joi, 28 martie 2013

Părintele Savatie: ”Europa Liberă” nemulțumită de preferințele Parisului sau cum am fost discriminat la mine acasă pentru faptul că am reprezentat Romania la Salon du Livre de Paris

 
Împreună cu Jean-François Colosimo, președintele CNL, la standul României la Salon du Livre de Paris într-o discuție despre ceea ce face România frumoasă și interesantă, Ortodoxia, prilejuită de tema oficială a mesei rotunde propuse de organizatori cu titlul: ”România – țara îngerilor”
 
“Literatură română și moldoveni la Salonul Cărții de la Paris”. Așa se cheamă o cugetare apărută pe pagina Europalibera.org și care își dorește să dea o direcție mai bună Moldovei. Nu știu cine este autorul acestui articol, în sensul că mi-e total necunoscut, dar pomenirea mea de către el într-un context plin de aiureli, care mai are și menirea să scuze niște bani și să instituționalizeze niște mofturi și fudulii autohtone, mă obligă să reacționez. Din acest motiv, cînd voi face referire la el, voi spune Europa Libera, platforma care îl publică (să nu se supere Vasile Botnaru, ci mai degrabă să vegheze politica editorială a Europei Libere care nu ar trebui să admită discriminarea de tipul celei ateist-comuniste, de această dată făcută în numele Europei). N-aș fi știut nimic și poate că aș fi trăit fericit pînă la adînci bătrîneți dacă nu mi-ar fi atras atenția Nicoleta Esinencu la Paris (unde eu nu aveam internet), că ”un…” (nu dau tot citatul) de la Europa Liberă mă numește naționalist și că se întreabă ce caută un ”călugăr naționalist” printre scriitorii unei țări. Folosindu-mă de ocazie (pe care sper că Europa Liberă o oferă – aceea de drept la replică), fac cîteva precizări.

1) Europa libera: “Scriitorii trimiși de ICR sînt Ștefan (Savatie) Baștovoi, Eugen Uricaru și Varujan Vosganian, într-o alegere, în parte cel puțin, discutabilă. Este Baștovoi, scriitorul-călugăr cu tente naționaliste, oare, omul de carte cel mai reprezentativ în acest moment pentru Republica Moldova? “
Eu nu am fost trimis de ICR și nici măcar invitat de ICR – sînt invitatul CNL (Centrul National al Cărții al Franței). Drept dovadă este căldura cu care am fost tratat personal de către Domnul Jean-François Colosimo, președintele CNL care, spre deosebire de cetățeanul de la Europa Liberă nu suferă de complexul și prejudecata că un călugăr nu poate fi și un om de carte și, de aceea, mi-a făcut o invitație la vestitul Institut Ortodox Saint Serge din Paris unde am avut o conferință în doi și care va apărea, cu ajutorul lui Dumnezeu, într-un volum în România. Una dintre temele tratate în conferința pariziană a fost și discriminarea pe criterii religioase foarte resimțită în Mass Media moldovenească, precum și felul în care Europa înțelege să-și asume literatura și spiritualitatea creștină, televiziunile oferă spațiu generos reportajelor religioase și chiar transmiterii în direct a slujbelor bisericești. În Moldova activiștii pentru drepturile omului atacă la CNA televiziunile locale care fac reportaje despre evenimentele religioase și au cîștig de cauză. Păcat că Moldova nu a fost invitată la Salon du Livre de Paris, că nu a avut jurnaliști acreditați și, prin urmare, nimeni de la Europa Liberă nu a putut participa la această dezbatere pentru a învăța de ce este Europa “liberă”.

2) Europa liberă: “Un semn personal de întrebare (cel legat de umila mea persoană), știind că la Paris, Chișinăul și moldovenii sînt reprezentați de Editura Cartier și Emil Galaicu-Păun (ale cărui note pariziene le puteți citi în blogul său de pe site-ul nostru web!)! Ca și de Nicoleta Esinencu!”
De asemenea țin să precizez faptul că Republica Moldova nu a fost în nici un fel reprezentată la Salon du Livre de Paris nici prin editura Cartier și nici prin cei cîțiva scriitori care, e adevărat, au avut dineuri la Ambasada Moldovei, s-au plimbat prin Paris și au băut vin din pahare de plastic, dar nu au fost incluși în programul Salonului. Este de apreciat efortul editorului Gheorghe Erizeanu de a scoate Moldova din anonimat prin intermediul cărților care, însă, cu mare părere de rău, nu se poate face și fără suportul asumat al statului moldav. Din acest punct de vedere, Europa Liberă denaturează realitatea și face o politică proastă încercînd să impună minciuna că Moldova a fost reprezentată la standul României de la Paris. De ce? Mai bine ar investiga de unde provin banii pentru vacanța de o săptămînă a moldovenilor la Paris (salonul a durat 5 zile, iar moldovenii au aterizat cu o zi întîrziere, deci mai zăbovesc și acum acolo, după ce toți au plecat). Desigur e un semn personal de întrebare: oare banii, de unde or fi nu știu, s-au dat pentru a citi la Ambasada Moldovei poeme precum “Motanul la calculator”? Împleticirea printre picioarele organizatorilor a moldovenilor, stînjeneala pe care o retrăiam atunci cînd stăpînii standului românesc mă întrebau cine sînt “domnii” și ce vor, e vrednică de un film scurt marca Cobileanski. Cu excepția Doamnei Elena Prust și a Domnului Slavian Guțu de la Banca Mondială, moldovenii nici măcar nu au catadixit să zică bună ziuă. În ce-l privește pe prietenul meu Emil Galaicu Păun, un om onest și intelectual pedant, care de bună seamă levitează deasupra hăului invidiei moldovenești (precizez pentru stenograful de la Europa liberă că Emil Păun a scris o carte care se cheamă “Levitații deasupra hăului”), prezența sa a fost așteptată și oricînd va fi între scriitorii români și moldoveni, dacă tot s-a creat un precedent, dar nu pentru că are blog la Europa Liberă, ci pentru că este un scriitor bun și un om de treabă.

3) Și încă o precizare, făcută de această dată de CNL. Scriitorii invitați la Salon trebuie să aibă o carte publicată în franceză la o editură recunoscută, cartea să fie bună și scriitorul să trezească interes. Și ca să crape detractorul meu de ciudă destăinui că mă întorc de la Paris cu propunerea de editare pentru o nouă carte după un prînz cu editorul francez, fără să fie prin preajmă nici zare de icerist. Așadar, nu e suficient să-ți traduci singur cărțile și să le tipărești la risograful lui Ion Mînăscurtă sau la vreo altă unealtă tipografică disponibilă în Chișinău, trebuie să te vrea editorul francez, altfel nu te ajută nici ICR-ul și nici chiar AIE!

În speranța că autorul denigratorului și denaturatului articol de la Europa Liberă se va schimba în bine pe viitor, că va deveni mai European, adică va lupta cu propriile prejudecăți și oftigi atunci cînd ele i se urcă în gît și nu le va îngădui ca de acolo să coboare spre degete, iar din degete pe tastele calculatorului, urez o primăvară frumoasă ascultătorilor și cititorilor Europei Libere. E uimitor, dar Europa are preferințele sale chiar și atunci cînd își alege scriitorii din Moldova. Este un alt șoc existențial pe care va trebui să-l depășească mulți de pe la noi și de pe aiurea.

SursA: savatie.wordpress.com

marți, 19 martie 2013

Decalogul Părintelui Savatie



1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă.
Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit.
Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă.
O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea.
Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.
SursA: e-mail
 

miercuri, 13 martie 2013

Cum să realizezi un costum popular la ... oraş (2)

Iertare că nu am mai postat nimic pe tema asta. Nu din cauză că nu am mai cusut, că nu am mai înaintat cu proiectul nostru utopic şi real - în acelaşi timp, ci din cauză că vremea s-a tot diminuat. Asta pentru că vrem să terminăm costumele pînă de Înviere, adică să avem haine noi şi albe - aşa cum se cuvine să ne îmbrăcăm la cel mai mare praznic creştin ortodox.

Pasul doi a însemnat corelarea mai multor activităţi pentru ca să pornim la realizarea iilor.
Am avut nevoie de:
  • alegerea unui model;
  • material;
  • aţe.
a. Modelul ales a fost următorul, din cartea Cusături populare din Moldova:


Am hotărît ca modelul floral mare să fie cusut pe ambele mîneci şi pe piept, iar modelul spiralat pe manşeta mînecilor şi pe poale. De asemenea, fiecare dintre noi a avut posibilitatea să fie şi creativă, în sensul în culorile folosite nu au fost impuse. Fiecare femeie a fost artist popular şi a combinat culorile aşa cum a vrut.

b. Materialul
La magazinul de unde am cumpărat materialul, aveau 4 metri de matador, 13,50 metri de canafas şi 17,50 de panama. Le-am cumpărat pe toate, pentru că e vorba de 20 de costume populare. Pînă la momentul la care scriu, pentru mîneci şi piept/spate am consumat deja 25 de metri, deci ne-au mai rămas 10 metri. Din păcate, nu ne ajung pentru poale. Aici a intervenit a nu mai ştiu cîta ispită sau încercare (: De aceea, ne-am hotărît să tăiem bucăţi (benzi) materialul care ne-a mai rămas, să coasem pe el modelul spiralat şi apoi să aplicăm benzile pe pînza pe care o vom achiziţiona.

 

c. Aţele
La început am ales aţe mouline. Am cumpărat mai multe nuanţe ale unor culori, pentru că fiecare femeie a vrut un costum popular în care să predomine o anumită culoare. Apoi, am avut aceleaşi probleme ca şi cu materialul: aţele erau puţine faţă de cererea noastă. Şi pentru a nu risca să nu mai găsim aceleaşi culori şi grosime, am renunţat şi am cumpărat bobine. Totuşi, unele dintre noi au combinat bobinele cu mouline-ul.
  • Mouline:
 
 

 
  • Bobine:
 
 
 
Pasul trei - găsirea unei croitorese şi pasul patru - realizarea cătrinţei au fost cei mai grei şi cei mai complicaţi. Dacă nu ar fi fost o doamnă din comunitatea eclezială din care fac parte - o adevărată mecena a zilelor noastre - nu ştiu cum am fi scos-o la capăt. Datorită milostivirii Domnului şi datorită acestei doamne cu inimă mare, am găsit o croitoreasă - cu muuuuultă răbdare şi dragoste - care a pornit la drum împreună cu noi. Cred că vă daţi seama că nu e lucru uşor să croieşti 20 de ii şi 20 de poale în 2 luni!
Iniţial am întrebat în Biserică dacă are cineva un război de ţesut acasă, la ţară. Mulţi au venit şi au spus că le-au pus pe foc ): Foarte trist!
Într-un sfîrşit, tot prin doamna trimisă de Domnul, am găsit o altă doamnă, care a terminat deja 10 cătrinţe (:
 
Va urma (:
 
Pentru a vedea informaţiile pe această temă, vizitaţi şi: