joi, 6 martie 2014

Părintele Teofil: Oameni și flori

Am bucuria să vă anunț că a fost creat un blog în memoria Părintelui TEOFIL:
http://parinteleteofil.wordpress.com/
Mulțumesc celor care se ostenesc pentru ca scrierile Părintelui să fie transmise către inimile și mințile noastre!
De vă e dor de Părintele, vizitați blogul. Sau citiți rîndurile de mai jos.
Post cu pace și cu sănătate!
mat.E.
(…) De ziua mea, am primit multe flori. Unii dintre credincioşii care s-au gândit la mine au soco­tit că îşi pot arăta simţămintele lor calde şi limpezi pentru mine prin flori. Se obişnuieşte ca la o împrejurare de felul acesta să se ofere flori. (…) Floarea este ceva ce ne aduce aminte de frumuseţe. Cel care oferă floarea oferă ceva din frumuseţea sufletului său şi vrea să înfrumuseţeze, să adauge ceva la frumuse­ţea celui care primeşte floarea, celui care primeşte flori.
De fiecare dată când am primit o floare sau mai multe flori de ziua mea sau cu alte prilejuri, m-am gândit să le ducem înaintea lui Dumnezeu. (…) Lui Dumnezeu I se cuvine tot ce este frumos, tot ce este bun în această lume, pentru că „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorând de la Părintele luminilor” (lacob 1, 17). Asta o ştim de la Sfântul Apostol lacob, a scris-o el în Epistola sa Sobornicească, dar o rostim şi noi în rugăciune, la fiecare Sfântă Liturghie, în Rugăciunea Amvonului când, adresându-ne lui Dumnezeu, zicem: „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor”.
Florile au darul lor. Florile sunt ceva ce nu poate fi comparat cu altceva. E ceva unic, o floare e ceva unic. Şi asta ne aduce aminte nouă că şi noi suntem ceva unic în lumea aceasta (…) Aşa că este o legătură între flori şi noi. Florile sunt unice prin rosturile lor de a înfrumuseţa lumea aceasta, pământul acesta. Şi aşa sun­tem şi noi. Şi noi avem destinaţia aceasta de la Dumne­zeu, să înfrumuseţăm pământul. Să aducem ceva din cer pe pământ. Să înmulţim ceea ce este frumos. Să înflorim şi noi ca florile. Să înflorim aşa cum înfloresc florile, fără să ştie pentru cine înfloresc. O floare, prin firea ei, înflo­reşte. Există prin firea ei. Ea nu are cum să gândească, să se realizeze pe sine, ca să fie pentru cineva anume. Şi, bineînţeles, pentru că vine de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face tot ce e frumos în lumea aceasta, floarea adaugă ceva la frumuseţea lumii şi, mai ales, îi desfată pe cei la care ajunge (…)
Este o floare care odinioară se numea Floarea Regi­nei, poate se numeşte şi acuma de către mulţi, iar într-o vreme se numea Floare de Colţ. E acelaşi lucru. Ea creşte pe munte. Creşte în locuri la care se ajunge greu şi, de aceea, este ceva ce se vede de către puţini şi s-ar putea întâmpla să nu ajungă nimeni la Floarea de Colţ, la Floarea Reginei, în anumite locuri, şi ea totuşi înfloreşte, pentru că e în firea ei să înflorească, pentru că aşa a lăsat-o
Dum­nezeu. Iar când ajunge cineva totuşi la ea, înseamnă că a înflorit şi pentru acela care o vede şi care o culege. Aşa trebuie să fim şi noi. Fiind noi ceva unic, trebuie să avem şi noi ceva din gingăşia florii. De altfel şi florile sunt de mai multe feluri. Gândiţi-vă la un bujor, de pildă, e aşa, cu o floare mare, o floare mirositoare, plăcută, parcă ar vrea să spună ceva despre măreţia lui Dumnezeu prin mărimea ei, prin mirosul ei. Sunt, însă, şi flori plăpânde. Gândiţi-vă, de exemplu, la ghiocei, la brânduşi, la muscele, gândiţi-vă la viorele. Cât sunt de plăpânde, cât sunt de mici şi totuşi, cât de minunat miros. Şi mai ales în buchet, când aduni mai multe la un loc, au un miros mai puternic. Te desfată! Pen­tru că aşa a vrut Dumnezeu. Ei, dacă noi ne asemănăm cu florile, şi noi trebuie să fim aşa. Şi noi trebuie să aducem ceva nou în lumea aceasta, ceva care să se realizeze prin noi. Să oferim oamenilor din jurul nostru ceva din ceea ce purtăm sau am putea să purtăm în sufletul nostru. Florile aduc bucurie. Să aducem şi noi bucurie. Florile aduc gin­găşie. Să aducem şi noi gingăşie. Florile cele plăpânde ne îndeamnă cumva la smerenie. Să avem şi noi smere­nie. Florile care sunt mai mari spun ceva despre măreţia lui Dumnezeu. Să spunem şi noi ceva despre măreţia lui Dumnezeu. Florile mirositoare îşi revarsă mirosul. Să avem şi noi miros de bună mireasmă duhovniceacă. Să ofe­rim ceva din sufletul nostru când, cu darul lui Dumnezeu, putem să oferim şi florile pe care le-am primit de la alţii, şi le aducem lui Dumnezeu şi zicem cumva, ca la Sfînta Liturghie: Doamne, îţi aduc ale Tale dintru ale Tale. De ce? Pentru că ceea ce ofer eu, ceea ce-Ţi ofer eu Ţie, acum, Tu mi-ai dat. Floarea nu-i creată de mine. Mi-au dat-o prie­tenii mei. Mi-au dat-o cei care mă iubesc. Floarea aceasta mi-au dat-o cei care mă cinstesc. Şi eu, Doamne, le-am primit pe toate acestea şi acum Ţi le ofer Ţie, odată cu sufletul meu, odată cu inima mea. Primeşte-le pe ele cum m-ai primi pe mine (Epistola către Filimon)… să înfloresc şi eu ca florile pentru cei din jurul meu, să aduc şi eu un spor de bucurie, un spor de mulţumire, să nu fiu ca buruienile pe care le smulg oamenii pentru că n-au treabă cu ele, ci să fiu ca florile pe care le iubesc oamenii, pe care le oferă oamenii, pe care le primesc oamenii, pe care le sădesc oamenii, pe care le seamănă oamenii, ca să fie mai multă bucurie, ca să fie mai multă frumuseţe în lumea aceasta.

