuie uitat nici filmul de mare efect – pe care îl vedem în fiecare an şi care ne arată o poveste neoprotestantă, anticreştină, cu un personaj care nu are nimic a face cu Hristos - care nu a fost, nu este şi nici nu va fi vreodată vedetă de film. Acesta este tabloul sărbătorilor de primăvară sau a "Sfintelor Sărbători de Paşti", la români. Cu siguranţă şi pe bună dreptate, aceasta ar înţelege cineva care ar veni acum pentru prima oară pe planeta Pământ. Nu ştim şi nici nu ne interesează ce ar gândi despre acestea respectiva fictivă persoană, tocmai fiindcă nu poate exista. Însă, câteva întrebări ne ţin calea. Ce se întâmplă cu Sărbătorile Românilor? Cum e posibil ca întregul aparat de propagandă anticreştin numit mass-media să promoveze, fără nici cea mai mică reţinere aceste blasfemii, aceste huiduieli la adresa credinţei românilor, şi în ultimă instanţă la adresa românilor? De ce nu ia nimeni atitudine? De ce ne mai uităm la televizoarele lor pline de infecţie? De ce mai citim gazetele, care acum - mai ales acum - ne arată femei goale şi în care se dezbat lucruri de "maximă importanţă economică"? Cel mai probabil acestea sunt ispite - părintele lor este chiar dracu, de altfel prezent în chiar toate reclamele, cu toate variantele lor - dar, în acelaşi timp sunt încercări. Încercări pentru fiecare dintre noi.

Ce facem noi atunci când suntem puşi în prezenţa unei situaţii de acest fel - şi suntem puşi sau ne punem noi înşine, încontinuu? Oare nu înţeleg românii dreptcredincioşi că ei sunt cei care "consumă" toate aceste otrăvuri, şi aceasta chiar la cererea lor? Prin faptul că nu doar permit ci şi participă la aceste odioşenii, chiar dacă unii dintre ei par sau fac pe indignaţii. Nimeni nu ne face acest rău - noi înşine ni-l facem, fiindcă nu cred că a fost cineva obligat să-şi cumpere televizor şi să trăiască hipnotizat de imaginile mişcătoare, care nu au nici cea mai mică legătură cu existenţa noastră; cum nu cred că a fost cineva forțat să citească ziarul sau să asculte radio - chiar dacă toate acestea se fac sub acoperirea şi justificarea nevoii de informaţie. Este cert că toate aceste blasfemii sunt gândite şi administrate concertat; cum clar este că toate sunt îndreptate împotriva Învierii, despre care nici nu se pomeneşte - sunt cu mult mai importante: mielul, oul, iepuraşul, puişorul şamd.

Informaţiile pe care ar trebui cu necesitate să le avem acum, în Postul Mare, sunt la îndemâna oricui - dar puţini sunt cei care le cercetează şi, mai puţini, cei care le trăiesc. Câţi dintre - din nou - cei 87% din credincioşii, care suntem noi, "s-au informat" despre Săptămâna Mare? Câţi ştiu că Luni iudeii au hotărât să-L răstignească pe Hristos, că Marţi a fost proorocirea distrugerii Templului, că Miercuri a fost ungerea piciorelor lui Hristos şi tot atunci ucenicii s-au tulburat din cauza lui Iuda, iar Iuda a primit arginţii; că Joi este Cina cea de Taină, spălarea picioarelor, rugăciunea din muntele măslinilor şi tot atunci Hristos este luat; că Vineri, Dumnezeu este în faţa Sinedriului, la Pilat şi suportă toate batjocurile şi chinurile; că tot Vineri a fost răstignit, a murit, I-a fost împunsă coasta, a fost coborât de pe cruce, iar mormântul I-a fost pecetluit; că Sâmbătă Hristos a pogorât la iad şi, că Duminică a Înviat? Iată: acestea sunt "informaţii" vitale pentru noi. Din surse demne de toată încrederea, de la un "agent special", dintr-o sihăstrie de prin Munții Neamţului, avem chiar "informaţia" că de aproape două mii de ani fiecare săptămână este Săptămâna Mare - dar aceasta este o informaţie mai specială. Aţi auzit pe undeva de iepuraşi, veveriţe, ouşoare, puişori şi cadouri, cozonac şi budincă? Nu. Fiindcă aici este vorba despre viaţă şi moarte, sau mai bine zis despre nemurire – spre osândă sau spre bucurie; nu despre animale şi produse agricole, dragi creştini ortodocşi, care suntem noi. Voi, cei care aveţi o legătură cu biserica, cei care nu creşteţi animăluţe ritualice sau ouşoare multicolore, cei care sunteţi preocupaţi de propria-vă mântuire şi de mântuirea neamului vostru; cei care ştiţi ce se petrece în acest post - covârşitor pentru noi -, altceva decât oferirea de daruri şi coca cola sau pepsi; cei care simţiţi greutatea atât de minunată a răspunderii pe care o aveţi în cadrul neamului care v-a ivit şi ştiţi că mântuire înseamnă jerfă şi nu budincă sau cozonac cu stafide. Voi, cei care v-aţi îmbrăcat în Hristos, prin sfântul botez, şi purtaţi la gâtul sufletului vostru crucea de pe Golgota, pe care a fost răstignit chiar Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Cel ce a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând. Voi, trebuie să vedeţi şi să înţelegeţi că nu este un aşa mare efort - despre jertfă nici nu se poate vorbi - să vă opriţi din a mai sprijini lupta împotriva lui Hristos şi împotriva mântuirii noastre. Este foarte simplu: nu mai deschideţi cutia cu minciuni şi blasfemii denumită şi televizor, nu mai citiţi ziarele şi nu mai ascultaţi delirul emoţionant tremurător - chiar dacă vi se pare că sună bine. Poate vi se pare prea greu. Bine, atunci poate fi numită jertfa voastră: să nu-L mai batjocoriţi pe Hristos. Toată viaţa noastră depinde de acest lucru: conştientizarea faptului că nu trebuie să mai lovim cu piciorul în ţepuşă. Acest lucru trebuie să ne ducă la atitudine eliberatoare şi nu la pasivitate complice cu urâtorii lui Hristos. Fiindcă altfel, cum mai putem să răspundem în faţa Învierii: "Adevărat a Înviat! "

SursA: e-mail

Biserica Sfântul Gherman din Alaska (Tapiola) - Finlanda

2011-04-10T20:58:00.017+03:00

Biserica Sfântul Gherman din Alaska (Tapiola) - este cea mai intima si cea mai functionala biserica din cite am vazut pina acum, poate si din cauza ca pastreaza Traditia Ortodoxa, atit in arhitectura, cit si in pictura. Textul care prezinta aceasta Biserica este realizat de comunitatea ortodoxa de acolo, iar fotografiile sint din arhiva mea personala. (ET)

Helsingin Ortodoksinen Seurakunta

Espoon Toimintakeskus

Construirea unei biserici ortodoxe în Tapiola a fost necesară încă de la începutul anilor 1980, cînd serviciile religioase se ţineau de două sau patru ori pe an în biserica luterană din Tapiola. În anul 1991 s-a înfiinţat în Espoo organizaţia Ortodoksit ry, care a început să activeze pentru construirea bisericii şi pentru găsirea unui preot în Espoo. În anul următor credincioşii ortodocşi au primit spre închiriere un spaţiu din clădirea Uniunii sindicatului bijutierilor, a cărui locaţie se află lîngă biserica actuală. În anul 1995 pentru proiectul fundaţiei a fost aleasă propunerea făcută de preotul doctor teolog Paul de Hessen, de origine franceză, care locuieşte în Finlanda. Părintele Paul are şi studii în arhitectură şi este specializat în arhitectura bisericilor vechi. Pentru planul fundaţiei a fost aleasă biserica în formă de cruce din anii 500 d.Hr., care avea un pridvor la intrare şi un altar deschis. Această biserică este primul loc sacru ortodox din Finlanda la al cărui proiect s-a ţinut cont încă de la început de arta picturii bizantine.

Bazinul pentru Botez din pridvor e format din două părţi şi e unic în Finlanda, deoarece în el se pot boteza prin afundare atît copiii, cît şi adulţii.

Construcţia bisericii a început în toamna anului 1997. Boltele şi cupola au fost turnate manual. Biserica a fost sfinţită în 11 octombrie 1998 de către mitropolitul Leo (astăzi arhiepiscopul Kareliei şi a toată Finlanda). Pictorii şi-au început lucrările în anul următor. Fresca a fost executată de pictorul de icoane finlandez Alexander Wilkstrom, care a studiat stilul picturii în frescă în Serbia. Biserica ortodoxă din Tapiola face parte dintre puţinele biserici din Finlanda a căror pereţi sunt acoperiţi în întregime de pictură. Iconostasul şi candelabrul care încadrează mijlocul bisericii şi pe care sunt pictaţi pe ambele părţi cei 12 apostoli, au fost executate de graficiana Ulla Vaajakallio din oraşul Espoo.

Alexander Wilkstrom a respectat stilul bizantin în frescă, stil în care pictura de pe pereţi şi cea de pe tavan formează în întregime istoria mîntuirii. În tradiţia ortodoxă icoana este o deschidere spre Împărăţia cerească. Wilkstrom explica pictura astfel: „Hristos Pantocrator este pictat pe cea mai înaltă cupolă. Sub El sunt profeţii care au prorocit despre Mîntuitor în Vechiul Testament, apoi cupolele şi boltele pe care este anunţată Naşterea Domnului de către cei patru evanghelişti. Pe suprafaţa boltei sunt prezentate cele mai importante momente din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos. În partea de jos a boltei pînă deasupra uşii principale sunt scene din viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria.

Biserica ortodoxă din Tapiola a fost numită după Sfîntul Gherman din Alaska (1793-1836), care a trăit întîi ca monah la Mănpstirea Laatoka şi apoi în centru Alaskăi ca misionar. Astfel, Sfîntul Gherman din Alaska uneşte vasta comunitate ortodoxă în monoculturalul oraş Espoo.

În absida altarului, pe boltă, este pictată Înălţarea Domnului la cer, care semnifică şi prefigurarea celei de a doua veniri. Pe bolta din spatele altarului se află icoana reprezentativă a bisericii – icoana Maicii Domnului, ale cărei mîini sunt adunate în rugăciune şi care îl are la piept pe pruncul Hristos. Această reprezentare provine de la profetul Isaia, care a prezis Naşterea Mîntuitorului. Dedesubt, pe peretele altarului, este reprezentată Împărtăşania apostolilor. Pe partea de jos a boltelor sunt pictaţi cei mai importanţi dintre sfinţii cinstiţi în biserică, începînd cu mucenicii din primele veacuri ale creştinismului pînă la cei din vremea noastră. Biserica îi cinsteşte pe Sfinţi prin rugăciuni în drumul către Împărăţia cerească.”

