sâmbătă, 31 ianuarie 2009

părintele Savatie Baştovoi - conferinţa Predica ortodoxă între şablon şi improvizaţie, Bucureşti, 2008

vineri, 30 ianuarie 2009

sfinţii trei ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur

joi, 29 ianuarie 2009

Veşnică pomenire! Eonia i mnimni tou!






A trecut deja un an de cînd părintele Hristodulos, arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade a adormit întru Domnul. Despre amintirea plină de bucurie şi de dragoste, legată de acest arhiereu binecuvîntat de Dumnezeu, am amintit aici.
Sfînta Treime să îl odihnească întru drepţii Ei!
Veşnică pomenire! Eonia i mnimni tou!

Sursa fotografii:

http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&task=view&id=2096&Itemid=2

miercuri, 28 ianuarie 2009

sfîntul Efrem Sirul şi mănăstirea lui de la poalele muntelui Olimp - Grecia

Mănăstirea sfîntului Efrem Sirul se află situată la poalele muntelui Olimp. De fiecare dată cînd am ajuns acolo ca pelerin, am fost impresionată foarte mult de arhitectura acestui locaş ortodox, dar şi de icoanele, broderiile şi dulciurile (dulceaţă, miere, sucuri naturale, vin dulce) pe care monahiile vieţuitoare în această cetate le pictează, le cos şi le prepară.






Mănăstirea adăposteşte şi cinstitele moaşte ale sfîntului Efrem Sirul, mai precis părţi din mîna dreaptă, mînă cu care a scris atîtea imne ortodoxe minunate.




De asemenea, mănăstirea are şi o trapeză foarte frumoasă, unde fiecare pelerin primeşte apă, cafea şi dulciuri greceşti.




Sursa fotografii: pelerinajele din 2005 şi 2007 ale comunităţii ortodoxe din care fac parte

Pentru cei dintre voi care doresc să afle mai multe despre viaţa şi lucrarea duhovnicească a acestui sfînt ortodox, am găsit pe OrthodoxWikipedia următoarele însemnări:

Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri şi teolog din secolul IV. El este cinstit de creştini din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creştinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este în 28 ianuarie.

Nume

Efrem mai este cunoscut şi ca Efraim (ebraică sau greacă), Efrem (latină), Afraim sau Afrem (ambele siriace). Totuşi, "Efrem" este scrierea preferată în general.

Siriacă — ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐMâr Aphrêm Sûryâyâ.

Greacă — Άγιος Εφραιμ Συρος — Hagios Ephraim Syros.

Latină — Sanctus Ephraem Syrus

Engleză — Saint Ephrem the Syrian

Arabă — أفرام السريانيAfram as-Suryani

Viaţa

Efrem s-a născut în jurul anului 306, în oraşul Nisibis (actualul Nusaybin, la graniţa cu Siria). Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinţi făceau parte din comunitatea creştină în creştere a oraşului, deşi hagiografii târzii au scris că tatăl său era preot păgân. În Nisibis-ul zilelor lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi dialecte ale aramaicii. Comunitatea creştină folosea dialectul siriac. Numeroase religii păgâne, iudaismul şi grupările creştine timpurii concurau una cu cealaltă pentru inima şi sufletul locuitorilor. Erau vremuri de puternice tensiuni religioase şi politice. Împăratul roman Diocleţian semanse un tratat cu omologul său persan, Nerses în 298 care trecuse Nisibis în mâinile romanilor. Persecuţiile sălbatice ale lui Diocleţian sunt o parte importantă a moştenirii bisericii Nisibene din perioada creşterii lui Efrem.

Sfântul Iacov (Mar Jacob), primul episcop din Nisibis, a fost ales în 308, Iar Efrem a crescut sub îndrumarea sa. Sfântul Iacov este cunoscut ca unul din participanţii la Primul Sinod Ecumenic din 325. Efem a fost botezat de tânăr, Iacov i-a fost profesor (în siriacă malpânâ, un titlu cu o mare încărcătură de respect pentru creştinii siriaci). A fost hirotonit ca diacon or atunci ori mai târziu. A început să compună imnuri şi să scrie comentarii biblice ca parte a sarcinilor sale educative. În imnurile sale, adeseori se referă la sine însuşi ca la un "om care adună laolaltă", (`allânâ), la episcopul său ca "păstorul" (râ`yâ) iar la comunitatea sa ca "ţarc" (dayrâ). Popular, Efrem este creditat ca fondatorul Şcolii din Nisibis, care în secolele următoare a a fost centrul învăţăturilor Bisericii Asiriene de Răsărit (i.e., Nestorieni).

În 337, împăratul Constantin I, care a transformat creştinismul în religie legală (recepta) în Imperiul Roman, a murit. Profitând de această oportunitate, Shapur al II-lea al Persiei a iniţiat o serie de atacuri în nordul Mesopotamiei de sub administraţie romană. Nisibis a fost asediat în 338, 346 şi 350. În timpul primului asediu, Efrem consideră că episcopul Iacov a apărat oraşul cu rugăciunile sale. Episcopul îndrăgit de Efrem a murit curând după acest evenimet, iar Babu a condus destinele bisericii prin vremurile tulburi ale disputelor de frontieră. În timpul celui de-al treilea asediu, din anul 350, Shapur a schimbat cursul râului Mygdonius pentru a ocoli zidurile Nisibisului. Nisibisenii au refăcut repede fortificaţiile în timp ce cavaleria pe elefanţi a perşilor s-a împotmolit în pământul mocirlos de pe fundul râului. Efrem a sărbătorit salvarea miraculoasă a oraşului într-un imn ca fiind ca plutirea sigură Arcei lui Noe pe puhoaiele potopului.

O legătura fizică importantă cu viaţa lui Efrem o constituie baptisteriul din Nisibis. Inscripţia spune că a fost construit sub episcopul Vologese în 359. Acesta este anul în care Shapur a început iarăşi să jefuiască regiunea. Oraşele din jurul Nisibisului au fost distruse pe rând iar locuitorii lor ucişi sau deportaţi. Imperiul Roman avea interese predominante în vest, iar Constanţius şi Iulian Apostatul se luptau pentru controlul întregului imperiu. În cele din urmă, la moartea lui Constanţius, Julian şi-a început marşul către Mesopotamia. El a adus cu sine persecuţiile sălbatice din ce în ce mai puternice asupra creştinilor. Julian a început un marş temerar cu destinaţia finală capitala perşilor, Ctesiphon, unde, suprasolicitat şi depăşit numeric, a început imediat retragerea pe acelaşi drum. Julian a fost omorât în timp ce asigura retragerea, iar armata l-a ales pe Jovian ca împărat în locul lui. Spre deosebire de predecesorul său, Jovian era un creştin nicenian. A fost silit de circumstanţe să încheie pace cu Shapur, şi a cedat Nisibisul Persiei, cu condiţia ca toţi creştinii să poată părăsi liberi oraşul. Episcopul Abraham, succesorul lui Vologeses şi-a condus poporul în exil.

Efrem s-a alăturat unui grup numeros de refugiaţi care s-a îndreptat către vest, iniţial către Amida (Diyarbakir), şi în cele din urmă în Edessa (actualul Sanli Urfa) în 363. Efrem, spre sfârşitul celui de al VI-lea deceniu de viaţă a candidat la preoţie în noua biserică, şi se pare că şi-a continuat munca de profesor (probabil în şcoala din Edessa). Edessa fusese dintotdeauna inima lumii vorbitoare de siriacă, iar oraşul era plin de filizofii şi religii păgâne. Efrem spune despre creştinii ortodocşi nicenieni că erau numiţi, pur şi simplu, "Palutians" în Edessa, după un episcop decedat. Arianii, Marcioniţii, Maniheiştii, Bardaisan-iştii şi diverse mişcări Gnostice se autoproclamau ca fiind adevărata biserică. În toată această confuzie, Efrem a scris un mare număr de imnuri în apărarea ortodoxiei. Un scriitor siriac ulterior Jacob din Serugh, scrie că Efrem a pus toate corurile de femei să îi cânte imnurile transpuse pe melodii populare siriace în forumul din Edessa.