Astfel de gânduri mi-au venit în minte acum când ne pregătim pentru Sfânta Spovedanie şi când ar trebui să spunem dacă suntem ca florile, dacă oferim ceva pentru binele altora, când ar trebui să spunem dacă suntem deli­caţi, dacă suntem sau nu suntem gingaşi, când ar trebui să spunem dacă înmulţim binele sau nu-l înmulţim, dacă avem conştiinţa că am putea să fim sau chiar suntem ca florile şi, din această situaţie, să aducem mai mult bine în lumea aceasta. Pentru că am fost creaţi ca să înmulţim binele, am fost creaţi ca să fim şi noi ca florile, bineînţeles oameni fiind şi nu numai flori, am fost creaţi ca să învăţăm de la flori să fim curaţi, să fim luminaţi, am fost creaţi să ne bucurăm de ceea ce oferă Dumnezeu în lumea aceasta prin florile care cresc, dar şi prin ceea ce aducem noi, din sufletul nostru, spre mărirea lui Dumnezeu, aşa cum aduc florile, şi spre desfătarea noastră. Amin.
(Oameni şi flori, Arhimandritul Teofil Părăian, selecţii din vol. Gândiţi frumos, Ed.Teognost, Cluj-Napoca 2006)
SursA: http://parinteleteofil.wordpress.com/2014/03/03/oameni-si-flori/

miercuri, 5 martie 2014

Sfîntul Efrem cel Nou - grabnic ajutător în toate nevoile


CINE ESTE Sfantul Efrem cel Nou?

Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit "Grabnic Ajutator in toate nevoile". Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.
Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah laManastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie - din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).
Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.

Care sunt DARURILE DEOSEBITE ale Sfantului Efrem cel Nou?

Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - este:

1. Mare Tamaduitor

Sfantul Efrem cel Nou a vindecat multi oameni de cancer, diabet, leucemie, paralizie, epilepsie, orbire, dureri de ochi, de cap, de oase, de stomac si de articulatii, polinucleoza, boli ale inimii si ale creierului, hemoragii si multe altele; a ajutat in vremea operatiilor si a salvat de pe patul de moarte. Sfantul Efrem cel Nou a primit de la Dumnezeu o asa de mare putere de vindecare a tuturor bolilor - chiar si a celor asa-zis incurabile - datorita chinurilor cumplite pe care le-a suferit ca Mare Mucenic.

2. Mare Facator de minuni

Sfantul Efrem cel Nou - supranumit si "Sfantul Efrem cel Nou Taumaturgul" ("taumaturg" inseamna "facator de minuni") - a primit de la Dumnezeu puterea de a savarsi minuni uimitoare.

3. Grabnic Ajutator in toate nevoile

Toti oamenii care i se roaga Sfantului Efrem cel Nou cu smerenie, cu credinta si cu dragoste, dobandesc rapid mijlocirile sale. Iata numai cateva dintre minunile savarsite grabnic de Marele Mucenic din Nea Makri. Cu ajutorul Sfantului Efrem cel Nou, unii oameni:
  • s-au vindecat de boli incurabile
  • au reusit la examene
  • au izbandit in procese
  • au biruit deznadejdea - Sfantul Efrem cel Nou este, prin excelenta, "SALVATORUL celor DEZNADAJDUITI"
  • au fost izbaviti de foc, de inec, din furtuni si din alte primejdii de moarte
  • au fost salvati de la sinucidere - Sfantul Efrem cel Nou este, prin excelenta, "SALVATORUL celor DEZNADAJDUITI"
  • au rezolvat probleme legate de programe si calculatoare
  • au fost izbaviti de droguri - Sfantul Efrem cel Nou este cunoscut si ca "OCROTITORUL celor DEPENDENTI de DROGURI"
  • L-au cunoscut pe Dumnezeu.
Sfantul Efrem cel Nou este cunoscut in toata lumea pentru:
  • universalitatea ajutorului sau - Sfantul Efrem cel Nou rezolva toateproblemele, indiferent de natura (tipul) sau gravitatea lor, de aceea este supranumit "Grabnic ajutator intru toate nevoile".
  • rapiditatea ajutorului oferit - Sfantul Efrem cel Nou le vine grabnic in ajutor tuturor celor care-l cheama cu credinta si dragoste, motiv pentru care este cunoscut ca "Grabnic ajutator intru toate nevoile".


CE TREBUIE FACUT pentru a primi ajutorul Sfantului Efrem cel Nou?