Pagina de internet a bisericii ortodoxe din Tapiola este http://www.espoonortodoksit.fi/

Adresa Bisericii cu hramul Sfîntului Gherman din Alaska este

Tapiolan ortodoksinen kirkko

Kaupinkalliontie 2 02100 Espoo

Puh.0207 220 693

Faksi 0207 220 696

SursA: Brosura de prezentare a Bisericii Sfintului Gherman in limba romana.

Ei si noi, impreuna

2011-04-01T21:36:00.003+03:00

Va semnalez mai jos o iniţiativă plină de dragoste şi de jertfelnicie care îi aparţine Adrianei. Fie ca Sfînta Treime să îţi dea putere şi o inimă cît mai încăpătoare pentru ca să fii şi în continuare o mămică şi o femeie creştină pildă pentru noi celelalte! Te îmbrăţişez cu drag şi iertare de postarea întîrziată!

Ei si noi, impreuna
Constienti ca oricand noi putem fi in locul lor, in aceasta perioada de Post, sa daruim o rugaciune si pentru ei la fel cum in postul Adormirii Maicii Domnului am daruit pentru micutul Siluan .

Cine poate darui mai mult, gaseste toate datele necesare pe blogurile de mai jos sau din spatele numelor. Doamne, ajuta!

Marian Teofan: http://bebemarian.wordpress.com

Cosmin : http://danilacosmin.weebly.com/

Ana Maria http://iulianacristescu.astasunt.eu/ajutor-pentru-ana-maria-osca/

Gabriel: http://nuramaneindiferent.blogspot.com/2011/03/gabriel-are-nevoie-de-ajutorul-nostru.html

Gemenii Nicolae si Elena: http://adriana-dardindar.blogspot.com/2011/01/gemeni-simpatici-cauta-prieteni.html

Ecaterina: http://rotheo.wordpress.com/2011/03/10/ecaterina/

Eva Maria http://www.mariaeva.ro/

Emilia Florina: http://florina-emilia.blogspot.com/

Eluzia: http://adriana-dardindar.blogspot.com/2011/01/apel-umanitar-toderascu-eluzia.html

Filip: http://adriana-dardindar.blogspot.com/2011/01/apel-umanitar-filip-paduraru.html

David: http://davidteodorescu.blogspot.com/

Andreea Cristina: http://andreea-cristinapuiutulnostru.blogspot.com/

Meryem Andreea: http://apeluriumanitare.wordpress.com/2011/01/28/meryem-andreea-negoita/

Ionut: http://popescuraduionut.wordpress.com/

Paul Daniel: http://www.paulnagy.ro/ro

Maria: http://www.alexdamian.com/Maria-ingerasul-luptator.html

Denis: http://ai-suflet-bun.blogspot.com/2011/01/denis.html

Marius: http://miki-ganduripentrufiecarezi.blogspot.com/2010/10/un-sufletel-care-sfideaza-moartea.html

Gemenele Loredana şi Adelina: http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-doua-surori-gemene-au-urgent-nevoie-de.html

Centrul de Plasament "Sfanta Ana" din Bucuresti.http://bucura-te-daruind.blogspot.com/2011/02/alaturati-va-campaniei-bucura-te.html

Copiii din comuna Glodeanu, sat Cârlig, din judeţul Buzău: http://nicoletatintea.blogspot.com/2011/03/sa-dam-o-sansa-copiilor-din-glodeanu.html

SursA: adriana-dardindar.blogspot.com

Si bebelusul Marian Teofan are nevoie de dragostea noastra!

2011-03-15T21:58:00.002+02:00

Stiu cit este de greu sa duci o asemenea suferinta - atit in ceea ce il priveste pe cel mic, cit si in ceea ce priveste intreaga familie. Pentru ca este post si pentru ca inca putem face o fapta buna, va indemn sa il ajutati pe bebelusul Marian Teofan fie prin rugaciune, fie prin sprijin financiar! Si sa nu uitati ca traim minuni si in zilele noastre (este cazul bebelusul Siluan, nepotelul meu), numai ca trebuie sa avem ochi ca sa vedem. Iata mai jos povestea bebelusului Marian Teofan, datele pentru donatii si numarul de teledon:

Ma numesc Marian Teofan Grierosu si m-am nascut la data de 17 aprilie 2010 in Iasi. Am un fratior in varsta de 4 ani si provin dintr-o familie unita in credinta, taticul meu fiind preot. Numele meu a fost ales in cinstea Maicii Domnului si in omagiul parintelui Teofan Merla de la Manastirea Cetatuia din Iasi.
La data de 17 mai 2010, cand aveam varsta de o luna, parintii m-au dus la Spitalul Sf. Maria din Iasi, pentru ca eram palid si refuzam sa mananc. Am fost internat la Terapie Intensiva si dupa doua zile am primit diagnosticul: Leucemie Acuta Limfoblastica Congenitala cu celule precursoare B. Am fost transferat la sectia de Oncologie unde am inceput tratamentul cu chimioterapie Interfant 99, am raspuns la tratament si am intrat in remisie, spre bucuria familiei mele si surprinderea medicilor.
Sunt singurul copil din tara cu leucemie congenitala care a supravietuit. Majoritatea copiilor nascuti cu leucemie se sting dupa cateva zile. De la varsta de o luna am suportat tratament cu chimoterapie, transfuzii de sange, punctii lombare si medulare dureroase. Dumnezeu si Maica Domnului au fost alaturi de mine si m-au tinut in viata.
Pe tot parcursul tratamentului, la sugestia medicilor, parintii mei au incercat sa ma duca in Italia. Protocolul meu de tratament prevede un transplant de celule stem hematopoietice dupa faza de consolidare. Riscul de recadere in cazul meu este foarte mare si in tara nu s-a facut transplant alogen la un copil atat de mic.
Speranta mea este acest transplant alogen in Italia, la spitalul San Matteo din Pavia. Costul acestui transplant este de 110.000 de Euro, la care se adauga costul cautarii unui donator in registru, care variaza intre 10.000 si 20.000 de Euro. Parintii mei nu au acesti bani, dar au multa credinta in Dumnezeu si speranta ca intr-o zi voi fi sanatos.
Va rog pe voi, oameni cu suflet mare, sa ajutati la implinirea visului dragilor mei parinti: acela de a avea doi copii sanatosi. Nu toti oamenii au p0sibilitati, dar pentru mine este foarte importanta si rugaciunea. Sunt multi oameni buni care m-ar ajuta daca ar sti povestea mea, asa ca va rog sa le-o spuneti tuturor cunoscutilor vostri si sa ma sprijiniti prin postarea bannerului meu pe site-ul vostru si mediatizarea in retelele sociale.
Puteti afla noutati despre mine citind pagina Jurnalul meu.
Cu drag,
Bebe Marian

Donatii:
Banca: BRD Iasi – Agentia Poitiers
IBAN: RO53 BRDE 240SV 65357502400 – RON
Titular: Grierosu Vasile

Va anuntam ca incepand de astazi, 10 martie pana la data de 31.05.2011, se pot face si donatii prin telefon, numai din reteaua ROMTELECOM.
Numarul pentru donatii este 0900.900.086 si costul unui apel este 6 Euro.

Conferinta Minunile Sfintilor Inchisorilor - Iasi, 19 martie, Teatrul Luceafarul, ora 18:00

2011-03-15T21:47:00.003+02:00

Sambata, 19 martie 2011, la ora 18.00, la Teatrul Luceafarul din Iasi va avea loc conferinta: Minunile sfintilor inchisorilor. Vor vorbi părintele Alexandru Sabău, Ciprian Voicilă, Danion Vasile, Ioan Vlăducă şi alţi invitaţi. Se împlinesc doi ani de când dintr-o raclă cu sfinte moaşte de la Aiud a izvorât mir în faţa credincioşilor, după o conferinţă care a avut loc în aceeaşi sală. Anul trecut, în aceeaşi zi, minunea s-a repetat. Nu organizam o conferinţă la care lumea să vină să vadă o minune. Minunile nu sunt pe bandă rulantă. Dar organizam o conferinţă în care se va prezenta cartea Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere, în care se va vorbi despre mulţimea de minuni care s-au întâmplat deja (un capitol este doar despre minunile făcute cu sfintele moaşte care au izvorât mir la Iaşi).

Iartă! - părintele Savatie, Alba Iulia, 2004

2011-03-06T16:00:00.004+02:00

SursA FotO: OrthPhoto.net

1. Iartă-mă, Doamne, şi iartă şi pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat...Mîntuitorul cînd a fost rugat să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm, ne-a învăţat să cerem iertare pentru greşelile noastre, aşa cum noi iertăm greşiţilor noştri. Dacă facem această nevoinţă, avem nădejde de mîntuire. Şi dacă mîntuirea ni se dă astfel, ce altceva ne mai poate interesa în lumea aceasta, ce mai are rost?

2. Asta-i starea. Aşa că nu Dumnezeu, Dumnezeu lasă pe vrăjmaş să ne ispitească. După orice faptă bună să aşteptăm că ne va ispiti. Ai făcut milostenie, îndată îţi suflă cît de bun eşti, cît de mult s-a bucurat omul cutare, cum tu ai fost aşa de bun. Să uităm îndată faptele noastre bune. M-am gîndit aşa: Doamne, eu uit toate faptele mele bune, dar Tu uită toate faptele mele rele. Şi eu cred că aşa putem merge înainte, să nu ţinem minte nicio faptă bună. Nimic n-am făcut bine. Asta înseamnă. Chiar şi prin smerenie, sfîntul Ioan Casian şi sfîntul Ioan Scărarul ne spun că mîndria este singura patimă care se trage din virtuţi. Cu cît mai multe virtuţi agonisim, cu atît mai multe argumente şi prilejuri are vrăjmaşul să ne ispitească. O, eşti şi milostiv, te şi rogi, ţii post, încă eşti şi smerit. Înţelegeţi? Deci mîndria este singura patimă care iese din virtuţi. Înfricoşător lucru. Ce vom face? Nu vom lucra virtuţile? Să le lucrăm, dar să nu credem niciodată glasul care ne spune: bine, bine.

3. Nu, fraţilor, moartea nu este un vis aşa de plăcut. Dac-ai visa drept moartea, ai dobîndi pe Dumnezeu. Dar aşa cum unii visează greşit despre Dumnezeu, unii visează greşit despre moarte. Moartea nu este izbăvire. Hristos este izbăvitorul din moarte. Moartea este vremelnicia asta. Nu-i sănătos gîndul ăsta frate. Luptă şi cunoaşte că moartea nu este ca în poeziile romaniticlor, moartea este aşa cum o descrie Scriptura: înfricoşătoare. Nimeni să nu şi-o dorească, decît dorind pe Hristos dincolo de ea, aşa ca sfîntul Pavel. Dar dacă Hristos nu este aici, iertaţi-mă să nu credem că îl vom avea după moarte. Pavel aici spunea: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos în mine. Şi ştia că dincolo va trăi cu El în chip mai desăvîrşit, dar dacă noi aici pentru că nu L-am cunoscut pe Hristos, vrem să murim, de unde credem că Îl vom avea după moarte? Să nu dorim asta, să nu dorim moartea pînă cînd nu-L vom vedea pe Hristos în noi. Aşa făceau sfinţii, şi pe patul morţii plîngeau. Sfîntul Sisoe spune: „O, să-mi mai dea un ceas de pocăinţă, pentru că încă n-am început, încă să nu mor”. Înţelegeţi? Sfinţii se rugau, noi ne rugăm: „Sfîrşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, în pace, Domnului să cerem”. „Şi ne izbăveşte pe noi de moarte năpraznică”. „Nu lua viaţa mea la jumătatea zilelor mele”- spune David. Adică să nu murim pe neprins de veste, dacă nu sîntem împăcaţi cu Dumnezeu. Ăsta-i gîndul pe care ni-l spune Pavel. Deci, nemaifiind noi, ci Hristos, dorim moartea, pentru că aşa vom fi cu El mai desăvîrşit. Dar, nefiind Hristos în noi, o, să ne rugăm să ne amîne moartea pînă cînd se va sălăşlui în noi, şi aşa să trecem dincolo, împreună cu El, altminteri Doamne, Doamne fereşte pe toţi.

4. Mergem mai uşor şi iar ne gîndim la moarte. Dacă ne gîndim la oamenii care nu au ce mînca, dacă ne vom gîndi la cei din puşcărie, din spitale, care săracii, ştiţi cum stau. O, dacă ar căpăta ei o bucată de pîine. Ştiţi cîţi sînt? Foarte mulţi sînt. Dacă ne vom gîndi la ei, dacă ne vom gîndi la cei morţi în foamete, noi vom posti mai uşor şi ne vom uita la masa pe care o avem. Vom posti mai uşor, fiindcă noi sîntem chemaţi la a-i milui pe ei, la a-l hrăni pe cel flămînd, a-l îmbrăca pe cel gol. Şi dacă nu-i hrănim, măcar să flămînzim împreună cu ei şi astfel de gînduri ne uşurează postul.

5. Păcatul este multă suferinţă, păcatul sapă în sufletul nostru ca un tractor, pînă-l răvăşeşte. Suferinţa păcatului sapă, nu atît păcatul, cît durerea păcatului. Ei, cu cît este mai adîncă durerea, mai mare fîntîna se face, cu atît mai mult har încape în sufletul omului, după aceea cînd el se întoarce. Cîtă durere ai cunoscut în inima ta, atîta har poţi să primeşti în ea. Părinţii spun că doar pogorîndu-Se pînă la moarte, Hristos la iad S-a pogorît şi a înviat. Drumul către înviere duce prin iad. Fiecare dintre noi trebuie să trăiască în sine, încă din această viaţă suferinţa iadului, ca să poată învia împreună cu Hristos. Dar, care este mai mare şi mai cumplită suferinţă şi ce altceva este iadul decît suferinţa păcatului? Aşa că, cel care s-a pogorît pînă acolo şi a trăit durerea lui, nu în vreme ce săvîrşea păcatele, ci cînd s-a lepădat de ele, atunci a descoperit durerea lor şi durerea aceasta face loc pentru mult har, pentru mult, mult har. Nu este obligatoriu ca păcatul să atragă întotdeauna harul. Chiar dimpotrivă, cei mai mulţi păcătoşi se pierd. Şi ne spune David, „cumplită este moartea păcătosului”. Cumplită, în sensul că nu şi-a cunoscut, nu şi-a venit în fire în timpul vieţii, cumplită va fi, căci va trăi tot iadul veşnic. Dar cei care, păcătoşi fiind, se întorc, fericiţi sînt. Că acolo unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul, pentru că durerea adusă de păcat în sufletul celui care se pocăieşte, face loc harului.

Fragmente din conferinţa „Smerenie şi libertate în rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul” susţinută de părintele Savatie Baştovoi la Alba Iulia, în anul 2004.

Părintele PETRONIU Tănase: Sfaturi pentru ortodocşii de astăzi

2011-02-23T22:35:00.006+02:00

- Preacuvioase Părinte Stareţ Petroniu, ce înseamnă a nu judeca pe celălalt?

- Sfinţii Părinţi, Biserica în totalitatea ei consideră mare păcat judecarea altuia. Uite, în Postul Mare, la slujbe se zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi se rosteste în tot timpul Postului Mare, în afară de sâmbăta şi duminica. Se rosteşte de câte 8-9 ori şi se spune în Tipic ca preotul să o rostească cu mâinile ridicate şi cu metanii şi închinăciuni. Această rugăciune se încheie cu cuvintele: „Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”. E făcută cu stăruinţă pe toată durata Postului Mare. Te-ai aştepta ca, atunci când te rogi cu aşa mare stăruinţă să te păzească Dumnezeu de păcate, să fie pomenite păcatele cele mai grave: crimă, desfrânare, pe care noi le socotim a fi mai mari şi mai rele, dar Sfântul Efrem nu le pune acolo pe acestea, ci zice: „Dăruieşte-mi să văd păcatele mele şi să nu osândesc pe aproapele”. Osândirea aproapelui este mare păcat. Sfinţii Părinţi spun că se face o mare greşeală atunci când osândim păcatele, căci atunci tu te faci singur judecător al fratelui tău, iar aceasta după mintea ta. Nu avem calitatea aceasta şi nu avem nici un drept să facem aşa. Acest drept nu îl are decât cel care l-a făcut pe om, Dumnezeu. Doar El are dreptul să îl judece pe om, iar noi, judecând pe aproapele, împietăm asupra dreptului lui Dumnezeu, Care este Judecătorul cel drept. Fiecare om este făcut după chipul lui Dumnezeu, fiecare om este o entitate unică în viaţa omenirii de la începutul până la sfârşitul lumii. Niciodată nu o să fie doi oameni aceeaşi. Oamenii nu pot face lucruri identice. De exemplu, eu recunosc un tablou de Grigorescu, de Tonitza după anumite trăsături, după stilul personal.

Suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii.

Omul este mărginit, posibilităţile lui fiind limitate. Dumnezeu este Fiinţă nemărginită, iar puterea Sa creatoare este infinită. Dumnezeu creează în mod unic, nu repetă; fiecare fiinţă este o creatură nouă, oglindind în fiinţa ei ceva din strălucirea şi infinitatea dumnezeiască. De aceea Sfinţii Părinţi spuneau: „Ai văzut omul, ai văzut pe Dumnezeu!”. Tocmai de aceea în cinstirea sfintelor icoane nu cinstim lemnul şi culoarea, ci pe cel reprezentat. Tot aşa, întâlnind omul, care este chipul lui Dumnezeu, cinstea dată omului se ridică la Creatorul lui. De aceea suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii şi nu avem nici un drept să judecăm pe aproapele. Dar atunci când eşti într-o poziţie de conducere şi ai subalterni care greşesc uneori, ce atitudine trebuie să ai? Judecata înseamnă să îl condamni pe om, să îl osândeşti. Dacă atragi atenţia cu respect şi cuviinţă, părinteşte şi cu îndemn, asta nu înseamnă judecată, ci trebuinţă, necesitate şi firesc: să îl iubeşti pe om şi să-l lămureşti că a greşit.

Să căutăm fericirea care nu are sfârşit.

- La vârsta şi la experienţa pe care le aveţi, ce mesaj aţi transmite tinerilor din ziua de astăzi?

- Nu pune problema aşa... Nu am nici un mesaj, pentru că nu am nici o calitate să fac asta. Ne sfătuim şi dacă mai vin pe aici şi întreabă fraţii, le spunem că trebuie să avem în vedere un lucru: ne-a făcut Dumnezeu marea cinste de a ne crea după chipul Lui, fiinţe cugetătoare, fiinţe nobile şi ne-a hărăzit fericirii veşnice. Trebuie să ne străduim - e interesul nostru! - să moştenim fericirea dăruită de Dumnezeu. Dacă în viaţa aceasta ne străduim să avem o familie liniştită, o locuinţă, condiţii de trai şi sănătate, ajungem să spunem că suntem fericiţi în această viaţă. Dar mă întreb: este oare fericirea deplină? Nu-i deloc! În viaţa noastră vin boala, necazurile, inevitabil vine şi moartea. Şi aşa, toată fericirea pământească ia sfârşit. Dacă pentru starea aceasta de câţiva ani, scurta viaţă pe pământ, noi dăm toată grija noastră şi ne străduim aşa de mult, pentru fericirea veşnică noi nu facem nimic? Căci ştim că Dumnezeu a rânduit ca, după încheierea vieţii pe pământ, să înceapă veşnicia. Iar veşnicia poate să fie fericită sau nefericită, după cum am făcut-o noi înşine.

Fiecare va merge cu bagajul lui sufletesc

Sfântul Nicodim Aghioritul spunea: „Dumnezeu mi-a rânduit împărăţia veşnică, iar eu trebuie să mă pregătesc pentru ea, în toată vremea vieţii”. Ce fac eu ca să intru acolo, căci acolo vreau să fiu, unde Dumnezeu mi-a pregătit loc? Sfinţii erau foarte grijulii: permanent se gândeau la dobândirea împărăţiei veşnice, iar grija aceasta era uneori istovitoare, căci îi mistuia.

Sfântul Pimen, fiind pe patul de moarte, era îngrijorat, iar ucenicii l-au întrebat: „Te mai îngrijorezi, părinte, după tot ceea ce ai făcut?”. „Am făcut ceea ce am putut, dar ştiu eu că voi ajunge la Dumnezeu?, se întreba avva Pimen. Diavolii îl ispiteau pe Sfântul Sisoe cel Mare, zicându-i: „Ai scăpat de noi!”. Dar el le spunea: „Încă nu am scăpat, ci abia când voi ajunge în rai”. Să-i ascultăm şi pe Sfinţii Părinţi, care ne încredinţează: „Puţină osteneală şi veşnică odihnă!”. Asta aş spune tineri-lor: să vă gândiţi cu tot dinadinsul la fericirea veşnică! Există două situaţii - tertium non datur (o a treia nu mai există): ori viaţa veşnică pentru cei care au împlinit poruncile lui Dumnezeu, ori osânda veşnică pentru cei care nu au trăit după voia lui Dumnezeu şi au făcut voia vrăjmaşului. Pe aceştia o să-i aştepte diavolul, după cuvântul: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Fiecare va merge, după această viaţă, cu tot ceea ce a agonisit în această viaţă, cu bagajul lui sufletesc, de cugetare, de simţire şi de fapte.