După zece ani de rezidenţă în Edessa, după şaizeci de ani, Efrem a trecut la Domnul, după unii în 373, iar după alţii în 379.

Scrieri

S-au păstrat peste patru sute de imnuri compuse de Efrem. Admiţând totuşi că unele dintre ele s-au pierdut, nu există nic un dubiu privind productivitatea lui Efrem. Istoricul bisericii Sozomen spune că Efrem ar fi scris peste trei milioane de versuri. Efrem combină în scrierile sale o moştenire triplă: el schiţează pe modelele şi metodele iudaismului rabinic timpuriu, el foloseşte strălucit ştiinţa şi filizofia greacă, şi delectează cu simbolismul misterelor în tradiţia mesopotamiană/persană.

Cele mai importante opere ale sale sunt imnurile lirice (madrâšê). Aceste imnuri sunt pline cu imagini după izvoare biblice, tradiţii populare sau alte religii şi filozofii. madrâšê -ele sunt scrise în strofe ritmate şi acoperă peste cincizeci de scheme metrice de versificare. Fiecare madrâšê are propria qâlâ, o linie tradiţională identificată după primul vers. Toate aceste qâlâ, sunt acum pierdute. Se pare că Bardaisan şi Mani compuneau madrâšê, iar Efrem a sesizat că le poate folosi pentru a se împotrivii pretenţiilor lor. madrâšê sunt strânse în diferite şi numeroase cicluri de imnuri. Fiecare grup are un nume — Carmina Nisibena, Despre Credinţă, În Rai, Despre Feciorie, Împotriva ereziilor— dar aceste titluri nu sunt justificate pentru întreaga colecţie. (de exemplu doar prima jumătate din Carmina Nisibena este despre Nisibis). Fiecare madrâšâ are un refren de obicei (`unîtâ), care este repetat după fiecare strofă. Scriitori de după Efrem au susţinut că madrâšê erau cântate de corurile de femei cu acompaniament de liră.

Efrem a scris şi omilii (mêmrê) în versuri. Aceste predici în versuri sunt însă mult mai puţine decât madrâšê. madrâšê.sunt scrise în perechi heptosilabice (perechi de versuri de şapte silabe fiecare).


A treia categorie de scriei ale lui Efrem o constituie lucările în proză. A scri comentarii biblice la Diatessaron-ul lui Tatian (singura concordanţă evanghelică a bisericii siriace timpurii), la Geneză, Ieşire şi la Faptele Apostolilor şi Scrisorile Sfântului Apostol Pavel. De asemnea a scris împotriva lui Bardaisan, Mani, Marcion şi a altora.

Efrem a scris exclusiv în limba siriacă, dar există traducei ale scrierilor sale în armeană, coptă, greacă şi în alte limbi. Unele din operele sale există doar în traduceri (majoritatea în armeană). Bisericile siriace încă folosesc multe din imnurile lui Efrem ca parte din ciclul anual de cult. Însă, multe din aceste imnuri liturgice au fost prelucrate şi vin în conflict cu versiunile originale.

Textul cel mai mare, critic şi autentic al lui Efrem a fost compilat între 1955 şi 1979 de către Dom Edmund Beck, OSB ca perte integrantă din Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium.