Pentru a fi ajutati de Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri, oamenii trebuie sa i se roage cu credinta, evlavie si dragoste. Oamenii care au fost ajutati de Sfantul Efrem cel Nou i-au citit Paraclisul sau Acatistul, sau (daca nu aveau timp si problema trebuia rezolvata urgent) numai l-au chemat din toata inima in ajutor, simplu, fara o rugaciune speciala, ci spunand doar: "Sfinte Efrem cel Nou, ajuta-ma sa... (si spuneau problema pe care o aveau) !". De multe ori, ajutorul Sfantului Efrem cel Nou a venit inainte ca oamenii sa termine rugaciunea catre el sau imediat dupa aceasta. Alte persoane care aveau probleme mai dificile de rezolvat, i-au promis Sfantului Efrem cel Nou diverse daruri (flori, ceara curata, candele etc.), iar Sfantul Efrem i-a ajutat la scurt timp dupa ce i-au facut promisiunea.
Alti oameni au mers la Manastirea Sfantului Efrem cel Nou din Nea Makri si s-au inchinat la Sfintele sale Moaste sau au fost insemnati cu acestea in Semnul Sfintei Cruci, sau numai au trimis pomelnice, bani, daruri sau haine la Manastirea sa, si au rugat pe maici sa atinga aceste haine de Icoana Sfantului Efrem cel Nou si de Sfintele sale Moaste - sau sa fie insemnate cu acestea in Semnul Sfintei Cruci - si apoi s-au imbracat cu aceste haine astfel sfintite si s-au vindecat imediat de orice boala sufereau.
Dupa ce primiti ajutorul dorit, trebuie sa nu uitati sa-i multumiti Sfantului Efrem cel Nou - cei care ii fac promisiuni, trebuie sa nu uite sa le indeplineasca !!!
Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - face minuni uimitoare si azi si le va veni intotdeauna in ajutor celor care il cheama cu credinta, evlavie si dragoste, asa dupa cum a marturisit Sfantul Efrem cel Nou insusi unor crestini: “Nu voi inceta sa vin!”.

De ce a fost descoperit ABIA ACUM Sfantul Efrem cel Nou?

Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - nu a fost cunoscut ca Sfant pana in secolul al XX-lea, deci vreme de 500 de ani nu a fost stiut de nimeni; poate doar cei din generatia de dupa el au mai stiut ca a fost acolo o manastire, iar calugarii ei au fost rapusi de turci. Sfantul Efrem cel Nou, la fel ca cei din obstea lui, a adormit nestiut de nimeni; nimeni nu a stiut chinurile si felul in care a murit, marturisindu-L pe Hristos.
Astfel, Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - a ramas ascuns timp de 5 secole, dar a venit vremea sa fie iarasi preamarit de Dumnezeu in timpurile noastre si nu intamplator. Traim intr-o vreme de crunt materialism, in care pacatul a devenit moda, credinta in Dumnezeu s-a racit foarte mult, iar oamenii sunt din ce in ce mai nefericiti si mai stresati, fiind coplesiti de probleme la care nu pot gasi rezolvare.
De aceea, Preabunul Dumnezeu l-a facut cunoscut pe Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - in zilele noastre, pentru a ne intari in credinta si pentru a ne ajuta grabnic in toate problemele cu care ne confruntam. Pentru dragostea sa fierbinte pentru Dumnezeu - marturisita prin chinurile ingrozitoare pe care le-a rabdat - Marele Mucenic din Nea Makri, Sfantul Efrem cel Nou, a primit de la Atotputernic o mare putere facatoare de minuni, fiind inzestrat de Creator cu daruri depline, potrivite omului nefericit al zilelor noastre.

Cand este SARBATORIT Sfantul Efrem cel Nou?

Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - este praznuit de Biserica Ortodoxa de 2 ori pe an:
  • pe 3 ianuarie – ziua aflarii Sfintelor sale Moaste, si
  • pe 5 mai – ziua mortii sale martirice.

Unde se afla SFINTELE MOASTE ale Sfantului Efrem cel Nou?

Sfintele Moaste ale Sfantului Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - se afla intregi in Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Mai multe detalii despre Moastele Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou din Nea Makri - HARTA + ADRESA Manastirii - gasiti in articolul despre Moastele Sfantului Efrem cel Nou.

Sfantul Efrem cel Nou - BIBLIOGRAFIE

  • Cartea "Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, Grabnicul Ajutator si Marele Facator de minuni", Editura Sofia, Bucuresti, 2008, Editia a II-a
  • Pagina de pe Wikipedia (in limba engleza) a Sfantului Efrem cel Nou
  • Pagina de pe CrestinOrtodox.ro a Marelui Mucenic din Nea Makri

SursA: http://sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou.blogspot.ro/

marți, 4 martie 2014

Sfântul Andrei Criteanul


Sfântul părintele nostru Andrei Criteanul (sec. VII-VIII) s-a născut la Damasc, într-o familie de creştini. Până la vârsta de 7 ani băiatul nu a vorbit deloc, dar după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine a primit darul vorbirii. Apoi a studiat Sfânta Scriptură şiTeologia, devenind arhiepiscop de Creta. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 4 iulie.
Numele Sfântului Andrei Criteanul este unul cunoscut în literatura bisericească, ocupând „un loc de vază în istoria literaturii greceşti din perioada bizantină” legat fiind şi de apariţia unei noi forme a literaturii patristice – canonul, el fiind primul alcătuitor de canoane.Viaţa Sfântului Andrei Criteanul – mistagogul pocăinţei
Demersul de a creiona pe scurt viaţa Sfântului Andrei Criteanul este unul deosebit de greu. Diferitele materiale aghiografice pe care le deţinem îi plasează diferit fie anii naşterii (între cca. 635/645 - 660), fie anii morţii (713-740). Informaţiile care ne-au parvenit, referitoare la activitatea sa, sunt fie contradictorii, fie incomplete. Metodologia cercetării se bazează pe o analiză obiectivă şi profundă a tuturor izvoarelor existente la care se adaugă ca o „încununare” literatura secundară care confirmă sau infirmă unele ipoteze, ce au fost schiţate în jurul bio-bibliografiei Sfântului Andrei Criteanul. Am căutat o distanţare faţă de acele izvoare sau studii aghiografice care încearcă să susţină anumite idei preconcepute sau de acele studii care forţează prea mult unele ipoteze. Izvoare importante care se pot adăuga pentru cunoaşterea vieţii Sfântului Andrei Criteanul sunt şi sinaxarele bisericeşti alături de troparele închinate în cinstea Sfântului Andrei Criteanul, atât cele din Minei cât şi cele din Canonul cel Mare.
În limba greacă, s-au redactat destul de multe lucrări care analizează cronologic viaţa Sfântului Andrei Criteanul. Una din aceste lucrări ne-a parvenit şi nouă. Este vorba de lucrarea arhimandritului Simeon Koutsas: Plânsul lui Adam. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, lucrare deosebit de importantă prin cantitatea informaţiilor oferite şi prin comentariul la fiecare tropar al Canonului.
Anumite traduceri din Chronographia Theophanus (tomul 108) care îl pune uneori în lumină negativă pe autorul Canonului, vor fi preluate după studiul tradus din limba rusă a Pr. Arcadie Vinogradov: Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, arhiepiscop şi mitropolit al Cretei. Schiţă biografică.
Conform biografiei greceşti, Sfântului Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, în localitatea Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu, Gheorghe şi Grigoria. Tradiţia ne spune că până la vârsta de 7 ani a fost mut, iar darul vorbirii l-a primit atunci când s-a împărtăşit pentru prima oară cu Dumnezeieştile Taine. Studiile şi le-a realizat în localitatea natală, făcându-se „îndrăgitor fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni”. La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte , cere părinţilor să-l afierosească Domnului. Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mănăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim şi apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici şi-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare. Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locţiitorul scaunului patriarhal, lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieţii sale duhovniceşti, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale şi prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”.
Când erezia monotelită – care considera că în Iisus Hristos nu a existat şi o voinţă umană, ci numai una divină – s-a extins, a fost absolut necesar ca Părinţii Bisericii să se întâlnească pentru a combate erezia. Sinodul VI Ecumenic din Constantinopol (681), sub conducerea împăratului bizantinConstantin al IV-lea Pogonatul (668-685) a luat în discuţie şi a combătut această erezie. Teodor, vicarul patriarhal al Patriarhiei de Ierusalim, neputând participa la întrunirile Sinodului a trimis pe tânărul Andrei, împreună cu alţi doi monahi, ca reprezentanţi direcţi ai patriarhiei de Ierusalim. Rolul Sfântului Andrei la Sinodul VI Ecumenic nu a fost unul important, chiar dacă s-ar vrea să i se acorde o importanţă majoră. El a fost mai mult un „ajutor” pe lângă cel care a luat cuvântul în Sinod şi a semnat actele Sinodului VI Ecumenic ca reprezentant oficial: „Gheorghe, smeritul presbiter şi deţinătorul locului iubitului de Dumnezeu, presbiter şi păstrătorul scaunului apostolic al Sfântului oraş al lui Hristos Dumnezeu lui nostru, Ierusalim, a iscălit …”. Rolul său redus la Sinodul VI Ecumenic se datorează faptului că nu era în rândul clericilor, fiind doar un simplu monah, el nu a putut lua cuvântul, la acestea adăugându-se şi lipsa semnăturii sale din actele oficiale.
A rămas oare Sfântul Andrei Criteanul în Constantinopol după terminarea Sinodului VI Ecumenic? Răspunsul nostru poate fi considerat doar o ipoteză, dacă am lua în considerare informaţiile care ne precizează că a plecat de la Ierusalim la Constantinopol „cu treburi” pe la 685. Este posibil, totuşi, ca după Sinodul din 681 să se fi întors la Ierusalim, sa-i fi prezentat lui Teodor hotărârile Sinodului şi apoi să fi fost trimis într-o delegaţie din nou în Constantinopol, prin 685 ca să-i transmită împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul adeziunea Bisericii de la Ierusalim faţă de hotărârile Sinodului Ecumenic cu privire la erezia monotelită sau pentru a-i transmite felicitările Bisericii din Ierusalim pentru modul în care s-au desfăşurat întrunirile acestuia şi pentru că a susţinut Sinodul. Ceea ce este cert e faptul că după 685 îl întâlnim în Constantinopol, hirotonit aici diacon - probabil pe seama bisericii Sfânta Sofia - fapt datorat şi calităţilor sale oratoriceşti. Aici la Constantinopol se dedică totalmente îngrijirii bătrânilor şi a orfanilor (orphanotropos). Probabil a slujit o perioadă de timp la Sfânta Sofia unde se remarcă prin „predica faptei şi cateheza înţelepciunii”, cântând pentru prima oară şi opera sa fundamentală – Canonul cel Mare, iar de aici va fi preluat de Biserica din Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi apoi în întreg Imperiul bizantin. Nu ştim când şi unde a fost hirotonit preot. Datorită vieţii sale curate şi vrednice de numele de creştin, datorită devotamentului şi dragostei profunde pentru Biserica lui Hristos şi pentru semeni a fost ales pe la 710-711 arhiepiscop la Gortynei, cetate a insulei Creta. De la insula Creta va primi cognomenul de „Cretanul” sau „Criteanul”. În anul 712, când arabii au încercat asedierea insulei, Sfântului Andrei Criteanul organizează lupta de apărare a locuitorilor de aici.
Un moment neplăcut din viaţa Sfântului Andrei Criteanul este participarea sa la Sinodul monotelist din anul 712. Urcarea la treapta de arhiepiscop al Cretei este legată de Teofan în „Cronica” sa de urcarea la tron al lui Filipikos Bardanes, care l-a ucis pe Iustinian al II-lea şi i-a ocupat tronul, dorind cu toată ardoarea instalarea monotelismului în tot Imperiul bizantin. Hotărârile Sinodului au fost semnate de Andrei şi de Gherman (cel care va ajunge mai târziu episcop al Chiziciei). „Cronica” lui Teofan, scrisă pe la 810-811, deci cu o sută de ani după sinod, ar fi putut pune în eroare „prin cine ştie ce acte false ale monoteliştilor, în interesul cărora era să introducă, în rândurile partizanilor lor, pe vestiţii ierarhi ai Bisericii”. Dintr-o altă perspectivă, Sfântul Andrei Criteanul poate fi considerat un trădător şi un eretic, deoarece „nimeni din ei [din episcopii prezenţi, n.n.] n-a ridicat glasul împotriva împăratului eretic”.
Într-adevăr, Sfântul Andrei a cedat presiunilor imperiale de a semna actele Sinodului monotelist, însă în interiorul său a rămas devotat credinţei ortodoxe, el nu a fost un partizan fervent al monoteliştilor. Însuşi Ioan al Constantinopolului, participant şi el la Sinod afirma: „Această hotărâre nu este erezie sau îndepărtarea părinţilor Sinodului de la credinţa lor”. Dacă ar fi să facem o comparaţie între actul Sfântului Andrei Criteanul şi Aron, fratele lui Moise - care a realizat un viţel de aur pentru ca poporul să i se închine, s-ar observa la bază acelaşi motiv: presiunea poporului, în cazul Sfântului Andrei Criteanul – cea a împăratului.
După această scurtă perioadă de „monotelist” el a retractat, scriind cu acest prilej stihurile iambice, adresate arhidiaconului Agaton. Sub împăratul bizantin Leon al III-lea Isaurianul (717-741) va fi un antiiconoclast convins. Nu ştim ce l-a determinat pe Sfântul Andrei să plece într-o vizită la Constantinopol, pe la 740. La întoarcere, ajungând în insula Mitilene, la locul numit Eresos şi-a dat obştescul sfârşit la 4 iulie 740, rămânând a fi cinstit ca un „nou David” şi ca „lăudă a părinţilor”.

Opera Sfântului Andrei Criteanul
Opera lui e alcătuită din proză şi versuri. În proză are 24 de predici: 8 în cinstea Maicii Domnului, deşi nu toate autentice. Deosebite sunt: predica despre Buna – Vestire şi 3 despre mutarea la cer a Fecioarei Maria. În versuri scrie idiomele şi e creatorul canoanelor, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungi în comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucăţi poetice cu structură şi melodie proprie). A scris canoane la Învierea lui Lazăr, la duminica Mironosiţelor, la naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sf. Ana, etc., creaţii din care se inspiră masiv Teodor Studitul. A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic.
Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei şi a pocăinţei.



Imnografie
Tropar (glasul al 8-lea):
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Andrei, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condac (glasul al 2-lea):
Trâmbiţând luminat de dumnezeieştile cântări cele cu dulceaţă, te-ai arătat luminător prealuminat lumii, cu lumina Treimii strălucind, Cuvioase Andreie. Pentru aceasta toţi grăim către tine: Nu înceta să te rogi pentru noi toţi.
Iconografie
Cu privire la reprezentarea iconografică a Sfântului Andrei Criteanul, Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 152, 162, 208, 237) precizează următoarele: Sf. Andrei e reprezentat ca episcop bătrân, cu barba albă, care zice: "Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locașul Tău și de pe tronul măririi împărăției Tale...".
Iar când este zugrăvit în ceata sfinților cuvioși imnografi și dascăli cântăreți, zice: "Ajutor și acoperitor mi s-a făcut mie, spre mântuire".
Dionisie arată (p. 237) că acesta mai poate fi zugrăvit în tinda bisericii, atunci când aceasta are două turle, pe turla din partea de nord, (care o are în centru pe Maica Domnului cu Pruncul, susținută de îngeri), într-unul din colțurile de sub pandantivele în care sunt reprezentați sfinții compozitori, scriind într-o carte și zicând următoarele: "A zămislirii celei fără de sămânță, nașterea este netălmăcită"; în celelalte colțuri, sunt reprezentați Sf. Metodie, Iosif și Teofan.
Surse
·        un articol de Alexandru PRELIPCEAN
·        Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000