- Vă mulţumim foarte mult, Preacuvioase Părinte Stareţ, pentru toată dragostea şi calda înţelegere!
(http://www.agoracrestina.ro/biblioteca/stelian_gombos-interviu-cu-parintele-petroniu-tanase.html)

SursA: luptapentruOrtodoxie

Poziţia părintelui arhimandrit PETRONIU Tănase faţă de ecumenismul contemporan. Eonia i mnimni tou!

2011-02-23T22:10:00.004+02:00

Cum este privit spiritul ecumenic, la Sfântul Munte?

Părintele Petroniu Tănase - Aici, în Grecia, spiritul ecumenic nu are prea multă trecere. De fapt, ecumenismul are şi el unele neajunsuri. Pentru că protestanţii şi catolicii nu se gândesc să renunţe la nimic din rânduielile lor. În schimb, Ortodoxia, care le este superioară prin trăirea duhovnicească (şi cu asta a fost de acord şi un teolog catolic german, care a fost aici), jenează şi trebuie să renunţe la diferenţe. Pe vremuri, catolicii ne considerau eretici; sloganul lor era: “Înapoi la staulul lui Petru, oi rătăcite !”. Încetul cu încetul, s-au mai îndulcit, iar acum se vorbeşte de Biserici surori. Catolicii ţin foarte mult la primatul papal. Papa se consideră conducător al Bisericii. Noi, ortodocşii, credem că Dumnezeu este prezent şi El conduce Biserica. Nu înţelegem noi cum vine această prezenţă, pentru că suntem limitaţi; dar toate rugăciunile le adresăm la persoana a două singular: “Tatăl nostru care eşti în Ceruri”, nu “Tatăl nostru, care este în Ceruri”. Ştim că Dumnezeu e prezent şi ne rugăm Lui. Creştinismul este unul ! Numai dezvoltările lui istorice sunt diferite. Şi Biserica creştină e tot una.

Părintele Petroniu Tănase, stareţul Schitului românesc Prodromu

interviu din Lumea credintei, anul III, nr. 7(24)

SursA: luptapentruOrtodoxie

Sankt Peterburg: Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Cripta familiei imperiale ROMANOV

2011-02-21T22:05:00.018+02:00

Intrarea spre piaţa în care se află Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Sankt Peterburg: Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Canonizarea
Pe 4 august 2000, Nicolae și membrii apropiați ai familiei lui au fost canonizați drept sfinți de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse. Ei nu au fost denumiți „mucenici”, atâta vreme cât moartea lor nu a fost un rezultat imediat legat de credința lor creștină; în schimb ei au fost canonizați drept „cuvioși (supuși pătimirii)”. Ei erau deja venerați de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei de câțiva ani înaintea canonizării. Cuviosul părinte Serafim Rose păstra în chilia lui o icoană cu cei şapte Sfinţi ai familiei imperiale ROMANOV.

Execuția
Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i țină pe Nicolae, Alexandra și pe copiii lor închiși în reședința imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală și de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluției din Octombrie, ca mai apoi să fie mutați de guvernul bolșevic într-un oraș controlat de Armata Roșie, Ecaterinburg. Țarul și familia sa, inclusiv țareviciul Alexei grav bolnav, precum și câțiva servitori care îi însoțiseră, au fost împușcați în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. Execuția a fost grăbită de avansarea către Ecaterinburg a subunităților Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri orașul și-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolșevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuție s-a făcut cu știința și cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulți istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolșevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eșuate de asasinare a țarului Alexandru al III-lea în 1887.

Deoarece CEKA se temea ca soldații ruși nu vor trage asupra țarului lor, plutonul de execuție a fost format din soldați maghiari, printre ei și viitorul lider comunist Imre Nagy.

S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae și ale familiei lui au fost aruncate într-un puț de mină în locul numit Patru Frați. La început așa a fost—cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineața următoare—când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspândească prin orașul Ecaterinburg—Iurovski a ridicat morții pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci când vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluție și a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată, lată de 2,5 m și adâncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morților și a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruțe părăsit, Șoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.

Zvonuri despre supraviețuitorii din familia imperială
Secretul ținut asupra execuției și asupra îngropării trupurilor a dus la zvonuri conform cărora împăratul sau membri ai familiei lui ar fi fost încă în viață. Mai mulți oameni au pretins că l-au întâlnit pe împărat în lagăre de muncă din Siberia prin deceniul al patrulea al secolului trecut.

Aceste afirmații nu au fost luate niciodată în serios, dar până prin 1940, un număr de oameni au pretins în mod mai credibil că ar fi fost copiii țarului. Cel mai cunoscut caz a fost cel al lui Anna Anderson, care a afirmat că ar fi fost Marea Ducesă Anastasia și chiar a reușit să convingă de acest fapt pe mai mulți membri ai familiei Romanov aflați în exil. Este foarte posibil ca până și ea să fi crezut că este Anastasia, dar testele ADN făcute post-mortem au arătat că acest lucru nu e adevărat.

Imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice, trupurile Romanovilor au fost localizate, exhumate și identificate în mod oficial. Un raport secret al lui Iurovski, care a fost descoperit cam prin 1980, dar care nu a devenit public până în 1992, a ajutat autoritățile să localizeze trupurile. Testele ADN au fost modalitățile principale folosite la identificare. O probă de sânge a Prințului Philip, un descendent al Reginei Victoria și prin aceasta văr cu Alexandra, a fost folosită pentru a identifica pe împărăteasă și pe fiicele ei cu ajutorul genelor mitocondriale. O altă metodă de identificare a fost noua tehnică medico-legală de supraimpresionare a fotografiilor făcute craniilor.

Două trupuri nu au fost găsite încă: acela al lui Alexei și al uneia dintre fiice — Tatiana, Maria sau Anastasia. În conformitate cu raportul lui Iurovski, trupurile lui Alexei și al uneia dintre fiice, identificată de el în mod greșit drept Alexandra, au fost arse lângă locul de îngropare iar cenușa lor a fost amestecată și îngropată și ascunsă. Unele persoane din Rusia, în special clerici ai bisericii ortodoxe ruse, au susținut că trupurile nu sunt ale celor din familia imperială, dar după îndelungate tergiversări birocratice și politice, toate rămășițele pământești au fost înhumate în cadrul unei ceremonii impresionante în cripta familiei Romanov din Catedrala Sfinții Petru și Pavel în 1998, la a 80-a aniversare a execuției.
Viața lui Nicolae a fost dramatizată în filmul Nicolae și Alexandra.

SursA: wikipedia

SursA FotO: arhiva personală E.T.

Mii de ruşi s-au adunat ca să se închine icoanei ţarului Nicolae al II-lea

2011-02-18T20:35:00.002+02:00

Sute de credincioşi au venit astăzi (17 februarie) în Sankt Peterburg ca să se închine icoanei "făcătoare de minuni" a ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, cel care a fost ucis de bolşevici şi a fost canonizat sfînt de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2000.

"Sînt rus şi ortodox şi pentru mine sfîntul mucenic Nicolae al II-lea este un simbol al Rusiei", a spus Anatolie Kruklov, în vîrstă de 65 de ani, în timp ce aştepta la coada din faţa icoanei, care se află într-un centru expoziţional din fosta capitală imperială.

Icoana ultimului ţar este o copie a originalului care se află în SUA şi care în anul 1998 a fost declarată "făcătoare de minuni" deoarece din ea a curs mir cu bună mireasmă. Patriarhul de atunci al Rusiei, Alexie al II-lea, a amplasat icoana pe un avion care a zburat deasupra întregii Rusii.

"Renaşterea Rusiei va începe odată cu renaşterea credinţei. Sînt foarte mulţumit că văd multă lume aici, aproape de icoana ţarului mucenic", a spus Serghei Adocenkov, în vîrstă de 57 de ani.

Nicolae al II-lea împreună cu soţia sa Alexandra şi cu cei cinci copii au fost ucişi de CEKA, poliţia politică a bolşevicilor în 17 iulie 1918, la Ecaterinburg. Moaştele lor au fost îngropate în 1998 în Sankt Peterburg, în capela familiei imperiale Romanov.

Traducere din limba greacă de E.T.

SursA: romfea.gr

Maica Magdalena: CUM să comunicăm COPIILOR credinţa ORTODOXĂ

2011-02-17T18:04:00.005+02:00

SursA FotO: orthphoto.net

Uneori vedem semne îmbucurătoare că mesajul nostru pozitiv atinge sufletele copiilor.

O fetiţă (7 ani): "Ce este acel văl pe care ţi-l pune preotul pe cap cînd îţi spune rugăciunea pentru iertarea păcatelor?"

Maica Magdalena: "Se numeşte epitrahil, dar, ca să fiu sinceră nu ştiu exact de ce se procedează astfel#. Ştiu că te simţi ca atunci cînd eşti mic şi ai făcut ceva rău, dar mămica te iartă şi tu te ghemuieşti în fusta ei. Dar de ce nu-l întrebi pe părintele N.? (Fratele N. ajunsese de curînd preot şi duhovnicul copiilor. Mi s-a părut o bună ocazie de a intra în legătură cu el.)

Fetiţa: "Nu-i nevoie să-l întreb pe părinte. Ştiu pentru ce este."

Maica Magdalena: "Spune-ne şi nouă atunci. Noi nu ştim."

Fetiţa: "Ei bine, ai spus că mărturisirea este ca şi cum ţi-ai spăla sufletul, nu-i aşa? Atunci acesta este prosopul cu care te ştergi şi te usuci din nou."
...
Un adult către un copil: "Eşti fericit aici de unul singur?"

Copilul: "Ei bine, am fost la mărturisire şi mă simt bine, aşa că nu vreau să încep să mă cert cu sora mea."
...
Unui grup de copilaşi (3-6 ani)

Maica Magdalena: "Şşş, mai încet, la uşa de alături se fac mărturisiri."

Copilul: "Ce-i aia mărturisire?"

Maica Magdalena: "Cînd în faţa lui Dumnezeu îţi pare rău de tot ce ai făcut şi mărturiseşti preotului toate relele. Şi Dumnezeu îţi iartă lucrurile pentru care te căieşti".

Copilul: "Putem merge şi noi?"

Maica Magdalena: "Dacă ţii neapărat."

Cîţiva copii s-au hotărît să stea şi ei la coadă pentru mărturisire. Am răspuns cîtorva întrebări despre ce anume trebuie să facă, asigurîndu-i, de exemplu, că trebuie să spună ceea ce vor să spună şi că părintele le va spune cînd să îngenuncheze."

O fetiţă (3 ani): "Mi-e teamă, nu vreau să mă duc."

Maica Magdalena: "E în regulă, nu eşti obligată."

O fetiţă (6 ani), sora celei dintîi: "Nu-i nimic - voi spune eu păcatele ei."

Cîţiva adulţi care erau de faţă au rîs, dar am explicat pe tonul cel mai serios că trebuie să spunem numai şi numai păcatele noastre. De fapt, adulţii n-aveau niciun drept să rîdă. În parte explicaţia le era adresată lor.

# Am aflat abia ulterior ce reprezintă epitrahilul. Pentru informaţii suplimentare despre veşminte, a se vedea p.339-348

Din cartea "CUM să comunicăm COPIILOR credinţa ORTODOXĂ. Convorbiri, reflecţii şi alte sfaturi" - Maica Magdalena, trad. Cristian Pop şi diac. Ioan I. Ică jr, ediţia a III-a, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, p. 95-96

Conferinta „Mărturisitorii – Minuni. Mărturii. Repere” - Bucuresti, Aula Magna de la Facultatea de Drept, 17 februarie, ora 18:00

2011-02-15T22:12:00.007+02:00

Asociaţia Tinerii Creştin Ortodocşi vă invită JOI, 17 FEBRUARIE 2011, ORA 18.00, la conferinţa „Mărturisitorii – Minuni. Mărturii. Repere”.

Locaţie: Aula Magna a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti.

Vor vorbi: Părintele Mihai Andrei Aldea, Laurenţiu Dumitru, Ciprian Voicilă şi alţi invitaţi.

Detalii pe http://www.blogger.com/www.sfintii-inchisorilor.ro

Cartea „Mărturisitorii – Minuni. Mărturii. Repere” poate fi descarcata pe http://www.sfintii-inchisorilor.ro

Spre Hristos via Lupsa, via Essex de Laurențiu Dumitru

2011-01-31T22:38:00.002+02:00

Cu mila Domnului, mergând când pe picioare, când pe genunchi, sunt de mai bine de cincisprezece ani în Biserică. În acest răstimp am avut bucuria să văd multe colțișoare de rai și să ascult nenumărați părinți cu viață curată. Mărturisesc că nu credeam ca după atâta vreme să mă mai poată impresiona ceva în mod deosebit.

În vara anului trecut însă am poposit pentru vreo 4 zile la mănăstirea Lupșa din Alba. Aici am aflat o mică obște de monahi frumoși, iubitori ai liniei duhovnicești ce o avem de la Cuviosul Siluan Athonitul (de altfel, Cuviosul Siluan cel Mare este al doilea hram al bisericii mari a mănăstirii).

Tot aici, la Lupșa, am descoperit rugăciunea lui Iisus rostită în biserică la vreme de vecernii. O rânduială de obște cu 400 de „Doamne, Iisuse”, apoi alte 100 rugăciuni scurte la Maica Domnului , apoi la Sfântul Siluan ori la diferiți sfinți. Ea este identică cu cea de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul de la Essex, ctitoria Arhim. Sofronie Saharov, unde tot anul trecut mi-a ajutat Domnul să ajung. Rânduiala facerii slujbelor cu „Doamne, Iisuse” se trage însă din Sfântul Munte, de la chiliile pustniceşti din Karulia, Katunakia, dar nu numai. Părintele Sofronie, ca monah aghiorit, a preluat-o, silit fiind şi de condiţiile practice ale obştii sale de la Essex (multietnică şi, la început, lipsită de cărţile de cult).

Primul contact cu o astfel de rânduială de rugăciune de obște este răvășitor. Prezența în biserică la rugăciunea ceasta devine un barometru onest care îți dezvăluie întreaga neputință și akedie a firii, dar trezește și un dor neostoit de a trăi fără încetare cu Domnul.

Deși s-au editat nenumărate cărți care vorbesc pe-ndelete despre practica rugăciunii lui Iisus, am observat că de cele mai multe ori părinții sfătuiesc ucenicii să se roage cu „Doamne, Iisuse” cât și cum pot. Astfel, rugăciunea ceasta de toată vremea, zisă și a monahilor, devine pentru mirean un fel de accesoriu pentru vremurile în care nu are altceva de făcut – în drum spre școală, în drum spre casă, prin magazine, când spală un vas ori înainte de a adormi. Nu spun acestea cu sens peiorativ, e bine că oamenii se roagă cât și cum pot. E o măsură și asta, iar pentru vremurile noastre se poate socoti chiar o măsura mare.

Cele ce voi spune de acum sunt doar impresiile mele personale, cu totul subiective, așa cum le-am simțit și trăit. Rânduiala de obște cu rostirea lui „Doamne, Iisuse” este o slujbă… dificilă, greu de parcurs cu mintea și inima. Realizezi de-ndată că e cu totul altceva decât te așteptai să fie. Realizezi că slujbele noastre, Liturghia în special, dar și celelalte, se desfășoară înaintea noastră aidoma unui spectacol (la care, desigur, suntem co-participanți), cu momente și gesturi liturgice bine stabilite care rememorează întreaga istorie a mântuirii noastre. Desfășurarea ceasta pas cu pas, ca într-un algoritm, ușurează cumva înțelegerea și participarea noastră la slujbă. Rânduiala cu „Doamne, Iisuse”, îți dă o altă vedere a lucrurilor. Pomenirea neîncetată a Numelui și lipsa unei desfășurări ori a unor momente anume, dă un caracter ușor static care însă te pune pe jar. Rugăciunea ceasta nu îți dă voie să ieși din tine, să te gândești la altceva. La fiecare 2-3 secunde se aude iarăși și iarăși din strana în care pâlpâie o lumânare, aceeași scurtă și dulce rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte pre noi și lumea Ta!”. Iarăși, și iarăși, și iarăși, și iarăși, și iarăși. Și o bucurie de nedescris te inundă și parcă te doare că te-ai rugat astfel doar pe autobuz sau la coadă la Orange, când de fapt se putea mai des. Și iaca, în vreo două ceasuri rânduiala ceasta se sfarșește, dar parcă nu-ți vine să o mai lași. Parcă nu te lasă inima…

Dimineața, după rânduială, Sfânta Liturghie și un număr mare de credincioși și monahi se împărtășesc. În următoarea zi se împărtășesc alții. Uimire, bucurie și cutremur. Deasa împărtășire fiind și ea o rânduială a obștii de la Essex pe care pr. Rafail (Noica) în conferințele sale ne-a dezvăluit-o și care se trăiește aidoma în mănăstirile legate întrucâtva de Părintele Sofronie. Din păcate asta nu se întâmplă în prea multe locuri. Deși Sfinți mari au scris inspirat despre împărtășirea deasă, încă suntem tributari unor catehisme mai noi care rânduiesc nejustificat ca fiind suficientă împărtășirea de 4 ori pe an.

Mulți se odihnesc astăzi în felul cesta curat, evanghelic de a trăi Ortodoxia pe linia duhovnicească a cuviosului Siluan continuată de Arhim. Sofronie și de ucenicii acestuia dintre care avem încă aproape pe Avva Rafail Noica și Arhim. Zaharia Zaharou.

La ceas de miezonoptică, întâmpinat cu un cuvânt bun și un ceai cald la pangarul părintelui Simeon la Lupșa sau al părintelui Anthony la Essex, nu pot să nu observ că tocmai acestea sunt cele mai frumoase și îngrijite pangare mănăstirești din câte am văzut.

Am realizat parcă pentru prima oară care este esența viețuirii creștine. Ea este cuprinsă în chip profetic în cuvintele Psalmisului (115, 4): „Paharul mântuirii voi lua (Sfânta Împărtășanie) și numele Domnului voi chema (chemarea numelui lui Iisus)”. Cu cât trăim mai adânc, mai deplin, mai des aceste realități duhovnicești, cu atât mai mult suntem mai aproape de Viață.

27.01.2011

+++

UPDATE

Părintele Zaharia (Zaharou) povestește într-o conferință că venind oarecând un preot catolic la Mănăstirea “Sf. Ioan Botezatorul”, la Essex, UK, s-a mirat ca părintii se rugau în biserică cu rugaciunea lui Iisus: “Nu pot să înțeleg de ce trebuie să repetați atâta timp aceeași rugăciune…”. Părintele Sofronie Saharov, însă, într-un mod foarte prietenos, i-a raspuns: “O repetăm pentru că o înțelegem greu și odată ce am înțeles-o nu mai vrem s-o lăsăm”. Dea Domnul să o înțelegem și noi și să n-o mai lăsăm!

SursA: pridvorul lui laurentiu dumitru

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petesburg

2011-01-24T23:42:00.003+02:00

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petesburg, Sfanta Cuvioasa Maica Nebuna pentru Hristos !
(24 ianuarie)

Condacul 1

Tie celei alese, bineplacutei lui Dumnezeu si nebunei pentru Hristos, Sfanta si fericita maica Xenia, care ai ales nevointa rabdarii si relei patimiri, cantare de lauda iti aducem toti cei ce cinstim Sfanta pomenirea ta. Iar tu ne apara de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa strigam tie: Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Icosul 1

Vietii ingeresti ai ravnit maica fericita, caci dupa moartea sotului tau ai lepadat frumusetea lumii acesteia si toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului si trufia vietii, dobandind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:

Bucura-te, ca te-ai asemanat prin viata ta Sfantului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucura-te, ca lepadandu-te de numele tau, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucura-te, ca nebunia cea pentru Hristos ai inceput-o luand numele sotului tau Andrei;
Bucura-te, caci numindu-te cu nume barbatesc neputinta femeiasca ai lepadat;
Bucura-te, ca toata avutia ta ai impartit-o oamenilor buni si saracilor;
Bucura-te, ca pentru Hristos ai primit saracia cea de bunavoie;
Bucura-te, ca prin nebunia ta ne-ai invatat sa lepadam cugetarea cea desarta a acestui veac;
Bucura-te, buna mangaietoare a tuturor celor ce alearga cu credinta la tine;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 2

Vazand straina petrecerea ta, ca ai defaimat toata odihna si bogatia lumeasca, rudeniile tale cele dupa trup te-au crezut iesita din minti; dar locuitorii cetatii lui Petru vazand neagonisirea si saracia ta cea de buna voie au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Intelepciunea cea data tie de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfanta Xenia sub nebunia cea paruta, in desertaciunea marelui oras vietuind ca o locuitoare a pustiei si inaltand neincetate rugaciuni lui Dumnezeu. Iar noi minunandu-ne de aceasta petrecere a ta iti aducem unele ca acestea:

Bucura-te, ceea ce ai primit pe umerii tai greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, data tie de Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai ascuns stralucirea harului prin nebunia cea paruta;
Bucura-te, ca ai dobandit darul inainte-vederii prin inalta ta smerenie si prin nevointa rugaciunii;
Bucura-te, ca ai folosit darul tau spre binele si mantuirea celor in suferinte;
Bucura-te, ceea ce ca o mai inainte-vazatoare ai zarit suferintele omenesti in necuprinse departari;
Bucura-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre nasterea fiului ei;
Bucura-te, ca pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai invatat pe toti sa alerge la Dumnezeu prin rugaciune;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 3

Cu puterea cea daruita de sus tie de la Dumnezeu, barbateste ai rabdat arsita si gerul cumplit, rastignindu-ti trupul cu patimile si poftele lui. Pentru aceasta, luminata fiind de la Duhul Sfant, neincetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Avand, o fericito, cerul ca acoperamant si pamantul asternut trupului, ai lepadat placerile trupesti de dragul imparatiei lui Dumnezeu; iar noi, vazand o asemenea minunata vietuire, cu strapungere de inima strigam tie:

Bucura-te, ca ti-ai daruit oamenilor locuinta ta pamanteasca;
Bucura-te, ceea ce ai cautat si ai primit acoperamantul ceresc;
Bucura-te, ceea ce neavand nimic pe pamant, pe toti ii imbogatesti duhovniceste;
Bucura-te, ceea ce ne inveti rabdarea prin vietuirea ta;
Bucura-te, ceea ce ai aratat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucura-te, cea impodobita cu roadele evlaviei;
Bucura-te, ceea ce ai aratat lumii rabdarea si nerautatea;
Bucura-te, calda noastra mijlocitoare inaintea scaunului Celui Preainalt;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 4

Prin blandete si nerautate biruit-ai fericita maica, viforul vietii lumesti ce tulbura cetatea lui Petru si ai dobandit despatimirea de cele stricacioase. Pentru aceea si canti acum lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Auzind despre tine ca - patimind pentru Hristos - dai mangaiere celor necajiti, intaresti pe cei neputinciosi si indrumi pe calea cea dreapta pe cei rataciti, oamenii aflati in suferinta alergau la tine strigand:

Bucura-te, ceea ce ai iubit cu toata inima calea lui Hristos;
Bucura-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucura-te, ceea ce ai rabdat toate ispitele din partea lumii, trupului si diavolului;
Bucura-te, ceea ce ai cu imbelsugare darurile lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai aratat dragoste pentru aproapele tau;
Bucura-te, ceea ce ai mangaiat pe oamenii aflati in suferinta;
Bucura-te, ceea ce ai sters lacrimile celor ce plangeau;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 5

Stea purcezatoare de la Dumnezeu s-a aratat Sfintenia ta, fericita Xenia, luminand zarea cetatii lui Petru; ca oamenilor ce piereau in nebunia pacatului le-ai aratat calea mantuirii, chemand pe toti la pocainta, ca sa aduca lui Dumnezeu cantarea: Aliluia!

Icosul 5

Vazand cum te nevoiai in rugaciune, rabdand gerul si arsita, oamenii binecinstitori se straduiau sa micsoreze patimile tale, aducandu-ti imbracaminte si hrana. Dar tu pe toate le imparteai saracilor, voind a-ti pastra nevointa. Iar noi, minunandu-ne de saracia ta cea de buna voie, iti spuneam unele ca acestea:

Bucura-te, ceea ce ai suferit de buna voie arsita si gerul pentru Hristos;
Bucura-te, ceea ce in rugaciune ai petrecut necontenit;
Bucura-te, ca ai izbavit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toata noaptea;
Bucura-te, ceea ce de multe ori ai intors de la ea mania lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce noptile le petreceai pe camp in rugaciune;
Bucura-te, ceea ce ai gustat dulceata Raiului prin saracia cea duhovniceasca;
Bucura-te, ca prin aceasta dulceata toate cele lumesti le-ai lepadat;
Bucura-te, ceea ce petreceai cu totul in Dumnezeu;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 6

Sfintenia vietii tale, de Dumnezeu fericito, o propovaduiesc bogati si saraci, batrani si tineri, toti cei izbaviti prin tine de felurite boli, nevoi si necazuri. Pentru aceasta si noi, preamarindu-te, strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Stralucita slava nevoilor tale, fericita maica, atunci cand aduceai pietre noaptea, in taina, pentru cei ce cladeau biserica cimitirului, usurand astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscand acestea si noi pacatosii, iti graim:

Bucura-te, ceea ce ne inveti sa savarsim in taina fapte bune;
Bucura-te, ceea ce ii chemi pe toti sa se nevoiasca pentru dreapta credinta;
Bucura-te, ceea ce ajuti celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai iubit sfintenia bisericilor;
Bucura-te, ceea ce usurezi stradaniile noastre pe calea mantuirii;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor ce alearga la tine;
Bucura-te, buna mangaietoare a tuturor celor scarbiti;
Bucura-te, cereasca ocrotire a cetatii lui Petru;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 7

Voind a izbavi de suferinta pe doctorul care isi plangea sotia raposata, ai poruncit unei oarecare fecioare sa alerge la Ohta si aflandu-si acolo sotul, sa-l mangaie. Si facandu-se precum ai zis, mai apoi si ei bucurandu-se au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Minune noua ai aratat prin rugaciunea ta, fericita maica, atunci cand ai zis femeii celei binecinstitoare: "Ia banutul, are sa se stinga", proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei; iar prin rugaciunea ta stingandu-se vapaia, si noi cunoscand aceasta, te laudam asa:

Bucura-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucura-te, ceea ce ai aratat indraznire catre Dumnezeu pentru cei aflati in suferinta;
Bucura-te, faclie nestinsa, care arzi cu lumina puternica in rugaciune catre Dumnezeu;
Bucura-te, mijlocitoarea noastra in nevoi si in necazuri;
Bucura-te, ceea ce scoti din groapa pierzarii pe cei stapaniti de patimi;
Bucura-te, ceea ce feresti pe fecioarele cele binecinstitoare de casatorii cu nelegiuitii;
Bucura-te, ceea ce izbavesti din deznadejde pe cei raniti de defaimari;
Bucura-te, grabnica ajutatoarea celor tarati prin judecati nedrepte;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 8

Ca o straina fara adapost ai strabatut calea vietii in cetatea de scaun a patriei tale pamantesti, suferind cu mare rabdare necazurile si defaimarile; iar acum, petrecand in Ierusalimul de sus, cu bucurie canti lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Fost-ai tuturor toate, fericita maica Xenia: celor scarbiti mangaiere, celor neputinciosi acoperamant si ocrotire, celor intristati bucurie, celor saraci scapare, celor bolnavi tamaduire. Pentru aceasta noi toti graim catre tine:

Bucura-te, ca locuiesti in salasurile cele de sus;
Bucura-te, ca te rogi pentru noi, pacatosii;
Bucura-te, ca ai aratat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucura-te, acoperitoarea celor injositi si prigoniti;
Bucura-te, ceea ce ajuti cu rugaciunile tale poporul dreptmaritor;
Bucura-te, ca acoperi pe cei asupriti care se roaga tie;
Bucura-te, ceea ce inteleptesti pe asupritori;
Bucura-te, ceea ce rusinezi pe cei necredinciosi si batjocoritori;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 9

Toate chinurile le-ai suferit, fericita maica: saracia trupeasca, foamea si setea, inca si defaimarea de la oamenii cei nelegiuiti, care te socoteau iesita din minti. Ci tu, rugandu-te lui Dumnezeu, totdeauna Ii strigai: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei mult graitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, si prin neputinta ta paruta ai rusinat pe cei puternici si intelepti, care nu au cunoscut puterea si intelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tau iti vom aduce unele ca acestea:

Bucura-te, purtatoare a dumnezeiescului Duh;
Bucura-te, ceea ce impreuna cu apostolul Pavel te lauzi cu neputinta ta;
Bucura-te, ceea ce ai mustrat lumea cu paruta ta nebunie;
Bucura-te, ceea ce ai lepadat, de dragul mantuirii, frumusetea veacului acestuia;
Bucura-te, ceea ce ai iubit din toata inima bunatatile cele ceresti;
Bucura-te, ceea ce ne chemi pe calea mantuirii;
Bucura-te, infricosatoare mustratoare a pacatului betiei;
Bucura-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fara de arginti;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 10

Vrand sa-ti mantuiesti sufletul, ti-ai rastignit patimile si poftele trupului si lepadandu-te de sineti pentru totdeauna, ti-ai luat pe umerii tai crucea si ai urmat cu toata inima lui Hristos, cantandu-i: Aliluia!

Icosul 10

Zid tare si liman neinviforat te-ai aratat celor ce se roaga tie, maica Xenia. Pentru aceasta si pe noi ne apara cu rugaciunle tale de vrajmasi vazuti si nevazuti, ca sa strigam tie:

Bucura-te, ceea ce ne indemni la osteneala duhovniceasca;
Bucura-te, ceea ce ne izbavesti de cursele vrajmasilor;
Bucura-te, tamaie duhovniceasca adusa prinos lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace in inimile oamenilor;
Bucura-te, ceea ce stingi duhul rautatii in inimile celor inversunati;
Bucura-te, ceea ce dai binecuvantare copiilor celor buni;
Bucura-te, ceea ce tamaduiesti de boli prin tainica ta rugaciune;
Bucura-te, ceea ce ai aratat intelepciunea lui Dumnezeu lumii celei inraite;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 11

Cantare cu lauda iti aduc, fericita Xenia, cei izbaviti din nevoi, din necazuri si din toata ispita prin rugaciunile tale si impreuna cu tine striga lui Dumnezeu, bucurandu-se: Aliluia!

Icosul 11

Lumina stralucitoare s-a aratat viata ta, Sfanta maica, luminand oamenilor in intunericul acestei vieti, caci tu ai izbavit din mocirla pacatului pe cei cazuti si spre lumina lui Hristos i-ai povatuit. Pentru aceasta dupa datorie auzi de la noi:

Bucura-te, ceea ce luminezi poporul dreptslavitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucura-te, bineplacuta a lui Dumnezeu, care in lume ai aratat virtuti mai presus de lume;
Bucura-te, ceea ce prin multe stradanii ai dobandit mare har;
Bucura-te, ca ai stralucit in intunericul pacatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce dai mana de ajutor celor ce deznadajduiesc pe calea mantuirii;
Bucura-te, ceea ce intaresti in credinta pe cei neputinciosi;
Bucura-te, ceea ce rusinezi duhurile rautatii;
Bucura-te, ca ai uimit si pe ingeri cu vietuirea;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 12

Har imbelsugat izvorasti, fericita maica Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta si alearga sub acoperamantul rugaciunilor tale. Pentru aceasta izvoraste-ne cu imbelsugare tamaduiri de la Dumnezeu si noua, care ne rugam tie, ca sa cantam cu totii: Aliluia!

Icosul 12

Cinstind fericita maica, multele tale minuni, te laudam si cu toata osardia tie ne rugam: nu ne lasa pe noi pacatosii, in toate intamplarile cele intristatoare, ci roaga pe Domnul ca sa nu cadem din credinta noastra ortodoxa, in care prin tine fiind intariti, cu buna nadejde sa-ti strigam:

Bucura-te, ceea ce ne inveti sa suferim alaturi de cei necajiti;
Bucura-te, ceea ce cu toata osardia ne ingrijesti in suferintele noastre;
Bucura-te, ceea ce ne inveti a ne rastigni patimile si poftele trupesti;
Bucura-te, mijlocitoarea si acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucura-te, ca ai strabatut calea cea cu osteneala;
Bucura-te, ca prin aceasta ai dobandit vesnica mantuire;
Bucura-te, cea care veselesti pe cei ce alearga la mormantul tau;
Bucura-te, cea care mijlocesti pururea pentru mantuirea poporului celui dreptmaritor;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 13

O, Sfanta maica Xenia, care in viata ta ai purtat - pentru dragostea Mantuitorului tau - o cruce atat de grea. Primeste de la noi, pacatosii, aceasta rugaciune adusa tie. Ingradeste-ne cu rugaciunile tale de ispitirile duhurilor intunericului si ale tuturor celor care cugeta relele asupra noastra. Roaga pe Atotinduratul Dumnezeu sa ne daruiasca putere si virtute, ca fiecare din noi luandu-si crucea si urmand lui Hristos sa-I cante in vecii nesfarsiti impreuna cu tine: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice din nou Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune catre Sfanta si Fericita noastra maica Xenia din Sankt Petersburg, cea nebuna pentru Hristos

O, Sfanta maica Xenia, vietuind sub acoperamantul Celui Preainalt si intarita fiind de Maica lui Dumnezeu, rabdand foamea si setea, gerul si arsita, defaimarile si prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul inainte-vederii si al facerii de minuni, iar acum salasluiesti intru lumina Celui Atotputernic. Sfanta Biserica te preamareste acum ca pe o floare bineinmiresmata. Stand inaintea Sfintei tale icoane, ne rugam tie ca uneia care esti intru viata cea neimbatranitoare, dar petreci si impreuna cu noi: primeste cererile noastre si le du la scaunul Milostivului Parinte Ceresc, ca ceea ce ai indraznire catre El; cere pentru cei ce alearga la tine mantuire vesnica, imbelsugata binecuvantare pentru faptele si inceputurile cele bune, izbavire din toate nevoile si necazurile. Mijloceste cu rugaciunile tale inaintea Atotinduratului nostru Mantuitor, pentru noi netrebnicii si pacatosii. Ajuta, Sfanta si fericita maica Xenia, sa fie luminati pruncii cu lumina Sfantului Botez si sa fie pecetluiti cu pecetea darului Sfantului Duh; baietii si fetele sa fie crescuti in credinta, cinste si frica de Dumnezeu; daruieste-le lor reusita la invatatura; tamaduieste pe cei neputinciosi; trimite dragoste si buna-intelegere celor casatoriti, invredniceste pe monahi de nevointa cea buna si apara-i de defaimari; intareste-i pe pastori intru taria Duhului Sfant, pazeste poporul si tara aceasta in pace si fara de tulburare, roaga-te pentru cei lipsiti in ceasul mortii de impartasirea cu Sfintele lui Hristos Taine; ca tu esti nadejdea noastra, grabnica noastra ascultatoare, pentru care iti aducem multumire si slavim pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfant, pe Dumnezeul cel in Treime inchinat si minunat intru Sfintii Sai acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Troparul Sfintei Xenia, glas 7

Iubind saracia lui Hristos, acum te indulcesti de ospatul cel vesnic; cu nebunia cea paruta ai rusinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobandind darul ajutorarii prin minuni, Fericita Xenia, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne izbaveasca prin pocainta de tot raul.

Condacul Sfintei Xenia, glas 3

Luminat salta astazi orasul Sfantului Petru, ca multimea celor scarbiti afla mangaieri, nadajduind la rugaciunile tale, fericita Xenia, ca tu esti lauda si intarirea acestui oras.

Marimurile Sfintei Xenia

Marimu-te, pe tine, Sfanta si Fericita maica a noastra Xenia, si cinstim Sfanta pomenirea ta, ca tu Il rogi pentru noi pe Hristos Dumnezeul nostru.

SursA: crestinortodox.ro

Ariciul şi pustnicul

2011-01-16T17:06:00.004+02:00

SursA FotO

Ioan Savaitul, VI

Mi-a povestit Ioan Romanul, ucenicul minunatului Ioan Savaitul:

"Pe cînd şedeam noi în Mănăstirea lui Arselan, iată într-o zi un arici mare şi-a adus puiul mic pe care-l ducea în gură, căci era orb, şi l-a pus la picioarele bătrînului. Cînd a văzut cuviosul că era orb, s-a aplecat la pămînt şi făcînd tină a uns ochii lui şi îndată a văzut. Şi apropiindu-se mama ariciului a sărutat urmele bătrînului şi, luîndu-şi copilul pe care-l aduse, a plecat săltînd.

A doua zi, însă, iată mama ariciului aduce bătrînului în gura ei o varză mare trăgînd-o cu mare greutate şi, surîzînd, cuviosul îi zice: "De unde ai adus-o? Desigur ai furat-o din grădinile părinţilor, eu însă nu mănînc lucruri furate. Du-te şi pune-o de unde ai furat-o".

Şi ruşinîndu-se, animalul a luat varza şi a dus-o în grădina de unde o luase".

SursA: Patericul Sinaitic, Dimitrios G. Tsamis, Traducere Preot Profesor Dr. Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 128

Lumea vazuta de Dan Perjovschi

2011-01-10T12:56:00.000+02:00

Lumea Vazuta De Perjovschi

View more webinars from guestb240a5.

Vlădica Ioan Maximovici: Despre neîngăduirea atingerii icoanelor cu buzele rujate

2011-01-09T20:02:00.003+02:00

SursA FotO: OrthPhoto.net

Trasăm ca sarcină clerului şi, cu deosebire, parohilor de biserici, să ia aminte ca persoanele cu buzele rujate să nu se atingă de icoane, de cruce şi de niciun obiect sfinţit, lăsînd pe acestea urme de vopsea. Referitor la aceasta, se vor pune afişe la intrarea în biserică şi se va explica la predică, de repetate ori, cît de mare este păcatul persoanelor care, printr-o atingere necurată, pîngăresc un sfînt odor, motiv pentru care persoanele care merg la biserică trebuie să-şi şteargă rujul sau să nu se atingă de nimic şi, în orice caz, să nu se împărtăşească cu Sfintele Taine ale lui Hristos fără a-şi fi spălat bine buzele.

SursA: Sfîntul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul Bisericii Ruse din exil, Făcătorul de minuni a toată lumea – Predici şi îndrumări duhovniceşti, Traducere Elena Dulgheru, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 275-276

La Multi Ani intru Hristos!

2011-01-04T17:45:00.002+02:00

Un gind bun, urari de sanatate si de mintuire tuturor!

Cu dragoste in Iisus Hristos, Mintuitorul nostru,

matuska Eufemia

Dr. Lucian Iosif Cueşdean: Româna, limba vechii Europe

2010-12-09T13:05:00.003+02:00

Un alt punct de vedere asupra etimologiei lexicului românesc.

Moto.
„Limba este tezaurul cel mai de preţ pe care îl moştenesc copiii de la părinţii lor, depozitul sacru lăsat de generaţii trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea este carte de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam, semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament, unii către alţii.” Vasile Alecsandri

Româna este de sorginte autohtonă.
Românii şi-au construit singuri cuvintele într-un mod particular, specific.
Graiul românesc cuprinde cea mai veche latină şi cea mai veche slavonă, înainte de a exista Roma şi migraţiile slavilor.
Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce alcătuiesc un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de cuvinte primare cu compunere onomatopeică, din care derivă alte peste 1500 înţelese numai de către ei, precum, târr, poc, hurduc, a târâi, a pocni, a hurduca.
Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea sistemului european de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor româneşti.
Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu poate fi conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind cuceririle experienţei umane ale epocii.
Aceştia persistă până în zilele noastre, cu ajustări eufonice în simfonia limbilor moderne, precum:
GREBLA apucă (GREB, în engleză), ZGÂMBOI (BOI, în engleză), GARDUL apără, păstrează (GARDĂ, GUARD, GARDE, în franceză), GURA mânâncă (ÎN-GUR-GÎT-EAZĂ, ingurgitează, este GURMANDĂ, REGURGITEAZĂ, în franceză), BĂIAT (BET, în punjabi), SEACĂ (SOCA, în punjabi), JUNE (JUAN, în punjabi), PANDUR (PANDERU, în punjabi), NUNTĂ (NEUNDA, în punjabi), etc.
Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a abandonat niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani, „o limbă unitară”, pe un teritoriu vast, ramificată din Pirinei până în Punjabi, prin cei care au emigrat, încă din preistorie, pe căile urmate de această civilizaţie, ce se ştie că în Europa a plecat iniţial de la est spre vest şi nu invers, iar în Siberia şi India dinspre Europa spre Asia, nu invers.
Onomatopeea „genuină”, cu sunetul Î, Â, păstrată numai în limba română, este cea care a condus la un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem, un tipar specific al cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse.

Morfemele stem româneşti compun sonor şi noţiuni europene.
Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, un fel de rădăcini de cuvânt, cuprinde o descriere metaforică a noţiunii, copiată de “străini”, cu mici deformări sonore.
Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu aproximativ 1000 de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina, pentru că atât iranienii sciţi, cât şi hinduşii vedici, sunt plecaţi din „România”.
La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii, au plecat tot dintre „români”, pentru că „România” este un mare centru de antropogeneză europeană, dinainte şi de după glaciaţiunea Wűrm, aspect argumentat şi de “românul” de 42.000 de ani din Peştera cu oase din Banat, primul european contemporan.
Se cunosc doar două arealuri de vieţuire umană în timpul glaciaţiunii şi anume unul vestic din Pirinei plus Grimaldi şi altul în Carpaţi.
Cel vestic a dispărut fără urmă în contemporaneitate, rămânând doar cel din Carpaţi, ca depozitar al întregului bagaj genetic european, ce se ştie că a fost refăcut din Bazinul Inferior al Dunării.
Româna produce impresia unei limbi „de strânsură”, pentru că, lexemele ei se găsesc, mai mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând această falsă percepţie, dar compunerea metaforică a lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat sanscrita.

Un exemplu extrem de ilustrativ este NOAPTE.
O simplă schimbare a lui P în C duce de la latinescul românesc NOAPTE la sanscritul „NOACTA”, din care derivă NACT, în germană, NOX, NOCTIS în latină, NOCI în rusă, NAIT în engleză, NUI în franceză, copii sonore ale lui NOAPTE, sau dacă vreţi NACTA.
Pe cuvântul NOAPTE eu disting o însumare de morfeme stem ce pot descrie două înţelesuri metaforice ale conceptului noţiunii de NOAPTE, în română:
1.-noaptea întrerupe ziua şi 2.-noaptea se repetă periodic.
1.-Fiecare noapte este o (NOUĂ) ru-PTU-ră a zilei.
2.-Fiecare NOAP-te este un fenomen periodic, precum NĂP-ârlitul sau recolta de NAP-i.
Morfemul stem N*P exprimă periodicitatea fenomenului de NĂP-ârlire, periodicitatea recoltării NAP-ilor, inclusiv periodicitatea apariţiei soarelui şi zilei, el, NAP, fiind numele “luminii periodice”, SOARE, ZIUĂ, pe teritoriul vecin Ungaria, de origine necunoscută, absent în ugro-finică, dar prezent ca “NAP-te”, în România.
T*(D*) este un morfem stem, codificat, „foc, lumină”=ar-DE, TĂ-ciune, s-TE-le (S-vezi-DA, în rusă), * fiind un simbol ce înlocuieşte în morfem sunetul vocalic, format chiar şi de un triftong, producând o codificare a morfemelor comune a două sau mai multor cuvinte din acelaşi domeniu ori sferă semantică.
N*P+T*=periodicitate N*P a luminii T*= NOAP+TE.
Pe copiile cuvântului noapte nu veţi putea grefa niciun fel de concept al noţiunii de noapte, oricâtă fantezie aţi pune la bătaie.
Morfemele stem sunt rădăcini de cuvânt, codificate: o rădăcină NOA şi o rădăcină PTE=NOA+PTE;NOA derivă din cuvântul NOU şi PTE din cuvântul ru-PTU-ră.
NOU este NAI, în germană, NUOVO, în latină, NOVAIA, în rusă, “NIU” în engleză, “NUVEL”, în franceză şi NAU în masa-getă.
Ni se spune că NOU am învăţat de la Impăratul Traian, dar ruşii de unde au învăţat NOVAIA (nou)?
NOU este acreditat ca etimon latin, dar el există şi la masageţii din Punjabi.
El face parte din limbajul colocvial şi nu avea cum să ajungă la ruşi, fără un contact direct cu romanii, de cel putin 165 de ani, ca la noi, aspect ce lipseşte din istorie. Ei sunt amplasaţi pe fostele teritorii Daco-Getice recunoscute ca atare de către istorici, iar Daco-Geţii sunt strămoşii oficiali ai românilor.
Ru-PTU-ră e RU-PTU-RE, în franceză, RU-MPERE, în latină (a deschide, cu efort, drum de trecere), RU-HNUTI, în rusă, B-RO-KEN, în engleză şi germană.
Toate conţin morfemul R*-, de fapt o onomatopee ce asociază sunetul onomatopeic RRU fenomenului fizic al ruperii unui lemn, dar numai cuvintele românilor şi francezilor conţin morfemul PT*-, ce exprimă îndepărtarea de ceva, cu apropierea concomitentă de altceva, descrierea metaforică, a vizualizării imaginii fenomenului însuşi de ruptură.
A RUPE este un cuvânt din limbajul colocvial românesc şi nu a fost importat din Franţa de către paşoptiştii români pentru a compune cuvântul NOA-PTE.
În română există morfemul stem N* = “înnoire” = NA-şte-re, NOU.
În română există morfemul stem PT* = apropiere – înepărtare = pie-PTĂ- na-re, ru-PTU-ră, a se în-dre-PTA.
N*+PT*=metafora NOA+PTE.
Cum de nu am învăţat de la romanii împăratului Traian cuvinte prin care se descriu aspecte specifice civilizaţiei Romei de atunci, precum SUTĂ, CĂRĂMIDĂ, ZID, CLĂDIRE, POD, DRUM, MĂSLINE , fără etimon latin şi am “învăţat” APĂ, AER, SOARE, cu etimon latin, pentru elemente ale naturii, pe care nu le-au adus ostaşii lui, spre deosebire de LEGIUNI, COHORTE cu CENTURIONI, CASTRE, URBE, MUNICIPIUM, VICUS, ARENE, făcute de ei, la noi, dar absente în româna colocvială.
Aspectul contravine unei logici elementare.
Latina românilor, cu APĂ, AER, SOARE, ELEMENTE ALE NATURII, etc, este mai veche decât Roma însăşi.
Românescul SUTĂ este atestat în sanscrită cu 1000 de ani înainte de latinescul roman CENTUM (SEnTUm), ca şi latinul românesc SOARE, înainte de latinescul Romei SOL, -lis.
Schimbarea lui P în C duce nu numai de la românescul NOAPTE la indo-europeanul “primar” “NACTA”, dar şi de la românescul latin APA la latinescul Romei “ACUA”, de la românescul latin PATRU la latinescul Romei “CATRO”, precum şi la rusescul CETÂRE.
Românii de rând nu ştiu că prima agricultură europeană, prima ceramică (după glaciaţiunea Wűrm), prima ceramică pictată, prima reţea de apă şi canalizare, primele oraşe sistematizate şi prima scriere, au apărut în „România”.
Ei nu ştiu nimica despre strămoşii lor Masa-Geţi ori Sciţi şi nici că strămoşii lor Iler-Geţi, Indi-Geţi şi Apii, au existat în Spania, înainte ca romanii să fi pus vreodată piciorul în Peninsula Iberică.

Român este acela care îşi are originea în România şi vorbeşte româna, ca limbă maternă, indiferent sub ce nume este cunoscut.
Plecând de la “amănunte” de genul acestora, împreună cu studiul lexical a peste patru mii de cuvinte primare din fondul colocvial românesc, comparate cu peste 10 limbi de circulatie curentă, dimpreună cu descoperirea a 2000 de cuvinte arhaice româneşti, 1000 cu etimon latin, 350 cu etimon bulgaro-slav, 175 turco-maghiare, 200 cu etimoane diverse, 200 cu etimon necunoscut sau albanez, vorbite azi de urmaşii masageţilor în Punjabi, se poate înţelege de ce Româna a fost prima limbă a Europei Vechi.

SursA: Editura Solif

Ortodoxie şi Viaţă

Pentru cei ce îl îndrăgesc pe Sfîntul Ioan Maximovici

Poveste de iarnă: Paianjenul ”companion” de R.P.

Breviar Patristic: Și haina-ți va fi de lână curată

Breviar Patristic: A purtat în pântecele ei Pâinea cerească

Breviar Patristic: Dacă Hristos nu se năștea din femeie

Omilia I a Sfântului Leon cel Mare, Papa Romei (+461), la Nașterea Domnului

Breviar Patristic: Dumnezeu este Lumină

Breviar Patristic: Dumnezeu este Pace

Breviar Patristic: Dumnezeu este Înțelepciune

Breviar Patristic: Dumnezeu este Viață

Sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem

Eu o cinstesc pe Sfânta FILOTEA, nu pe Sfânta Filofteia

Breviar Patristic: La Poarta Raiului

la mulți ani, români de pretutindeni!

3 pilde: CUM să ascultăm, CUM să ne rugăm, CUM să iubim

Sfanta Mare Mucenica Ecaterina - protectoarea avocatilor

Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov. Ziua a doua

De luat aminte

Sfântul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov. Ziua întâi

Doi ierarhi au liturghisit la Biserica Sfântul Mina. Brașovenii l-au cinstit pe Sfântul Iosif cel Nou

Invitație la bucurie! Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov

Este îndreptățită cinstirea icoanelor?- Sf. Ioan Damaschin

Trupul și Sângele Lui

Despre parintii duhovnici

Despre Biserica

Icoana apartine... Elenei (:

Dar din Dar se face Raiul (:

Sfintul Ioan, insula Patmos si pestera Apocalipsei

Despre bani

Despre modul citirii rugăciunil​or de la Dumnezeias​ca Liturghie (Enciclica Sinodului Bisericii Greciei nr. 2784/2004)

Sf. Ioan Gura de Aur: Prefăcătoria cerșetorului vădește neomenia ta

Ochiul cel mare ce-ți atârnă la gât - Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 12 (PG 8, 540)

Cuvint al Sfintului Andrei Criteanul la sarbatoarea Nasterii Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu

Breviar patristic: Munca nu este neapărat o chestiune de forță fizică

Breviar patristic: Învață de la furnică, imită albina

BBC Treasures of Heaven - Relicvarii și moaște din Anglia

Lansarea volumului de poezii Daca n-ar fi culorile... de Lidia Popita Stoicescu

In copilarie de Lidia Popita Stoicescu

Cantec de leagan de Lidia Popita Stoicescu

Patriarhia Română menţine comuniunea şi promovează dialogul cu Patriarhia Ierusalimului

P. Savatie Bastovoi - Pietrele vorbesc: Decizia Patriarhiei Ierusalimu​lui de intreruper​e a comuniunii cu Patriarhia Romana

Conferinta de presa - 12 mai, Palatul Patriarhiei Romane

Patriarhia Romana si Patriarhia Ierusalimului

Hristos a înviat de ziua femeii creştine!

Înregistrarea audio a celor două zile dedicate părintelui TEOFIL la Timişoara

Veniti de luati bucurie din invatatura parintelui TEOFIL

De ce sunt romanii ortodocsi? O falsa explicatie istorica de Daniel BARBU

o pilda despre CUM trebuie sa ne rugam

Hristos a inviat! Χριστός Ανέστη! Christ is Risen!

Daruri pentru copii crestini de la Editura Nepsis

Despre iepurasul de Paste si ortodocsii din noi de Mugur Vasiliu

Biserica Sfântul Gherman din Alaska (Tapiola) - Finlanda

Ei si noi, impreuna

Si bebelusul Marian Teofan are nevoie de dragostea noastra!

Conferinta Minunile Sfintilor Inchisorilor - Iasi, 19 martie, Teatrul Luceafarul, ora 18:00

Iartă! - părintele Savatie, Alba Iulia, 2004

Părintele PETRONIU Tănase: Sfaturi pentru ortodocşii de astăzi

Poziţia părintelui arhimandrit PETRONIU Tănase faţă de ecumenismul contemporan. Eonia i mnimni tou!

Sankt Peterburg: Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Cripta familiei imperiale ROMANOV

Mii de ruşi s-au adunat ca să se închine icoanei ţarului Nicolae al II-lea

Maica Magdalena: CUM să comunicăm COPIILOR credinţa ORTODOXĂ

Conferinta „Mărturisitorii – Minuni. Mărturii. Repere” - Bucuresti, Aula Magna de la Facultatea de Drept, 17 februarie, ora 18:00

Spre Hristos via Lupsa, via Essex de Laurențiu Dumitru

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petesburg

Ariciul şi pustnicul

Lumea vazuta de Dan Perjovschi

Vlădica Ioan Maximovici: Despre neîngăduirea atingerii icoanelor cu buzele rujate

La Multi Ani intru Hristos!

Dr. Lucian Iosif Cueşdean: Româna, limba vechii Europe

Despre modul citirii rugăciunilor de la Dumnezeiasca Liturghie (Enciclica Sinodului Bisericii Greciei nr. 2784/2004)

P. Savatie Bastovoi - Pietrele vorbesc: Decizia Patriarhiei Ierusalimului de intrerupere a comuniunii cu Patriarhia Romana