"Efrem Grecul"

Meditaţiile literare ale lui Efrem referitor la credinţa creştină şi poziţia lui faţă de erezii au făcut din el o sursă populară de inspiraţie în întreaga biserică. Acest lucru s-a întâmplat ca o continuare a faptului că există un număr uriaş de lucrări ale lui Efrem în domeniul pseudoepigrafiei şi hagiografii. Unele din aceste compoziţii sunt în versuri, adesea o variantă heptosilabică a cupletelor lui Efrem. Multe din aceste opere sunt compoziţii târzii din limba greacă. Adesea, cei care studiază opera sfântului Efrem se referă la această lucrare de mari dimensiuni ca având un singur şi imaginar autor numit Efrem Grecul sau Efrem Graecus (în opoziţie cu realul Efrem Sirul). Nu putem spune că toate textele în greacă atribuite lui Efrem nu îi aparţin, dar o parte din ele în mod sigur nu sunt ale sale. Cu toate acestea, compoziţiile în limba greacă sunt sursa principală de materiale pseudoepigrafice, şi conţin, de asemenea, lucrări în latină, slavonă şi arabă. Nu există o analiză critică acestor opere, şi multe din ele sunt considerate ca autentice de Biserică.

Cea mai cunoscută dintre aceste scrieri este "Rugăciunea Sfântului Efrem", care este parte integrantă din slujbele din Postul mare ale creştinismului răsăritean.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi mie, slugii Tale!

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

rugăciunea este de obicei urmată de 12 de închinăciuni - 3 serii de câte 4, după cum urmează: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (închinăciune); Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul! (închinăciune); Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă! (închinăciune); Fără de număr ţi-am greşit, Doamne, iartă-mă! (închinăciune).

Cinstirea ca sfânt

Cu toate că Sfântul Efrem nu a fost călugăr, este ştiut că a practicat o viaţă ascetică severă, crescând permanent în sfinţenie. În vremea sa, monahismul era la începuturile sale în Egipt. Se pare că facea parte dintr-o comunitate urbană, strâns unită, de creştini care "conveniseră" împreună să slujească şi să se abţină de la relaţii sexuale. Unii dintre termenii siriaci folosiţi de Efrem să-şi descrie comunitatea au fost ulterior folosiţi pentru descrierea comunităţilor monahale, dar afirmaţia că a fost călugăr este nefondată.

Popular, Efrem este creditat cu câtevă călătorii. Într-una din acestea l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinţii Capadocieni, şi constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun.

În plus, Efrem este creditat şi cu vizitarea lui Abba Bishoi (Pisoes) aflat în mănăstirile din Wadi Natun, Egipt. Ca şi vizita legendară făcută Sfântului Vasile cel Mare, această vizită constituie un pod teologic între originile monahismului şi răspândirea lui în biserică..

Cel mai popular apelativ pentr Efrem este "Harpa Duhului" (siriacă Kenârâ d-Rûhâ). Mai este cunoscut ca "Diaconul din Edesa", "Soarele Sirienilor" şi ca "Stâlpul bisericii".

În cadrul tradiţiei bisericii, Efrem demonstrează că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, şi chiar superior în multe feluri discursului teologic.În plus, el încurajrază citirea Sfintei Scripturi într-un mod care îşi are rădăcinile mai mult în credinţă decât în analiza critică. Efrem arată un simţ adânc al legăturilor dintre toate fiinţelor create, ceea ce face ca unii să vadă în el un "sfânt ecologist".

Citate

"Îndrăzneala dragostei noastre îţi place, Doamne, la fel de mult cum îţi place că trebuie să-ţi furăm din cele ce ne dăruieşti."

"Duşmanul neîmpăcat al lumii întregi, în nrobrăzarea sa neruşinată, atacă Sfânta Biserică atacându-i slujitorii. Doamne, nu lăsa Biserica Ta Sfântă fără ajutorul tău, pentru că promisiunea ce ne-ai făcut-o privind invincibilitatea ei nu poate fi vădită ca neadevărată."

"Binecuvâtată este acea persoană care a consimţit să devină cel mai bun prieten al credinţei şi rugăciunii: el are mintea liniştită iar credinţa şi rugăciunea se opresc doar la moartea lui. Rugăciunea care vine din inima omului deschide porţile raiului: acea persoană stă de vorbă cu Dumnezeu şi este plăcută Fiului lui Dumnezeu. Rugăciunea potoleşte mânia şi furia Domnului. Tot în acest fel, lacrimile ochilor deschid porţile compasiunii."

Serafimul nu-şi putea murdării mâinile cu cărbune, dar l-a adus aproape de gura lui Isaia: Serafimul nu-l putea ţine, Isaia nu-l putea înghiţi, dar nouă Domnul ni le-a permis pe amândouă.

  • (Efrem este) "Cel mai mare poet al epocii patristice şi, probabil, singurul poet-teolog de mărimea lui Dante." — Robert Murray.

Imnuri

Tropar (Glasul 8)

Printr-un şuvoi de lacrimi ai udat deşertul,

Şi setea ta de Domnul a adus abundenţa în faţa ta,

Prin strălucirea miracolelor ai luminat întregul univers.

Sfinte părinte Efraim, roagă-te lui Hristos Domnul nostru să ne miluiască!

Condac (Glasul 2)

Sfinte părinte Efraim,

Mereu gândindu-te la judecata de apoi,

Tu verşi nesecate lacrimi de păreri de rău,

Străduinţele tale făcându-le exemple de urmat şi împlinit,

Şi trezind leneşii la pocăinţă:

Tu eşti, într-adevăr, un părinte renumit.

patriarhul Kiril, al 16-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse

părintele patriarh Kiril, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii


părintele mitropolit Filaret, mitropolitul din Minsk şi Sluţk

votul întregului Sinod Ortodox Rus

votul arhiereilor ruşi



Ziua de 25 ianuarie a anului Domnului Iisus Hristos 2009 a fost una dintre zilele în care s-au desfăşurat lucrările Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
În cadrul acestui Sinod au fost serbaţi cei 420 de ani (26.01.1589) de cînd părintele mitropolit Iov a devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse şi s-a ales noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse.

La votul pentru patriarh au participat 202 arhierei ruşi. Dintre aceştia doar 198 au dreptul de a fi aleşi. Iar din cei 198 doar 145 au dreptul de a vota patriarhul. După prima etapă, părintele mitropolit Kiril, mitropolitul din Smolensk şi Kaliningrad a obţinut 97 de voturi, părintele mitropolit Klimis, mitropolitul din Kaluga şi Borovsk a obţinut 32 de voturi, iar părintele mitropolit Filaret, mitropolitul din Minsk şi Sluţk a obţinut 16 voturi.
În a doua etapă, părintele mitropolit Filaret a dat voturile sale părintelui mitropolit Kiril. În 27 ianuarie votul final a fost dat de cei 702 membri ai Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse (arhierei şi mireni) şi cel de-al 16 patriarh al Rusiei a devenit părintele patriarh Kiril, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.


Traducere E.T. după:

http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&task=view&id=2104

http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&task=view&id=2105&Itemid=1

http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&task=view&id=2097&Itemid=2

http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&task=view&id=2098&Itemid=2

marți, 27 ianuarie 2009

RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA - scrisoare din partea parintilor romani atoniti de la Lako Skiti


Cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”(Efeseni 5, 16) se potrivesc mai mult ca oricând vremurilor de astăzi. „Zilele rele” sau, mai bine spus, vremurile apocaliptice în care trăim, îl pun pe creştinul ortodox în faţa unor evenimente şi fapte nemaiîntâlnite în istoria omenirii. Un guvern mondial, un singur conducător, o singură religie, cip-uri pentru supravegherea şi manipularea întregii populaţii şi celelalte care decurg din acestea sunt obiective „de binefacere” ale Noii Ordini Mondiale.

Cum va putea oare creştinul ortodox de astăzi să călătorească pe calea cea dreaptă în această confuzie uriaşă creată de diavolul şi de oamenii lui? Unde va putea afla odihnă sufletul său, care orbecăieşte în întunericul dens al lipsei de povăţuire şi sfătuire duhovnicească, precum şi al dezinformării promovată de mass-media, fie ea laică, fie uneori chiar cea zis bisericească? Ce fel de strigăt ar putea scoate el pentru a putea deştepta auzul celor care au făgăduit înaintea lui Dumnezeu că îl vor povăţui la limanul mântuirii?

Un stareţ athonit spunea că cea mai mare faptă bună a creştinului ortodox de astăzi, faptă care condiţionează mântuirea sa, este mărturisirea ortodoxă a lui Iisus Hristos. Dar pentru a-L mărturisi ortodox pe Hristos, trebuie ca el să fie un adevărat creştin ortodox. Iar a fi un creştin adevărat înseamnă a lucra poruncile evanghelice. Criza şi orbirea duhovnicească la care s-a ajuns astăzi şi, ca o consecinţă, compromisurile grave care se fac până şi în Biserică, au ca principală cauză tocmai nelucrarea de către noi toţi a poruncilor lui Dumnezeu.

Lăsând la o parte celelalte probleme grave cu care se confruntă Ortodoxia, să ne oprim la cea a introducerii în România a cip-urilor în paşapoarte şi în permisele de conducere, problemă care a creat multă tulburare în rândul creştinilor ortodocşi. Cu toate că această iniţiativă are în primul rând implicaţii religioase - desigur, pentru cei ce vor să se mântuiască -, fiind o lucrare curat satanică tocmai pentru că este îndreptată împotriva libertăţii omului în gradul cel mai înalt, libertate pe care Însuşi Dumnezeu o respectă, ea este nesocotită, din păcate, de mulţi dintre cei pe care Dumnezeu i-a pus să vegheze asupra turmei încredinţate lor.

Un singur glas, asemenea „glasului celui ce strigă în pustie”, a răsunat cu tărie şi a tulburat pe “Irod şi tot Ierusalimul”. Ca şi atunci, tot astfel şi acum s-au adunat cărturarii, fariseii şi învăţătorii de Lege să cerceteze cine a slobozit glasul şi pentru care pricină a îndrăznit să tulbure „liniştea” oilor celor cuvântătoare. În loc să-şi plece urechea la omul lui Dumnezeu şi să-i soarbă cuvintele sale insuflate de Duhul, îl nesocotesc şi-l dispreţuiesc, iar prin conferinţele şi interviurile lor savante sfătuiesc oile să doarmă liniştite, căci încă nu a venit lupul, ci au fost numai nişte zvonuri false. Ce bine se potrivesc şi astăzi cuvintele proorocului Isaia: „Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea”! (Isaia 6, 9)

Dar nu este de mirare aceasta. Dintotdeauna proorocul, omul lui Dumnezeu, deşi a strigat cu mare glas, nu numai că nu a fost auzit şi nu a fost luat în seamă, ci, mai degrabă, a fost luat în râs, prigonit şi chiar omorât. Avem atâtea pilde şi totuşi inima noastră împietrită refuză să creadă adevărul dumnezeiesc, amăgindu-se cu nădejdi deşarte şi cu promisiuni de viaţă îndelungată, prosperă şi fericită. Şi aceasta pentru că mentalitatea creştinului de astăzi s-a schimbat. Creştinul „modern” nu mai vrea să-şi asume Crucea, nu mai vrea să fie părtaş la Jertfa Mântuitorului şi, prin urmare, nu mai vrea să fie al lui Hristos. În aceste condiţii de lepădare de credinţă şi de confuzie planificată vin pregătirile pentru instaurarea unui guvern mondial, cu un conducător unic, antihrist, la care va trebui să se supună necondiţionat toată populaţia globului.

Părintele Iustin, faţă de care noi, monahii athoniţi români şi nu numai, nutrim o deosebită evlavie şi îl cinstim cum se cuvine, ca pe un om al lui Dumnezeu şi far luminos ce luminează în întunericul dens creat de norii grei a tot felul de compromisuri în materie de credinţă ce s-au abătut pe cerul Ortodoxiei româneşti, a conştientizat pericolul pregătirii domniei lui antihrist ce se apropie cu paşi repezi şi a tras la bună vreme semnalul de alarmă absolut necesar. Nu mai este vreme de discutat, de comentat, de criticat, ci a venit vremea „să luăm aminte” în modul cel mai serios la cele ce se întâmplă în jurul nostru. Evenimentele se desfăşoară cu repeziciune şi, datorită trândăviei şi comodităţii noastre, ne vor lua prin surprindere şi nu vom mai avea vreme nici să ne mai gândim ce se întâmplă cu noi.

Părintele Iustin vorbeşte în acelaşi duh atât cu Părintele Paisie, cât şi cu mulţi alţi părinţi contemporani bine cunoscuţi de credincioşii români, care au vorbit atât de clar despre vremurile grele în care trăim, căci s-au adăpat din Acelaşi Duh Sfânt, Care i-a insuflat şi i-a luminat pe Părinţii Bisericii să înţeleagă şi să vadă cele viitoare ca fiind prezente.

Părintele Paisie spune clar: „Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească, să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua noul buletin de identitate, aceasta va constitui o cădere”. Căderea nu se petrece atunci când accepţi să ţi se implanteze cipul pe mână sau pe frunte, căci aceasta va însemna deja lepădarea, ci atunci când accepţi actele de identitate cu cip, pentru că prin aceasta ne subjugăm de bună voie unui sistem universal de urmărire şi control al fiinţei umane, care prin trăsăturile sale se vădeşte a fi lucrarea lui antihrist. Mulţi „oameni duhovniceşti” spun că vor pune alături o cruce şi totul se va aranja. „Dar lucrul murdar nu se sfinţeşte, spune Părintele mai departe. Apa curată primeşte Harul şi se face agheasmă, dar urina nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinţeşte chiar de am pune şi o cruce”.

Ce este de făcut? În primul rând, să ne întoarcem la Hristos, să ne simplificăm viaţa şi să ne mulţumim cu puţin. Aceasta este adevărata schimbare şi ea se poate împlini în măsura în care ne apropiem mai mult de Biserică şi de Tainele ei, ceea ce înseamnă:

- participarea la viaţa liturgică a Bisericii;

- împărtăşirea cât mai deasă cu Sfintele Taine, cu pocăinţa şi asceza cuvenite;

- rugăciunea, pe care Apostolul Pavel o recomandă a fi neîncetată şi care sparge cercul închis al egoismului nostru;

- dragostea faţă de aproapele, care ne scoate din cadrul strâmt al intereselor personale;

- curajul mărturisirii până la jertfă a Adevărului, virtute care încununează întreaga nevoinţă a creştinului ortodox.

Numai aşezându-ne sub acoperământul Harului dumnezeiesc mintea ne va fi luminată de Sfântul Duh spre a înţelege chipul în care trebuie să ducem până la capăt „lupta cea bună” şi vom primi puterea să înfruntăm cu bărbăţie avalanşa evenimentelor de suflet pierzătoare, mărturisind fără frică pe Hristos înaintea oamenilor, ca şi El să mărturisească pentru noi înaintea Tatălui Său cel ceresc.

Dorim să-i încredinţăm pe fraţii noştri ortodocşi români, clerici şi mireni deopotrivă, de toată dragostea noastră, de smeritul nostru sprijin în rugăciunile înălţate către Hristos şi către Maica Domnului ca să caute cu milostivire spre Biserica Sa şi să nu îngăduie să fim înşelaţi de balaurul cel viclean.

14/27 ianuarie 2009

Praznicul Sfinţilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait

Ierom. Ştefan dimpreună cu toţi părinţii Schitului LACU

Sursa: